Preşedintele afgan Hamid Karzai – precizează Vocea Americii – a condamnat ferm, luni, executarea publică a unei tinere de către talibani. Karzai a numit acest act – arătat pe un video, semnalat pentru prima dată de agenţia de ştiri Reuters, care a fost postat pe YouTube şi preluat de reţelele de televiziune prin cablu – derulat în provincia de nord a Parwan, drept o “crimă atroce şi de neiertat”. El a ordonat autorităţilor să facă tot posibilul pentru a aresta şi pedepsi pe cei responsabili.
Şeful forţelor SUA şi ale NATO în Afganistan, generalul John Allen, a descris imaginile filmate ca“o atrocitate de o cruzime de nedescris!” El a spus că “brutalitatea continuă” a talibanilor, faţă de civili nevinovaţi, în special femei,“trebuie să fie condamnată în termenii cei mai fermi.”
Videoclipul a fost iniţial obţinut de agenţia de ştiri Reuters şi nu a fost verificat în mod independent, dar oficialii din Parwan afirmă că filmarea s-a făcut la sfârşitul lunii trecute.
Guvernatorul provinciei, Bassir Salangi, a declarat că această crimă este o dovadă că talibanilor nu le pasă de drepturile oamenilor.
Într-un moment în care America este cu ochii pe modul în care Casa Albă va rezolva problema deficitului bugetar, generalul David Petraeus a dat un semnal important privind evoluţia trupelor americane în Afganistan. La debutul acestei săptămâni, sub pretextul ultimului său discurs, în uniformă militară,
de Ziua Naţională a SUA, el a făcut o declaraţie extrem de semnificativă.
De ce? Petraeus a afirmat că Statele Unite îşi vor concentra eforturile pe un areal nou din Afganistan, mutându-şi atenţia, în următoarele luni, de la rezistenţele talibane, încă puternice, din sudul teritoriului afgan, la graniţa cu Pakistanul, unde combatanţii al-Qaida şi grupurile afiliate, de militanţi islamici, şi-au consolidat bazele de plecare la atac.
El a şi explicat această veritabilă mutare de şah, pe tabla securităţii interne a Afganistanului: ”Este o translaţie a structurilor de informaţii. A elicopterelor de transport şi de luptă şi probabil o mutare a unor forţe terestre relativ mici ale coaliţiei şi a unor substanţiale forţe afgane.”
Generalul Petraeus a precizat că strategia adoptată acum a evoluat faţă de cea precedentă, când a preluat comanda trupelor americane şi aliate din Afganistan.
Practic, translaţia menţionată a început pe 15 februarie 2011, atunci când forţele aliate au început o retragere iniţială în valea Pech, din provincia Kunar, în estul Afganistanului, la frontiera cu Pakistanul.
După cum menţionează diplomatul indian M.K. Bhadrakumar – care a activat, succesiv, la ambasadele Indiei din URSS, Coreea de Sud, Sri Lanka, Germania, Afganistan, Uzbekistan, Kuweit şi Turcia -, încă din acel moment Departamentul de Stat al SUA a menţionat că retragerea amintită era parte a unui plan de dislocare a unităţilor americane şi aliate în zonele mai populate.
Concomitent, mai multe unităţi afgane au fost redislocate în acelaşi timp. Pe acest fond, unele grupuri de insurgenţi s-au mutat în arealul de teren unde s-a creat un vid temporar de securitate.
Conform Agenţiei Centrale de Investigaţii/CIA, grupurile menţionate includ talibani afgani şi pakistanezi, precum şi structuri mobile din cunoscutele organizaţii al-Qaida, Lashkar-e-Taiba, Hizb-i- Islami.
Printr-o coincidenţă deloc întâmplătoare, la câteva săptămâni de la eliberarea, la finele lunii martie a.c., a agentului CIA numit Davis – arestat de autorităţile pakistaneze cu circa douăzeci de zile înainte – , un război considerat „de intensitate scăzută” a început dincolo de Linia Durand, care separă Afganistanul de Pakistan.
Motivul? Grupările de insurgenţi, care folosesc provincia Kunar ca refugiu, au început să atace trupele de securitate pakistaneze, postate dincolo de graniţa cu statul afgan.
Oficialii de la Islamabad s-au plâns că, în urma acestor încălcări repetate ale frontierei de stat, finalizate cu puternice schimburi de focuri cu militarii pakistanezi, 56 de soldaţi au fost ucişi şi 8 au fost răniţi.
În replică, autorităţile de la Kabul au comunicat presei că aproximativ 800 de rachete au fost trase de la începutul lunii iunie a.c. fiind ucişi 30 de bărbaţi, 12 femei şi fete, alţi 55 de afgani fiind răniţi, iar 120 de case distruse.
Populaţia paştună, din provincia Kunar, a reacţionat imediat, o demonstraţie a celor aparţinând acestei etnii fiind derulată în capitala acestei zone, oraşul Asadabad.
Fraidoon Momand, un parlamentar afgan, din provincia Nangarhar, locuită de o populaţie majoritară paştună, i-a cerut preşedintelui Afganistanului, Hamid Karzai, să întrerupă legăturile cu Pakistanul din cauza bombardamentelor non-stop, care ucid civili nevinovaţi.
Presa indiană a semnalat că furia paştunilor afgani va avea ecou şi în rândurile paştunilor care trăiesc în Pakistan. Nefiind exclusă extinderea ostilităţilor.
Pe 3 iulie a.c., 300 de insurgenţi islamici au trecut frontiera pe teritoriul pakistanez şi au atacat un punct de control de la graniţă, acesta fiind al şaselea atac armat, în ultima lună.
Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, generalul-maior Attar Abbas a declarat că, de câtva timp, există adăposturi sigure, pentru grupurile teroriste, de-a lungul graniţei cu Afganistanul şi “ceva trebuie făcut cu acestea.”
Postul de radio“Vocea Americii” a comentat această stare explozivă chiar pe 4 iulie a.c.:”Tensiunea este alimentată de faptul că această graniţă – aşa numita Linia Durand – a fost disputată încă de la crearea sa, în secolul 19, de autorităţile britanice. Triburile de etnie paştună îşi menţin visul de a unifica naţiunea lor şi refuză să recunoască ceea ei numesc linie arbitrară.”
Starea de spirit în acest areal paştun este favorabilă unei revolte armate împotriva trupelor pakistaneze, dacă bombardamentele artileriei Pakistanului vor continua.
Situaţia din teren?
Cum nu se poate mai clară.
Trupele americane şi afgane s-au retras în valea Pech.
Asta a permis grupurilor de insurgenţi afgani să atace forţele pakistaneze de-a lungul Liniei Durand.
Iar la statul major al armatei Pakistanului există o evidentă nemulţumire, generată de faptul că SUA şi Afganistanul şi-au repoziţionat calculat forţele, iar acum doar asistă la incursiunile armate peste graniţa afgano-pakistaneză.
Abil, preşedintele Hamid Karzai a dat ordin trupelor afgane să nu răspundă bombardamentelor forţelor pakistaneze. Astfel, el nu oferă Pakistanului niciun pretext pentru ca forţele acestui stat să treacă la urmărirea insurgenţilor pe teritoriul afgan.
În acelaşi timp, adevărul este că doar trupele americane pot controla decisiv provincia Kunar, forţele afgane având o influenţă insignifiantă în zonă.
Drept urmare, conducerea armatei pakistaneze a decis desfăşurări de noi trupe, la finele săptămânii trecute,
în zona căii de refugiu a militanţilor islamici, din Waziristanul de Nord în munţii Tora Bora. Trupele terestre vor beneficia de sprijin de artilerie şi lovituri aeriene, în cadrul unei operaţiuni de mare amploare.
La o asemenea situaţie tensionată nu s-ar fi ajuns dacă autorităţile de la Kabul şi Islamabad ar fi controlat anterior arealul marcat central de Linia Durand.
Aşa cum scria influentul ziar pakistanez „Daily Times”, politica duală a guvernului de la Islamabad – de a împărţi talibanii în „buni” şi “răi” – a expus teritoriul şi poporul Pakistanului la riscuri grave, ale căror efecte negative sunt tot mai evidente acum.
Le place, sau nu, generalilor pakistanezi, realitatea din teren demonstrează necesitatea recurgerii la ajutorul forţelor americane staţionate pe teritoriul afgan.
Dar generalul David Petraeus a declarat, pe 4 iulie a.c., că redislocarea trupelor va dura câteva luni. În traducere liberă, trupele pakistaneze “vor fierbe în suc propriu”, în confruntarea cu insurgenţii, câteva luni bune, de acum înainte.
Rămâne de văzut dacă sub presiunea crescândă a insurgenţilor ce trec Linia Durand, Islamabadul va face, în sfârşit, ceea ce solicită Washingtonul de multă vreme – să înceapă operaţiunea de curăţire a provinciei Waziristanul de Nord de terorişti. Timp în care – nota bene – americanii s-ar lămuri privind şansele reale, sau nu, de finalizare pozitivă a convorbirilor lor directe cu unii lideri talibani afgani.
De altfel, şeful armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Kayani
ştie prea bine şi alte două exigenţe ale generalului Petraeus: capturarea liderului suprem al talibanilor afgani, Mullah Omar, ascuns şi el în Pakistan şi
decimarea – termen sugestiv – structurii paramilitare Haqqani.
Din noua sa postură, de director al CIA, David Petraeus nu numai că va monitoriza acţiunile militarilor pakistanezi, ci şi va superviza finalul războiului din Afganistan. Doar strategia antiteroristă a SUA, prezentată de consilierul Casei Albe, John Brennan indică focalizarea pe eliminarea teroriştilor prin recursul la tehnologia militară sofisticată, fără a mai angaja substanţiale forţe terestre în luptă – cum este situaţia acum, în provinciile afgane Helmand şi Kandahar, din sudul Afganistanului.
Pe 18 iulie a.c. va avea loc ceremonia preluării comenzii trupelor americane şi a celor aliate, din Afganistan, de către generalul-locotenent, din infanteria marină, John Allen.
Un lider care va beneficia de sprijinul constant al generalului Petraeus, ce are ambiţia ca după reuşita sa din Irak să aibă una similară şi în Afganistan, fie aceasta şi dintr-o altă postură. CIA fiind o trambulină utilă şi altor înaintaşi, ajunşi ulterior titulari la Casa Albă.
După cum se ştie, la recenta reuniune a liderilor statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, preşedintele afgan Hamid Karzai nu doar a fost un invitat primit cu interes justificat, ci şi protagonistul momentului protocolar de semnare a unui acord de parteneriat de securitate, pe termen lung, cu NATO.
În acest mod, ţările aliate au manifestat sprijinul lor pentru strategia de ieşire a trupelor proprii, din Afganistan, prin transferarea, la finele anului 2014, către forţele militare afgane, a conducerii operaţiunilor militare contra talibanilor.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat că talibanilor nu li se va oferi şansa de a aştepta ca forţele străine să părăsească regiunea, deoarece Alianţa va rămâne profund angajată în pacificarea teatrului de operaţiuni afgan. Mai concret, afirma Rasmussen, aliaţii vor rămâne acolo „atâta timp cât este necesar.”
Delegaţia condusă de preşedintele afgan a purtat mai bine de câteva ore discuţii cu liderii NATO. Apoi, în faţa trimişilor speciali ai presei, veniţi din toată lumea, Hamid Karzai şi Anders Fogh Rasmussen au semnat documentul de reglementare a parteneriatului stabilit de aliaţi cu Afganistanul, care detaliază condiţiile de angajare a forţei expediţionare a NATO în anii următori.
Astfel, a fost stabilită o perioadă de tranziţie, care începe din iulie 2011, până la finele anului 2014, când se speră că operaţiunile militare aliate se vor termina.
Documentul semnat de Karzai la Lisabona are un efect disuasiv, deoarece stipulează clar, pentru toate facţiunile implicate în conflictul intern afgan, că nu va fi vorba de un sfârşit al implicării Alianţei în această ţară. Dimpotrivă. Interesul Occidentului pentru stabilitatea Afganistanului rămâne acelaşi. Deloc diminuat.
Asistenţa militară acordată ulterior armatei afgane va consolida stabilitatea în Afganistan şi după încetarea operaţiunilor militare sub comandă NATO.
La Londra, ca şi la Berlin, la Paris, ca şi la Roma, persistă, chiar şi după Summitul NATO de la Lisabona, îndoiala că termenul anunţat – anul 2014 – va putea fi respectat.
O certitudine – genul proxim – este că la finele anului menţionat, aliaţii vor avea create condiţiile necesare pentru tranziţia misiunilor de securitate internă forţelor afgane, special antrenate de instructorii NATO.
Diferenţa specifică? Transferul responsabilităţilor se va face diferit, de la o regiune la alta, în funcţie de condiţiile concrete existente pe teren. Acolo unde grupurile paramilitare ale talibanilor vor rămâne active, trupele aliate vor sprijini forţele de securitate afgane pentru anihilarea acestora. Read more »
Interesul general | Ion Petrescu | 
July 9, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
