Pentru primul preşedinte postdecembrist, acesta era un… generalissim. Frica lui Ion Iliescu, de o lovitură de stat militară, dată de Stănculescu, pentru a îl înlătura şi pe el de la putere, era atât de mare, încât a comis şi un gest care a devoalat-o de o manieră comică.

Generalissimul revenea cu avionul dintr-o vizită întreprinsă peste hotare. Iliescu era pe aeroport şi l-a chemat la el. Atunci, l-a anunţat că îl ia în vizita ce urma a se derula într-un stat partener. Stănculescu a surâs enigmatic…

Deci, dacă azi mai era preşedinte cel ce a decis lichidarea fizică a predecesorului său, la conducerea statului român, negraţierea generalissimului avea un temei. Uman.

Aşa, adevărata explicaţie lipseşte.

Ore bune, pe 22 decembrie 1989, generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost la comanda armatei, în sediul vechi al Ministerului Apărării Naţionale, după expedierea rapidă, cu elicopterul, a cuplului Ceauşescu, nu doar din sediul Comitetului Central, ci şi de la timona României.

Generalul Milea murise. Guşă se blocase singur printre revoluţionari. Iar generalul Ilie Ceauşescu era arestat, din ordinul lui Stănculescu.

Ion Iliescu nu apăruse la Televiziunea Română. Silviu Brucan şi generalul Militaru fremătau de dorinţa de a reveni în atenţia opiniei publice, sub pretextul salvării naţiunii, de o echipă de conspiratori comunişti.

Pretextele invocate de justiţie, pentru condamnarea generalului Stănculescu, pot păcăli doar pe contemporanii dezinteresaţi de cauza unui… octogenar – aparent oarecare.

Dar nu şi pe profesioniştii armelor, care ştiu cât de uşor poate fi incriminat un purtător de haină militară, numai pentru că se află la un anumit nivel al ierarhiei existente în armată.

Regula este simplă. Cum adevăratul motiv nu poate fi invocat i se inventează ceva. Inclusiv simplul fapt că a ocupat un post de unde răspundea de tot ce se întâmpla cu subordonaţii săi.

Fără decizia inteligentă a lui Stănculescu, de a îl desprinde pe Nicolae Ceauşescu de frâiele puterii în statul socialist, Iliescu ieşea la pensie ca director de editură, iar cei cu diplome de revoluţionari erau azi cetăţeni simpli. Ca noi toţi.