Preşedintele Barack Obama, în dialog cu şeful personalului Jack Lew:
Fotografie realizată de Pete Souza
_________________________________
Jack Lew:
– Domnule preşedinte, m-a sunat conaţionalul nostru, ambasadorul Alexander Vershbow, care, în calitatea sa de secretar general-adjunct al NATO va vizita Georgia, în zilele de 28 şi 29 iunie.
Barack Obama:
– Îmi place. Este dinamic…
Jack Lew:
– Da. Vroia să ştie dacă aveţi instrucţiuni speciale pentru el, având în vedere întâlnirea bilaterală cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, derulată în Mexic, pe 18 iunie, la San Jose Del Cabo. Asta pentru că el se va întâlni, la Tbilisi, cu Giorgi Baramidze, vicepremier, Vano Merabichvili, ministrul de interne, Bachana Akhalaia, ministrul apărării, şi Giorgi Bokeria, consilier pentru securitate naţională. Întâlniri separate va avea şi cu preşedintele Parlamentului, David Bakradze, precum şi cu reprezentanţi ai opoziţiei. De altfel, Vershbow va rosti şi o alocuţiune, în cadrul conferinţei privind securitatea apărării în Georgia, care se va ţine la Batumi, pe 29 iunie.
Barack Obama:
– Să procedeze ca şi pe timpul vizitei derulate recent, tot de el, la Moscova. Confirmă public că ştim punctul de vedere al Kremlinului, privind Abhazia şi Osetia de Sud, pe care NATO, ONU, implicit SUA le consideră părţi inseparabile ale Georgiei, stat care, după consolidarea democraţiei, prin următoarele alegeri libere, are şansa sa de a intra în Alianţa Nord-Atlantică. Precum Republica Moldova.
Din luna februarie, pe ecranele din Rusia poate fi vizionat filmul 8 august, ingenios făcut, din moment ce o mamă aflată departe de copilul său – Rusia fiind, chipurile, departe de Osetia de sud, păi cum altfel? – revine acasă, ca să… îl salveze.
Manipulare ca la carte – vizând rescrierea cinematografică, în viziune rusă, a conflictului militar din 8 august 2008, când Georgia a încercat să preia manu militari administrarea provinciei Osetia de Sud, enclavă separatistă autodeclarată republică, dar oficial recunoscută, la ONU, încă parte a teritoriului georgian, la fel ca şi Abhazia – de te şi întrebi dacă Djanik Faiziiev, regizorul acestei noi producţii cinematografice, nu a primit vreun premiu de excelenţă, de la KGB/FSB.
Trăim într-o lume marcată şi de demonstraţii de stradă, sau de forţă şi de declaraţii politice ameninţătoare, generate de raţiuni geopolitice, divergenţe de ordin religios sau ambiţii desuete. Avem, sau nu, capacitatea de a discerne aparenţa de realitate, propaganda de adevăr, frica mascată de curajul demn asumat, demagogia de discursul franc?
Răspunsul diferă de la un cititor la altul. Dar unul dintre cei ce acordă atenţie acestei rubrici m-a întrebat direct: s-ar aventura Putin să iniţieze o nouă provocare, ca în Georgia, folosindu-se de Transnistria, ca pretext?
Tristă temere. Dar nu disuasivă. Chiar şi atunci, în vara lui 2008, pe timpul scurtului conflict din Georgia, tandemul Medvedev-Putin ştia, din start, că orice depăşire a perimetrului iniţial de dispunere a unităţilor ruse pe teritoriile Osetiei de Sud şi Abhaziei va duce la o ripostă americană pe măsură, dovadă trimiterea rapidă de către Statele Unite a unei puternice nave militare, în semn de descurajare a oricărui exces de forţă, din partea trupelor ruse.
La întrebarea menţionată mai sus răspunsul categoric este NU. Şi iată de ce.
Retorica militaristă a premierului Putin, vizibilă şi în articolul publicat pe 20 februarie la Moscova, în Rossiiskaia Gazeta, ţine de logica propriei sale campanii electorale.
În baza căreia, conform prognozei Centrului pentru Studii de Opinie Publică din Întreaga Rusie, dată publicităţii pe 20.02.2012, prezidenţiabilul Vladimir Putin va câştiga alegerile din 4 martie cu 58,6% din voturile concetăţenilor săi. Acesta fiind procentajul anunţat chiar de Valeri Fiodorov, directorul general al centrului respectiv, la o conferinţă de presă organizată la începutul acestei săptămâni.
Într-un stat democratic, faptul că un ex-preşedinte emite un atac verbal, la adresa unui lider politic aflat la putere, nu devine o tragedie, ci un moment firesc în arena publică. Într-o federaţie, condusă într-un stil evident autocratic, o asemenea ieşire, la scenă deschisă, atrage reacţii dintre cele mai surprinzătoare.
De pildă, faptul că Mihail Gorbaciov a lansat, în cotidianul “Noutăţile Moscovei”, acuzaţii, deloc facile, la adresa lui Vladimir Putin, a determinat ziarul să posteze un sondaj electronic, din start favorabil premierului rus.
Asta pentru că întrebarea pusă este formulată tendenţios: „Mihail Gorbaciov a lansat alt atac asupra lui Vladimir Putin şi asupra partidului Rusia Unită. Are dreptate sau vremea sa (politică) a trecut?”
Situaţia exprimării voturilor arăta astfel: – Continuă Gorbi! Continuă să spui realitatea aşa cum este – 45,1%.
– El are un punct de vedere bun, acum să vedem şi câteva alternative – 15,7%.
– Sunt numai discuţii – cui îi pasă, într-adevăr ce gândeşte, într-un mănunchi de politicieni, unul despre altul? – 13,7%.
– Putin îşi face dificila misiune fără a fi distras de trecut – 3,9%.
– Du-te de aici, bătrâne! Ar fi fost mai bine dacă nu erai! – 19,6%.
– Nu ştiu – 2%.
De fapt, ce s-a întâmplat? La împlinirea, acum, a două decenii, de la puciul menit a reinstaura stilul totalitar la Kremlin, Mihail Gorbaciov a făcut unele afirmaţii privind situaţia actuală din Federaţia Rusă.
În acest context, ultimul preşedinte al defunctei Uniuni Sovietice a deplâns faptul că liderii ruşi de azi nu au alt interes decât menţinerea propriei lor puteri. El a comparat partidul lui Putin, Rusia Unită, cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, al cărui grabnic sfârşit a constituit cenuşa unui sistem pe care a călcat, fără niciun regret, Boris Elţîn.
De altfel, şi într-o serie de remarci, făcute publice la debutul acestui an, Gorbaciov l-a mai acuzat pe Putin şi echipa sa de menţinere a Federaţiei Ruse într-o postură înapoiată, în raport cu alte state.
Concret, Mihail Gorbaciov a declarat, într-un interviu acordat revistei germane “Der Spiegel”, că „ei vor să ne tragă înapoi, în trecut, în timp ce ţara are mare nevoie de modernizare.”
El şi-a îndemnat conaţionalii să nu fie de acord cu intenţia lui Putin de a reveni la Kremlin, după alegerile din luna martie 2012. De ce? Pentru simplul motiv că Vova (alias Vladimir Putin) nu doreşte decât să rămână la putere, “dar nu să rezolve problemele.”
Doar Putin a fost ţinta reproşurilor fostului reformator rus, atât de lăudat de occidentali? Nu. La fel de criticată a fost şi opoziţia, inclusiv miliardarul Mihail Prohorov, care a format recent propriul său partid – declarat de dreapta – cu scopul de a deveni a doua formaţiune politică importantă, în Duma de Stat/ Gosudarstvennaia Duma, după apropiatele alegeri parlamentare. Gorbaciov nu a ezitat să afirme că “toate partidele sunt doar păpuşi, în mâinile regimului!”
Şi în luna februarie a.c., când a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani, el a declarat că îi este efectiv ruşine de elita Rusiei.
Mihail Gorbaciov a mai deplâns faptul că este artificial menţinut misterul în legătură cu cine dintre componenţii actualului tandem politic, de la Moscova, Medvedev şi Putin, va candida la alegerile prezidenţiale din 2012. Un mister ce trădează o vanitate clară la cel mai înalt nivel în statul rus.
Nu în cele din urmă, Gorbaciov a mai avertizat, clasa politică din Federaţia Rusă, că o posibilă revoltă populară, cu ample manifestaţii de stradă, comparabile, ca amploare şi efecte. cu cele caracteristice “primăverii arabe”, ar putea zdruncina actuala putere.
A fost Gorbaciov altfel decât este Putin azi?
Istoricul rus Pavel Stroilov a copiat 30.000 de pagini arhivate de Fundaţia Gorbaciov, unde a poposit pentru o cercetare amănunţită a documentelor originale. Acestea au fost puse ulterior şi la dispoziţia revistei SPIEGEL.
Ce indică documentele respective? Mihail Gorbaciov a fost un om duplicitar şi nu de puţine ori a făcut înţelegeri secrete cu radicalii din partidul comunist şi cu liderii militari.
Deşi fostul reformator sovietic a fost lăudat de occidentali, pentru că nu a recurs la manu militari, pentru a menţine U.R.S.S., nu sunt date clare, nici până azi, în legătură cu aprobarea sau nu, de către el, ca preşedinte al Uniunii Sovietice, a represiunilor militare din Georgia, Lituania şi Azerbaidjan, unde populaţia a manifestat contra guvernului rus, între 1989 şi 1991.
Dar, în schimb se cunoaşte că intervenţiile dure, ale trupelor sovietice, au dus nu doar la împrăştierea demonstranţilor, ci şi la uciderea a 114 azerbaidjeni, 20 de georgieni şi 14 lituanieni. Alte manifestaţii, de intensitate comparabilă cu cele amintite, fiind în Transnistria şi Asia Centrală.
Într-unul dintre documentele fotocopiate şi prezentate de revista germană, este şi afirmaţia lui Gorbaciov, făcută liderului formaţiunii social-democrate vest-germane, Hans-Jochen Vogel, la două zile după sângeroasa represiune a manifestaţiei din Tbilisi:”Aţi auzit despre evenimentele din Georgia. Inamici notorii ai Uniunii Sovietice acţionează acolo. Ei abuzează de procesul democratic, scandează sloganuri provocatoare şi chiar solicită dislocarea unor trupe NATO în republică. Am avut dreptate să avem o abordare fermă în confruntarea cu aceşti aventurieri şi să apărăm perestroika – revoluţia noastră. ”
Duşmanii pedepsiţi, prin împuşcare, de trupele sovietice? 17 femei şi trei bărbaţi din Tbilisi, toţi manifestanţi paşnici!
De fapt, şi la şedinţa Biroului Politic al P.C.U.S., din 4 octombrie 1989, Mihail Gorbaciov a comentat faptul că 3.000 de demonstranţi au fost împuşcaţi, pe 4 iunie, acelaşi an, în Piaţa Tiananmen, din Beijing, în maniera următoare:”Trebuie să fim realişti. Trebuiau să se apere. Şi noi la fel. 3.000 de oameni? Şi ce dacă? ”
Observaţi? Ironia sorţii face ca Gorbaciov ieri, Putin azi, să aibă aceleaşi reacţii faţă de chestiuni precum raportarea Kremlinului la situaţia din Georgia.
După Elţîn – întemeietorul Federaţiei Ruse -, Putin – cel ce i-a imprimat ordine interioară şi fermitate în relaţia cu Occidentul – şi Medvedev – care încearcă, aproape cu disperare, să vopsească gardul, deşi dincolo de acesta se află leopardul Vova – viitorul democrat al Rusiei pare o glumă ce va îngheţa zâmbetele pe chipurile multor lideri europeni.
Ruleta rusească continuă să se învârtă şi nu puţini au pariat că bila prezidenţială se va opri, în martie 2012, la un număr ( de alegători) de culoare roşie.
Liderul de facto al Federaţiei Ruse, omnipotentul Vladimir Putin, a fost declarat laureat al premiului „Quadriga”, un prestigios premiu german. Aceasta este fraza care a constituit ştirea zilei de duminică, 10 iulie a.c., în Moscova.
La Kremlin, Dmitri Medvedev a cerut detalii suplimentare. Premiul a fost conferit, începând cu anul 2003, unor personalităţi marcante ale politicii, economiei şi culturii, care au avut acţiuni de pionierat spre binele public. Numele premiului a fost preluat de la sculptura care încoronează celebra Poartă Brandenburg, din Berlin.
Ceremonia are loc pe 3 octombrie, data unificării Germaniei, la Berlin, laureaţii premiului primind o copie a sculpturii menţionate. Plus partea care le revine, din valoarea premiului – de 100.000 euro.
Printre cei ce au fost onoraţi, până acum, cu acest premiu se numără unificatorul celor două state germane, ex-cancelarul german Helmuth Kohl, Gerhard Fritz Kurt Schröder – fost şef al guvernului german şi cunoscut promotor al unei relaţii pragmatice cu Moscova, ex-preşedintele Mihail Gorbaciov, aplaudat în Occident, pentru îngroparea URSS şi Vaclav Havel, al 10-lea preşedinte al Cehoslovaciei şi primul al Republicii Cehia, un reformator cunoscut pentru rezistenţa sa anterioară faţă de regimul comunist.
Pentru apropiaţii lui Dmitri Medvedev există două răspunsuri posibile la întrebarea firească: ce semnificaţie reală are acordarea acestui premiu, acum? Varianta liniştitoare este că doar înscrie, în galeria laureaţilor, pe cel care şi-a propus recâştigarea de către Rusia, a forţei politice, militare şi economice pe care a avut-o Uniunea Sovietică, fiind deci o recunoaştere a acţiunilor sale de până acum. Varianta subtilă fiind un semnal de încurajare, dat de Berlin, pentru ca Vladimir Putin să îşi continue drumul politic şi să îşi anunţe candidatura pentru un nou mandat de preşedinte.
De ce ar presa Germania o limpezire a apelor la Moscova? Un posibil răspuns este şi evoluţia lui Dmitri Medvedev, cu sincope publice neaşteptate şi o surprinzătoare încremenire într-un proiect rupt parcă de realitatea imediată. Read more »
Interesul general | Ion Petrescu | 
June 27, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
