Posts tagged: GENERALUL PETRE TEACĂ

NU DE TROIŢE AVEM ACUM NEVOIE…

Jurnalistul Ionel Dancu, de la cotidianul ADEVĂRUL, a publicat, în ediţia din 11 aprilie a.c., articolul “Există o mare ură faţă de români în Ucraina”, la finalul căruia a postat opinia pe care mi-a solicitat-o, cu privire la paşii necesari deblocării proiectului naţional al reunificării legitime cu teritoriile româneşti rupte de Patria Mamă, prin dictatul arbitrar, samavolnic, impus prin superioritatea militară numerică şi tehnică a unei puteri străine – dispărută azi de pe harta Europei de Est:

“Nu de troiţe avem acum nevoie, ci de adevăraţi bărbaţi de stat. Slujbe religioase au mai fost şi pe 6 mai 1990, la „Podul de Flori”, peste Prut. Eram acolo, ca jurnalist militar, la jumătatea podului de cale ferată de la Ungheni.

images PRUT

Lângă mine se aflau doi colonei sovietici, impresionaţi de românii adunaţi, care presau să treacă pe malul opus. Şi întrebau ce o să se întâmple.

1990 SPRE UNGHENI

Atunci, peste 1.000.000 de conaţionali au trecut frontiera nefirească, la fraţii basarabeni.

1990-PODUL-DE-FLORI-Prut-Valeriu-Oprea

Dimineaţa, comandantul trupelor de grăniceri, generalul Petre Teacă, a fost plimbat, cu un elicopter militar sovietic, de-a lungul graniţei, pentru a vedea postate, în păduri, plutoane sovietice, cu câini, menite a zădărnici, la nevoie, entuziasmul mulţimilor.

Mi-17 Hip

În acea zi, la rugămintea lui Gorbaciov, preşedintele Mitterrand i-a cerut telefonic, omologului român, să nu comite vreo… imprudenţă. Aşa s-a stopat revenirea Basarabiei la Patria Mamă.

În 1991, Mircea Snegur i-a propus, lui Ion Iliescu, realizarea Unirii. Urma ca preşedintele Republicii Moldova să devină vicepreşedinte al României. Propunerea a fost ignorată.

Acum, formatul 5+2 – mediatori din Federaţia Rusă, Ucraina, O.S.C.E., observatori din partea U.E. şi S.U.A., plus reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului – doar amână, sine die, soluţionarea problemei transnistrene.

Preşedintele actual al României obţinuse sprijinul administraţiei George W.Bush, în problema viitorului celor două state româneşti.

Vizita lui Joe Biden, la Chişinău, a revitalizat translaţia Republicii Moldova în arealul euroatlantic.

Dincolo de impedimente vizibile, sprijinul necesar fluidizării situaţiei va veni tot de peste Ocean, ca rod al unor demersuri confidenţiale, temeinic pregătite. Doar interesul strategic al S.U.A. este să nu mai fie, relativ aproape, de baza americană din Constanţa, trupele ruseşti dislocate în Transnistria.

Iar Barack Obama, la apropiata întâlnire cu Dmitri Medvedev, de la Moscova, va reitera ideea că graniţa NATO trece, de facto, pe Nistru.”

ORIGINAL

~