Armistiţiu – între liderii civili şi generalii turci

Primele cinci zile, din luna august a.c., au fost marcate, în Turcia, de instituirea momentană a comenzii civile – nicidecum al controlului – asupra organismului militar. Faptul că toate ziarele din Ankara au inserat cuvântul „consens”, în titlurile comentariilor dedicate noilor raporturi oficiale dintre preşedinte şi premier, pe de o parte, şi liderii militari, pe de altă parte, indică două lucruri.

Recunoaşterea tacită a unei tensiuni reale între puterea de sorginte islamică – fie aceasta una rezultată prin exprimarea voinţei majorităţii alegătorilor -, şi corpul de comandă al Forţelor Armate Turce.

Şi conştiinţa clară că deciziile finale sunt doar aparent ireversibile.

Prima mutare interesantă? Preşedinţia turcă a comunicat noile numiri în armată, deşi, conform tradiţiei, acest lucru revenea Consiliului Militar Suprem.

Informaţia nu începe cu numirile de la cele trei categorii de forţe, ci cu o precizare inedită:

”generalul Bekir Kalyoncu a fost numit noul comandant al Forţelor Jandarmeriei şi

generalul Yalcin Ataman a devenit comandantul Armatei 1, amândoi având şansa să devină şeful statului major general în anul 2015.”

Urmează confirmarea numirii

generalului Hayri Kivrikoglu la comanda forţelor terestre,

a amiralului Emin Murat Bilgel, la timona forţelor navale şi

a generalului Mehmet Erten la manşa forţelor aeriene.

La numai 15 minute după numirea lor, şeful statului major general – acum numit şi el, cu un mandat până în anul 2015 –, generalul Necdet Ozel, şi noii lideri ai jandarmeriei, forţelor terestre, navale şi aeriene au fost chemaţi în biroul premierului Recep Tayyp Erdogan. A mai luat parte, la această inedită şedinţă, pe probleme de securitate internă şi internaţională, şi subsecretarul de stat Hakan Fidan, din partea Organizaţiei Naţionale de Informaţii. Întâlnirea a durat trei ore.

Problemele abordate? Măsurile de contracarare a actelor teroriste ale rezistenţei kurde. Şi situaţia din Siria.

În acelaşi timp, preşedintele Abdullah Gul a comentat decizia Consiliului Militar Suprem/C.S.M. de a prelungi termenul păstrării în funcţie a generalilor închişi:”Dacă nu ar fi fost o extensie a mandatului acestora, atunci noul şef al statului major general ar fi avut un debut dificil în activitatea sa. Aşa, acesta a fost un start bun.”

Anterior şedinţei, până la demisia generalilor care au comandat structurile militare centrale, preşedintele Gul şi premierul Erdogan doreau ca generalii arestaţi să fie trecuţi în rezervă şi din această postură să fie judecaţi.

O dezonoare pe care noua echipa de comandă a refuzat să o accepte!

Aşa s-a ajuns la compromisul prin care cei 14 generali întemniţaţi să beneficieze de o prelungire a termenului corespunzător ultimei lor funcţii – “doar o singură dată” -, în urma căreia, susţine preşedintele Gul, care a aprobat această măsură, tensiunea existentă a fost înlocuită cu o calmare a spiritelor.

În limbaj militar, lui Gul şi lui Erdogan le-a trecut „glonţul” revoltei militare – a noilor lideri ai armatei! – foarte aproape de tâmple…

Şeful statului turc a recunoscut că toate numirile au fost făcute pe baza propunerilor exprese ale generalului Ozel, inclusiv desemnarea generalului Hulusi Akar

ca nou locţiitor al şefului statului major general.

Ozel a obţinut ca perioada de promovare să fie extinsă la un an pentru generalii şi amiralii întemniţaţi. Şi toţi aceştia să fie numiţi pe funcţii de locţiitori în structurile militare unde au lucrat.

Presa favorabilă lui Erdogan s-a îmbătat cu apă rece, insistând pe „creşterea democraţiei” şi “consensul obţinut la Consiliul Militar Suprem.” Observatorii lucizi au constatat însă că regulile de promovare, în armata turcă, în baza unor succesiuni clar stipulate, în legea pentru militari, nu au fost eludate în urma demisiei celor patru generali.

Generalul Ozel a captat atenţia premierului prin faptul că a evitat să facă vizite, la închisoare, generalilor întemniţaţi.

Şi pentru că sprijină viziunea lui Erdogan în problema kurdă.
Ceea ce nu a însemnat că a renunţat la onoarea de a apăra şansa celor închişi de a fi ulterior reabilitaţi în faţa societăţii.

Presei din Ankara nu i-a scăpat detaliul că generalul Hayri Kivrikoglu a fost numit la comanda forţelor terestre, chiar dacă premierul avea o reţinere. În vârstă de 63 de ani, Kivrikoglu a fost pe prima pagină a ziarelor atunci când comanda trupele turce în nordul Ciprului, pentru că a refuzat să îl salute pe preşedintele Abdullah Gul, la sosirea acestuia la aeroport şi pe soţia acestuia, ce avea faţa acoperită cu un voal. Generalul Kivrikoglu a avut relaţii reci şi cu liderii ciprioţi turci.

Interesant este că şi generalul Bekir Kalyoncu, în etate de 61 de ani, a fost numit şeful jandarmeriei în ciuda speculaţiilor că se află pe lista guvernamentală cu ofiţerii neagreaţi de Erdogan. Kalyoncu are şanse să devină, în 2013, comandantul forţelor terestre şi în 2015 şeful statului major general.

Dar şi generalul Ozel a făcut concesii premierului. Astfel, comandantul Armatei Mării Egee, generalul Nusret Taşdeler, care riscă să fie arestat în baza acuzaţiei de a fi sponsorizat o campanie pe Internet, împotriva guvernului, a fost numit şeful structurii de educaţie şi doctrină, din statul major al forţelor terestre. Iar locţiitorul fostului şef al statului major general, generalul Aslan Guner, care a căzut în dizgraţia prezidenţială pentru a nu fi salutat-o, la o ceremonie, pe soţia şefului statului, va deveni şeful academiilor militare.

După cum se vede, şi la Ankara femeia din spatele preşedintelui este mai presus decât generalii armatei naţionale…

Consens? Întărirea controlului civil? Mai degrabă un armistiţiu! Pe termen scurt.
Al cărui deznodământ poate fi adus din 2015, în 2012, dacă generalii întemniţaţi vor fi condamnaţi la închisoare.