În mod evident, videoclipul de mai jos, realizat de vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden şi soţia sa, dr. Jill Biden are un ţel electoral. Dar memorabile sunt cuvintele valabile şi în România de azi:
“Avem o singură obligaţie sacră, ca americani. Să echipăm pe cei care îi trimitem în război, să avem grijă de ei şi familiile lor, când vin acasă!”
CASA ALBĂ: În această săptămână, Casa Albă și Departamentul de Trezorerie au găzduit evenimente menite a evidenţia aplicații inovatoare. Dr. Biden – A Doua Doamnă a Statelor Unite, soţia vicepreşedintelui Joe Biden – a călătorit la Washington, DC, și în Virginia. A fost ales şi Pomul/Bradul de Crăciun, pentru Casa Albă!
Dr. Jill Biden – soţia vicepreşedintelui Statelor Unite şi A Doua Doamnă a SUA – şi șeful Statului Major al Forţelor Terestre Americane, generalul Ray Odierno, pe timpul evenimentului Joining Forces/Unirea Forțelor, cel menit a marca reunirea capacităţilor umane a mai mult de 100 de colegii și universități, care au semnat documentul privind “OPERAŢIUNEA EDUCAREA EDUCATORILOR” de la Universitatea George Mason, din Fairfax, Virginia, la 3 octombrie 2012.
Fotografie de David Lienemann
Iată fragmentul esenţial din alocuţiunea energicei doamne Biden,
al cărui discurs integral îl puteţi urmări în videoclipul inserat mai jos:
Astăzi, m-am alăturat şefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul Ray Odierno, dar şi lui Felicity și Abigail, precum și familiilor de militari, pentru a celebra această piatră de hotar. Ca un educator și mamă de militar, azi a fost pentru mine un eveniment personal!
Știu cât de mult înseamnă, pentru o familie, atunci când un profesor face un efort deosebit pentru a sprijini un copil de militar, în școală.
Când fiul meu, Beau, a fost trimis în Irak, profesorul nepoatei mele Natalie a afişat o fotografie a unităţii lui Beau la ușa clasei lui Natalie.
Acest gest simplu a reamintit personalului școlii și colegilor lui Natalie despre faptul că tatăl ei era în război.
Aceasta a însemnat atât de mult pentru ea, încât ea nu a trebuit să se simtă singură, ca să treacă prin acel an, profesorii și prietenii ei având grijă de ea!
Aceasta a însemnat mult pentru Joe și pentru mine, de asemenea.
Când un profesor organizează o conferință, de la părinte, la profesor, pe Skype, pentru o mamă sau un tată dislocaţi într-un teatru de operaţiuni militare, sau atunci când un director sărbătorește Ziua Infanteriei Marine, în cantina școlii, cu întreaga școală, aceasta ajută o familie de militari să rămână conectată la semeni!
Familiile militarilor noştri au sacrificat atât de mult, și noi suntem datori să îi sprijinim în orice mod posibil!
Acesta este motivul pentru care Prima Doamnă și cu mine am început Joining Forces/Unirea Forțelor, un efort naţional menit a încuraja pe toţi americanii, pentru a sprijini familiile militare.
Astăzi, am fost onorată să sărbătoresc un angajament semnificativ al Joining Forces/Unirea Forțelor, care va face diferenţa, în viaţa copiilor militarilor noştri.
Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama şi A Doua Doamnă a SUA, Dr. Jill Biden au vorbit unei asistenţe selecte despre modul în care acţionează, pentru a ajuta soţiile militarilor să îşi transfere, mult mai uşor, licenţele profesionale în toate statele americane, pe unde se perindă, însoţindu-şi partenerii de viaţă, promovaţi la alte baze terestre, aeriene şi navale, ale celei mai puternice armate de pe glob.
Despre unde, când şi cum au fost angajate soţiile militarilor români – cele care au avut o asemenea şansă – nu s-a discutat niciodată, de o manieră serioasă, publică, la nivelul cel mai înalt, respectiv la Palatul Cotroceni.
Urmăriţi secvenţele de mai jos, pentru a vă convinge, din nou, ce înseamnă să transformi o sintagmă – Prima Doamnă -, într-o realitate sinonimă cu o entitate ofensivă, ce o cunoaşte şi o preţuieşte pe soţia liderului militar al armatei ţării sale, căruia i se adresează amical!