The NATO Deputy Secretary General, Ambassador Alexander Vershbow, will visit Romania on Monday, 28 October 2013 to participate in the groundbreaking ceremony of the missile defence facility in Deveselu.
During his visit, Deputy Secretary General will meet with the Romanian President Traian Băsescu and the Minister of Defence, Mr. Mircea Duşa.
Still images of the event will be posted on the NATO website afterwards.
Follow us on Twitter (@NATOPress and @NATOdsg).
Visite du Secrétaire général délégue de l’OTAN en Roumanie
Le secrétaire général délégué de l’OTAN, M. l’ambassadeur Alexander Vershbow, se rendra en Roumanie le lundi 28 octobre 2013 pour participer à la pose de la première pierre d’installations de défense antimissile à Deveselu.
Pendant sa visite, le secrétaire général délégué s’entretiendra avec le président roumain, M. Traian Băsescu, et avec le ministre de la Défense, M. Mircea Duşa.
Des photos seront postées sur le site web de l’OTAN après l’événement.
Realizator Radu Dobriţoiu, producător Nicu Popescu, transcriere RADOR
Radu Dobriţoiu:
Bun găsit, vă spune Radu Dobriţoiu la o nouă ediţie a emisiunii “Euroatlantica” dedicată în această seară unei teme de actualitate şi de interes pentru securitatea şi stabilitatea spaţiului euroatlantic. Voi discuta în această seară cu invitaţii mei şi cu ajutorul colegilor mei de la Bruxelles, Washington şi Moscova despre relaţiile NATO – Rusia, cu accent pe sistemul antirachetă. Invitaţi în această seară, în Studioul 31 al Societăţii Române de Radiodifuziune, doi prieteni ai emisiunii “Euroatlantica”, domnul colonel în rezervă Ion Petrescu, analist militar, editorialist la “Ziua Veche”, fost şef al Trustului de Presă al Armatei. Bună seara, domnule colonel. Ion Petrescu:
Bună seara şi bine aţi revenit la timona emisiunii “Euroatlantica”, vi s-a simţit lipsa. Realizator:
Vă mulţumesc. A fost un meci săptămâna trecută, din fericire încheiat cu succes pentru selecţionata României… Şi domnul Dorin Matei, redactor şef al prestigiosaei publicaţii “Magazin Istoric”, expert în istorie, dar şi un fin observator al istoriei contemporane şi al istoriei în derulare…
De ce nu? – pentru că aşa cum jurnalistul este istoricul clipei prezente şi istoricul este un excelent analist al istoriei recente. Bună seara, domnule Dorin Matei. Dorin Matei:
Bună seara.
Realizator:
Domnilor invitaţi, în urmă cu trei zile a avut loc un nou Consiliu NATO – Rusia şi, în premieră, exerciţii militare comune NATO – Rusia în această săptămână. Forţele aeriene ale Rusiei şi ale NATO au efectuat marţi, în Polonia, primul lor exerciţiu comun vizând să evite atentate precum cele de la 11 septembrie din Statele Unite şi, citez un oficial de la NATO: “Astăzi am depăşit o etapă importantă pentru relaţiile dintre NATO şi Rusia şi, prin urmare, după părerea mea, o etapă importantă pentru lume, pentru că ameninţarea terorismului este o ameninţare comună”.
Ca parte a acestui exerciţiu a fost o primă etapă care s-a desfăşurat în Polonia, două avioane de vânătoare poloneze F16 au interceptat aparatul care tranzita spaţiul aerian, un aparat polonez, după care au predat ştafeta avioanelor Suhoi ruseşti. De asemenea, miercuri trei avioane F16 turceşti şi două aparate Suhoi ruseşti au interceptat, deasupra Mării Negre, după un scenariu similar, un avion care a deviat de la planul de zbor şi a pierdut comunicarea cu solul.
Iată, aşadar, exerciţii comune NATO – Rusia, de asemenea Consiliul NATO – Rusia, de asemenea reuniune NATO – Rusia în această săptâmnă. Putem vorbi, după era Bush, de o nouă etapă a relaţiei NATO – Rusia, domnule colonel Petrescu?
ETAPA ÎNCREDERII REZERVATE
Ion Petrescu:
Cu siguranţă că ne aflăm în perioada în care resetarea lansată de preşedintele Barack Obama şi tânărul Dmitri Medvedev îşi continuă parcursul. Aş numi această etapă – pe care dvs. aţi enunţat-o – o etapă a încrederii rezervate.
Există încă simptome tipice războiului rece; din această perspectivă, exerciţiul care a început oficial luni 6 iunie şi s-a terminat oficial azi – şi meritaţi felicitări că aţi găsit această temă pentru emisiunea de azi – este un exerciţiu menit a elimina o serie întreagă de mecanisme ale neâncrederii.
Pentru prima dată, în mod concret, au acţionat factorii de la Moscova de o manieră care le-a permis să se simtă egalii aliaţilor. Dar atenţie, directorul exerciţiului de la Moscova era general cu două stele, în timp ce directorul de la Varşovia avea un locţiitor colonel, ceea ce înseamnă că mai este o etapă de parcurs până la alinierea din punct de vedere al mentalităţii dintre cele două zone.
Elementul central al acestei săptămâni este declaraţia secretarului general al NATO, Rasmussen, care, după ce a avut o convorbire îndelungată cu ministrul apărării al Federaţiei Ruse, Anatoli Serdiukov, a făcut o afirmaţie interesantă şi merită să o reiterăm aici, aceea că NATO are responsabilitatea de a-şi apăra toţi aliaţii, că nu împarte această răspundere cu nimeni, că este bine să existe două sisteme independente de apărare antirachetă aliat şi rus, să existe un obiectiv comun, apărarea Europei, şi o conlucrare pe măsură. Realizator:
Noi o să avem şi corespondenţe care vor sublinia şi vor accentua ceea ce aţi spus dvs. acum în privinţa faptului că Alianţa nu poate încredinţa securitatea statelor membre unei ţări partenere – aşa s-a exprimat secretarul general al NATO… Ion Petrescu:
Nemembre. Realizator:
Nemembre sau partenere. O să ascultăm corespondenţa de la Luminiţa Apostol imediat. Domnule Dorin Matei, aş dori să ştiu şi părerea dvs, mai ales prin prisma evoluţiei istorice, pentru că – ne aducem aminte – Rusia nu este pentru prima dată când îşi modifică atitudinea.
FOARTE MULTĂ RETORICĂ
Dorin Matei:
Dacă vă aduceţi aminte atunci când secretarul de stat doamna Hillary Clinton a apăsat pe butonul resetării acesta nu a funcţionat din prima. Eu aş fi puţin mai rezervat în a aprecia dacă asistăm la o nouă eră după era Bush sau nu, pentru că trăim într-o perioadă extrem de fluidă, evenimente care se succed cu mare repeziciune, declaraţii uneori contradictorii, foarte multă retorică, mai ales din partea Moscovei, care încearcă să compenseze prin retorică faptul că nu mai este o putere globală, ci a devenit o putere regională, un statut cu care nu se împacă foarte uşor, şi pe lângă exerciţiul pe care îl pomeneaţi avem şi foarte multe momente de tensiune între Moscova şi Washington, inclusiv legate de planul SUA de a amplasa scutul antirachetă în România şi din 2018 în Polonia.
Am citit şi aprecierea unor analişti care vorbesc despre faptul că SUA reîncep să gândească global.
Vom avea ocazia probabil să detaliem în cursul emisiunii toate mutările acestea, care par a fi comparabile cu o tablă de joc de go, acel joc în care trebuie să ocupi cât mai multe … Realizator:
… să încercuieşti … Dorin Matei:
…să încercuieşti şi să ocupi cât mai multe puncte. Am sentimentul că aşa ceva se desfăşoară la ora actuală, iar acel exerciţiu de care pomeneaţi – care sigur că este foarte util, interesant, necesar pentru a combate pirateria aeriană şi terorismul – s-ar putea să rămână totuşi un fenomen izolat într-un ansamblu mai mare.
Realizator:
Vorbea dl colonel Petrescu de mecanisme ale neîncrederii. Credeţi că diplomaţii ruşi – este o prestigioasă şcoală de diplomaţie la Moscova – au revenit în forţă la, să spunem, această masă de poker cu miză foarte mare? Dorin Matei:
Dacă am spus mai devreme că Rusia nu mai este o putere globală şi că este o putere regională şi că are dificultăţi să se adapteze, nu cred că au revenit în forţă şi făceam diferenţa între retorică şi realitate. Rusia are foarte mare nevoie de investiţii occidentale, deci nu are nişte pârghii foarte solide în partida asta de poker, dar trebuie să nu uităm – pentru că tot pomeneaţi despre rădăcini istorice – că Rusia are dintotdeauna un profund sentiment că patria este asediată, că patria este în pericol. Realizator:
Şi o să vă dau dreptate cu un citat dintr-o depeşă a RIA NOVOSTI. Anatoli Serdiukov, ministrul rus al apărării, miercuri la Bruxelles, declara că Rusia va fi obligată să îşi dezvolte forţele nucleare în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu NATO privind amplasarea unui scut antirachetă în Europa. Îl citez: “Nu avem altă opţiune, dacă nu, vom fi obligaţi să relansăm cursa înarmării!”
UN NOU PROGRAM DE ÎNARMARE
Ion Petrescu:
Aş completa ce spuneţi dvs, pentru că a şi reacţionat “Washington Times”, cu un comentariu maliţios şi scurt. Rusiei îi convine să invoce un asemenea pretext pentru a-şi dezvolta propriile programe de înarmare.
Să nu uităm că 2012 este anunţat de premierul Putin, care s-ar putea să fie ulterior din nou preşedinte sau să rămână premier, ca momentul în care începe un nou program de înarmare a armatei Federaţiei Ruse, un program puternic stipendiat din bugetul naţional, decalat pe ani buni şi care vizează în primul rând un sistem antirachetă, dar şi un sistem rachetă, pentru că e o afirmaţie pe care domnul Serdiukov a făcut-o în sensul că NATO nu garantează că aceste interceptoare nu vor fi focalizate pe rachetele utilizate eventual de Rusia, ceea ce înseamnă teoretic că Rusia acceptă ideea că ar putea îndrepta rachete spre Europa Occidentală.
Tot teoretic este clar că niciun oficial de la cartierul general NATO la Bruxelles nu poate accepta aprioric, fie şi într-o discuţie neoficială, o asemenea afirmaţie, dar aceasta a fost făcută inteligent, în sensul că sunt zone care trebuie în continuare, din perspectiva Moscovei, limpezite.
Cert e un lucru, discutam şi înainte de emisiune, se observă o întărire a dispozitivului sudic al apărării antiaeriene a Federaţiei Ruse, ceea ce înseamnă că Moscova este informată, ştie şi prezice că undeva la sud de graniţa actuală a Federaţiei Ruse urmează să vină evenimente interesante pe mapamond. Realizator:
Şi pentru că aţi adus aminte de discuţia noastră de dinaintea emisiunii, domnule Dorin Matei vă rog să punctaţi, discutam noi de anumite baze ruseşti ce vor fi dezvoltate şi să fim sinceri, referindu-ne la aceste interceptoare, sunt de fapt nişte rachete care cu uşurinţă pot fi modificate pentru alt scop, nu numai cel defensiv. Dorin Matei:
Da, aici cred că domnul colonel ar putea să spună mai multe despre viitoarele baze care vor fi dezvoltate. Eu aş încerca să profit de prezenţa dânsului aici, poate ne lămureşte totuşi. Aceste interceptoare sunt destinate în faza actuală, aşa cum sunt ele proiectate, din câte am înţeles, pentru interceptarea unor rachete cu rază medie de acţiune. Realizator:
Interceptare cinetică, fără explozie. Dorin Matei:
Exact, exact. Deci hit and kill, cum se spune, adică îl loveşte şi-l distruge. Sigur că au fost discuţii, s-a vorbit de o rată de numai 84% de succes, au venit doi experţi care au contestat şi au spus că ar fi numai 10% -20%, Agenţia Spaţială Americană le-a replicat că au interpretat greşit datele.
Dar, domnule colonel, în ce măsură poate fi, deci vorbim de stadiul actual al acestor interceptoare, în ce măsură poate fi, se poate simţi Rusia ameninţată de ele? Aşa cum sunt ele acum, nu vorbim în perspectivă, de faptul că în 2020 urmează eventual să fie dezvoltate, că vor putea atunci intercepta şi rachete intercontinentale. Ion Petrescu:
O întrebare care se justifică şi vă mulţumesc pentru ea. Adevărul este că noi suntem la o emisiune în anul 2011 şi din anul 2009 conducerea de la Kremlin a fost informată cu ceea ce are de gând să facă actuala administraţie, preluând lucruri pe care le-a considerat utile de la predecesorii de la Casa Albă.
Ce au considerat că este util? Apărarea Europei, apărarea aliaţilor. Faptul că administraţia actuală americană, din perspectiva resetării, a etapizat în timp îndelungat aceste dislocări ale interceptoarelor, inclusiv la Deveselu, la modul concret, a dat de gândit Moscovei, pentru că şi-a pus problema dacă un alt tip de interceptoare, calitativ superioare, ar putea să vină aici.
Dar noi ştim că în situaţie de criză aceste interceptoare ar putea să fie aduse şi în decurs de 24 de ore, dacă situaţia o va impune, pentru că aici nu este vorba doar de România, este vorba de flancul răsăritean al Alianţei Nord-Atlantice. Dorin Matei:
Dar aceste interceptoare nu sunt ale Alianţei, sunt ale Statelor Unite. Realizator:
În acest moment există un singur program funcţionabil şi finanţat. Este cel al Statelor Unite, care în viitor ar urma, potrivit deciziilor luate la summitul NATO din noiembrie de la Lisabona, va urma să fie interconectat acest sistem american antirachetă cu proiectul, care se află în fază de proiect pe hârtie, al Alianţei Nord-Atlantice.
RECURSUL LA SIMBOLISTICĂ
Ion Petrescu:
M-aţi provocat şi vă răspund în consecinţă. Este adevărat ce spuneţi dumneavoastră. La ora actuală este vorba de o înţelegere între Statele Unite ale Americii şi România. Această înţelegere a fost comentată de postul de radio Vocea Rusiei în termenii “România, un neofit în NATO, brusc şi-a dorit interceptoarele la Deveselu” – ceea ce arată o stare de nervozitate.
Miercuri, când ministrul Anatoli Serdiukov a fost la NATO, acelaşi post de Radio Vocea Rusiei a reamintit faptul că Statele Unite vor amplasa interceptoare în România şi că secretarul general al NATO, apropo de implicarea Alianţei, a spus foarte clar că nu se pune problema să se facă vreo concesie statelor care nu sunt membre ale Alianţei.
Rusia este conştientă că între SUA, care sunt liderul de facto al Alianţei Nord-Atlantice – a se vedea situaţia din Libia, unde fără americani nu se poate face diferenţa specifică – şi NATO este o puternică legătură.
Pentru România este important să recunoaştem – preşedintele a spus un lucru pe care fiecare român lucid trebuie să-l preia ca o realitate – că suntem într-adevăr în faza în care avem nivelul de securitate naţională aşa cum nu l-am avut niciodată după cel de-Al Doilea Război Mondial.
În acelaşi timp, da, aceste interceptoare sunt defensive, dar punctul de comandă şi butonul se va afla la Bruxelles, nu întâmplător Rusia a spus că ar dori să aibă un reprezentant lângă butonul de la Bruxelles, şi NATO a refuzat, dar în raport de situaţie pot fi luate şi alte hotărâri. Dorin Matei:
Să nu uităm, să nu pierdem din vedere şi simbolistica acestei baze de la Deveselu, o bază realizată de sovietici în anii ’50 pentru MIG-urile15… Ion Petrescu:
Adevărat. Dorin Matei:
…şi care, iată, acum devine gazdă a interceptoarelor SUA. Realizator:
Da, asta este istoria, dle Dorin Matei. Dorin Matei:
Din fericire, de data aceasta… nu? Ion Petrescu:
Apropo de simbolistică, mi-a plăcut foarte mult intervenţia dânsului, mi-aţi dat ideea şi vă dau replica: dacă este vorba de simbolistică, interesant este şi detaliul că în scenariul agreat de Rusia cu NATO, avioanele ruseşti s-au ridicat de la Kaliningrad – cele două care au interceptat aşa-zisul avion deturnat în cadrul exerciţiului… Realizator:
Kaliningrad, un adevărat “cui în talpă”… Ion Petrescu:
Deci se merge pe simbolistică. Dorin Matei:
Dar apropo de jocul de go, acestui “cui din talpă” i s-a opus acea baterie de rachete Patriot, care este cam la 100 de kilometri, dacă am înţeles eu bine, de Kaliningrad. Deci se joacă, se joacă în fiecare zi. Realizator:
Jocul este din ce în ce mai dezvoltat şi harta este din ce în ce mai mare, pentru că şi jocul de go are diferite dimensiuni, acum se măreşte harta. Ion Petrescu:
Aş vrea, totuşi, să punctez o idee, pentru ca lucrurile să fie limpezi pentru ascultătorii noştri: în Europa anului 2011 nu se mai pune problema unei confruntări militare. Realizator:
Foarte bună remarcă şi revenim la reuniunea NATO – Rusia, din această săptămână, care s-a concentrat pe scutul antirachetă. Secretarul general NATO a transmis cu această ocazie mai multe mesaje importante către Rusia – dle colonel, parte din ele le-aţi menţionat deja şi ne-am referit la ele. Printre aceste mesaje, acela că NATO nu poate încredinţa securitatea membrilor săi unor ţări partenere. O corespondenţă specială de la Bruxelles, pentru “Euroatlantica”, de la Luminiţa Apostol, cu cele mai importante mesaje transmise de Anders Fogh Rasmussen:
NATO NU AMENINŢĂ RUSIA
Luminiţa Apostol:
Prima reuniune a Consiliului NATO – Rusia la nivelul miniştrilor apărării după trei ani nu a adus nicio modificare în poziţiile celor două ţări, în ceea ce priveşte viitorul apărării antirachetă.
Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, spune însă că rămâne optimist, că se va putea ajunge la un acord şi că nici nu era de aşteptat ca Rusia şi aliaţii din NATO să ajungă la o înţelegere aşa de repede. Orizontul de timp până la care secretarul general al Alianţei aşteaptă rezultate concrete este summitul NATO din mai, anul viitor.
După reuniunea comună a miniştrilor apărării din această săptămână, ministrul rus Anatoli Serdiukov a spus că NATO nu l-a ascultat când a prezentat nemulţumirile Rusiei faţă de sistemul antirachetă plănuit de NATO.
În schimb, secretarul general NATO a mărturisit că a avut inclusiv o discuţie bilaterală cu ministrul rus al apărării pe care l-a ascultat, dar i-a şi transmis câteva mesaje clare. Anders Fogh Rasmussen: Principalul meu mesaj, nu doar pentru ministru, dar şi pentru poporul rus, este că NATO nu constituie o ameninţare pentru Rusia. Este în interesul Rusiei să se angajeze într-o colaborare pozitivă cu NATO şi să se concentreze pe adevăratele provocări de securitate şi nu pe unele fantome ale trecutului, care nu mai există. Sunt optimist că vom ajunge la o înţelegere, pentru că şi NATO şi Rusia sunt confruntate de aceleaşi ameninţări în materie de apărare antirachetă.
Luminiţa Apostol: Anders Fogh Rasmussen a precizat că aliaţii nu sunt de acord cu abordarea sectorială propusă de Rusia, care ar presupune ca teritorii aliate să fie apărate de Rusia şi a insistat că NATO nu încredinţează securitatea membrilor săi unor ţări partenere. De asemenea, secretarul general al NATO a dat din nou asigurări că scutul antirachetă al NATO nu este îndreptat împotriva Rusiei. Rasmussen a respins ideea că NATO ar putea da garanţii scrise Rusiei şi a fost de părere că Moscova nu poate avea o garanţie mai bună decât o cooperare sinceră alături de NATO, pentru a construi o arhitectură de apărare antirachetă bazată pe două sisteme diferite, aliat şi rus, însă cu un obiectiv comun: să schimbe informaţii pentru a face întregul sistem mai eficient. Realizator:
Iată, aşadar, mesaje importante transmise de secretarul general al Alianţei. Domnule Dorin Matei, continui cu dvs. Vorbea colega mea despre faptul că NATO nu constituie o ameninţare pentru Rusia. De fapt, în istorie, cu adevărat, NATO a constituit o ameninţare pentru Rusia? Dorin Matei:
NATO nu a constituit o ameninţare pentru Rusia, dar a câştigat confruntarea. Nu văd cum ar putea o alianţă, formată din state democratice, să constituie vreodată o ameninţare pentru un stat totalitar. Nu îmi aduc aminte ca vreun punct din statutul NATO, sau ceva din politica NATO din perioada războiului rece să fi prevăzut un atac împotriva Tratatului de la Varşovia. Realizator:
Este articolul 5, din Tratatul Nord-Altantic, care stipulează caracterul prioritar defensiv al Alianţei. Dorin Matei:
Exact. El a fost creat după Al Doilea Război Mondial, în contextul coborârii cortinei de fier, când americanii îşi asumaseră o răspundere faţă de statele europene, în contextul în care ştim foarte bine că în ’45-’46, cu subvenţii solide de la Moscova partidele comuniste din Italia şi Franţa erau pe punctul să preia puterea… Realizator:
Ne aducem aminte şi de Grecia, de ce s-a întâmplat, de comuniştii greci… Dorin Matei:
Până în ’49… Realizator:
Sigur că da. Dorin Matei:
Şi atunci statele europene, care erau atât de slăbite după război şi nu îşi puteau asigura singure protecţia au făcut apel la această umbrelă… Realizator:
Marea Britanie, care a cerut de la bun început sprijin, a fost acea iarnă grea, dacă îmi aduc bine aminte, ’46-’47… Dorin Matei:
Germania era distrusă, Franţa abia îşi revenea, Anglia îşi pierduse statutul de mare putere şi era vlăguită după război, deci Europa nu se putea apăra singură în faţa acestui colos. De altfel, există un document elaborat de Statul Major Întrunit al armatei americane în 1943, în septembrie ’43, în pregătirea conferinţei de la Teheran, în care analiştii americani arătau, deci în 1943, că la sfârşitul războiului armata sovietică va fi atât de puternică, încât nici un stat sau coaliţie de state nu o va putea înfrânge. Realizator:
Teheran înainte de Ialta, să aducem aminte cronologic, similar ca importanţă, ca întâlnire şi negociere, dar înainte de Ialta. Dorin Matei:
Da, deci din ’43 se ştia că armata sovietică va fi la sfârşitul războiului atât de puternică încât nu va putea fi înfrântă. Ca să nu mai pun la socoteală diferenţa, iarăşi repet, dintre state democratice şi un stat totalitar. În statele democratice nu puteai, în ’45, să le ceri mamelor care îşi trimiseseră fiii pe front, împotriva lui Hitler, în alianţă cu URSS, acum să îi mai ţii pe front ca să lupte împotriva fostului aliat – URSS. Deci nu a fost niciodată o ameninţare NATO, dar, cum am spus, a reuşit să câştige confruntarea.
“VOCEA RUSIEI” EMITE ŞI DIN WASHINGTON D.C.
Realizator:
Da… Domnule colonel Petrescu, care este părerea dvs despre această problematică, dar din punctul de vedere al Rusiei? Dacă NATO nu reprezintă cu adevărat o ameninţare la adresa Rusiei, atunci de ce Rusia se simte atât de ameninţată? Ion Petrescu:
Aş spune că este bine să venim şi cu o informaţie despre care discutam un pic înainte… Realizator:
Să le spunem ascultătorilor noştri că dvs astăzi aţi venit de la o recepţie, la Ambasada Rusiei, unde aţi avut un dialog cu oamenii de acolo. Ion Petrescu:
Da, oamenii de acolo şi-au reiterat dorinţa de a avea o relaţie prietenească, aceasta a fost expresia ambasadorului rus în capitala României, cu poporul român, ceea ce arată o consecvenţă în ideea că relaţiile dintre două popoare – şi aici vorbesc de poporul rus cu poporul român – trebuie să fie echilibrate, realiste, lucide.
Vreau însă să depăşim faza războiului rece, pentru că a caracterizat-o foarte bine colegul, şi să punctăm un lucru: de săptămâna asta postul de radio “Vocea Rusiei” emite dintr-o clădire aflată la o mică distanţă de Casa Albă, are două emisiuni pe zi… Realizator:
Emite în SUA, în limba engleză… Ion Petrescu:
Emite în SUA, cu o echipă de oameni tineri, calificaţi. Cea mai ascultată emisiune, din cele două, este cea de la ora şase la nouă dimineaţa. Postul rus mai are o emisiune de la 4 la 7 seara, cu personalităţi politice, cu emisiuni de genul “Euroatlantica”, cum o realizaţi dvs, cu emisiuni de istorie, foarte interesant, acordă atenţie istoriei, emisiuni de cultură şi, bineînţeles, muzică. Realizator:
Parcă ne aduce aminte nouă de “Vocea Americii”, de “Europa Liberă”… Ion Petrescu:
Da, “Vocea Rusiei” îşi propune ca aceste… Dorin Matei:
Numai că bănuiesc că “Vocea Rusiei” nu e bruiată. Ion Petrescu:
“Vocea Rusiei” nu este bruiată, dar “Vocea Rusiei”, din start a specificat că îşi propune să aducă în America, în limba engleză, punctul de vedere al Moscovei în ceea ce priveşte toată problematica de pe mapamond.
Ei au precizat că Vocea Rusiei, la ora actuală, este ascultată în 60 de ţări, în 38 de limbi.
Prezenţa lor la Washington arată că, din punctul meu de vedere, continuă procesul de resetare, ceea ce este o veste bună pentru Europa, pentru România, dincolo de micile sensibilităţi, sau cum foarte bine spunea colegul, că este o situaţie fluidă, dar să spunem şi de ce!
America se pregăteşte de alegerile prezidenţiale în 2012, timp în care la Moscova nu s-a clarificat încă poziţia lui Putin, dacă va candida sau nu pentru preşedinţie, şi pe acest fond mai sunt mici neînţelegeri.
Când la Casa Albă şi la Kremlin vor fi lideri care au siguranţa celui de-al doilea mandat, respectiv al celui de-al treilea mandat, dacă va veni Putin, lucrurile se vor rezolva altfel.
AMERICA NU VA ACCEPTA CONSTRÂNGERI ASUPRA SISTEMULUI ANTIRACHETĂ
Realizator:
Pentru că am vorbit de Washington, SUA doresc un sistem a cărui funcţionare să nu depindă de acordul Rusiei. Ne referim la un sistem antirachetă, în timp ce ruşii vor un sistem la care să aibă acces şi să deţină o cheie separată, condiţie exclusă de toţi aliaţii din NATO. Se pare că trebuie găsită o soluţie de mijloc, sisteme diferite, sisteme antirachetă paralele, idee prezentă şi în corespondenţa de la Washington transmisă pentru “Euroatlantica” de Doina Saiciuc. Doina Saiciuc:
După întâlnirea Obama-Medvedev, de la Deauville, Franţa, partea americană a spus atunci că a primit un nou semnal în legătură cu cooperarea în apărarea antirachetă, sugerând că ruşii ar fi interesaţi în a găsi un mod de a coopera în apărarea antirachetă, în aşa fel încât aceasta să nu devină o temă care să afecteze procesul bilateral clasicizat deja, deşi sigur în mod fragil, drept unul al resetării.
America reafirmă că nu va accepta nimic care să sugereze constrângeri asupra sistemului de apărare antirachetă, dar doreşte foarte mult ca ruşii să coopereze. Formula folosită de un oficial american este aceea că ruşii ar trebui “să intre în cort acum şi să ştie că dacă vor lucra cu americanii, vor fi reasiguraţi că nu există nici un plan pentru sisteme de apărare antirachetă care ar ameninţa securitatea lor”.
America doreşte un sistem a cărui funcţionare să nu depindă de acordul Rusiei. ‘Capacităţile de apărare trebuie să protejeze SUA şi aliaţii săi europeni, chiar dacă ruşii vor decide să iasă dintr-un proces al consultărilor în ultimul moment’, spune administraţia americană.
Ruşii vor un sistem, în care să aibă în mod esenţial o cheie separată. Aceasta sigur este o condiţie exclusă de toţi aliaţii din NATO.
Ruşii nu pot avea drept de veto asupra eficienţei sistemului de apărare antirachetă, pe care NATO îl va construi pentru a-şi apăra teritoriul, astfel încât ruşii trebuie să se alăture cooperării în termeni diferiţi, iar întrebarea este acum: care sunt acei termeni, ce tip de sisteme paralele şi complementare pot fi elaborate, astfel încât să producă mai curând mai multă securitate, decât mai multă anxietate în legătură cu dacă se poate conta pe ruşi.
Aceasta a fost o temă fierbinte în timpul administraţiei Bush. De atunci, relaţiile s-au ameliorat, dar este încă o temă dificilă. Decizia Rusiei, spun analiştii americani de la Consiliul pentru relaţii externe, de a căuta cooperare, a început să fie luată, după toate aparenţele, în toamna trecută, atunci când americanii se refereau la contribuţia curajoasă şi istorică a preşedintelui Medvedev la summitul NATO de la Lisabona, în toamna trecută.
Comentariile s-au ridicat chiar la nivelul declaraţiei că Rusia va găsi o cale de a fi parte a sistemului, în loc de a sta în afara lui. Aceasta a fost o problemă, însă, timp de mai bine de 20 de ani în relaţiile ruso-americane, o problemă în legătură cu care mulţi politicieni ruşi ca şi oficiali ai securităţii naţionale americane au avut o poziţie dură. Ei sunt circumspecţi cu privire la orice sugerează vechea promisiune a războiului stelelor, de a neutraliza capacitatea nucleară a Rusiei de descurajare a unui atac.
Aeroportul militar de la Deveselu
SIGURANŢA DATĂ DE ALIATUL ROMÂN
Realizator:
Ediţie dedicată relaţiei dintre NATO şi Rusia cu accent pe viitorul scut antirachetă al Alianţei. Invitaţi în studio, domnul colonel Ion Petrescu şi domnul Dorin Matei, redactor şef “Magazin Istoric”. Puteţi găsi o arhivă cu principalele ediţii ale emisiunii “Euroatlantica” pe internet la adresa româniaactualităţi.ro. Domnilor, aţi ascultat corespondenţa trimisă de Doina Saiciuc pentru “Euroatlantica”, de la Washington. Domnule Dorin Matei, ce putem spune, putem deosebi relaţia NATO-Rusia şi separat relaţia SUA-Rusia, coincid, sau relaţia dintre Washington şi Moscova este deasupra relaţiei dintre NATO şi Rusia? Dorin Matei:
Întotdeauna a fost deasupra! Adică în toată perioada Războiului Rece au funcţionat canale de comunicare care au făcut… au împiedicat să avem un război nuclear, o catastrofă. Nu uitaţi de criza rachetelor!
Atunci… nu uitaţi de faptul că Moscova a păstrat la Washington cred că vreo 17 ani acelaşi ambasador, pe Dobrinin, care avea uşă deschisă la Casa Albă, la orice oră din zi şi din noapte, şi aşa s-au putut evita o serie de momente extrem de dificile. Deci relaţia aceasta între Statele Unite şi Rusia rămâne pe deasupra celei dintre NATO şi Rusia.
Cred că americanii dau dovadă de foarte multă eleganţă atunci când păstrează această relaţie, dar, în acelaşi timp, sigur că fiecare îşi urmăreşte interesul. Şi vorbind de acel joc de go, eu v-aş propune să adâncim puţin problema asta, a bazei de la Deveselu, care nu e numai o problemă a scutului antirachetă, a ameninţării pe care ar putea-o prezenta acele interceptări. E o problemă, îndrăznesc eu să spun, mult mai complexă. Haideţi să facem rapid o trecere în revistă a situaţiei în această zonă. Duminică vor avea loc alegeri în Turcia, e posibil ca partidul actualului premier Dogan să obţină o majoritate foarte importantă. În Turcia… Radu Dobriţoiu:
Să aducem aminte că Recep Tayyip Erdogan este cel care a dat un nou imbold unui partid cu o anumită… Dorin Matei:
…puternică coloratură islamistă… Radu Dobriţoiu:
…islamistă, da! Dorin Matei:
Şi care ridică mari probleme. S-a spus… Ion Petrescu:
După Atatürk, probabil că este pentru prima dată când… Dorin Matei:
Da, o revenire a islamului în viaţa politică turcească. Ion Petrescu:
Şi decizională! Dorin Matei:
Şi decizională, sigur că da!
Foarte mulţi analişti au vorbit de faptul că instalarea acestei baze la Deveselu rupe echilibrul care exista în zona Mării Negre. Aici exista un condominium foarte subtil ruso-turc. Ion Petrescu:
În bazinul Mării Negre! Dorin Matei:
În bazinul Mării Negre! Şi să nu uităm că Deveselu se conexează cu facilităţile acordate la Kogălniceanu şi în portul Constanţa. E o pătrundere puternică… Radu Dobriţoiu:
Împreună cu bazele din Bulgaria. Dorin Matei:
Exact! Radu Dobriţoiu:
Dar comandamentul – să spunem şi pentru ascultători – chiar şi pentru bazele din Bulgaria, se află la Kogălniceanu. Dorin Matei:
Da, deci este o puternică prezenţă militară americană, care deranjează şi Turcia şi Rusia foarte puternic. Prin Kogălniceanu şi… Radu Dobriţoiu:
Iertaţi-mă că vă întrerup. Are legătură şi cu faptul că Statele Unite au primit acceptul de a folosi, fie şi pentru scopuri logistice, aeroportul de la Kogălniceanu, în loc să folosească baza de la Incirlik din Turcia. Dorin Matei:
Şi nu numai atât! Ei stabilesc pe aici o rută prin Georgia către Afganistan, care ocoleşte ruta atât de dur negociată… Ion Petrescu:
Prin Turcia pentru… Dorin Matei:
Nu, prin Rusia. Radu Dobriţoiu:
Dar chiar şi prin Turcia, pot să vă spun – că eu am fost corespondent acolo în timpul începutului celui de-al doilea război în Irak – şi foarte greu se obţinea autorizarea de aterizare a unor avioane americane de luptă, chiar în provincia Adana, la Incirlik, numai dacă erau în dificultate acele aeronave. Dorin Matei:
În momentul atacului Irakului nu au permis. Radu Dobriţoiu:
N-au permis… Numai dacă erau în dificultate să se prăbuşească. Şi îmi aduc aminte, că eram cu ambasadorul… cu ataşatul militar al României acolo şi ştiu cât de greu se negocia un culoar aerian pentru fiecare aeronavă românească care tranzita spaţiul aerian al Turciei către Afganistan. Foarte dificil. Probabil că Statele Unite au preferat să îşi mute mare parte din ce aveau logistic la Incirlik, să vină cu ele pe Mihai Kogălniceanu, într-o ţară mult mai prietenoasă. Dorin Matei:
Cum vă spuneam, ruta aceasta, de care aminteam mai înainte, îi face mai puţin dependenţi de acea rută terestră sau aeriană prin spaţiul Federaţiei Ruse. Apoi, prezenţa acestor baze atât de puternice aici, la Deveselu, Constanţa, ruşii o simt ca o ameninţare pentru flota lor de la Sevastopol. Dacă extindem puţin aria, evenimentele din Siria pun sub semnul întrebării viitorul bazei navale… Realizator:
Pe care o au ruşii acolo… Dorin Matei:
…din perioada Uniunii Sovietice, pe care o aveau ruşii acolo. Realizator:
Şi…înţeleg că încă o folosesc? Dorin Matei:
O folosesc, sigur că da. Mergem mai departe, ajugem în Libia, cu toate opoziţia Rusiei faţă de o eventuală intervenţie terestră. Şi vedem cum spaţiile acelea sunt ocupate de năsturei de o anumită culoare, care sunt tot mai numeroşi, într-o zonă extrem de sensibilă. Ion Petrescu:
Aş comenta un pic lucrurile interesante spuse de Dorin Matei.
Problemele trebuie luate punctual:
1. relaţia SUA-Rusia – da, este specială. Ştire de astăzi: ambasadorul american la Moscova l-a primit pe trimisul special al Rusiei în Libia, care, după ce l-a informat ce a discutat cu forţele de opoziţie, discuţia s-a terminat cu promisiunea şi iniţiativa ambasadorului american la Moscova de a asigura un culoar de zbor pentru trimisul Rusiei, ca să ajungă la Tripoli pentru a finaliza medierea de către Moscova a soluţionării situaţiei existente în Libia;
2. legat de Siria, tot astăzi, Ministerul de Externe rus a anunţat că Rusia va vota împotriva unei rezoluţii privind o posibilă repetare a scenariului libian în Siria.
3. apropo de ceea ce se întâmplă la Kogălniceanu şi la Deveselu, aş folosi sintagma “siguranţa aliatului”. America are o siguranţă de acţiune în România, pe care o trebuie să o nuanţăm, nu o mai are în zona turcă. Foarte bine aţi spus despre ceea ce se întâmplă la nivelul politic, dar să nu uităm că actuala conducere a Turciei a decapitat liderii armatei, le-a luat drepturile şi… Realizator:
Patru sau cinci generali chiar au fost arestaţi. Sunt cei care ar fi dorit să dea o lovitură de stat, atunci când Parlamentul de la Ankara a votat împotriva deschiderii unui front de nord în Irak, de pe teritoriul Turciei. Ion Petrescu:
Aici aş face o completare necesară. Armata turcă – şi am fost acolo – era pregătită pentru situaţii în care alte forţe s-ar fi opus menţinerii statutului laic… Realizator:
Să intre ea singură. Ion Petrescu:
Deci avea modalitatea proprie de acţiune. Scenariul care a fost jucat la un exerciţiu de comandament era în baza planurilor aprobate de fostul preşedinte şi fostul premier. Sigur că… Realizator:
Până la paralela de 36 de grade, dacă nu mă înşel… Ion Petrescu:
Corect. Realizator:
… să intre cu trupe în zona foarte sensibilă pentru Turcia, care este acum Kurdistanul de Nord. Ion Petrescu:
Să nu uităm că Turcia, alături de Olanda, Spania, Germania şi Polonia, nu vor să se implice sub nicio formă în ceea ce este o operaţiune NATO în Libia.
NATO NU VREA SCUTURI SECTORIALE
Realizator:
Înainte de a continua cu următoarea corespondenţă, încă o informaţie dintr-un interviu acordat de trimisul special al Moscovei la Alianţa Nord-Atlantică, Dmitri Rogozin, postului de televiziune “Rossia 24”; el spunea că Rusia poate dezvolta un sistem capabil să penetreze orice apărare antirachetă a NATO, şi îl citez: “Orice încercare a celor din NATO, care visează să neutralizeze potenţialul nostru strategic, va fi zadarnică”.
De la Moscova, Alexandr Beleavschi transmite că, în acest moment, nu există nicio variantă de colaborare în privinţa scutului antirachetă între NATO şi Rusia. Se conturează două sisteme diferite, separate, scuturi sectoriale, însă euroscutul nu trebuie să fie îndreptat împotriva Rusiei.
Aşadar, numeroase divergenţe, după cum reiese în corespondenţa transmisă pentru “Euroatlantica” de la Moscova, de colegul meu, Alexandr Beleavschi. Alexandr Beleavschi:
Aşa cum se putea anticipa, după întâlnirea Medvedev-Obama de la summitul G8 de la Deauville, o înţelegere între Rusia şi Statele Unite, deci între Rusia şi NATO, în problema scutului antirachetă, este în prezent imposibilă, cu atât mai mult în termenii doriţi de Moscova. La Deauville, liderul rus şi-a exprimat deschis nemulţumirea faţă de reacţia ţărilor NATO la propunerile Rusiei. Consiliul NATO-Rusia, la nivel de miniştrii ai apărării, desfăşurat miercuri la Bruxelles, nu a adus nici el elemente noi. În acest moment, nu există practic nicio certitudine în ceea ce priveşte modalitatea posibilă de cooperare între cele două părţi în domeniul antirachetă, NATO şi Statele Unite lăsând fără răspuns şi cererea Rusiei ca, în cazul neparticipării la un sistem comun cu NATO, ea să primească garanţii că euroscutul nu va fi îndreptat împotriva rachetelor balistice intercontinentale ruseşti, bazate în zona europeană a Rusiei. Aproape imediat după ce a fost lansată la summitul NATO-Rusia din noiembrie, Alianţa a respins, de facto propunerea preşedintelui Medvedev privind un aşa-numit scut sectorial.
Acesta presupune un perimetru comun de apărare antirachetă, în care sistemele să fie îndreptate în afara perimetrului, ceea ce ar fi trebuit să elimine şi temerile Rusiei.
Perimetrul ar fi urmat să fie împărţit în două zone de răspundere principale: cea a NATO şi cea a Rusiei.
În practică – afirmă experţii ruşi – o rachetă lansată de la baza iraniană de la Isfahan spre Europa occidentală ar fi fost urmărită de noul radar rus de la Armavir şi doborâtă de un interceptor rus, lansat din zona Rostov-pe-Don.
Similar, dacă o rachetă lansată în direcţia Rusiei ar trece prin zona de răspundere a NATO, ea ar urma să fie interceptată de sistemele Alianţei, însă ideea delegării răspunderii în domeniul securităţii către un stat nemembru al NATO a fost respinsă de membrii Alianţei.
Întâlnindu-se cu jurnaliştii ruşi, după reuniunea de miercuri, ministrul rus al apărării, Anatoli Serdiukov, nu şi-a ascuns iritarea. El a declarat că divergenţele cu NATO în problema antirachetă au un caracter principial.
Cele şase luni de discuţii din cadrul Grupului comun de lucru sub egida Consiliului NATO-Rusia nu au dus la nicio înţelegere în problemele conceptuale, nereuşindu-se nici să se formuleze scopul final al cooperării în domeniul antirachetă, nici să se stabilească cum va arăta scutul antirachetă şi care va fi arhitectura acestuia.
Numeroase divergenţe rămân şi în privinţa documentului ce ar urma să rezume principiilor politice ale cooperării, document la care lucrează în prezent experţii celor două părţi.
Serdiukov a reproşat Statelor Unite şi NATO că fără să ţină cont de îngrijorările Moscovei continuă realizarea euroscutului prin încheierea de acorduri bilaterale, precum cel dintre Statele Unite şi România, cu privire la baza de la Deveselu.
De asemenea el a reafimat că pentru Moscova este esenţial ca garanţiile că euroscutul nu va fi îndreptat împotriva Rusiei să fie conţinute într-un acord scris cu valoare juridică obligatorie, cele verbale oferite de NATO fiind considerate insuficiente.
Înaintea reuniunii de la Bruxelles în presa rusă au apărut detalii neconfirmate însă oficial privind aceste garanţii.
Este vorba în primul rând de restricţii în ceea ce priveşte numărul şi parametrii tehnici şi locurile de amplasare al interceptoarelor şi radarelor antirachetă, precum şi de instituirea unui mecanism de control.
Potrivit experţilor ruşi, Moscova ar putea accepta din punct de vedere tehnic desfăşurarea interceptoarelor în sudul şi sud-estul Europei, inclusiv în România sau Bulgaria, în niciun caz însă în Polonia.
Deocamdată, după reuniunea de la Bruxelles, ministrul Serdiukov a repetat ceea ce a spus anterior şi preşedintele Medvedev, şi anume că dacă nu va ajunge la un acord cu Statele Unite, respectiv NATO, în problema euroscutului, Rusia va fi obligată să-şi dezvolte forţele nucleare ofensive, ceea ce ar risca să provoace o nouă cursă a înarmărilor. Cu toate acestea, el a declarat că Rusia nu dramatizează situaţia şi este gata să continue discuţiile însă pe baza ideii scutului sectorial propus de preşedintele Medvedev.
La rândul său, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, după reuniune, că este convins că diferenţele dintre poziţiile Rusiei şi NATO pot fi reduse până la summitul Alianţei, din mai 2012, din Statele Unite.
RUSIA TREBUIE SĂ ÎNŢELEAGĂ CĂ GRANIŢA NATO TRECE ACUM, DE FACTO, PE NISTRU
Realizator:
Ca de obicei o analiză extrem de interesantă de la Moscova semnată de colegul meu Alexandr Beleavschi. Domnilor, vorbea Saşa şi folosea… a folosit foarte frecvent un termen pe care noi nu îl folosim, când ne referim la scutul antirachetă, fie el american, fie el al NATO. Saşa vorbea de euroscut. Domnule Dorin Matei, chiar şi termenii dacă îi analizăm, pentru că sunt termeni folosiţi la Moscova, pot contura anumite diferenţe chiar şi de perspectivă? Dorin Matei:
În mod sigur e vorba de o diferenţă de perspectivă, Rusia vorbeşte de un scut european în care să fie parte egală, în subsidiar în mod sigur Rusia vorbeşte de un scut european din care încet, încet Statele Unite să dispară. Nu uitaţi că Rusia nu negociază cu UE, Rusia negociază cu actori din UE şi … Realizator:
… cu Germania, cu Franţa. Dorin Matei:
Cu Germania, cu Franţa, cu Italia, şi nu uitaţi că Rusia e cea care a aruncat în aer arhitectura de securitate europeană prin atacul din Georgia şi vine acum cu propunerea de a se crea o nouă arhitectură de securitate europeană, unde reuşeşte să se înţeleagă uneori destul de bine cu Germania, dar să vedem până unde va putea merge această înţelegere. Deci, nu e vorba de utilizarea unui termen, e vorba de o întreagă ideologie aici. Realizator:
Securitatea europeană în care Ucraina, care era foarte vocală în urmă cu doi ani, în privinţa aderării la NATO, iată şi-a încetinit … Dorin Matei:
… dar se pare că nu a renunţat încă complet. Realizator:
Dar cu siguranţă şi Moscova are un rol important. Dorin Matei:
Ştim cum s-au desfăşurat alegerile şi cine le-a câştigat la Kiev. Realizator:
Da. Tocmai de aceea am făcut această paralelă. Domnule colonel Ion Petrescu vorbea Saşa Beleavschi despre scuturi sectoriale; ce ar presupune asta, ce ar însemna? Ion Petrescu:
Da. Aceasta este o afirmaţie a Ministerului rus de Externe, făcută cu ceva timp în urmă, Rusia îndrăznea mai mult, adică îndrăznea să viseze că îşi va aloca, ca să folosesc un termen mai puţin academic, hălci din zona euroatlantică pe care să le gestioneze. Dar şi Rusia trebuie să înţeleagă că graniţa NATO trece acum de facto pe Nistru.
De facto pe Nistru, pentru că pe data de 12 iunie, John McCain se duce la Chişinău, unde are o întrevedere oficială cu preşedintele Republicii Moldova, Marian Lupu, ulterior asistentul secretarului general al NATO, Dirk Brengelmann va fi prezent la Chişinău, cu pretextul unei expuneri necesare reprezentanţilor mass-media, de a clarifica care este evoluţia relaţiei dintre NATO şi partenerii aflaţi la graniţele Alianţei.
Eu cred că Rusia înţelege de o manieră foarte clară că indiferent cine va fi la Kremlin va trebui să coopereze cu viitorul preşedinte al Americii, indiferent cum se va numi el, din 2012.
Da, Rusia are nevoie de America.
Pe data de 9 iunie a fost dat un comunicat oficial la Moscova, în care s-a confirmat, pentru prima dată, realizarea unui acord fără precedent între compania rusă de automobile Sollers şi cea de peste Ocean, Ford America’s Inc.
Acest acord este făcut pe baze echitabile, în sensul că ruşii nu vor asambla doar cele şase noi tipuri de autovehicule, ce vor fi lansate într-o producţie anuală de 350.000 de vehicule pe an, dintre care 30% sunt destinate statelor din Comunitatea Statelor Independente, ci vor avea şi un laborator de cercetare în domeniu şi un birou de design.
Moscova consideră că este un acord fără egal şi că acest acord economic, pe zona de automobile, cu Statele Unite, asigură Rusiei o şansă nesperată de a dezvolta locuri de muncă şi de a influenţa arealul pe care îl gestionează în cadrul Comunităţii Statelor Independente, iar Statele Unite ale Americii câştigă practic o piaţă de dealeri pusă la punct, care are nevoie de produse de calitate.
Deci din acest punct de vedere, economic, Rusia are nevoie de Statele Unite.
Indiferent cine va fi preşedinte în viitor, în Rusia, va trebui să poarte acelaşi tip de dialog, care eu zic că la ora actuală este unul elegant, cum foarte bine spuneaţi şi dumneavoastră, între Casa Albă şi Kremlin. Nu ne îndreptăm spre o zonă de încrâncenare a relaţiilor dintre cele două entităţi, respectiv superputerea lumii şi puterea rusă, dar sigur, există încă suspiciuni, neîncredere, există încă o încredere rezervată şi când unii oficiali ruşi se uită spre noi.
Dintre statele membre NATO, care au intrat mai recent în Alianţa Nord-Atlantică, doar România a luat două decizii temerare. Prima decizie fiind aceea de a avea un contingent puternic în Afganistan, cum nu mai are la ora actuală nicio altă ţară cu pretenţii de acest tip, şi doi… Realizator:
Şi într-o zonă foarte dificilă. Ion Petrescu:
Foarte dificilă. Aţi fost acolo, cunoaşteţi realitatea din Afganistan.
Şi doi, opţiunea pentru Deveselu, care este una necesară unei Românii ce îşi doreşte o prosperitate economică. Realizator:
Cred că înainte de Deveselu a existat şi baza americană de la Mihail Kogălniceanu, care probabil anticipa ce avea să se întâmple, dar bază americană care deţine şi comanda structurii similare de pe litoralul bulgăresc. Ion Petrescu:
Dacă-mi permiteţi, pentru că anterior aţi declanşat o discuţie interesantă şi am rămas dator cu o completare. Exerciţiul, care a fost făcut recent pentru public, cu aşii aviaţiei militare americane, a avut un mesaj foarte clar: “Fulger peste Marea Neagră”. Realizator:
Vă referiţi la exerciţiul celor din echipa Thunderbirds, in Romania, din 8 iunie, comentat de Radu Tudor, nu? Ion Petrescu:
Da. Dar mesajul, mesajul lor, gândit de Pentagon, era “Fulger peste Marea Neagră”, ceea ce înseamnă că Marea Neagră nu va mai fi lac rusesc. Dorin Matei:
Domnule colonel, iertaţi-mă, dar mă înşel eu sau de obicei aşii ăştia ai cerului, atunci când fac aceste demonstraţii cu care încântă publicul, îşi fac totuşi şi meseria de militar şi stabilesc unghiuri…? Ion Petrescu:
Întrebarea este retorică. Dorin Matei:
Da, mulţumesc frumos pentru răspuns.
RACHETE S-300 ÎN GEORGIA, PENTRU CRIZA CE VA FI ÎN IRAN
Realizator:
Şi ca să continuăm şi cu un alt punct sensibil al relaţiei dintre Statele Unite, pe de o parte, NATO de aceeaşi parte, şi Rusia. Domnule Dorin Matei, cum rămâne în această ecuaţie cu echilibrul fragil reprezentat de Georgia? Dorin Matei:
Da, va fi foarte interesant de văzut ce se întâmplă în Georgia.
Americanii continuă să manifeste un puternic interes şi e firesc să facă lucrul ăsta.
Rusia, la rândul ei, are acolo puncte de ancorare foarte solide, care ţin de o istorie puţin cunoscută la noi a acestui stat georgian.
Îmi este greu să spun ce se va întâmpla în continuare, pentru că ştiţi că am avut speranţe şi în Ucraina, atunci, cu revoluţia portocalie, şi lucrurile s-au mai schimbat. Realizator:
A fost ca o maree, flux şi reflux … Dorin Matei:
Flux şi reflux şi marea are tot timpul flux şi reflux, rămâne să vedem … Realizator:
Mai puţin Marea Neagră! Dorin Matei:
Nu, şi Marea Neagră are flux şi reflux, dar mai puţin sesizabil. Ion Petrescu:
Rusia totuşi se foloseşte de pretextul scutului antirachetă, deoarece şi-a deplasat în cele două zone pe care le controlează în Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud, sisteme de rachete S300, care fac parte din ceea ce consideră ea că ar fi un scut propriu pentru orice pericol care ar veni din sud – concret, din zona iraniană.
Situaţia în Iran este destul de tensionată, să nu uităm că această săptămână a început cu conferinţa de presă a preşedintelui iranian, care după ce a dorit să reitereze sensibilitatea Teheranului faţă de relaţia încordată dintre Pakistan şi SUA, a spus că Iranul este pregătit să reacţioneze la orice provocare la care ar fi supus.
Cu câteva ore înainte, şeful Statului Major al Forţelor Terestre iraniene a afirmat că Iranul este în măsură să facă faţă şi unui război electronic.
Aceste declaraţii, pe care le-aş considera neinspirate şi evident, hazardate, nu sunt în măsură să liniştească apele.
Întrebarea firească, logică, este de ce acum Iranul agită apele?
Şi aţi menţionat dvs în emisiune, se clatină Siria, şi în momentul în care se clatină Siria … Dorin Matei:
Tot ce se întâmplă în lumea arabă … Ion Petrescu:
Da, se duce un sistem de relaţii, relaţia Siriei cu Iranul, relaţia Siriei cu Moscova, şi atunci se caută la nivelul demagogic al propagandei oficiale iraniene, să se limiteze aceste efecte negative pentru Teheran, care rămâne, totuşi, o provocare pentru comunitatea occidentală în viitor.
***
Realizator:
Revenim la tema principală a ediţiei de astăzi a emisiunii “Euroatlantica”, relaţiile dintre NATO şi Rusia, o temă foarte importantă, generoasă, pe care o singură emisiune nu o poate acoperi.
Cu siguranţă vom reveni asupra acestei teme. La final de emisiune, domnilor invitaţi, o întrebare pentru amândoi.
Când credeţi că se va ajunge la o înţelegere între SUA şi NATO, pe de o parte, şi Rusia, pentru un euroscut sau un scut antirachetă euroatlantic? Dorin Matei:
Dacă vreţi o părere foarte sinceră, nu văd o perspectivă de timp raţională în care să se ajungă la o astfel de înţelegere. Tot ce pot spera este ca noi, românii, să nu ratăm momentul. Ion Petrescu:
Aş întări ceea ce a spus colegul, prin faptul întâmplat la întâlnirea dintre preşedintele Barack Obama şi preşedintele Dmitri Medvedev, la reuniunea G 8.
Dmitri Medvedev a solicitat o înţelegere – în chestiunea scutului american antirachetă -, dar Barack Obama a răspuns laconic: “Rămâne o problemă între noi”.
Acesta este mesajul esenţial al ambasadorului american la Bucureşti, Mark Gitenstein, transmis la conferinţa sa de presă, din 2 iunie.
În discursul susţinut în faţa unei săli pline de jurnalişti, atraşi de lansarea proiectului hărţii prezenţei americane în România, distinsul diplomat a răspuns practic la multele întrebări, acumulate în timp, generate de aşteptările opiniei publice româneşti.
Efectele calculate ale acestui eveniment – organizat de oficiul pentru relaţii publice al ambasadei Statelor Unite – sunt:
1.) de a fi consolidat încrederea celor ce pun temei pe parteneriatul strategic cu America;
2.) de a fi diminuat semnificativ dubiile celor timoraţi de cântecele de sirenă ale Moscovei, imaginându-şi că, din nou, România va fi cedată Răsăritului, sub pretextul unor zone de complementaritate, într-un irealist proiect rusesc de împărţire a protecţiei Europei, printr-un scut antirachetă comun cu americanii;
3.) de a fi dat un semnal extrem de puternic Kremlinului – şi pe această elegantă cale -, că în privinţa intereselor americane în România, strategice, politice, economice, culturale şi militare, nu mai este nimic de negociat.
Alocuţiunea a început şi s-a finalizat cu mesajul cheie:”Suntem împreună, pentru totdeauna.”
Esenţa discursului? A fost focalizată pe modul în care a început proiectul menţionat, în urmă cu un an şi jumătate, pe felul în care s-a constituit baza de date, necesară unei acţiuni eficiente, pe vizualizarea informaţiilor obţinute pe harta României, menită să reflecte dinamica acţiunilor americane, în întreg arealul românesc.
Diplomatul a oferit maximum de repere, pentru a răspunde astfel nu puţinilor ignoranţi care, la modul empiric – asta ca să nu utilizez un termen neacademic – au tot reiterat, cu premeditare, chestiunea avantajelor zero, ale aliatului român, în relaţia specială cu partenerul strategic de peste Ocean.
Mark Gitenstein a fost limpede în argumentaţia sa: „Armata noastră oferă fonduri de dezvoltare comunitară pentru a fi un bun vecin. De exemplu, comunităţile care se învecinează cu unităţi militare au beneficiat de şcoli şi spitale reutilate. În zonele afectate de inundaţii, în 2010, au fost oferite pompe de apă. Proiectele de asistenţă umanitară ale armatei SUA continuă să se extindă, anul acesta fiind planificate unsprezece astfel de proiecte. Armata americană oferă, de asemenea, instruire pentru a spori capacităţile forţelor armate române.
Am furnizat cursuri de scurtă durată pentru dezvoltarea anumitor aptitudini, iar sute de reprezentaţi ai armatei române au urmat cursuri de instrucţie generală pentru ofiţeri. Aceştia au fost în SUA în peste o mie de programe de schimb de experienţă în ultimii 20 de ani.
Statele Unite sunt profund recunoscătoare pentru ajutorul dat de armata română în Irak şi Afganistan. Dorim ca românii care luptă cot la cot cu noi să fie cât se poate de bine pregătiţi şi apăraţi.”
Diplomatul american a insistat pe ideea că investiţiile directe în România continuă să crească. Din 2009, până acum, companiile americane au anunţat planuri de investiţii viitoare în România, de 1,2 miliarde de dolari.
La ora actuală, activează în România peste 100 de companii americane, cu peste 15.000 de angajaţi români. Firmele americane sunt implicate într-o paletă largă de activităţi, precum tehnologia informaţiei, agricultură şi alimentaţie, fabricarea de autovehicole, asigurări, fonduri de investiţii şi produse de larg consum.
Alt reper, deloc neglijabil, este dinamismul unor grupuri nonprofit – de talia World Vision, German Marshall Fund, Soros, Habitat for Humanity şi Fundaţia Româno-Americană – al căror scop declarat este de a contribui la consolidarea societăţii româneşti.
Inedită a fost şi precizarea ambasadorului S.U.A., conform căreia Fundaţia Bill şi Melinda Gates
au dat 27 milioane de dolari prin proiectul Biblionet, pentru dotarea, cu calculatoare, a 1.600 biblioteci publice din România. Prin acelaşi proiect sunt instruiţi bibliotecarii, astfel încât şi cetăţenii din localităţile relativ izolate să fie conectaţi la Internet.
Mesajul optimist al lui Mark Gitenstein?„Activităţi americane sunt în toate judeţele. Proiectul hărţii nu este static, el va continua să crească pe măsură ce noi ne vom mări prezenţa aici în România. O dată cu trecerea anilor, sunt încrezător că relaţia dintre ţările noastre va continua să devină tot mai puternică şi mai strânsă. România şi Statele Unite sunt cu adevărat împreună, pentru totdeauna.”
Tocmai pornind de la harta României, marcată cu steguleţe americane, simbolizând tot atâtea acţiuni prezente şi viitoare, pe diferite planuri ale colaborării bilaterale,
Doru Costea – secretar de stat, în Ministerul Afacerilor Externe – şi-a exprimat speranţa că aceasta constituie semnalul clar al unei prezenţe americane mai mari, în România anilor viitori.
Timpul acordat apoi de gazde, pentru întrebări şi răspunsuri, a fost practic un show al eleganţei şi al abilităţii ambasadorului Gitenstein, în raport de interogaţiile formulate de jurnalişti.
Păcat de cei ce au formulat întrebări în limba diplomatului, dar s-au dovedit a fi nişte naivi, în raport cu realităţile lumii de peste Ocean.
În esenţă, Mark Gitenstein a limpezit nedumeriri mimate sau justificate:
– acordul de amplasare a interceptoarelor americane la Deveselu este în curs de negociere şi transparenţa manifestată de S.U.A. este maximă;
– există dorinţa instituirii, şi la Washington D.C., a unui grup americano-român de cooperare pe linie parlamentară;
– sistemul de vize pentru România va ţine cont şi de proporţia celor care rămân mai mult, în Statele Unite, decât lunile aprobate la plecarea din România (normal ar fi un procent tolerabil de 3%, dar la ora actuală acesta se ridică la 20%!);
– achiziţionarea avioanelor F-16 nu constituie acum o prioritate, nici pentru guvernul român, nici pentru cel american, deoarece va fi nevoie de o negociere financiară foarte complicată;
– ca unul care a avut şansa să lucreze în echipa vicepreşedintelui american Joe Biden, pe domeniul combaterii criminalităţii, apreciază că acţiunile recente ale poliţiei române dovedesc că aceasta face o treabă bună.
Ambasadorul Gitenstein nu a căzut în capcanele unor posibile speculaţii, la care îl invitau întrebările vizând proiectul prezidenţial de modificare a Constituţiei României.
A dominat asistenţa prin luciditate, mesaj deloc ambiguu şi o robustă convingere personală: ”Mie îmi place să văd partea plină a paharului.”
Nu este nicio greşeală în titlu! Ci semnalarea datei unei mutaţii dezirabile, la care anumiţi oameni de stat, de pe mapamond, se gândesc acum.
La 9 mai 1945, trupele sovietice se aflau faţă în faţă cu trupele americane, în Germania, sărbătorind împreună Victoria împotriva regimului nazist.
La 9 mai 2011, trupe ruse se mai găsesc doar dincolo de Nistru, semn al revenirii treptate, a statelor est-europene, la condiţia de ţări cu un viitor dedicat convieţuirii paşnice, într-o Europă liberă de totalitarism. Şi unită de aspiraţiile democratice spre o lume ostilă confruntărilor militare.
După 66 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin semnarea, la ora 22.43, pe 8 mai 1945, a actului de capitulare a Germaniei naziste, perceperea Zilei Victoriei împotriva fascismului este încă diferită în Vestul şi Răsăritul Europei.
Cum o marchează Moscova?
Acolo abundă semnalele date opiniei publice, din Federaţia Rusă, despre modul în care Europa celebrează Victoria. Se insistă pe faptul că de-a lungul vechiului continent au fost programate ceremonii de onorare a veteranilor din Al Doilea Război Mondial, inclusiv în Franţa şi Marea Britanie – aliaţii de acum şase decenii şi jumătate.
Şi se menţionează, pe un ton rece, despre faptul că, pentru Germania, 9 mai rămâne „o zi a memoriei şi durerii.”
Cu un festivism tipic altor vremuri, teoretic apuse, se insistă pe acţiuni concepute cu un impact major în opinia publică. Astfel, pe 8 mai a.c., la Moscova, mii de tineri activişti (ai cui?) au înmânat şoferilor întâlniţi autocolante în cadrul acţiunii “Ei au apărat patria lor”, pe care sunt trecute “nume ale eroilor din Marele Război Patriotic, reprezentând toate naţionalităţile din fosta Uniune Sovietică. Atunci au luptat, alături de ruşi, pe front, nativi din Iakuţia, Kalmukia, Cecenia şi multe alte republici sovietice.”
Tristă încremenire în proiect a celor care – şi în anul de graţie 2011 – mai cultivă iluzia unei uniuni a fericirii popoarelor înglobate, cu forţa armelor, de către dictatorul Stalin, în lagărul sovietic.
Mai atent la sensibilităţile statelor est-europene – care nu uită că după ciuma neagră, a ocupaţiei hitleriste, a urmat ciuma roşie, a celei sovietice -, preşedintele rus a optat pentru un program pragmatic: întâlnire cu reprezentanţi ai veteranilor de război şi cu tinerii ce le onorează lupta dusă cu trupele naziste, depunerea unei coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din parcul Alexandrovski, din apropierea Pieţei Roşii.
Acolo unde, pe 9 mai a.c., îi vor prezenta onorul 20.000 de militari, dintre care 200 sunt printre cei mai buni ofiţeri din Forţele Spaţiale ale Rusiei.
Ce face Occidentul?
Menţine ritualurile practicate în anii precedenţi.
Astfel, în Franţa, preşedintele Nicolas Sarkozy depune o coroană de flori la Memorialul dedicat generalului de Gaulle şi se va adresa veteranilor la unul dintre locurile de luptă, din ultimul război mondial.
În Marea Britanie, reprezentanţi ai familiei regale, oficiali guvernamentali şi veterani de război vor depune coroane de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut.
Iar în Statele Unite, Canada şi Australia acţiunile comemorative vor onora memoria soldaţilor căzuţi la datorie în Al Doilea Război Mondial.
O sensibilitate aparte există totuşi la Kremlin!
Dovadă atenţia presei ruse pentru modalităţile în care se va marca 9 mai în Ucraina şi Republica Moldova.
Ştiţi surpriza de la Kiev?
Acolo nu va fi nicio paradă militară. Doar steaguri roşii, simbolizând Victoria, vor fi arborate alături de drapelul naţional. Iar seara vor fi trase salve de tun pentru a comemora eroii deveniţi simple nume pe crucile înşirate în Europa Răsăriteană şi Centrală.
În Republica Moldova, conform menţiunii lui Iefim Donos, vicepreşedintele Consiliului Veteranilor, printre manifestările organizate cu acest prilej se numără şi Festivalul Cântecelor Patriotice, ediţia a XIV-a.
Chiar dacă elementul comun, al tuturor acestor comemorări, este amintirea dureroasă a celor ce şi-au dat viaţa pentru libertate, în cel mai sângeros război din istoria omenirii, nu poate fi trecută cu vederea nostalgia autorităţilor actuale ale Federaţiei Ruse, după măreţia, simbolurile şi victoriile Uniunii Sovietice.
Ce se întâmplă peste Ocean?
Pentru prima oară de la instalarea sa la Casa Albă, Barack Obama se prezintă Americii ca un preşedinte puternic, capabil să ia decizii severe în probleme vizând securitatea naţională, precum cea care a generat operaţiunea de succes a unui comando SEAL împotriva „ţintei militare legale” devenită o simplă amintire – Osama bin Laden.
La numai 48 de ore de la acest succes, cu ecou mondial, un oficial de la Washington D.C. poposea la Bucureşti, pentru a marca public decizia comună, a Statelor Unite şi României, de a amplasa elemente ale scutului antirachetă în Oltenia, la Deveselu.
Abia acum au înţeles şi generalii ruşi că afirmaţia secretarului general al NATO, de la Summitul din Portugalia, din anul trecut, privind protecţia militară a Republicii Moldova, de către aliaţi, are multiple argumente forte, explicite şi implicite.
Şi preşedintele Traian Băsescu are dreptate. România dispune acum de cel mai înalt nivel de securitate naţională, având mijloace de a descuraja terţe ameninţări, până mai ieri imparabile.
Declaraţiile, pe această temă, ale unor oficiali ruşi şi comentariile tendenţioase ale unor ziare moscovite nu sunt decât exprimările naturale ale unor orgolii fără viitor. De ce?
Între Barack Obama şi Dmitri Medvedev există o relaţie de încredere reciprocă. Una ce se transferă mai încet la nivelele inferioare, în structurile decizionale de la Moscova.
Când neîncrederea în partenerul american – cultivată insidios, 66 de ani – va fi înlocuită cu cooperarea militară constantă şi concretă, precum integrarea radarelor ruse, din sudul federaţiei, în dispozitivul scutului antirachetă menit a apăra Europa de imprevizibile decizii ale regimului de la Teheran, atunci şi tentaţia de a revitaliza, în forme subtile, Umbra Republicilor Sovietice Stalinizate va fi practic abandonată.
Cum relaţionează, azi, Naţiunile Unite ce au repurtat victoria la 9 mai 1945?
Cu două viteze! Una a iniţiativelor de întărire a încrederii reciproce. Alta a sincopelor în comunicarea curentă. Atunci, şi acum, Statele Unite au înclinat balanţa cooperării spre modalităţile pragmatice de eliminare a suspiciunii la nivel înalt.
Din fericire, pentru soarta naţiunii noastre, cele două state româneşti se află acum – România de jure, Republica Moldova de facto -, în comunitatea europeană, ambele beneficiind de protecţia oficială a NATO.
Iar Dmitri Medvedev devine primul preşedinte rus care parcurge calea achiesării publice a acestei noi realităţi geopolitice.
Iată de ce, la 9 mai… 2012, în Federaţia Rusă s-ar putea sărbători, din perspectiva noului mandat dorit de Medvedev, la Kremlin, atât Ziua Victoriei, cât şi aceea a Europei Unite.
Interesul general | Ion Petrescu | 
October 28, 2013 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
