Scutul împotriva stereotipurilor Războiului Rece

Steven Pifer – un ofiţer în rezervă, din structura de intelligence a diplomaţiei americane -, care conduce acum iniţiativa de control al armamentelor, de la Institutul Brookings, peste Ocean, a publicat un punct de vedere cu un titlu relativ surprinzător: Rusia poate fi un aliat al NATO.

El susţine că deşi discută, de luni bune, posibila cooperare în domeniul scutului antirachetă, oficialii NATO şi cei ruşi sunt departe de un posibil acord.

Moscova invocă ameninţarea pe care o reprezintă scutul american antirachetă pentru pentru forţele strategice ruse.

Iar americanii recunosc că deşi fosta administraţie prezidenţială a lui George W. Bush a crezut că se poate face o departajare între strategia ofensivă şi rachetele defensive, interdependenţele există şi azi.

Dacă SUA şi Federaţia Rusă au produs interceptoare capabile să anihileze rachetele balistice intercontinentale, ale celeilalte părţi şi submarine dotate cu rachete de acelaşi tip, apare situaţia în care, la nivelul scutului antirachetă, se poate crea avantajul strategic decisiv.

Într-o încercare vizibil diplomatică, de a tenua temerile Rusiei – opinia sa fiind publicată la Moscova – Steven Pifer susţine că este dificil de a vedea, totuşi, cum racheta interceptoare Standard SM-3, elementul de bază al scutului american antirachetă, în Europa, ar putea genera o asemenea ameninţare.

Actualul interceptor SM-3 Bloc IA are o rază de acţiune de mai puţin de 1000 de kilometri şi este prea încet pentru a anihila, în aer, rachetele balistice intercontinentale ruse.

De altfel, şeful Agenţiei de Apărare Antirachetă a invitat experţi ruşi să asiste la şedinţele de tragere efectuate cu SM-3, folosind senzorii proprii, pentru a confirma acest lucru.

Nu mai puţin adevărat este şi faptul că Pentagonul are în vedere modernizarea capacităţilor SM-3, astfel încât, în anul 2020, varianta SM-3 Bloc IIB să fie în măsură să intercepteze rachete intercontinentale, cele rudimentare aflate în producţie, la Teheran, dar nu sofisticatele rachete ruse…

Afirmaţie simpatică, care nu va produce decât surâsuri ironice la Comandamentul Forţelor Stategice din Rusia.

Moscova menţine solicitarea de a primi o garanţie legală, că interceptoarele americane nu vor fi îndreptate contra rachetelor strategice ruse.

O cerere ce a produs un refuz iniţial al Casei Albe, la sugestia, documentată, a Pentagonului, care nu poate accepta să îşi lege singur o mână – defensivă – în faţa unui potenţial rival.

Acum, Barack Obama ar putea oferi o declaraţie politică scrisă, în sensul afirmării publice că nu se va produce o utilizare a sisitemului antirachetă american contra rachetelor balistice ruse.

Dar o garanţie legală, care ar pune o limitare a modului de folosire a rachetelor defensive ar avea…şanse zero de ratificare, în Senatul Statelor Unite.

La nivelul tehnic s-au identificat totuşi trei puncte de convergenţă în dorita cooperare – în domeniul apărării antirachetă – dintre NATO şi Rusia:

1. transparenţă în privinţa derulării programelor defensive antirachetă;

2. exerciţii comune de antrenament, în utilizarea interceptoarelor defensive, ale Rusiei cu Alianţa Nord-Atlantică;

3. înfiinţarea a două centre de coordonare comună a apărării antirachetă, unul preluând şi confruntând informaţiile primite de la radarele NATO şi cele ruseşti, precum şi de la alţi senzori, furnizând datele complete ambelor părţi, al doilea fiind specializat pe planificarea operaţiunilor, perfectând modalităţile în care pot fi integrate o decizie a Alianţei Nord-Atlantice de a deschide focul cu un interceptor propriu şi o decizie a Moscovei de a trage cu un interceptor rus.

Cooperarea Rusia-NATO ar mai oferi, în viziunea americană:

I. o mai bună protecţie, de la Atlantic, la Urali, împotriva unui atac cu rachete balistice,

II. ar apropia Rusia de NATO în apărarea Europei, devenind astfel aliaţi de facto,

III. ar distruge stereotipurile Războiului Rece, a căror persistenţă mai este vizibilă în ambele tabere, primul fiind suspiciunea reciprocă.

Ţeluri nobile. Greu de atins.

O cooperare cu asemenea finalităţi impune nu doar transparenţă, ci şi interacţiune zilnică între militarii aliaţi şi cei ruşi, ceea ce ar întări încrederea Moscovei, în privinţa intenţiilor Washingtonului, prin cunoaşterea, direct de la sursă, a capacităţilor reale ale interceptoarelor antirachetă americane.

Includerea treptată a Rusiei în sistemul previzional şi decizional al apărării Europei, conform unei înţelegeri cu NATO, ar preveni situaţia de criză în care o viitoare administraţie americană ar putea lua decizii extreme, în utilizarea interceptoarelor SUA. Un lucru dificil fără informarea Moscovei şi consultarea statelor aliate.

Un asemenea tip de discurs, evident neoficial, este adresat mai degrabă opiniei publice ruse, clasei politice din Federaţia Rusă, mâna dorit amicală, întinsă de peste Ocean, căutând a crea cadrul necesar ridicării relaţiilor dintre SUA şi Rusia, dintre aceasta şi NATO, la un nivel de cooperare nu doar posibil, pozitiv şi necesar, ci şi generator al diminuării comune a riscului recurgerii la prima lovitură ofensivă nucleară.

AMERICANII ŞI-AU PIERDUT RĂBDAREA PRIVIND OPERAŢIUNEA DIN LIBIA

În capitala americană a fost dat publicităţii un sondaj iniţiat de Universitatea din Maryland, care a vizat sprijinirea utilizării puterii militare, pentru protejarea civililor din Libia. Conform agenţiei Associated Press “americanii şi-au pierdut răbdarea cu acţiunea militară internaţională în Libia, chiar dacă o majoritate priveşte pozitiv primăvara democraţiei în lumea arabă.”

Dar, sprijinul opiniei publice de peste Ocean, pentru operaţiunea aliată în Libia, a scăzut cu 14 procente, ajungând la 54 %, comparativ cu sondajul organizat, în luna martie, de postul de televiziune CBS, care estimase, cu câteva săptămâni în urmă, că 68 % dintre cetăţenii Statelor Unite aprobă recursul la folosirea intervenţiei militare.

Studiul – care a dorit să evalueze opinia publică americană pe tema poziţiilor existente faţă de revoltele arabe – a fost lansat chiar în ziua deschiderii, la Washington D.C., a Forumului Lumea Islamică şi Statele Unite.

Este vorba de o reuniune anuală a liderilor din peste 30 de ţări, cu majoritate musulmană, şi din Statele Unite.

Institutul Brookings a fondat această adunare inedită, în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, pentru a ajuta la construirea de punţi diplomatice, de legătură, între liderii SUA şi cei musulmani.

Sondajul vine într-un moment crucial în relaţiile americane cu lumea musulmană. Din Tunisia, până în Yemen, se doreşte schimbarea liderilor actuali şi lichidarea absolutismului promovat de aceştia.

La întrebarea “în cazul în care campania aeriană nu reuşeşte să protejeze civilii de atacurile forţelor – trimise de guvernul de la Tripoli -, aţi sprijini sau nu intenţia SUA şi a altor ţări, de a furniza arme către rebelii libieni?”, numai 36 % au răspuns afimativ, în timp ce 59 la sută nu au fost de acord.

Doar 15 %, dintre americanii care au răspuns la întrebări, consideră că revoltele populare, din lumea arabă, sunt generate de grupările islamiste, care doresc puterea politică. În schimb, 45 la sută au declarat că revoltaţii sunt oameni obişnuiţi, care vor să trăiască în libertate şi într-o societate democratică.
37 % au optat pentru ambele variante de răspunsuri.

Două treimi dintre americani spun că guvernul lor ar trebui să ia o poziţie neutră faţă de revoltele arabe. Dintre cei ce doresc ca Statele Unite să nu rămână pasive, o majoritate covârşitoare vrea ca S.U.A. să sprijine manifestanţii antiguvernamentali.

Ce a mai indicat acest sondaj?

1. Încrederea că democraţia şi islamul sunt compatibile.
Dar, 41 la sută dintre intervievaţi nu cred aşa ceva.

2. O majoritate clară a declarat că este posibilă coexistenţa între musulmani şi occidentali.
Totuşi, 41 % afirmă că un conflict violent va fi inevitabil.

3. Un număr crescând de americani cred că sunt mult mai mulţi extremişti de credinţă islamică, decât teroriştii cu alte convingeri religioase.
Astfel, 62 la sută dintre participanţii la acest sondaj susţin acest lucru.
La sondajul postului TV ABC News, din februarie 2002, doar 46 % credeau la fel.

4. Primăvara revoltelor arabe a avut un efect redus asupra poziţiei oficiale americane privind conflictul israeliano-palestinian.
Două treimi dintre repondenţi continuă să aibă un punct de vedere favorabil Israelului,
deşi nu puţini afirmă că Statele Unite ar trebui să nu ţină
nici cu Israelul, nici cu palestinienii,
la tratativele vizând soluţionarea conflictului dintre cele două naţiuni.

La sondaj au răspuns 802 americani.
Investigarea a fost realizată între 1 şi 5 aprilie 2011.
Marja de eroare este de 3,5 la sută.