Posts tagged: general Martin Dempsey

Israelul va anunţa SUA cu 12 ore înainte de a ataca Iranul (video)

ShowImage

După întâlnirea recentă, dintre generalul Martin Dempsey, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore al Forţelor Armate ale SUA şi ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, la Tel-Aviv, a fost transmisă neoficial informaţia că Israelul a comunicat, în acest cadru, faptul că autorităţile americane vor fi notificate cu 12 ore înainte de a fi executat un masiv atac aerian asupra facilităţilor nucleare iraniene.

Un timp în care, afirmă surse israeliene, operaţiunea aeriană menţionată nu ar mai putea fi blocată.

12 ore fiind totuşi suficiente pentru ca escadrilele de luptă americane, de pe cele două portavioane aflate deja în apropiere de Golful Persic, să primească ordinul de alarmare, alimentare cu combustibil, muniţie şi să fie gata de acţiuni de sprijinire a raidurilor aeriene efectuate de Tzahal/IDF/Forţele de Apărare ale Israelului.

Este primul indiciu că liderii israelieni nu vor mai aştepta toamna, pentru o operaţiune comună aeriană americano-israeliană, după confirmarea, posibilă atunci, a trecerii Iranului la producţia în serie a armei nucleare.

Aşa se eplică şi brusca dorinţă a Moscovei de a colabora la scutul american, cu schimb de informaţii.

Cum am mai scris în acest areal electronic, interceptoarele americane de la Deveselu, în situaţie de criză, pot veni mai devreme. Ceea ce este posibil să se întâmple chiar în următoarele două luni de zile.

________________________________

Forţele Aeriene Iraniene…

…versus cele israeliene:

Temeritatea generalilor de peste Ocean

Una dintre diferenţele majore, între ţara unde trăim – cu generalii activi atât de cuminţei, încât preferă tăcerea, umilitoare, rostirii unor adevăruri neştiute de cei care mai au încredere în instituţia militară – şi Statele Unite, unde liderii armatei avertizează public, pe membrii Congresului, asupra pericolelor generate de unele măsuri de austeritate, ţine de un exerciţiu democratic inexistent pe malurile Dâmboviţei.

Capitol-Building-at-Night,-Washington-DC

Peste Ocean, unii membri ai Congresului SUA au început demersurile împotriva reducerii severe a cheltuielilor de apărare, ca parte a planului de micşorare a deficitului bugetar la nivel naţional.

Intenţia iniţială fiind reducerea cu 1,2 trilioane $ a unor cheltuieli considerate discreţionare, de membri ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.

O bună parte din această sumă urma să provină din bugetul Pentagonului,

pentagon

într-un context în care generalii americani au constatat că atât partidul preşedintelui, cel democrat, cât şi acela aflat în opoziţie, respectiv republican, pot cădea de acord să reducă finanţarea apărării.

Din fericire, pentru demnitarii de la Departamentul Apărării, unii membri ai Congresului au declarat că reducerea cheltuielilor militare, în timp ce forţa expediţionară a SUA este angajată în operaţiuni complexe, constituie o idee nefastă.

O afirmaţie deloc lipsită de argumente, acestea fiind din plin furnizate, de generali ce urmează să ocupe posturi decisive la Pentagon. Din perspectiva interesului personal, puteau să tacă, bine mersi. Dar carierele demnitarilor militari de la Washington D.C. sunt construite pe dreptul de a spune superiorului, indiferent de puterea sa de sancţionare, adevăruri ce nu pot fi trecute cu vederea, pentru simplul motiv că implică, din start, soluţii politice. Nu militare.

Generalii care au atenţionat Congresul SUA, implicit opinia publică americană, asupra pericolului unui grav recul strategic al Statelor Unite, pe mapamond, ca urmare a proiectatelor reduceri bugetare, nu sunt oameni care să arunce vorbe în vânt.

Was4114511

Primul dintre ei este chiar generalul Martin Dempsey, care urmează să fie numit de preşedintele Obama ca şef al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon. El nu a ezitat nicio secundă să declare, în faţa comitetului senatorial, pentru forţele armate, că propunerile de a afecta, substanţial, în următorul deceniu, bugetul armatei „sunt extrem de dificile şi au un grad foarte ridicat de risc.”

132nd General Conference of the National Guard Association of the United States

Pe o poziţie similară s-a situat şi viitorul său locţiitor, amiralul James Winnefeld, propus a deveni vicepreşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore. Esenţa mesajului său? Reducerile bugetare severe vor aduce strategiile actuale ale Pentagonului în puncte unde singura decizie militară logică va fi suspendarea lor practică. Urmată de daune ireversibile asupra forţei disuasive americane şi asupra industriei de armament a SUA.

O tentativă similară, de evitare a reducerilor majore ale bugetului Pentagonului, a mai avut loc în primăvara acestui an. Într-o zi cu un număr nenorocos, era 13 aprilie, Casa Albă a cerut Departamentului Apărării o tăiere suplimentară de fonduri cu 400 miliarde $, peste ceea ce era deja propus a se micşora, în următorii 12 ani.

Conducerea militară a replicat inteligent, conform unui spirit de corp neafectat, ca în alte state, de erori prezidenţiale impardonabile. Astfel, şi la ora actuală se lucrează la o revizuire a strategiei militare, programată pentru finalizare la începutul lunii octombrie, înaintea întâlnirii dintre preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev. Documentul menţionat va sugera şi zonele indicate pentru reduceri bugetare substanţiale.

Spiritul de corp a fost vizibil şi pe parcursul depoziţiilor adjuncţilor liderilor celor patru categorii de forţe armate americane – forţele terestre, navale, aeriene şi infanteria marină -, care au afirmat, la unison, în cadrul audierilor organizate la Senat, că 10 ani de răboi au pus deja componentele enumerate în imposibilitatea de a satisface cererile globale de exploatare.

A urmat afirmaţia lor temerară, comună, fără replică din rândurile asistenţei ce marca celebrul control civil, la ei fiind făcut cu interlocutori respectaţi de militari:
„- Reduceri bugetare suplimentare vor avea drept rezultat o forţă militară mai mică şi mai puţin capabilă de misiunile actuale.”

080826-N-3271W-007

Mai nuanţat, amiralul Jonathan Greenert, care urmează să fie şeful operaţiunilor navale, a atras atenţia senatorilor prezenţi:”Stresul generat de posibilele reduceri bugetare este mare în forţele armate, cu un efect necruţător.”

110119-D-9880W-005.JPG

Generalul Peter Chiarelli, numărul 2 la Forţele Terestre Americane,

Dunford_JF

precum şi generalul Joseph Dunford, din Corpul Infanteriei Marine, chiar au prins pe picior greşit pe cei care îi audiau, susţinând că structurile lor militare au nevoie de miliarde de dolari în plus, faţă de ceea ce s-a prevăzut până acum, pentru a recupera sumele cheltuite pe operaţiunile din Irak şi Afganistan. Adică 45 miliarde $ pentru forţele terestre şi 12 miliarde $ pentru infanteria marină. În caz contrar? Vor fi schimbări fundamentale ale capacităţii de luptă a celor două categorii de forţe armate tocmai menţionate.

Efectele reale ale acestor atitudini publice lucide, ale generalilor menţionaţi? La nivelul celor care i-au audiat nu au fost voci contra.

Asta nu înseamnă deloc câştigarea sprijinului scontat la nivelul conducerilor Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.

Care, totuşi, au luat act de manifestarea spiritului de corp al generalilor – ce ar urma să fie numiţi în funcţii -, de argumentele lor pragmatice şi de faptul că politicul poate decide o altă strategie, dar militarii şi-au făcut datoria, prevenind contribuabilii americani asupra consecinţelor unor reduceri bugetare dezastruoase, asupra imaginii şi forţei armate a Statelor Unite.


EDITORIAL PUBLICAT DE COTIDIANUL ONLINE ZIUAVECHE.RO CONDUS, CU TENACITATE, DE DORU DRAGOMIR

~