FRAŢII DIN INIMA BAVARIEI

Cu ani în urmă, soarta a făcut să fiu unul dintre cei ce au avut şansa să studieze în cel mai bogat land al Germaniei – Bavaria. Ei bine, despre acel program intensiv, în care aproape cinci luni am fost departe de casă – dar, aidoma argintului viu, dus, împreună cu camarazii din alte armate, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, din Germania, Belgia, Olanda şi Statele Unite ale Americii – voi scrie cu alt prilej.

Acum mă opresc doar la fraţii mei din… Garmisch. Nu este nicio păcăleală. Niciun truc. Darmite o exagerare. Eram o mână de ofiţeri din România trunchiată – fără Basarabia…- şi doi conaţionali de peste Prut. Unul ofiţer. Celălat diplomat. Mă necăjeam, în sinea mea, când îi vedeam vorbind în pauze, cu ofiţerii ruşi, în limba oficială a defunctei Uniuni Sovietice. Dar îmi trecea seara, când, între orele de studiu şi cina cea de taină veneau în camera unuia dintre noi. Şi vorbeam. Câte în lună. Adică în România. Şi în stele. Adică în cele două armate, momentan separate. De Milcovul de azi. Prutul lacrimilor noastre…

Ofiţerul era impecabil în uniforma sa, croită dintr-un material şi azi electrizant – pentru privirile celor care ţin la instituţia militară. Ani buni efectuase serviciul în Republica Democrată Germană. Văzuse şi reprezentase trupele de ocupaţie sovietică, într-o pseudo-republică, ce striga, prin toţi porii umiliţilor est-germani – culmea coincidenţei, nu-i aşa?…tot la est…ca fraţii de dincolo de Prut – că vor să trăiască, mai ales tinerii şi cei oropsiţi de regimul redegist, în unica lor Patrie de Suflet – Germania. In integrum.

Diplomatul venit de la Chişinău era mai franc, mai volubil, dar mut în privinţa relaţiilor bilaterale oficiale. Pe care evita să le comenteze. Tăcea cu eleganţă.

Împărţirăm noi multe clipe comune, în Europa şi peste Ocean. Şi cei peste 80 de colegi, din fostele state socialiste, inclusiv din Rusia, se obişnuiseră cu această frăţie deloc mimată. Naturală.

Asta până în ziua când… fiecare echipă naţională, mare, mică, cum era, urma să îşi prezinte ţara sa. Cu tot ce putea. De la hărţi, la mâncăruri special gătite, conform tradiţiilor naţionale. Noi, românii pregătisem şi o oală uriaşă de sarmale – cu sprijinul decisiv al unei doamne, Maria, o româncă căsătorită în ţară cu un concetăţean german şi stabilită apoi în Bavaria.

Imaginaţi-vă şi ţuică pusă în pahare, plus vin roşu, ca pentru degustare. Ţuică? Palincă din Ardeal, de se invitau singuri, în repetare, colegii din alte ţărişoare.

Doar fraţii de peste Prut au ţinut să fie…separaţi!… Că este altă republică…că aşa se cuvine…că nu se ştie cine ce va spune…

Asta până când…palinca a făcut zob împărţirea pe reprezentanţe naţionale!

Iar tentantele colege rusoaice, îmbujorate, dar vesele şi plăcute, ne făceau cu ochiul, că paharele lor trebuiau reumplute…

Momentan condamnaţi… să fim încă separaţi…