Unde pierde vremea generalul Degeratu?

Mi-am câştigat libertatea de a indica – la nivelul meu, de scrib anonim, al unor vremuri deloc limpezi – genul proxim şi diferenţa specifică.

Din această perspectivă, evident constituţională, consemnez, altfel decât vă aşteptaţi…
MOFTUL ROMÂN.

Concret, la aniversarea a patru decenii de existenţă a Emiratelor Arabe Unite – un stat arab pro-american, precum şi cel ce vă plictiseşte cu aceste rânduri – am avut onoarea de a mă întâlni, realmente întâmplător, cu exilatul de la Cotroceni, probabil cel mai cerebral general român, cu conexiuni, deloc mimate, peste Ocean, Constantin Degeratu.

Atunci mi-a făcut onoarea de a mă invita la sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”, via…Institutul de Studii de Securitate/Programul de Master “Studii de Securitate şi Apărare”.

Să nu vă aşteptaţi la laude!

Că nu este cazul.

Am trăit şi văzut suficient de multe evenimente similare, ca să nu mă îmbăt cu apă rece.

Sigur.

Sună frumos. Ştiinţific. Apolitic.

Ce?

Tema sesiunii anuale.

Respectiv – îmi opresc răsuflarea de emoţie scolastică -, pot pentru ca să citez:

”Orizonturi, probabilităţi şi speranţe privind evoluţiile stărilor de securitate în deceniul doi al secolului XXI: ROMÂNIA 2012 – ÎNCOTRO?”

Şi cu asta ce-am făcut?

Cu excepţia unui Show de zile mari a generalului Degeratu, pentru care ABC NEWS ar fi trimis echipa de ştiri, cea de interviu în exclusivitate şi aceea pentru confesiuni irepetabile, am asistat la …copy and paste.

Aici nu este vorba de faptul că X sau Y ar fi abuzat de utilizarea unor surse citate trunchiat.

Ci de realitatea că unii invitaţi, altfel… onorabili, au bătut câmpul cu graţia unor cititori bazaţi pe traducerile unor servitori din veacul XXI, pe care nu le-au asimilat decât la nivel de citat deloc elocvent.

Dacă în ziua de azi ai tupeul să citeşti nişte cuvinte înşirate pe o hârtie, cine ştie de cine redactată, atunci poţi susţine, cu o seninătate ce ţine de senilitate, că Turcia, la nivel prezidenţial, guvernamental şi al ministerului apărării nu ştie spre ce se îndreaptă!

Paşi pe covoraşi, sau spre azilul de noapte…

Păi, în cazul ăsta, nici recursul la plimbarea nepoţilor nu strică…

Şi lista exemplelor ar putea continua.

Cu nume.

Subiecte.

Afirmaţii nedocumentate.

Şi preziceri bazate pe iluzii personale, nu pe informaţii de ultimă oră.

Îmi scapă numele celui ce invita pe participanţi să trimită… varianta publicistică a intervenţiilor lor, pentru o inserare ulterioară în revista… UNIVERS STRATEGIC.

Eu unul nu o să o fac!

Nu am încredere în eficienţa acestui demers, deşi, în arealul de timp acordat, am pledat pentru o temă despre care am discutat cu ofiţeri ruşi, nu cu idealişti de la structura universitară semnalată.

Generalul Constantin Degeratu – exilat, în opinia mea, într-o zonă unde face imposibilul pentru a crea un nivel fără de care Universitatea Creştină (?) “Dimitrie Cantemir” nici nu ar avea relevanţă de interes public – încearcă să dea substanţă unei acţiuni în care neica nimeni vin, aruncă 10 minute de gânduri prost năimite, apoi pleacă cu iluzia că… ar fi cineva care să le regrete absenţa!

Singurul discurs antologic, cu pauze impuse de decenţa derulării normale a acestui … brainstorming, a fost a lui Constantin Degeratu.

Nu îi datorez nimic.

Decât respectul pentru generalul care nu a dat afară ofiţeri, din posturi importante, pentru ca să îşi aducă oameni de încredere.

A greşit.

Şi a plătit.

Generalul Constantin Degeratu a avut demnitatea unui dialog franc cu şeful statului român.

În urma căruia, el, simplul cetăţean Degeratu, deloc îngheţat de glaciaţiunea societăţii româneşti, a decis că nu există cale de întoarcere.

Ca Scorpion, la fel ca şi Traian Băsescu,
semnalez
– celor şapte servicii de informaţii oficiale,
care au ochi de citit şi minte să înţeleagă -,
că locul conaţionalului
Constantin Degeratu
este în fruntea Ministerului Apărării Naţionale,
în viitorul guvern de tehnicieni.

La universitatea amintită pierde timpul.

Şi vine Iranul.