Дмитрий Рогозин назначен специальным представителем Президента по Приднестровью
21 марта 2012 года, 16:40
Дмитрий Медведев подписал Указ «О специальном представителе Президента Российской Федерации по Приднестровью».
Текст Указа:
1. Назначить Заместителя Председателя Правительства Российской Федерации Рогозина Дмитрия Олеговича специальным представителем Президента Российской Федерации по Приднестровью.
2. Настоящий Указ вступает в силу со дня его подписания.
21 марта 2012 года, 16:40
_________________________________
Prin decretul reprodus mai sus, preşedintele Dmitri Medvedev l-a numit pe vicepremierul Dmitri Rogozin trimisul special al Preşedintelui Federaţiei Ruse în Transnistria. Din acest moment, planul lui Vladimir Putin de a transforma arealul limitrof Tiraspolului într-un nou Kaliningrad se va materializa pas cu pas, peste capul Berlinului. Rogozin va folosi retorica dură, de pe vremea prezenţei sale la Cartierul General al NATO. Iar finalizarea intenţiei lui Putin nu va fi efectuată decât – aşa cum vrea el – prin dialog direct cu omologul de la Bucureşti. După o iarnă siberiană vom avea o vară fierbinte…
Agenţia de presă RIA NOVOSTI a informat că noul program de stat al Rusiei, pentru achiziţii publice de armament, până în 2025, va fi elaborat până în 2015, conform declaraţiei locţiitorului şefului Statului Major General, generalul-maior Igor Şeremet, din 15 martie.
În 2010 a fost adoptat, iniţial, un program de achiziţii publice de armament, până în 2020, a precizat el într-un interviu acordat postului de televiziune Rusia 24.
Rusia iese în mod continuu pe scena media, prin intermediul vicepremierului rus Dmitri Rogozin, fost ambasador la NATO.
Discursurile vicepremierului sunt pline de amenințări, nu numai la adresa României sau a Poloniei, dar și a tuturor europenilor care ar accepta să amplaseze elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul național.
Orice știre despre scutul antirachetă este automat taxată de vicepremierul rus.
Amenițările curg de la faptul că scutul este îndreptat împotriva Rusiei până la amenințarea cu instalarea, în regiunea Kaliningrad, a rachetelor de tip Iskander.
Trebuie să-i reamintim vicepremierului rus că scutul antirachetă este unul absolut defensiv.
Se pare că acest lucru trebuie repetat des, mai ales pentru prietenii noştri din afara NATO.
Dragii mei, acestea sunt beneficiile unei securităţi europene colective, este de fapt expresia practică a articolului 5, din Tratatul Nord-Atlantic de la Washington D.C., din 4 aprilie 1949, de constituire a NATO.
Domnule vicepremier, NATO apără Europa, dumneavostră apărați Rusia!
Am cântărit bine cuvintele, înainte de a alege titlul de mai sus. Dar este singurul care i se potriveşte unicului diplomat de la Cartierul General al NATO, care vorbea acolo, în capitala Uniunii Europene, implicit a Alianţei Nord-Atlantice, precum altcineva, îmi scapă numele, în pustiu…
Că Dmitri Rogozin este îndrăgostit de propria sa persoană ştiam. Că îşi ia fantasmele personale drept posibile evoluţii, nu mă mai miră de multă vreme. Că junele Dmitri Medvedev, vizibil speriat de postura sa – probabilă, dar nu sigură, de viitor premier al Rusiei Putiniste – caută să îşi ascundă lipsa de expertiză în spatele unor plauzibili specialişti, precum fostul papagal vorbitor de la sediul NATO, nu îmi generează decât hohote de râs, momentan controlabile.
Totul are însă o limită.
Nu ştiu ce acord a examinat acest nou secretar cu propaganda, al Comitetului Central al Partidului Comunist Putinist, a se citi Rusia (dez)Unită, dar de la ce a lecturat acest mutant post-sovietic – catâr ar fi fost un elogiu – până la ce a declarat este o mare distanţă.
Am examinat acordul pe care americanii l-au semnat cu românii – privind desfăşurarea în România de interceptori americani de rachete, a spus ex-ambasadorul Rusiei la NATO – şi românii pot crede că sunt administratori importanţi ai interceptorilor de rachete, dar chiar şi comandantul bazei, un militar român, are dreptul să intre numai în hol.Elnu va vizita niciodată staţia de control din simplul motiv că baza este americană, nu a NATO a mai adăugat Rogozin.
I-auzi…Caza…Ciocul!
Recapitulăm?
1. Ce acces are nu un simplu comandant de bază, ci ministrul apărării al Siriei, în baza navală rusă, de pe coastele statului arab menţionat? Zero.
2. Documentul livrat tovarăşului Dmitri Rogozin, de către partenerii americani are alt mesaj. Doar oficialii superputerii au decizia finală, nu aliaţii din zonă, precum polonezii şi românii, deci Pentagonul garantează – nu limitează – caracterul defensiv al interceptoarelor made in USA. Рогозин Понял?
3. Dmitri Rogozin, precum şi Vladimir Putin suferă de sindromul controlului total, tipic autoritarismului. Şi pentru că americanii le-au propus două comandamente, cu ofiţeri din ambele state, cu acces la informaţiile de interes comun, mai puţin – cum era şi normal – la decizia de a trimite sau nu un interceptor, Rogozin face… spume la gură! Cu, sau fără mandat, nu contează. Problema sa reală este că fost în vizită oficială în SUA, unde era smerit şi prudent, în faţa camerelor de luat vederi, ale marilor televiziuni americane, de unde s-a întors cu coada între picioare, fără a obţine niciuna din revendicările absurde, demagogice şi aiuristice ale Kremlinului. Г-н Рогозин я прав?
4. Oricât s-ar agita un neprofesionist imagologic ca Dmitri Rogozin – adică un personaj politic rob al propriului şi ineficientului său discurs isteric, deloc impresionant pentru flancul răsăritean al NATO – ridicularizarea dorită de el rămâne aidoma unei frecţii la un picior de lemn. By the way, mister Rogozin! Şi ce credeţi că o să se întâmple dacă actualul tandem de la Moscova se burzuluieşte la România? Va rămâne aceasta singură, ca în 1940? Mutilată teritorial, şi cu un rege imatur ca Mihai I? Peste poate!
5. Că sunt jurnalişti civili neinstruiţi în armată, sau instruiţi de alte servicii de informaţii, deloc româneşti, ca să scrie enormitatea că Rachetele Rusiei pot distruge orice scut antirachetă, pot înţelege. Doar prostia intelectuală, de fapt cea care pare a fi de o asemea sorginte, nu doare! Că aceeaşi imbecili de ziua a şaptea titrează: RUSIA RĂZBOINICĂ: Scutul antirachetă provoacă o nouă cursă a înarmării nu mă mai miră.
6. Dar că în anul 2012 Rusia va fi prinsă pe picior greşit, iniţial de China – la toamnă -, apoi de Statele Unite, în luna noiembrie 2012, mă amuză şi mă determină să îl întreb pe acest diplomat isteric, momentan vicepremier, pe ce post va fi el în decembrie 2012, că în guvernul rus – nota bene – cu siguranţă nu va mai avea loc?
Într-un interviu acordat în studioul de televiziune al Cartierului General al NATO, Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie din Moscova, afirma, profetic, că la 20 de ani de la dezintegrarea Uniunii Sovietice, viitorul scut american antirachetă poate fi “un pod către viitor, ori unul către trecut.”
Ultima replică, memorabilă, a preşedintelui Barack Obama, către omologul său rus, vizând acest subiect, a fost:”Dmitri (Medvedev) scutul rămâne o problemă, între noi.” Şi aşa a rămas. De altfel şi vizita recentă a lui Dmitri Rogozin, trimisul special al Federaţiei Ruse, la convorbirile organizate peste Ocean, la Departamentul de Stat, nu a făcut decât să confirme menţinerea poziţiilor oficiale deja cunoscute.
Consecvenţa americană mai are un motiv special, dincolo de enunţurile principiale deja cunoscute. Nu se ştie cine va candida, din actualul tandem de la Moscova, la alegerile prezidenţiale din luna martie 2012.
Cu Dmitri Medvedev dialogul se va purta mai amical. Cu Vladimir Putin sunt de luat în calcul durităţi verbale. Deşi actualul premier a dovedit, în recentul său trecut politic şi flexibilităţi surprinzătoare în unele chestiuni de ordin strategic.
Se împiedică experţii ruşi şi americani, în chestiuni de ordin tehnic? Nicidecum, chiar dacă există, în mod firesc, abordări pornite din experienţe diferite, bazate pe tehnologii puţin comparabile. Atunci? Diferenţa specifică vine de la nivelul strategic. Un exemplu? Casa Albă consideră Iranul ca o ameninţare crescândă. Iar Kremlinul insistă pe utilizarea diplomaţiei şi a sancţiunilor internaţionale, pentru diminuarea provocării Teheranului, de a se dota, unilateral, cu arme nucleare.
Crescuţi în spiritul specific mândriei generate de apartenenţa la ex-puterea sovietică, liderii politici şi militari ruşi consideră că, de fapt, scutul american antirachetă vizează doar teoretic apărarea de eventualele rachete trase de Iran, spre Europa. Practic este unul contra rachetelor ruseşti, ceea ce indică menţinerea Federaţiei Ruse în postura de inamic public numărul 1 al comunităţii euro-atlantice. O teză evident falsă.
Dar care a fost, până la urmă, oferta americană, în negocierile bilaterale cu partea rusă? Aceasta a conţinut patru nivele de abordare a consolidării încrederii reciproce:
I. Instituirea de centre bi şi multinaţionale, în cadrul cărora militarii ruşi ar putea monitoriza “natura deloc ameninţătoare a activităţilor de apărare antirachetă, ale Statelor Unite şi ale NATO.”
II. Iniţierea de studii comune, americano-ruse, axate atât pe identificarea modalităţilor în care scutul antirachetă ar putea afecta forţa disuasivă nucleară a Rusiei, cât şi “pe schiţarea măsurilor care trebuie luate, pentru a minimaliza orice problemă.”
III. Reluarea exerciţiilor de apărare antirachetă, în formula NATO-Rusia, derulate o vreme cu succes, apoi întrerupte de războiul scurt, ruso-georgian, din august 2008. Scopul viitoarelor exerciţii fiind identificarea variantelor de apărare comună antirachetă, a forţelor dislocate ale Alianţei Nord-Atlantice şi cele ale Federaţiei Ruse.
IV. Convenirea unui cadru legal de bază, care să reglementeze derularea acestor proiecte şi a altor acţiuni comune viitoare.
Cum au reacţionat negociatorii ruşi? După formula:”da, dar…”! Da. Unele dintre cele patru propuneri li s-au părut interesante. Dar au insistat că primul pas, pentru un consens între Moscova şi Washington D.C. este convenirea asupra principiilor strategice.
În traducere liberă, Kremlinul a sugerat Casei Albe să semneze un document prin care să declare că scutul defensiv american antirachetă nu va ameninţa niciodată descurajarea strategică nucleară a Rusiei.
Negociatorii americani au replicat că Statele Unite nici nu îşi propun să contrabalanseze, prin scut, forţa strategică nucleară rusească, având în vedere numărul, sofisticarea şi amplasarea rachetelor Federaţiei Ruse.
În acelaşi timp, preşedintele SUA, indiferent cine ar fi acesta, nu poate semna un acord prin care, în mod deliberat, constrânge propriile forţe armate să nu mai protejeze, integral, America şi pe aliaţii europeni, de atacuri cu rachete străine.
Din păcate, diferenţa de mentalitate îşi spune cuvântul. În timp ce majoritatea cetăţenilor americani doresc trecerea de la situaţia în care ambele state sunt vizate de o distrugere reciprocă garantată, la una în care stabilitatea reciprocă este asigurată, cei mai mulţi cetăţeni ruşi au încă o viziune tipică Războiului Rece, în care identifică SUA, cu pericolul numărul 1, pe plan nuclear, la adresa securităţii naţionale. Semn de isterie naţională, la nivel subliminal.
Totuşi, de partea americană există practica informării publice vizând bugetul Pentagonului şi documentele de planificare a apărării Statelor Unite. Iar politicienii şi liderii militari ruşi au avut posibilitatea să viziteze centre de comandă şi facilităţi ale apărării antirachetă. Există şi un cadru de alarmare timpurie, în baza căruia radarele NATO şi cele ruseşti fac schimb de informaţii, la nivel de câteva secunde distanţă, de la observarea unei rachete străine.
Richard Weitz, director la Centrul de Analize Politico-Militare, de la Institutul Hudson, aprecia că:”un semn bun este faptul că oficialii ruşi au recunoscut recent disfuncţionalitatea planului sectorial de apărare antirachetă, pe care preşedintele Dmitri Medvedev l-a propus iniţial, la reuniunea Consiliului NATO-Rusia, din luna noiembrie 2010.”
Ce propusese liderul de la Kremlin? Rusia să protejeze spaţiul NATO, de rachetele care ar fi fost trase de alte state şi urmau să traverseze teritoriul rus. Cu speranţa că Alianţa Nord-Atlantică nu va mai dezvolta sisteme defensive în măsură să lanseze rachete peste teritoriul rusesc.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a replicat că angajamentul colectiv de apărare, al aliaţilor, nu permite ca defensiva acestora să fie delegată unui stat care nu este membru al Pactului Nord-Atlantic.
Pe de altă parte, la Cartierul General al Alianţei se cunoaşte realitatea că Rusia nu are capacitatea tehnică de a distruge rachete balistice ce trec prin spaţiul său aerian!
Va renunţa viitorul preşedinte al Rusiei la absurda condiţionare – a oricărui progres, în dialogul pe tema scutului american antirachetă -, de semnarea acordului menit a impune limitări defensivei aeriene a Statelor Unite?
Probabil că fiecare – dintre cele patru propuneri americane – va fi altfel privită, după ce ocupantul scaunului prezidenţial de la Kremlin va avea siguranţa că are timpul şi liniştea necesară unei decizii înţelepte, menită să întărească punctele sale de convergenţă, în dialogul cu preşedintele ce va fi la Casa Albă, după alegerile din anul 2012.
Atâta timp cât NATO face din conlucrarea cu Rusia un obiectiv public constant, al politicii euroatlantice, şi Kremlinul poate reflecta la utilitatea unor decizii strategice constructive. Deci paşnice.
Interesul general | Ion Petrescu | 
March 22, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
