În ediţia din 13.01.2013, a „Jurnalului extern”, de la DIGI 24, realizatorul şi prezentatorul Balazs Barabas şi-a focalizat atenţia pe începerea nominalizărilor pentru posturile de conducere în administraţia SUA, precum Chuck Hagel, la conducerea Pentagonului şi John Brennan, ca director al CIA.
Nominalizările pentru aceste înalte funcţii în stat, făcute de Barack Obama, preşedintele reales al Statelor Unite au fost discutate de către Balazs Barabas, împreună cu analistul militar – invitat în studio – Ion Petrescu şi – prin telefon – cu György Frunda, numit, de curând, de premierul Victor Ponta consilier pe probleme juridice, internaţionale şi de minorităţi.
Teleastul cel mai calm, de la televiziunea DIGI 24, europeanul Balazs Barabas,un interlocutor stâpân pe arta dialogului – sub lumina reflectoarelor şi în raza de acţiune a camerelor de filmat, cu unghiuri de înregistrare evident încrucişate – mi-a aruncat mănuşa…participării la pregătirea ediţiei Bosnia, în cadrul emisiuniiPaşaport Diplomatic.
Cum televiziunea înseamnă munca în echipă şi modelul american indică utilitatea unui director – amical – de producţie, capabil să asigure tot ceea ce este necesar unui platou ad-hoc de filmare, l-am mobilizat, de facto, pe teleastul Benone Neagoe, cel ce a condus ani buni redacţia militară de televiziune, un profesionist de la care am avut enorm de multe lucruri de învăţat, apropo de… ce şi cum trebuie să apară pe micul ecran.
Din acest moment lucrurile s-au derulat ca la carte.
Motiv pentru care mulţumesc public ministrului apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru aprobarea filmărilor la Cercul Militar Naţional.
Cuvinte de apreciere, obiective, merită şi rapiditatea cu care succesorul meu la comanda Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale, actualul lider al structurii militare de relaţii publice, generalul Răduţ Bîlbîie a soluţionat demersul postului de televiziune, de a beneficia de un spaţiu adecvat temei alese pentru emisiunea menţionată.
Nu în ultimul rând se cuvine remarcată promptitudinea cu care directorul Cercului Militar Naţional, colonelul Cristian Dorca a facilitat filmările în cel mai bun spaţiu cu putinţă, de care echipa venită de la DIGI 24 s-a declarat mulţumită.
La momentul difuzării emisiunii realizate de colegul Balazs Barabas, aceasta va fi reluată şi în acest areal electronic. Emisiunea va fi difuzată sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 18.30.
________________________________
Teleastul Balazs Barabas are meritul de a fi gândit – de o manieră complexă – o emisiune în care s-au succedat informaţii nedifuzate, până atunci, de alte structuri de presă. Cum este şi cazul unei succesiuni deloc întâmplătoare:
DIGI 24: …un alt militar american, amiralul James Stavridis are probleme cu viitorul lui, pentru că tocmai acum s-a dezvăluit, în presa americană, că a acceptat o invitație, cu ani în urmă, din partea unei companii din domeniul viticol. Această companie i-a invitat pe el și pe soția lui la activitățile lor, care nu au fost aprobate de către superiorii săi, a reliefat Ion Petrescu, analist militar. Acesta a mai spus că aceste două întâmplări duc la o modificare a echipei politice și militare care îl va seconda pe Obama, în al doilea mandat prezidențial.