Democraţia vine în Libia cu Sharia!

Postul de radio Vocea Moscovei a difuzat, cu o vizibilă plăcere, la 91 de minute după începerea zilei de 26 octombrie a.c., o ştire care i-a lăsat cu gurile căscate pe membrii Parlamentului European!

Raportorul special, Anna Gomez a declarat că legea musulmană, de o severitate dusă dincolo de limitele raţionalului, celebra Sharia, va crea discriminări în Libia, afectând, de pildă, drepturile femeilor. Aspect inacceptabil într-o ţară ce tocmai s-a proclamat liberă. Opinia sa a fost generată de o luare de poziţie la Tripoli.

Astfel, luni, 24 octombrie a.c., însuşi şeful Consiliului Naţional de Tranziţie, din Libia, Mustafa Abdeldzhalil a declarat că ţara sa va trăi conform… legii islamice Sharia şi orice altă prevedere legală, care îi contravine, va fi abolită!

Nu puţini parlamentari europeni încep să înţeleagă că sistemul politic bazat pe legea Sharia nu va fi unul democratic, ci – culmea! – conform dezideratului organizaţiei teroriste “Al-Qaeda“, care prefigura, de mult timp, crearea unui asemenea stat.

Femeia este egală bărbatului în termeni de demnitate umană – se stipulează în documentul numit Declarația de la Cairo, din august 1990, a reprezentanților oficiali ai tuturor statelor musulmane ale lumii, grupați în Organizația Conferinței Islamice.

Se recunoaște așadar egalitatea “în demnitate” între sexe, însă nu și în drepturi, și asta nu întâmplător, căci Coranul prevede în surata 4 verset 34 că femeile au datoria să fie supuse bărbaților lor, iar aceștia din urmă au dreptul, în caz de comportament necorespunzător, să le bată!

Iar surata coranică 2 verset 222 susţine că bărbatul are un ascendent în materie de drepturi, în ochii lui Alah, în comparație cu femeia…

Dacă regimul lui Gaddafi – cel asasinat ca un câine – a fost un iad pentru libieni, este puţin probabil ca Sharia să aducă raiul în deşertul Libiei…

UITE CINE VORBEŞTE!

Clovnul Orientului Mijlociu a devenit, fără să vrea, regimul ayatollahilor.

În primul rând pentru că, orbiţi de ură, împotriva liderului libian Gaddafi, care nu le-a recunoscut, nicio clipă, pretenţiile de „portdrapel al luptei împotriva imperialismului american”, au dat mână liberă, presei din Teheran, ca să incrimineze public faptul că dictatorul a decis să reprime revolta conaţionalilor săi prin recursul la tancuri, avioane de luptă şi mercenari.

A fost reprodusă şi declaraţia libianului Mahri, în vârstă de 42 de ani:”Singurul lucru pe care îl putem face este să nu cedăm; nu capitulăm, nu dăm înapoi. Vom muri oricum, fie că ne place sau nu. Este clar că lor nu le pasă, dacă noi vom trăi sau nu. Acesta este genocid.”

Trist. Dar, să nu uităm că aceeaşi presă iraniană, inclusiv televiziunea oficială, a acordat ample spaţii comentării pozitive a momentului aiuritor, din parlament, unde, într-o atmosferă isterică, cei aleşi să legifereze spre binele propriei naţiuni, au scandat, minute în şir, pentru trimiterea la moarte a liderilor opoziţiei din Iran!

Iar când s-a dorit organizarea unui miting de amploare, împotriva puterii actuale de la Teheran, reacţiile acesteia nu au fost o mostră de democraţie.

A urmat încăpăţânarea de a trimite nave de război, prin Canalul de Suez, spre Marea Mediterană, oferind pe tavă, autorităţilor israeliene, un motiv real, de ultimă oră, pentru a atenţiona comunitatea internaţională asupra pericolului exercitat, în zonă, de tendinţele dominatoare, cu puseuri militariste, ale Iranului.

Tupeul Teheranului este tipic celor ce iau propriile dorinţe pe post de realitate. Fregata „Alvand” şi nava de aprovizionare “Kharq” vor trece extrem de aproape de flancul sudic al NATO.

Asta într-un moment în care, pe fondul evacuării cetăţenilor europeni din Libia, mai multe nave militare, ale unor state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, au primit ordinul să se deplaseze în zonă, pentru a asigura securitatea acestei noi operaţiuni maritime. Este vorba de patru vase de război italiene, două turceşti, una britanică şi alta olandeză. În rândurile acestora au fost identificate fregate, distrugătoare, nave de ascultare şi sprijin de luptă.

Faţă de puterea lor de foc, cele două vase ale marinei militare iraniene nu par altceva decât o furtună, într-un pahar cu apă.

Sorbit de ayatolahul Ali Khamenei, în aşteptarea alungării inamicului său, Gaddafi, de la conducerea Libiei.

.

VA ACŢIONA INFANTERIA MARINĂ AMERICANĂ ÎN LIBIA?

Una dintre metodele de răspuns ale unei administraţii americane, la criticile presei şi ale opoziţiei, este recursul la o alocuţiune rostită într-un areal academic.

De data asta, Robert Gates, şeful Pentagonului, a poposit vineri, 25 februarie a.c., la celebra Academie West Point, unde, în faţa viitorilor ofiţeri ai Forţelor Armate Americane, a declarat că nu ar fi deloc înţelept, pentru Statele Unite, de a se mai angaja vreodată, în vreun război, precum cel din Irak sau din Afganistan, deoarece şansele de a schimba un guvern, în acest mod, sunt tot mai reduse.

„În opinia mea, orice viitor secretar al apărării, care ar recomanda preşedintelui să trimită, din nou, forţe terestre numeroase în Asia, sau în Orientul Mijlociu, sau în Africa, ar trebui să fie examinat la…cap” a afirmat mister Gates, în faţa cadeţilor, ce ştiau de criticile vizând şovăielile preşedintelui Obama, faţă de dinamica revoltelor din Orientul Mijlociu şi de sugestia de a se interveni, cu infanteria marină, în Libia, ca replică necesară la reprimarea dură, de către Gaddafi, a manifestaţiilor din diferite oraşe libiene.

Din dorinţa de a păstra aparenţa unui discurs mai degrabă axat pe viitorul forţelor armate, decât pe provocările actuale, la care acestea trebuie să le facă faţă, Robert Gates consideră că realităţile lumii de azi ar obliga Pentagonul să remodeleze bugetul său, deoarece conflictele potenţiale, din Asia şi Golful Persic, necesită o implicare sporită a forţelor aeriene şi maritime, decât a celor terestre.

Statele Unite au patru categorii de forţe armate, cele trei enumerate, plus infanteria marină – recent evocată de „The Washington Times”, ca soluţia ideală pentru o intervenţie americană eficientă la Tripoli.

Şi, pentru a se menţine la înălţimea unui discurs academic, secretarul apărării – tentat, ca orice demnitar civil, aflat temporar la conducerea organismului militar naţional, de a arăta capacitatea sa de a fi „vizionar”, într-un domeniu unde “a aterizat” doar ca expresie a votului democratic, eventual şi a unei diplomaţii personale, utilă dialogului, deloc facil, cu liderii militari – a atenţionat cadeţii că par a fi tot mai puţin probabile perspectivele ca să mai aibă loc, în viitor, confruntări desfăşurate cu utilizarea, pe scară largă, a unităţilor terestre mecanizate. Motiv pentru care mister Gates susţine că:”va fi tot mai greu armatei să justifice numărul militarilor, mărimea şi costurile unităţilor blindate.”

Urmează mesajul cheie pentru criticii preşedintelui Obama:”şansele de a repeta un alt Afganistan sau Irak – invadând, pacificând şi administrând o ţară mare (precum arată Libia pe harta Africii – nota autorului) din lumea a treia pot fi reduse”.
Dar nu excluse…

Urmează sugestia unui posibil compromis, în sensul că guvernul de la Washington D.C., inclusiv Departamentul Apărării, ar trebui să se concentreze pe capacităţile ce pot preveni transformarea unor probleme „purulente” în crize cu o evoluţie rapidă, care ar necesita, ulterior, o intervenţie militară americană pe scară largă.
Evident, controversată.

Cum infanteria marină are capacitatea de a acţiona rapid în zona “purulentă” a capitalei libiene, Tripoli, administraţia Obama sugerează, astfel, că dacă i se va cere o soluţie „manu militari”, pentru a preveni escaladarea confruntării, dintre opozanţii şi loialiştii lui Gaddafi, o intervenţie – la scară mică, dar extrem de eficientă, ca rapiditate şi finalitate – poate fi acceptată.

Pentru a nu fi acuzat că foloseşte tribuna de la West Point pentru o modera o dificultate vizibilă a administraţiei Obama, într-un moment când şi lumea arabă aşteaptă să vadă dacă va interveni Pentagonul, pentru a stopa vărsarea de sânge din Libia, Robert Gates a dat de înţeles, prin secretarul său, desemnat a furniza date suplimentare presei, că alocuţiunea lui poate fi considerată una de “rămas bun”, în condiţiile în care el va părăsi conducerea Departamentului Apărării, în acest an.

Mister Gates a reamintit cadeţilor că profesioniştii armatei americane au parcurs un deceniu de conflicte militare dificile şi succesive, ceea ce a generat un corp de tineri ofiţeri cu aptitudini excepţionale, dobândite în teatrele de operaţiuni irakian şi afgan. Cu toate acestea, în viitor, s-ar putea ca nu toţi aceşti militari de elită să mai aibă un loc de muncă, dacă nu se vor aloca fondurile necesare pentru a finanţa marile unităţi de luptă.

Secretarul apărării a declarat că este îngrozit de faptul că bărbaţi şi femei, aflaţi în momentele cele mai bune ale carierei lor profesionale, care au răspuns de soarta a sute de militari şi de milioane de dolari acordaţi ca asistenţă, pentru proiecte civile realizate în Irak şi Afganistan, sau au contribuit la reconcilierea unor triburi aflate în conflict, se vor găsi în situaţia de a opta pentru una sau alta dintre meseriile existente în viaţa civilă.

Şeful Pentagonului a surprins plăcut, pe tinerii din sală, când a afirmat că pe teritoriile irakian şi afgan s-au derulat „războaie ale căpitanilor”, deoarece ofiţeri cu grade mici au fost puşi în situaţia de a lua decizii cu consecinţe de o complexitate extrem de mare.

Robert Gates a formulat şi o posibilă soluţie pentru viitorul acestor ofiţeri tineri, ce au avut parte de experienţe dure în teatrele de operaţiuni militare. Pentagonul ar trebui să acţioneze astfel încât asemenea cetăţeni americani, energici, devotaţi patriei lor, conştiincioşi şi capabili, să poată avea parte, după turul efectuat într-un teatru de operaţii, de unul în societatea civilă americană, prin finalizarea şi a altor studii universitare, prin predarea anumitor materii, în diferite instituţii de învăţământ, prin încadrarea, temporară sau definitivă, după caz, în institute de cercetare sau în diferite posturi ale structurii administrative ale Congresului.

Principala îngrijorare a domnului Gates?
Rigiditatea birocratică, ce împiedică o revizuire constructivă, a procesului de promovare în funcţii şi de trimitere în misiuni, peste hotare, a celor mai buni ofiţeri, apţi să conducă, în viitor, diferite eşaloane ale armatei, inclusiv cele patru categorii de forţe armate.

Faptul că discursul lui Robert Gates a coincis cu oferta NATO, de a se implica în gestionarea situaţiei tensionate create de măsurile represive ale preşedintelui libian contra opozanţilor săi, indică o modalitate a administraţiei Obama de a semnala public că înţelege presiunea republicanilor şi a unora dintre aliaţii europeni.

Cât de mică va fi scara soluţiei alese pentru oprirea violenţelor din Libia?

Poate că răspunsul este deja schiţat pe harta generalului James F. Amos, comandantul infanteriei marine americane. Doar deviza comandamentului său este „ Infanteriştii marini. Puţini şi mândri.”