Cuvintele de mai sus mi-au adus aminte o întâmplare petrecută în holul unde aşteaptă invitaţii ce urmează a intra sub lumina reflectoarelor, la televiziunea ce îşi revendică, periodic, cea mai mare audienţă, în raport cu critica constantă a puterii actuale.

O teleastă cunoscută se consulta cu echipa ce susţinea realizarea emisiunii sale. Nu uit afirmaţia uneia dintre blondele ce participau la discuţie, care constata că, atunci când sunt invitaţi rezervişti, pe platoul de filmare, cu ei nu s-ar putea discuta decât despre…armată.

M-am întrebat atunci dacă tocmai cea care eticheta pripit pe foştii militari – câţiva dintre ei fiind invitaţi în studioul TV numai pentru a se convinge, amuza sau enerva mulţimea telespectatorilor, în legătură cu ce au fost şi cum mai sunt ofiţerii de ieri – realiza că ea însăşi este prizoniera unor stereotipuri tot mai plictisitoare, de la o emisiune la alta. Parte a unui program automat, de isterizare a celor săraci cu duhul.

La aproape 22 de ani de la înlocuirea regimului comunist cu sistemul prezidenţial autoritar, banchizele lucidităţii, în oceanul îngheţat al… educaţiei patriotice (oripilantă sintagmă, nu-i aşa?), găzduiesc şi structurile locale ale unei asociaţii ce refuză să dispară, asumându-şi o titulatură de care cei nevolnici fug – Cultul Eroilor.

Câţi români ştiu că Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” este urmaşa Societăţii Îngrijirii Mormintelor, creată, după Primul Război Mondial, de către Regina Maria?

Vă fuge deja privirea! Nu mai aveţi ce citi. Într-o vreme când criza economică marchează buzunarul fiecărui concetăţean, cui îi mai arde de eroi, memorii de război, monumente istorice, zile searbăde de conţinut, dar pline cu oficialităţi dornice să li se vadă chipul impunător pe micul ecran?

Trăim într-o perioadă a disoluţiei moralului naţional?

De vreme ce majoritatea acelora care susţin, public, un răspuns afirmativ au o condiţie materială proprie peste media celorlalţi români, opinia lor merită tratată cu înţelegerea realităţii că ei adoră cultul drobului de sare.

Dar în restul ţării, precum în arealul prahovean, mai există şi conaţionali care nu-şi reneagă trecutul, ştiu să îşi păstreze în prezent cumpătul şi mai cred în rosturile micilor cărămizi spirituale, puse acum la edificiul unei viitorimi ce merită o şansă, mai bună, în această ţară, nu pe alte meleaguri.

Un exemplu? Constantin Chiper conduce Asociaţia „Cultul Eroilor” din judeţul Prahova. În numele căreia a trecut Prutul, fiind, pe 26 august a.c., în oraşul Cimişlia, din Basarabia, la o evocare istorică onorată de prezenţa academicianului Nicolae Dabija. Acolo le-a reamintit conaţionalilor săi de încă actualul Pact Ribbentrop-Molotov, ce mai ţine, în mrejele hidrei imperiale răsăritene, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa. Dar nu pentru multă vreme.

2012 fiind anul multor surprize, pentru imperialii pravoslavnici bântuiţi de stafiile Kremlinului.

O altă pildă? Marian Dulă, care păstoreşte filiala din Câmpina a asociaţiei menţionate. Semen ce a poposit recent în Germania, unde a văzut cum cultivă rezerviştii nemţi memoria predecesorilor lor. Un conaţional care doreşte să demareze o campanie de subscripţie publică – cu sprijinul autorităţilor şi a preoţilor ortodocşi – pentru un monument local, cu adevărat reprezentativ, al Soldatului Necunoscut.

Aşa arată acum Monumentul Soldatului Necunoscut, din Câmpina – ca şi cum am trăi în Ţara Piticilor…

Gavriil Preda, Constantin Chiper, Marian Dulă – doar trei români ce nu cultivă defetismul naţional. Dovada de ultimă oră fiind lansarea revistei „Prahova eroică”. O publicaţie a celor care cred în viitorul şi valorile fundamentale ale acestei naţiuni. Editată şi difuzată de conaţionali care au purtat uniforma Armatei Naţionale.

Deloc oripilaţi de sintagma – educaţie patriotică.

Astfel, anul acesta, între 9 şi 10 septembrie, s-a desfăşurat un nou eveniment patronat de un veritabil Institut de Istorie Naţională, creat, de facto, în mediul rural. Unul care a reuşit, cu consecvenţă, în ultimii şapte ani, să coaguleze personalităţi de prim rang ale cercetării ştiinţifice a unei perioade sensibile din evoluţia naţiunii noastre, în veacul trecut.

De data asta, în comuna Maia, din judeţul Ialomiţa, aproape 70 de istorici au pus sub lupa intervenţiilor complementare o aniversare cu tâlc: 1941-2011 – 70 de ani de la intrarea României în războiul de reîntregire naţională.

Artem oratoriam/arta oratoriei a fost primul punct de atracţie al schimbului de opinii, informaţii şi chiar replici, între mentorii şi discipolii reuniţi în aer liber, sub prelata unui cort militar, amplasat la câţiva paşi de biserica din localitate, acolo unde este îngropat Barbu Catargiu, ex-prim ministru al României, în 1862, până pe 20 iunie, când a fost împuşcat sub clopotniţa Mitropoliei, după ce ieşise din Adunarea Legislativă.

Mentori? Profesorul universitar dr. Gheorghe Buzatu – de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române -, care, pornind de la poziţionarea momentului 22 iunie 1941, în constelaţia zilelor astrale ale istoriei naţionale, a sensibilizat asistenţa asupra tendinţei oficiale actuale, de a fi diminuată atenţia acordată, în mediul universitar, trecutului poporului român, printr-o focalizare, evident exagerată şi mai puţin obiectivă, pe istoria recentă.

Apoi, comandorul în retragere, profesorul universitar dr. Jipa Rotaru – iniţiatorul întâlnirilor de toamnă din comuna Maia, cu sprijinul salutar al primarului Nicolae Costel, care l-a adus la eveniment şi pe prefectul judeţului, Petru Mădălin Teculescu -, care a avut parte de o surpriză de proporţii. El a fost „uns” Cavaler de Clio, la împlinirea vârstei de 70 de ani, prin decizia Asociaţiei Naţionale, cu aceeaşi denumire, certificată nu doar printr-o diplomă, ci şi printr-o sabie veritabilă, care i-a fost acordată într-un ceremonial inedit, comparabil cu acela practicat de legendarul… rege Arthur, cu Cavalerii Mesei Rotunde.

Nu în ultimul rând, generalul de brigadă, în retragere, profesorul universitar dr. Nicolae Ciobanu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cel care nu doar i-a înmânat sabia – după un tipic aparte – noului Cavaler de Clio, dar a şi îmbărbătat asistenţa, amintind celor prezenţi că au fost clipe şi mai grele, prin care a trecut naţiunea română. Acestea au rămas în istorie. Dar românii merg mai departe.

De unde până unde un Institut de Istorie Naţională la Maia Catargi/I.I.N.M.C.? De şapte ani, asemenea reuniuni ştiinţifice produc volume de sute de pagini, ce includ comunicările invitaţilor la aceste sesiuni în aer liber. Astfel, anul trecut, atenţia participanţilor a fost focalizată pe împlinirea a 65 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum a fost lansat, chiar de directorul editurii Karta-Graphic, conferenţiarul universitar dr. Gavriil Preda, tomul “Retrăiri istorice în veacul XXI”, care adună, în economia a peste 600 de pagini, contribuţii ştiinţifice ce vor rămâne în bibliotecile de referinţă ale naţiunii.

De fapt, aici este şi paradoxul anului 2011. Cursurile de istorie pot fi diminuate, modificate, sau efectiv eradicate din curricula universităţilor de azi, dar cărţile memorabile ale istoriografiei naţionale, nu pot fi scoase din rafturile academice, decât în cazul unei dictaturi!

Un alt reper notabil, al I.I.N.M.C. este îmbucurătoarea avalanşă de cărţi de istorie şi reviste cu preocupări în domeniu, produsă, de fiecare dată, de participanţii la eveniment, care aduc cu ei mostre ale regândirii lucide a unor vremuri depăşite cu demnitate de înaintaşii noştri. Semn că pulsează, chiar şi sub aceste forme, o conştiinţă ce nu poate fi extirpată de vreun ordin adolescentin al actualului ministru al învăţământului. Şi cine nu şi-ar dori, astăzi, să plece acasă cu zece volume de istorie, scrise de autori diferiţi, editate în condiţii grafice excepţionale, în diferite colţuri ale României?

O mănuşă aruncată tuturor celor ce se încumetă să ia cuvântul într-un asemenea spaţiu academic, este focalizarea pe ideile şi informaţiile noi, necunoscute din demersuri ştiinţifice anterioare. Totul contra cronometru. Cu semnalarea publică a devierilor previzibil neinteresante. Şi stoparea celor neatenţi la bruscul dezinteres al audienţei. Dintre cei care au trecut, cu inteligenţă, printre furcile caudine ale regulilor I.I.N.M.C. am reţinut câteva nume: Gheorghe Dumitraşcu, Ioan Teşa, Tănase Jenăl, Gabriela Vasilescu, Ion Giurcă, Ion Dragoman, Dumitru Codiţă, Mircea Socolov, Mircea Tănase, Constantin Moşincat, Octavian Burcin, Alin Spânu, Costin Scurtu, Mircea Fechete, Virgiliu Teodorescu, Dumitru şi Florica Dobre.

Remarcabilă prezenţa, la acest eveniment, a unei compatrioate din Chişinău, Maria Vieru, care i-a uimit pe cei prezenţi cu cărţile aduse de dincolo de Prut, mărturii contemporane ale unei conştiinţe de neam ce nu poate fi alienată de existenţa acestei făcături de sorginte sovietică – R.D.G.-ul de azi/Republica Moldova.

A trădat Regele Mihai I viitorul propriei naţiuni ordonând arestarea celui ce comanda Armata Naţională, supusă atunci tăvălugului sovietic? Istoricul Gheorghe Buzatu spunea, la această reuniune a I.I.N.M.C., că s-a descoperit o mărturie ulterioară a lui Iuliu Maniu, care afirma: dacă ar fi ştiut la ce dramă naţională va duce actul de la 23 august 1944, l-ar fi susţinut în continuare pe Mareşalul Ion Antonescu! În acest context am amintit că şi azi, ofiţerii activi în Bundeswehr consideră, în dialogurile private, cu interlocutori similari români, că în acea zi, cei ce au iniţiat puciul regal, rămân – pentru ei – trădători ai aliatului german.

Iniţiatorului evenimentului, Jipa Rotaru, tenacele apărător al imaginii reale a celui care fost Conducătorul Statului – între 4 septembrie 1940 şi 23 august 1944 – i s-a readus aminte un fapt deloc mărunt. În vara acestui an, preşedintele de acum al ţării a recunoscut public actualitatea Ordinului Mareşalului:”OSTAŞI, Vă ordon: Treceţi Prutul.”

Semn că, mai devreme sau mai târziu, sângele apă nu se face, adevărul istoric triumfă, iar inepţiile imperiale se duc pe Apa Sâmbetei.