Posts tagged: GENERALUL MIHAIL POPESCU

Pe criterii profesionale…

Am primit imaginile de mai sus, realizate de o structură video a organimsului militar românesc.

Primele secvenţe sunt dintr-un interviu pe care Generalul MIHAIL POPESCU, cel mai popular şef al Statului Major General, după decembrie 1989, a avut amabilitatea ca să mi-l acorde.

Nu întâmplător vorbea generalul de sprijinul pe care îl poate acorda, vizând astfel instituţia presei militare, pe care unii o doreau demolată, cu structura de radio şi cea de televiziune dată ministerului de interne.

Cât a condus, de facto, Armata României, presa militară a avut sprijinul profesional necesar reflectării căii alese, de integrare euroatlantică.

Filmuleţul are şi un un umor involuntar, vocea care citeşte comentariul referindu-se şi la…criterii profesionale.
Pe care evident Generalul le întrunea, faţă de alţii care le mimau.

Chiar dacă videoclipul este o sinteză de tip civil, asupra unei cariere militare de excepţie, îl reproduc în memoria celui care a murit aidoma titlului unui roman celebru…

…DULCE CA MIEREA ESTE GLONŢUL PATRIEI…

popescu

…glonţul fiind o sentinţă politică, a cărei adevărată cauză va fi dată la iveală pe timpul primului mandat al viitorului preşedinte.

LA REALITATEA TV

ion m.

Ion M. Ioniţă un jurnalist cu o caldă ironie în scris, dar şi un moderator de televiziune cerebral, adept al exprimării unor opinii argumentate, echilibrate, convingătoare, într-o emisiune transformată într-un diapazon pentru opinia publică din România.

paşcu

Ioan Mircea Paşcu azi europarlamentar a constituit cu regretatul general Mihail Popescu, cea mai performantă echipă de conducere a Ministerului Apărării Naţionale, în perioada postdecembristă.

busi

Sunt adeptul unei ofensive mediatice inteligente, pentru ca şi compatrioţii de peste Prut să înţeleagă că nu sunt singuri, că niciun soldat rus nu va mai călca în Basarabia, pământ românesc, că Statele Unite sprijină statalitatea Republicii Moldova, iar climatul internaţional din anul 2013 nu este cel din august 2008, când ruşii au umilit armata georgiană, până la momentul apariţiei puşcaşilor marini americani, la bordul unei fregate a Forţelor Navale ale S.U.A. – superputerea care a dat deja dovadă de destulă răbdare, în relaţia bilaterală cu Rusia.

Emisiunea VOCILE STRĂZII, din 23 iunie, poate fi vizionată dacă o să daţi click aici.

MAMA GENERALULUI A SĂRUTAT TRICOLORUL

drapel

23 iunie 2013

Trei ex-miniştri ai apărării, Ioan Mircea Paşcu, Gheorghe Tinca şi Niculae Spiroiu au onorat, cu prezenţa lor, ceremonia de înhumare a celui mai îndrăgit lider militar post-decembrist.

Actualul ministru al apărării naţionale? Nu.

Toţi ex-şefii Statului Major General, după decembrie 1989 – cu excepţia lui Dumitru Cioflină, aflat departe de lumea camarazilor săi…- au participat la eveniment: Vasile Ionel (29.12.1989-2.5.1991), Constantin Degeratu (22.1.1997-15.2.2000), Mircea Chelaru (15.02-31.10.2000), Eugen Bădălan (25.10.2004-13.09.2006), Gheorghe Marin (13.09.2006-28.10.2010).

Era prezent şi a rostit cuvântul de adio, generalul-maior dr. Ştefan Dănilă, care conduce Statul Major General din 28 decembrie 2010 şi anul viiitor ar trebui să predea ştafeta unui înstelat din Forţele Terestre Române, cea mai numeroasă categorie de forţe din Armata României.

În interiorul mausoleului, lângă catafalc, mama, soţia, fata, ginerele şi fratele celui care a fost generalul Mihail-Eugeniu Popescu au avut decenţa să primească pe fiecare dintre cei care au venit să salute, pentru ultima dată, pe militarul care le-a marcat existenţa.

Ulterior, pe platoul din faţa mausoleului s-au succedat gărzi de onoare formate din generali şi amirali ale celor trei categorii de forţe armate, în ordinea inversă importanţei lor numerice: Forţele Navale, Forţele Aeriene, Forţele Terestre.

Pildă de spirit de corp a fost garda compusă din şefii postdecembrişti ai Statului Major General:

– Vasile Ionel, trist, cu ochii parcă spre o altă lume,

– Constantin Degeratu, puternic marcat de pierderea camaradului său, el fiind primul dintre generali care a luat poziţia de drepţi şi a salutat, la despărţire, secunde în şir, pe cel plecat dintre noi,

– Mircea Chelaru, dinamic, ar fi vrut să ia cuvântul pentru a vorbi despre programatica decimare a celor ce au condus armata ţării,

– Eugen Bădălan, slăbit, la propriu, cu ochii înrouraţi de durere,

– Gheorghe Marin, stăpân pe el, atent ca totul să fie ca la carte,

– Ştefan Dănilă, tăcut.

Conform tradiţiei recent instituite, după ce sicriul cu corpul neînsufleţit a fost introdus în locul de veci, soţia celui mai popular general postdecembrist a primit Tricolorul.

Pe acesta scria, cu litere de aur: generalul Mihail-Eugeniu Popescu.

Aşa cum se cuvenea, drapelul a fost înmânat de generalul-maior dr. Ştefan Dănilă.

A urmat clipa imprevizibilă…

Mama generalului Popescu a preluat Tricolorul, de la soţia fiului ei şi l-a sărutat.

Gest fără precedent, în ceremonialurile militare postdecembriste.

În mod paradoxal, prin moartea sa, generalul Popescu a adunat pe cei care l-au iubit şi pe unii dintre cei care s-au temut de el, sau chiar i-au făcut rău.

Generalul Marin Stafie a făcut remarca că nu au fost evidenţiate, în biografia amintită la ceremonial, faptul că Mihail-Eugeniu Popescu a fost de două ori şef de promoţie.

Important este că a fost recunoscut, prin ceremonialul descris mai sus, drept… şeful spiritual al promoţiei postdecembriste a liderilor SMG.

Nu puţini generali, colonei, bărbaţi într-adevăr de stat, au plecat cu ochii în lacrimi, de la sicriul generalului.

Şi asta ar trebui să dea gândit, tuturor celor care au înjosit, scuipat, umilit, călcat în picioare armata ţării.

Le vine rândul…

Read more

Duminică 23 iunie, ora 13.00: Ultimul onor la general

garda 1

Generalul Mihail-Eugeniu Popescu a plecat din lumea noastră aşa cum a trăit, purtând un dialog. De data asta la telefon. Brusc întrerupt de clipa finală. La 31 octombrie 2000 a fost numit să conducă actualul Stat Major General al Armatei României. A găsit goală visteria oştirii. Şi indiferenţă la palatele puterii. A predat succesorului său un organism militar aliniat alături de armatele altor state membre ale NATO. Cu batalioane rulate prin trei teatre de operaţiuni militare. Cu avioane asigurând misiuni de supraveghere a spaţiului aerian baltic. Cu fregate ce au consolidat capacitatea de acţiune a forţelor noastre navale. A impus genul proxim şi diferenţa specifică, în relaţia cu reprezentanţii puterii politice. A fost dur, dar drept, cu camarazii săi. Fiind zilnic printre ei şi ascultându-le păsurile. După ministru era al doilea om în ierarhia armatei, dar şi cel ce decidea mai binele acesteia. Nu capitula niciodată. Surâdea vieţii. Cu înţelegere pentru efemeritatea amărăciunilor…

INFORMAŢII DE ULTIMĂ ORĂ

alfa

Conform ex-purtătorului de cuvânt al generalului Mihail Popescu, Gelaledin Nezir:

Sâmbătă 22 iunie

08.30 – Sicriul, cu corpul neînsufleţit al generalului Popescu, va fi depus la Cercul Militar Naţional.

09.00 – Reprezentanţii categoriilor de forţe armate vor depune coroane de flori, la catafalc.

09.30 – Începând cu această oră este permis accesul publicului.

18.00 – Slujbă religioasă.

Duminică 23 iunie

08.30 – Sicriul, cu corpul neînsufleţit al generalului Popescu, va fi transportat la Cimitirul Militar Ghencea 1, unde va fi depus la mausoleu.

12.45 – Sicriul va fi scos în faţa mausoleului.

13.00 – Ultimul onor la general.

Read more

~