Premierul Erdogan a preluat comanda armatei turce

Premierul Erdogan, însoţit de generali, pe timpul vizitei la Mausoleul lui Mustafa Kemal Atatürk

Lucrurile încep să se limpezească, pentru opinia publică turcă, privind modul în care preşedintele şi premierul Turciei au premeditat reglarea conturilor cu foştii lideri militari. Şi asta datorită modului în care tratează acum relaţia cu noua conducere a armatei turce. Presei din Ankara i se furnizează numai informaţiile ce întăresc imaginea premierului Recep Tayyip Erdogan, de om politic care „a pus şaua” pe structura de comandă a Forţelor Armate Turce.

De pildă, aşa cum scrie cotidianul „HURRIYET”, şedinţa Consiliului Suprem Militar/C.S.M. a început, pe 1 august 2011, într-o formulă nouă, în absenţa şefului statului major general şi a liderilor celor trei categorii de forţe armate. Toţi cei patru generali ceruseră să li se aprobe trecerea în rezervă. O solicitare asupra căreia nu s-a luat încă o decizie.

Faţă de şedinţa din anul 2010, unde liderul armatei era partenerul premierului, acum la prezidiu este doar Erdogan

În sala de şedinţă, pentru prima oară, la prezidiu se afla doar premierul Erdogan, iar primul din dreapta sa era cel însărcinat să îndeplinească acum rolul de şef al armatei turce, generalul Necdet Ozel.

Necdet Ozel este considerat generalul favorabil materializării ideilor premierului turc

Această repoziţionare arată că acum statul major al armatei este sub autoritatea şefului guvernului “ca în toate ţările democratice.” O glumă bună, de vreme ce în alte state din NATO, precum SUA, preşedintele ţării exercită rolul de comandant constituţional al forţelor armate.

Anterior demisiei celor patru generali amintiţi, premierul turc avea în stânga sa, ca partener, pe fostul şef al armatei. De data asta, noul ministru desemnat al apărării, Ismet Yilmaz, pentru întâia dată prezent la o şedinţă a C.S.M., a fost poziţionat în stânga lui Erdogan.

Ziarele din Ankara au preluat enunţul oficial:”pentru prima oară, din 27 mai 1960, ordinea aşezării în Consiliul Militar Suprem a fost schimbată.” Semn că premierul a ajuns la clipa visată de când a preluat conducerea guvernului turc – subordonarea totală a armatei.
A doua, în NATO, după cea americană, din perspectiva efectivelor militare.

Lucrurile nu sunt totuşi atât de simple pe cât par!

Erdogan a ţinut să arate presei, cu ocazia vizitei la Mausoleul lui Atatürk,
deferenţa cu care este urmat de generalii promovaţi în aceste zile

Ştiind sensibilitatea militarilor faţă de memoria părintelui statului laic turc, premierul Erdogan şi-a început prima zi de lucru, din această săptămână, la Mausoleul lui Mustafa Kemal Atatürk, deşi are o cu totul altă viziune privind rolul forţelor armate în Turcia. El a fost însoţit de o serie de generali, armata considerându-se gardianul viziunii lui Atatürk, de menţinere a republicii proclamate în anul 1923, ca un cadru de modernizare a ţării.
Erdogan a notat în uriaşul registru al vizitatorilor monumentului amintit:”Forţele noastre armate fac un progres major în îndeplinirea îndatoririlor de apărare şi prin îmbunătăţirea viziunii lor.”

Ulterior, la sosirea în sala de şedinţă a C.S.M., pe lista discuţiilor a rămas clarificarea situaţiei a 14 generali, care acum se află în spatele gratiilor, sub acuzaţia de tentativă de lovitură de stat. Ceea ce înseamnă că nici preşedintele, nici premierul nu pot ignora simpatia de care se bucură cei privaţi de libertate, chiar dacă amândoi ar fi preferat să elimine acest punct de pe ordinea de zi a Consiliului Militar Suprem.

De altfel, numai 9 generali, din cei 14 meniţi să participe în mod curent, au fost prezenţi la reuniunea C.S.M., deoarece ceilalţi cinci sunt printre cei 250 de militari arestaţi, pentru ceea ce este considerată tentativa de lovitură de stat, din anul 2003.

Şedinţa C.S.M. a durat doar 50 de minute, deoarece premierul a fost pus în situaţia delicată de a nu putea decide nimic în consiliu. De ce? Conform articolului 34, din Legea Personalului din Forţele Armate Turce, nicio hotărâre privind promovarea sau pensionarea unor lideri militari nu se poate face decât după numirea noului şef al statului major general turc şi a şefilor forţelor terestre, aeriene şi navale.

Imediat după şedinţa C.S.M. – planificată a se derula pe parcursul a patru zile –, Erdogan a avut o întâlnire cu ministrul justiţiei, căruia i-a cerut imperativ să găsească o soluţie de modificare a articolului buclucaş. Apoi l-a chemat la el pe generalul Ozel, cu care a discutat, aproape două ore, ceea ce nu a rezolvat în consiliu, inclusiv depăşirea impasului creat de articolul 34.

Premierul a decis, generalul execută ordinele…

Abia după acest ultim dialog, jurnaliştii au fost informaţi că pe 30 iulie seara, la întâlnirea preşedintelui Abdullah Gul, cu premierul Recep Tayyip Erdogan şi generalul Necdet Ozel – generată de demisia generalului Işik Koşaner, fostul şef al statului major general turc şi de gesturile similare ale şefilor celor trei categorii de forţe armate – s-a decis numirea generalilor: Hayri Kivrikoglu – la forţele terestre, Murat Birgel – la forţele navale şi a lui Servet Yoruk – la jandarmerie.

La forţele aeriene nu a fost numit generalul-locotenent Mehmet Erten, deoarece generalul Ozel a raportat că statul major general turc consideră că acesta nu are experienţă operativă. Abili, preşedintele şi premierul au acceptat să nu fie numit Erten. Semn public că nu îşi impun voinţa în chestiuni strict profesionale. Praf în ochii naivilor…

Ce vrea Erdogan? Întărirea controlului civil asupra armatei.

Nu doar prin plasarea sa, singulară, la prezidiul Consiliului Militar Superior, ci şi prin numirea unor generali în care să aibă încredere. Urmând ca aceştia să nu mai sprijine cauza celor arestaţi sub acuzaţia de complot împotriva reprezentanţilor aleşi ai poporului. Până la şedinţa finală de joi, 4 august a.c., armata turcă are patru generali cu demisiile în aşteptare, trei care urmează să fie numiţi şi un interimar la conducerea statului major general – generalul Ozel, ce va căpăta oficial comanda pe 4.08.2011.

Chiar dacă îi place să pozeze în liderul autoritar, anumite îndoieli tot a avut Erdogan, deoarece după întâlnirile succesive, cu ministrul justiţiei şi apoi cu generalul Necdet Ozel, el s-a consultat şi cu şeful agenţiei de informaţii a Turciei şi ministrul de interne.

Erdogan a promis o nouă constituţie, democratică, pentru Turcia. Deocamdată, şi la sediul Uniunii Europene, dar şi în Statele Unite se observă doar pofta sa de putere, una amplificată şi de decapitarea conducerii armatei turce.

Nu este exclus ca premierul să fie marcat de aforismul turc:
” Pregăteşte-te de nenorociri înainte ca ele să apară.”
El însuşi pare a fi una, pentru liderii militari…

Tensiune în Turcia: conducerea armatei a demisionat!

În timp ce agenţia de ştiri turcă Anatolia nu scria un rând despre bomba publicistică a zilei de 29 iulie a.c., canalele occidentale de televiziune titrau cu litere de-o şchioapă:
“Şeful armatei turce, generalul Işik Koşaner a demisionat împreună cu liderii celor trei categorii de forţe armate – terestre, navale şi aeriene.”

Gestul de solidaritate al celor patru generali turci confirmă tensiunile acumulate, în ultimii ani, între conducerea militară – deprinsă să apere caracterul laic al statului naţional – şi guvernul actual, cu opţiuni islamiste exprimate la cel mai înalt nivel.

Repetatele întrevederi între calmul general Koşaner şi colericul premier turc Recep Tayyip Erdogan nu au dus la găsirea unui modus vivendi între executivul de la Ankara şi conducerea Forţelor Armate Turce.

Miza ultimei confruntări din spatele uşilor închise? Viitoarele numiri în funcţii cheie, care urmează a fi luate în discuţie, săptămâna următoare, de Consiliul Militar Suprem.

Generalul Işik Koşaner, sprijinit de şefii celor trei categorii de forţe armate, dorea să fie promovaţi ofiţeri merituoşi, fără conexiuni cu arealul islamic.

Premierul Erdogan a respins nominalizările lui Koşaner pe motiv că ofiţerii propozabili la avansarea în grad şi funcţie ar fi fost implicaţi în aşa-zisa tentativă de lovitură de stat din anul 2003.

În acel an, la ordinul premierului, au fost înregistrate dialogurile derulate în cadrul unui amplu exerciţiu teoretic, între generali şi ofiţeri din conducerea centrală a armatei, unde s-a luat în calcul şi ipoteza intervenţiei militare, pentru înlăturarea guvernului, dacă acesta exagerează cu măsurile menite a transforma Turcia într-un stat islamic, condus de o manieră autocratică.

Au urmat arestări, destituiri şi diminuarea drastică a rolului armatei, ca garant al caracterului laic al statului turc. 17 generali şi amirali care urmau să fie promovaţi au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare. Alţi două sute de ofiţeri au fost tot atunci acuzaţi de conspiraţie împotriva puterii de stat.

În declaraţia publică oferită pentru explicarea demisiei sale, generalul Koşaner a precizat că a procedat aşa deoarece a dedus că este necesară:
“A devenit imposibil pentru mine să continui activitatea în acest post, deoarece nu sunt abilitat să îmi îndeplinesc în întregime responsabilitatea mea de a proteja drepturile personalului meu ca şef al statului major general.”

Altfel spus, nu dorea să subscrie la numiri sugerate de premier, pe alte criterii decât cele legate de competenţa profesională şi un parcurs al carierei care să justifice comanda anumitor eşaloane din armată.

Fiind conştient că se află pe muchie de cuţit, premierul Erdogan s-a limitat la precizarea că toţi cei patru generali i-au comunicat decizia de a trece în rezervă.

Şi a avut grijă ca presa turcă să fie informată că generalul Necdet Ozel, şeful jandarmeriei, ar putea fi înlocuitorul lui Koşaner.

Mesajul către alegători? Nu toţi generalii gândesc precum cei patru demisionari în bloc…

Atenţi la coincidenţe, jurnaliştii turci au observat că cele patru demisii au survenit la câteva ore după ce generali şi ofiţeri turci au fost acuzaţi, de un tribunal civil, că au desfăşurat o campanie pe…Internet, prin care au subminat autoritatea morală, politică, legală, a guvernului!

Generalul Koşaner a ajuns liderul armatei în urmă cu un an de zile, după ce premierul turc a respins propunerea iniţială a Consiliului Militar Suprem, prin care generalul Hasan Igsiz devenea şeful apărării Turciei. Igsiz era pe lista celor acuzaţi că ar fi pus la cale complotul amintit.

Atunci, în 2003, guvernul de sorginte islamică a avut grijă să alimenteze presa din Ankara cu zvonuri privind planurile complotiştilor de a arunca în aer unele moschei, de a provoca tensiuni militare cu Grecia, de a institui haosul politic. Un context perfect pentru justificarea loviturii militare de stat.

La vremea respectivă, opinia publică nu a dat crezare avocaţilor apărării care aveau suficiente documente pentru a proba faptul că nu era vorba decât de un antrenament obişnuit, de comandament, conform unei planificări aprobate anterior, menit a vedea modul de acţiune, în cazul ajungerii la situaţia unei revolte politice împotriva guvernului aflat la putere.

Situaţia este tensionată în capitala turcă, unde revin din concedii oamenii politici importanţi.

Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria republicană a Turciei! Este greu de prevăzut reacţia eşalonului secund ,de la nivelul central al forţelor armate.

Generalul Koşaner, liderul armatei turce a recurs la demisie după întrevederea avută cu preşedintele Abdullah Gul şi cu premierul Erdogan.

Concomitent şi-au anunţat public demisia, printr-un comunicat de presă, şeful forţelor terestre, generalul Erdal Ceylanoglu, comandantul forţelor navale, amiralul Esref Ugur Yigit şi liderul forţelor aeriene, generalul Hasan Aksay.

Televiziunea turcă a transmis informaţia că la ora actuală peste 40 de generali şi amirali şi 360 de ofiţeri cu grad superior sunt în închisoare, fiind acuzaţi de tentativă de lovitură de stat.

Agenţia Associated Press a apreciat că nu este clar care va fi următoarea mişcare a militarilor. Totuşi, o primă observaţie a reporterilor occidentali merită a fi reţinută. Nu mai iese nimeni din unităţile militare.

Chiar dacă a fost confirmat faptul că generalul Necdet Ozel a părăsit pe 29 iulie seara, târziu, biroul premierului – el fiind acum militarul activ cu gradul cel mai mare în forţele armate – nimeni nu se hazardează să afirme cine comandă, în aceste ore, armata Turciei.