“Unirea face puterea statelor şi, prin urmare, fericirea lor!”

Damian Hâncu
____________

Bună ziua, dle Petrescu!

După o campanie electorală agitată, care a divizat mult societatea românească, alegerile legislative s-au încheiat cu rezultate previzibile. Am participat duminica trecută la vot, cu gândul la viitorul neamului românesc şi vreau să cred că, după această furtună politică, societatea românească va ajunge să cunoască lumina şi pacea mult aşteptată.

De această dată nu mă voi opri la evenimentele istorice din trecut, dar voi trata subiecte de actualitate şi viziuni ale viitorului.

Sărbătoarea Naţională a României, de 1 decembrie, din acest an a fost una deosebită, petrecând-o alături de membrii diasporei româneşti din Franţa, la un concert de muzică clasică, redescoperind măreţia şi misterele muzicii clasice create de marii compozitori români şi europeni. A fost minunat.

Am remarcat, din presa românească, discursul de Ziua Naţională a României, a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei Teofan, care mi-a plăcut şi gândul m-a purtat direct la martirii neamului românesc. Vă trimit mai jos legătura la articolul respectiv:

http://basarabia-bucovina.info/2012/12/10/ips-teofan-societatea-romaneasca-de-astazi-se-afla-in-durerile-nasterii-framantare-agitatie-fapte-de-eroism-sau-tradari/

Chiar dacă am anumite rezerve faţă de organizarea Zilei Naţionale a României, în plină iarnă şi frig, cu parada militară la 1 decembrie, care se limitează la reunirea Transilvaniei cu România, din 1918, preferând ca neamul românesc să amintească lumii şi să sărbătorească Ziua Unităţii Naţionale a unificării Ţării Româneşti, a Moldovei şi Transilvaniei într-un singur stat, la 27 mai , amintind actul istoric făurit de Mihai Viteazul de la 27 mai 1600, totuşi accept această dată, pentru că e ziua fondării României Interbelice Unite.

Astfel, românii nu s-au unificat într-un stat unitar pentru prima dată în istorie, după cum afirmă unii neprieteni ai României, graţie unui monarh de viţă germană, la început de secol 20, la finele Primului Război Mondial, după victoria marilor puteri ale Antantei, dar la 1600, pe timpul marii expansiuni otomane din Europa, atunci când ţările europene erau divizate de războiul dintre catolici versus protestanţi şi in zeci de ducate, regate.

Dar nu vreau să continui să dezbat ideea polemică de care trebuie să se ocupe istoricii profesionişti, intelectualii în dialog cu societatea românească şi să se aleagă, prin referendum, Ziua Naţională a României. Această alegere a Zilei Naţionale trebuia realizată imediat după căderea regimului comunist din România, prin 1990-1991, care, aproape jumătate de secol, a impus sărbătoarea naţională la 23 august, dorind parcă să amintească astfel Pactul Hitler-Stalin, din 23 august 1939 – originea dictaturii comunisto-ruseşti, de ocupaţie, din România anilor 1944-1989.

Încerc să nu mă opresc la trecut, dar tot de trecut e legat viitorul neamului românesc. Nu degeaba generaţia paşoptiştilor lui Bălcescu, Mureşanu şi Alecsandri erau fascinaţi de Unirea României Libere a lui Mihai Viteazul, din 27 mai 1600, pentru o eventuală unire, la 1848, a Munteniei si Moldovei, aceasta realizându-se zece ani mai tarziu.

Voi încheia răvaşul cu fraza lui Nicolae Balcescu: “Unirea face puterea statelor şi, prin urmare, fericirea lor!”

Cu gând bun şi prietenie,

Damian Hâncu

GUVERNANŢII CAMELEONI, DE LA CHIŞINĂU

Damian Hâncu
__________________________________
Wednesday, November 28, 2012 1:51 PM

Bună ziua dle Petrescu!

Deseori mă gândesc la destinul tragic al intelectualilor români de la Constantin Brâncoveanu, Miron Costin, la Nicolae Bălcescu, Andrei Mureşanu, Mihai Eminescu, Alexe Mateevici sau Nicolae Iorga şi vreau să cred că sacrificiul lor, pentru neamul românesc, n-a fost în zadar.

Contribuţia neamului românesc daco-latin, la cultura europeană a fost majoră, dar am remarcat că, intenţionat, acest aspect deranjează pe unii occidentali, preferând să asocieze România cu Serbia, Bulgaria, Ucraina sau Rusia – ţări slave şi ostile neamului românesc, care mereu au căutat să dezbine românii, pentru a-i asimila şi umili.

Deranjează, pe occidentali, adevărul, când la aminteşti că românii sunt de origine latină şi creştinaţi direct de apostolii Andrei şi Filip trimişi de Isus Christos, sau că fondatorul primului avion cu reacţie a fost românul Henri Coandă, de asemenea, creatorul penicilinei, din 1916, a fost Nicolae Paulescu (copiată de scoţianul Al. Fleming abia în 1929), sau românul George Emil Palade, naturalizat american în 1952, fondatorul substanţei chimice Palladium etc.

Urmăream comemorarea ostaşilor francezi căzuţi în Primul Război Mondial, la 11 noiembrie curent şi mă întrebam, când, la Bucureşti şi Chişinău, vom comemora ostaşii români căzuţi în acest război numit, în perioada interbelică, “Războiul Desrobirii”.

Voi încheia cu fraza lui Lucian Blaga :“Nici un popor nu e atât de decăzut şi păcătos, pentru a nu mai fi vrednic să te jertfeşti pentru el, din moment ce îi aparţii!”

Damian Hâncu

ÎŢI RĂMÂNE PATRIA, dar nu mai eşti copil!

Bună ziua, dle Petrescu!

Damian Hâncu

_________________________________

DAMIAN HÂNCU: Adevăraţii patrioţi ai neamului românesc suferă în tăcere

Bună ziua, dle Petrescu!

Cu încredere si gând bun!
Damian Hâncu

Damian Hâncu: Scrisoare deschisă către Preşedintele Republicii Moldova

Damian Hâncu
_____________________________________

De 7 aprilie –

Scrisoare deschisă către Preşedintele RM Nicolae Timofti

Dle Preşedinte al Republicii Moldova,

Primăvara acestui an a început, în Republica Moldova, la 16 martie 2012!

Şi aceasta, atât pentru cetăţenii statului nostru, care cred în Democraţie, cât şi pentru tinerii care au protestat paşnic, la 7 aprilie 2009, împotriva regimului comunist din Republica Moldova.

Pentru mine, personal, este cu atât mai îmbucurătoare învestirea D-voastră în funcţia supremă de stat, cu cât ştiu că ne leagă acelaşi domeniu profesional : Ştiinţele Juridice.

Am încredere că veţi contribui, în măsura posibilităţilor şi atribuţiilor D-voastră de Preşedinte al RM, la elucidarea dosarului 7 aprilie 2009, dosar care pentru societatea noastră continuă să fie o rană care sângeră.
Read more »