MORALUL FORŢEI EXPEDIŢIONARE ROMÂNEŞTI

GENERALUL VISARION NEAGOE, în ţinuta de campanie, în teatrul de operaţiuni militare din Irak:

Care a fost momentul cel mai dur? Au fost multe, aşa cum se întâmplă întotdeauna într-un teatru de operaţii în care poate fi lovit oricine, oricând şi oriunde. Pentru că proiectilele şi rachetele insurgenţilor nu alegeau între soldaţi şi generali, de exemplu. Zi de zi şi, mai ales, noapte de noapte, loviturile se executau fără număr şi fără încetare asupra bazelor militare ale Coaliţiei, proiectile şi rachete căzând la întâmplare, de multe ori în zone şi la ore aglomerate. Am trăit multe astfel de atacuri, dar cel din 11 septembrie 2007 putea să mă aducă acasă în postura de erou. Clădirea în care lucram împreună cu staff-ul din subordine a fost lovită de o rachetă de 207 mm, biroul meu a fost făcut praf, iar 2 dintre cei 11 răniţi, victime ale atacului produs la 80 de metri distanţă, au fost români! Am avut noroc să nu fiu adus acasă pe un afet de tun, deoarece biroul în care mă aflam a fost făcut praf! A fost singurul moment când, sub imperiul emoţiilor, m-am întrebat ce dracu caut eu acolo şi ce caută Armata română în Irak. Mi-a trecut, însă, repede pentru că mi-am adus aminte că am fost trimis în misiune de ţară, iar eu chiar am consimţit să merg în acest infern pe pământ…

INTERVIUL COMPLET CU UN GENERAL TRECUT PRIN PRAFUL DEŞERTULUI IRAKIAN ÎL PUTEŢI CITI APĂSÂND AICI.

GENERALUL VISARION NEAGOE, cu sufletul deschis spre camarazii ignoraţi…

Cum trebuie judecat un semen?
După clipele sale definitorii.

Este şi cazul generalului Visarion Neagoe.

Unul dintre înstelaţii care – spre deosebire de câţiva şefi, ai săi, trecători – chiar şi-a scris singur cărţile. O primă explicaţie fiind perioada în care el însuşi subscria la sintagma presa militară.

A doua – experienţele profesionale de care a avut parte, precum misiunea sa ca locţiitor al şefului de stat major al Forţei Multinaţionale pentru Operaţiile Coaliţiei, din Irak, în anul 2007.

Evoc aici doar două ipostaze, în care am avut şansa să îl privesc şi altfel.

Aceea când l-am însoţit într-o misiune efectuată în deşertul unui teatru de operaţiuni militare, unde a răspândit în jur căldură umană, faţă de conaţionalii acoperiţi zilnic de nisipurile unui alt continent şi s-a distins printr-o capacitate de dialog notabilă, cu aliaţii.

Şi dimineaţa în care, la prima oră, în biroul său de şef, al unei direcţii din Statul Major General, în timp ce discutam detaliile unui interviu, a pătruns un amiral. Unul cunoscut pentru servilismul lui faţă de cel ce conducea, pe atunci, armata română – alt pitic, atât de mic, ascuns în spatele uşilor capitonate, dar extrem de abil în valorificarea colportărilor prea plecaţilor săi mateloţi – şi nu numai – după principiul DIVIDE ET IMPERA. Amiralul venea (culmea devotamentului faţă de şeful SMG!) ca să facă prezenţa…iar generalul îl privea cu o bine controlată milă.

Generalul Visarion Neagoe a ştiut să îndure multe nedreptăţi, să îşi îndeplinească meritoriu misiunile, pe funcţiile încredinţate, iar în Irak, o rachetă trasă de insurgenţi era cât pe-aci să îi curme firul vieţii.

Cum priveşte, acum, experienţele profesionale relevante, ale carierei sale, deloc comune? Detalii vor fi incluse într-un dialog menit a fi publicat în perioada următoare.