Dalai Lama, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu

„Ni hao ma?”/ “How are you?”(“Ce mai faceţi?”)
Cu aceste cuvinte l-a întâmpinat preşedintele Barack Obama, pe Dalai Lama, la Casa Albă, la debutul celor 45 de minute alocate întrevederii de sâmbătă, 16 iulie a.c., ce a pus faţă în faţă doi deţinători ai Premiului Nobel pentru Pace.

Un dialog derulat la numai câteva ore după apelul Beijingului, ca invitaţia prezidenţială să fie anulată, altfel relaţiile bilaterale vor fi serios afectate. “Ne opunem, în mod ferm, ca orice oficial străin să se întâlnească cu Dalai Lama, în orice formă s-ar întâmpla. Noi cerem Statelor Unite să onoreze angajamentul său serios, prin care recunoaşte Tibetul ca parte a Chinei şi se opune independenţei Tibetului.” Aceste cuvinte fac parte din declaraţia lui Hong Lei,

purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, postată pe website-ul oficial al acestei instituţii.

Ce căuta liderul spiritual tibetan în capitala americană? Oficial, participa la un ritual budist, programat a se derula pe parcursul a 11 zile. După cum precizează agenţia Associated Press, mii de tibetani au participat miercuri, 13 iulie a.c., la aniversarea zilei de naştere a lui Dalai Lama, care a împlinit atunci vârsta de 76 de ani.

Sărbătoritul renunţase recent la conducerea guvernului tibetan, aflat evident în exil. Pe timpul dialogului său cu Dalai Lama, preşedintele SUA a confirmat sprijinul său pentru conservarea culturii din Tibet şi protejarea, în acel teritoriu, a drepturilor omului. În plus, el şi-a refirmat convingerea că guvernul chinez ar trebui să se angajeze într-un dialog firesc cu reprezentanţii liderului spiritual tibetan, pentru a căuta soluţii de compromis, reciproc acceptabil, la divergenţele majore, dintre cele două părţi.

Casa Albă a informat jurnaliştii acreditaţi că întâlnirea preşedintelui Obama cu Dalai Lama a fost într-un cadru minimal, nefiind deschisă presei şi derulându-se în Camera Hărţii, nu în Biroul Oval, care este rezervat vizitelor şefilor de stat.

Dialogul dintre şeful statului american şi liderul tibetan survine cu o săptămână înainte de vizita programată a secretarului de stat Hillary Rodham Clinton, în celebrul oraş Shenzen,

care a devenit prima zonă economică specială, azi fiind una dintre cele mai de succes arealuri de acest tip, din China. Şi ca „tacâmul să fie complet”, vicepreşedintele Joseph Biden urmează să întreprindă o vizită, la Beijing, până la începutul toamnei, ca răspuns la vizita omologului său, Xi Jinping, la Washington.

Aşa cum deja se ştie, represiunea autorităţilor comuniste, care au recurs la armată, pentru a înfrânge dorinţa de libertate a tibetanilor, a determinat fuga în India, în anul 1959, a lui Dalai Lama.

Ce îi cere Beijingul liderului tibetan? Poate să revină în Tibet, dacă renunţă la activităţile sale separatiste, acceptă Tibetul ca parte inalienabilă a Chinei şi recunoaşte Taiwanul ca provincie chineză.

Ultimele exigenţe mi-au reamintit confesiunea recentă a ex-preşedintelui Emil Constantinescu, care fiind întrebat de situaţia ambiguă a relaţiei ţării noastre cu China a împărtăşit, cu eleganţă, propria experienţă.

La vremea când începuse activitatea prezidenţială la Palatul Cotroceni, ambasadorul chinez la Bucureşti a demarat o serie de demersuri, menite a pregăti vizita preşedintelui României la Beijing.

Precondiţiile clar stipulate, în ceea ce urma să fie un comunicat comun de presă, al şefilor de stat român şi chinez, vizau respingerea oricărui dialog cu Dalai Lama, recunoaşterea Tibetului şi a Taiwanului ca părţi ale Republicii Populare Chineze.

De fiecare dată, preşedintele Constantinescu a răspuns că România nu poate accepta un asemenea comunicat. Situaţie în care diplomatul chinez amintea diminuarea drastică a şanselor de a fi efectuată vizita dezirabilă la Beijing.

Într-un final, ambasadorul Chinei a venit la Cotroceni şi l-a informat pe şeful statului român despre decizia Beijingului, ca vizita să aibă loc, fără emiterea comunicatului amintit. Drept urmare, Emil Constantinescu s-a deplasat în capitala chineză, cu o amplă delegaţie, menită a identifica şi perfecta colaborări pe multiple planuri cu interlocutorii de la Beijing.

În mod neaşteptat, prima întâlnire cu preşedintele Republicii Populare Chineze a debutat cu citirea, de către acesta, a textului comunicatului comun, propus încă de la Bucureşti, prin intermediul insistentului ambasador!

Calm şi persistent în hotărârea sa iniţială, preşedintele României a afirmat, din startul discursului său, că două lucruri trebuie să fie foarte clare gazdelor. Primul? Un asemenea comunicat nu va fi semnat de partea română, prin urmare nu va fi difuzat fără acordul acesteia. Secundul? În politica externă viitoare, România va ţine cont de exigenţele chineze, fără ca acestea să constituie temeiul unui angajament scris.

Spre surpriza şi bucuria întregii delegaţii române, preşedintele chinez a fost de acord cu ceea ce a afirmat Emil Constantinescu. Ulterior, la convorbirile axate pe probleme concrete, liderul Chinei a acceptat, fără rezerve, solicitări precum depunerea unei sume importante la Banca Naţională a României, pentru a ajuta depăşirea unui moment critic al economiei naţionale şi încheierea unui contract substanţial cu uzina de automobile „Dacia”, de la Piteşti.

Într-adevăr, la scurt timp de la revenirea în ţară a preşedintelui Constantinescu, China trimitea la BNR o sumă reconfortantă. Semn de respectare rapidă a înţelegerilor convenite la cel mai înalt nivel.

Dar şi şeful statului român a dat dovadă de corectitudine. Astfel, ulterior, la Geneva, într-un for internaţional s-a cerut condamnarea Chinei pe o problemă de politică internă a acesteia, una dintre cele enumerate în comunicatul ce nu a mai fost emis.

Chiar dacă partea americană a insistat ca România să voteze în favoarea rezoluţiei de condamnare a Beijingului, ţara noastră s-a abţinut de la vot, iar Emil Constantinescu a explicat personal poziţia sa, care a fost înţeleasă la Washington, fără alte consecinţe, dincolo de nedumerirea iniţială.

Culmea inerţiei diplomaţiei româneşti actuale? Este constituită de un paradox! Tacit, de facto, în relaţia cu China, actualul preşedinte al ţării continuă cele convenite de Emil Constantinescu, cu omologul chinez, la Beijing: absenţa unui dialog cu Dalai Lama, recunoaşterea poziţiei oficiale a Beijingului prin care Tibetul este parte integrantă a teritoriului chinez, iar Taiwanul o provincie a Chinei populare.

În acest context, câteva întrebări sunt legitime.

Care este motivul real pentru care preşedintele Traian Băsescu nu vizitează China? Din ce cauze concrete relaţia bilaterală, dintre autorităţile române şi chineze trece printr-o zonă de incertitudine? Au cerut cumva Statele Unite, prin canale invizibile public, o asemenea răceală, în raporturile politice şi economice cu Republica Populară Chineză? Ultima interogaţie este retorică. Dar necesară.

Dacă actualul ministru al afacerilor externe, Teodor Baconschi , nu a reuşit, la micul dejun luat cu ambasadorul american la Bucureşti, să perfecteze o vizită a şefului statului român peste Ocean, poate invită la un dejun pe diplomatul chinez, pentru a conveni o vizită a preşedintelui României în capitala puterii globale – China.

Un demers util prosperităţii economice a ţării noastre, care poate începe cu acelaşi „Ni hao ma?”/ “How are you?”(“Ce mai faceţi?”). Rostit, de data asta, de preşedintele Chinei, Hu Jintao, la începutul dezirabilei întrevederi cu omologul român, la Beijing.

Va ridica această mănuşă, jurnalistică, ministrul român de externe?

EDITORIAL PUBLICAT DE ZIUAVECHE.RO

Obama cheamă la raport intelligence-ul din Pakistan!

Postul de radio “Vocea Americii” a difuzat informaţia conform căreia premierul pakistanez Yousuf Raza Gilani a declarat că este îngrijorat în legătură cu decizia Statelor Unite de a suspenda 800 milioane $, adică o treime din ajutorul militar acordat ţării sale. Oficialul de la Islamabad a mai declarat că, în timp ce lupta împotriva militanţilor islamici, din teritoriul naţional, este războiul Pakistanului, practic toată lumea beneficiază de eforturile statului pakistanez.

Afirmaţiile şefului executivului de la Islamabad survin într-un moment în care directorii structurilor pakistaneze de informaţii s-au deplasat la Washington D.C., pentru a purta discuţii cu oficiali americani şi

cu generalul James Mattis, comandantul USCECOM – Comandamentul Central american, situat la Baza Forţelor Aeriene, de la MacDrill, în Tampa, Florida.

Relaţiile dintre cele două state au devenit tensionate după efectuarea raidului american, pe teritoriul pakistanez,

soldat, în luna mai, cu lichidarea lui Osama bin Laden.

Guvernul pakistanez s-a confruntat atât cu acuzaţia conaţionalilor, de a fi tolerat acest raid american, despre care practic nici nu fusese anunţat,

cât şi cu aceea a partenerului de peste Ocean, că ar fi ştiut, dar nu a divulgat locul unde se găsea liderul al-Qaida.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul David Lapan, a declarat că decizia de a stopa o treime din ajutoarele militare americane pentru Pakistan este un răspuns la hotărârea Islamabadului, de a expulza instructorii militari şi de a institui limite privind vizele pentru personalul Casei Albe.

Anterior, unii oficiali pakistanezi au avertizat că ar putea retrage trupele care luptă cu militanţii islamici, de-a lungul graniţei cu Afganistanul.

Dar purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, generalul maior Athar Abbas a declarat postului de radio menţionat că o reducere a ajutorului american nu va afecta operaţiunile antiteroriste.

El a estimat că înfrângerea teroriştilor este în intersul SUA şi al Pakistanului, dar că acordarea ajutorului militar, cu anumite condiţii, este inacceptabil.

La începutul acestei săptămâni, secretarul de stat Hillary Clinton a declarat jurnaliştilor „că suspendarea unei părţi din ajutorul către Pakistan nu înseamnă o schimbare a politicii faţă de această ţară, dar evidenţiază faptul că parteneriatul cu Pakistanul depinde de cooperare.”

La 24 de ore după declaraţia lui Hillary Clinton, ministrul pakistanez al apărării, Ahmed Mukhtar, a afirmat că dacă Statele Unite reduc ajutorul militar cu 800 milioane de dolari, guvernul de la Islamabad ar putea retrage trupele care se luptă cu talibanii – afgani şi pakistanezi -, în arealul administrat de federaţia triburilor ce se bucură de o autonomie largă la frontiera cu Afganistanul. Ahmed Mukhtar a precizat presei pakistaneze că guvernul său nu îşi poate permite să ţină trupele în munţi pentru o perioadă atât de lungă de timp.

Casa Albă confirmase, pe 10 iulie a.c., că aproape o treime din cei 2,7 miliarde $ alocaţi anual, pentru asistenţa SUA dată Pakistanului va fi suspendată. Cei 800 milioane de dolari, constituiau rambursarea sumelor cheltuite de Islamabad pentru menţinerea trupelor combatante în zona unde se ascund insurgenţii islamici.

Fiind întrebat ce părere are despre situaţia creată, fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a declarat că regretă decizia SUA, de a stopa o treime din ajutorul militar pentru ţara sa.

El a răspuns astfel unei întrebări puse de unul dintre cei prezenţi, pe 11 iulie a.c., în aula Universităţii Rice din Houston, statul Texas, unde Pervez Musharraf ţinea o alocuţiune. În cadrul acesteia, el a numit decizia americană ca fiind una „dezastruoasă”, arătând că tăierea cu o treime a ajutorului militar va slăbi capacitatea Pakistanului de a combate terorismul.

Pervez Musharraf a mai afirmat că este întristat de ceea ce observă a fi „un mediu de confruntare între Pakistan şi Statele Unite.” În viziunea lui, relaţiile bilaterale ar putea fi îmbunătăţite dacă SUA ar lua în considerare sensibilităţile pakistaneze şi ar respecta suveranitatea ţării sale.

Musharraf, care a preluat puterea, în Pakistan, printr-o lovitură militară de stat, a precizat jurnaliştilor, de peste Ocean, că ia în calcul o candidatură proprie la alegerile prezidenţiale din 2013.

O surpriză de proporţii a venit de la Beijing. Deşi acolo se afla, în vizită oficială, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, din armata SUA, la 12 iulie a.c., China a promis sprijinul său pentru aliatul său apropiat – Pakistanul, asta după ce Statele Unite au anunţat suspendarea celor 800 milioane de dolari destinaţi iniţial armatei pakistaneze.

Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Hong Lei, a declarat presei: “Pakistanul este o ţară importantă în Asia de Sud. Stabilitatea şi dezvoltarea Pakistanului este strâns legată de pacea şi stabilitatea în această zonă. China a oferit întotdeauna asistenţă pentru Pakistan, ajutându-l să îmbunătăţească viaţa oamenilor şi să realizeze o dezvoltare durabilă a economiei şi societăţii. China va continua să procedeze la fel şi în viitor.”

Pe de altă parte, decizia americană a fost salutată de către India, care a acuzat, de mult timp, Pakistanul, că oferă adăpost grupurilor teroriste.

Până la noi dispoziţii, de la Casa Albă, pentru jurnaliştii de peste Ocean este clar că preşedintele Barack Obama vrea ca alegătorii americani să ştie că nu permite jocul dublu al autorităţilor pakistaneze, care îngăduie luptătorilor islamici să se refugieze din Afganistan, în Pakistan, fără a fi pedepsiţi.

Nu este exclus ca, pe timpul convorbirilor şefilor structurilor de informaţii de la Islamabad, cu oficialii americani, aceştia din urmă să le spună, ironic, într-o doară, proverbul pakistanez:
”Tu eşti regina, eu sunt regina, atunci cine va mai căra apa de la râu?”