Posts tagged: Darwin

“VOCEA RUSIEI” recunoaşte China drept superputere

AsiaPacific

Postul de radio “Vocea Rusiei” a transmis, pe 2 decembrie a.c., un comentariu care include, pentru prima oară, recunoaşterea Republicii Populare Chineze ca a doua superputere a lumii, după Statele Unite ale Americii.

Afirmaţia a fost prilejuită de referirea la descrierea, de către ministrul chinez de externe, a creşterii prezenţei militare americane în Pacific, „ca o reîntoarcere la strategia Războiului Rece.”

Este vorba de modul în care diplomatul menţionat a etichetat înţelegerea semnată de preşedintele S.U.A. şi premierul Australiei, prin care 2.500 de infanterişti marini americani vor staţiona într-o bază militară situată la nord de localitatea australiană Darwin.

Iată şi pasajul ce include suprinzătoarea sintagmă:”analiştii atrag atenţia asupra unei creşteri semnificative a pericolului unei confruntări militare în Pacific: cu cât mai puternică este economia chineză şi cu cât mai rapid se derulează reforma armatei sale, cu atât mai puternică este prezenţa (militară) americană în Pacific. Fără nicio îndoială, cele două superputeri intră într-o nouă fază a confruntării strategice.”

O afirmaţie şocantă, dar exagerată. Chiar dacă şi-a testat recent primul portavion, China nu are acum – nici în următorii 20 de ani – o marină militară şi forţe aeriene în stare să facă faţă unei confruntări directe cu cele americane.

Cei 2.500 de infanterişti marini americani constituie nucleul dislocat într-o zonă unde oricând poate fi necesară o operaţiune militară chirurgicală, menită să anihileze un focar local de insurgenţă tipică structurilor de formaţie teroristă.

Sensibilă la întărirea forţei expediţionare americane din Pacific, Rusia nu uită de existenţa a 80.000 de militari americani în Japonia şi a 28.000 în Coreea de Sud.

Nu acestea sunt însă cifrele care ar trebui să îngrijoreze Moscova, ci nivelul schimburilor comerciale dintre Statele Unite şi China. Acesta fiind semnalul realist că, dincolo de unele declaraţii menite a impresiona opinia publică chineză şi ţările vecine, cu care mai are dispute teritoriale deja cunoscute, guvernul de la Beijing are tot interesul să amplifice relaţia economică cu Washingtonul.

Drama Moscovei? Chiar dacă următorul summit al Cooperării Economice în regiunea Asia Pacific va fi ţinut, în anul 2012, la Vladivostok, când se va aborda şi problema cursei înarmărilor în acest areal, Rusia va rămâne un simplu observator, nimic mai mult, al dialogului dintre şefii statelor chinez şi american.

Nu ar strica deloc ca tandemul Medvedev-Putin, a cărui ordine de drept se va inversa după alegerile prezidenţiale din martie 2012, să mediteze la proverbul chinez: “Dacă nu schimbăm direcţia de mers, este foarte posibil să ajungem exact în locul spre care ne îndreptăm…”

~