GUESS WHO’S COMMING to dinner?

Jurnalistul turc Rufiz Hafizoglu, de la publicaţia Trend AZ înlătură vălul iluziilor generate de decizia Marii Adunări Naţionale, din Turcia, de a acorda forțelor armate, mandatul de a efectua operațiuni trans-frontaliere împotriva Siriei, după recentele incidente de la granița dintre cele două țări.

Cea mai mare formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Republican consideră mandatul pentru operațiuni trans-frontaliere, sinonim cu implicarea Turciei în război. În același timp, Partidul Mișcarea Naționalistă a declarat că decizia parlamentară este foarte importantă și a fost luată în timp util.

Comparativ, un mandat similar a fost acordat, anterior, de acelaşi parlament, pentru a se desfășura operațiuni militare în nordul Irakului, împotriva organizației teroriste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Acest lucru a provocat obiecții în acea perioadă.

Diferenţa? În Irak, armata guvernului de la Bagdad nu avea decât de câştigat, din slăbirea insurgenţilor PKK. În Siria, armata executivului de la Damasc se va opune eventualei ofensive a trupelor turce.

Este necesară reamintirea faptului că victimele recentelor proiectile trase spre teritoriul turcesc sunt o mamă, prietenul acesteia şi cei trei copii ai familiei. Aspect ce implică mai degrabă o tragere precisă, decât una întâmplătoare, care nu ar exclude, până la un punct, şi o răzbunare, de ordin personal. Generată de un grup al formaţiunilor paramilitare opuse preşedintelui sirian.

Oricum, pretextul a fost creat, a generat rezoluţia amintită, a legislativului de la Ankara şi permite guvernului turc – invocând dreptul la auto-apărare – să iniţieze o operaţiune de curăţire a zonei siriene, de la graniţa comună, de insurgenţii kurzi – care au anunţat că vor primi arme de la armata siriană -, la nevoie şi de subunităţile Forţelor Armate Siriene, ce s-ar implica în acţiuni defensive.

Pentru generalii turci nu se pune problema unei acţiuni militare fără succes, pe teritoriul sirian. Raportul de forţe militare fiind net în defavoarea Siriei.

Forţele Armate Turce incluzând, conform deciziei Statului Major General, din iunie 2012, atât armata, cât şi jandarmeria plus paza de coastă – un total de 720.648 combatanţi. La care se adaugă 378.700 de rezervişti reali şi 152.200 de componenţi ai formaţiunilor paramilitare. Nivelul următor, de fortificare a braţului înarmat al Turciei fiind – conform planului de mobilizare – de 4.000.000 de luptători.

Dar forţele angrenate contra teroriştilor, de regulă kurzi, ce acţionează pe teritoriul turc şi în zonele învecinate cu Turcia, precum este cazul în Siria, vor eroda, fie şi parţial, trupele turce ce acum ar putea fi destinate unui război rapid cu armata siriană. Aceasta avea, la începutul răzmeriţei interne, 304.000 de soldaţi şi 342.500 de rezervişti. Din rândurile militarilor activi, în jur de 10.000 au pierit în confruntările sângeroase de până acum.

Dacă armata turcă va intra în Siria şi va avea acţiuni de succes, implicit imaginea generalilor de la Ankara va reveni la strălucirea avută în vremea exercitării controlului militar asupra puterii politice.

Privită de la Ankara, operaţiunea de incursiune pe teritoriul Siriei, va fi finalizată, de trupele turce, prin crearea unei zone tampon, pe pământ sirian, de către militari ai unei ţări membre NATO.

Analizată de la Damasc, zona pacificată – dorită de conducerea Turciei – pe teritoriul naţional sirian generează un precedent pentru formarea de alte zone similare, chiar de către forţele expediţionare ale altor state ale Alianţei Nord-Atlantice.

Rusia poate protesta energic, dar nu îşi poate permite crearea unui cap de pod, cu trupele sale, în jurul bazei militare navale, de la Tartus.

Chiar dacă un prim batalion ar fi debarcat şi ar asigura un perimetru lărgit, podul aerian prefigurat nu ar putea fi realizat, deoarece embargoul naval şi la nivelul curselor aeriene cu militari şi tehnică de luptă ar fi instituit imediat, de către NATO. Iar China este blocată de apropiata alegere a noului preşedinte al ţării.

Ochii tuturor fiind apoi spre Washinton D.C.: ce va face Casa Albă, după instituirea, de către forţa expediţionară turcă, a zonei tampon, pe teritoriul sirian?

Guess who’s coming to dinner ? Ghiciţi cine vine la cină?

__________________________________

MULT ZGOMOT, pentru nimic – în Siria

Pentru un ochi atent, de militar, schimburile de focuri şi proiectile, peste graniţa turco-siriană nu au nimic de a face cu războiul, ci doar cu mimarea acestuia, pentru a furniza diplomaţilor, de la Ankara şi Damasc, un mijloc suplimentar de presiune – evident discutabilă – asupra potenţialilor parteneri de dialog, la o conferinţă dezirabilă de pace, girată – în viziunea Siriei – de China şi Rusia, care, spre deosebire de Statele Unite s-ar fi dovedit, până acum, neimplicate de o parte a baricadei.

O idee preluată şi difuzată, cu plăcere, de postul TV Rusia Azi, deşi realitatea din teren este alta. Nu întâmplător premierul turc a atenţionat liderii din Beijing, Moscova şi Teheran că vor răspunde, în faţa istoriei, pentru eroarea de a sprijini un regim din cauza căruia au murit, pe timpul lunilor prelungite de revoltă, mii şi mii de sirieni. Civili şi militari. Până la urmă, într-un fel sau altul, cheia detensionării situaţiei este la superputerea lumii. De (in)decizia SUA depinde stingerea focarului aprins într-o ţară care mai are o bază militară navală rusă. Este aliata Iranului. Şi sprijină insurgenţii palestinieni. Un anacronism geopolitic fără şanse de supravieţuire, pe termen lung.

Grav este mesajul emisiunii RT, care susţine că ONU şi Liga Arabă nu mai reprezintă foruri demne de a veni cu soluţii viabile. De unde şi sugestia, subliminală, a unui nou triumvirat: Rusia, China şi SUA. Vis a la Putin…

SIRIA: Autorităţile justifică doborârea avionului militar turc

Telejurnalul, din 25 iunie, al postului oficial TV din Damasc, insistă pe faptul că avionul de vânătoare turc – mitraliat de militari sirieni – ar fi violat suveranitatea Siriei.

Rămâne de văzut care va fi concluzia de azi a Consiliului Nord-Atlantic, reunit în urma cererii Turciei, conformă cu articolul 4, din Tratatul Nord-Atlantic, privind consultările aliaţilor.

În rest, doar… terorişti – lichidaţi de securitatea siriană, cu maximă eficienţă.

Şi tinerii se împuşcă, nu-i aşa? (video)

Mă întreb, la modul serios, dacă preşedinţii Rusiei şi Chinei – viclenii susţinători ai regimului de la Damasc – au văzut aceste imagini uluitoare, despre cum a fost împuşcat salvatorul unui tânăr deja rănit de forţele siriene represive:

MIZA SIRIANĂ

Evoluţia actuală a situaţiei din Siria confirmă ceea ce se nega peste Ocean şi nu se comenta în capitala statului israelian. C.I.A. şi Mossad sunt „stimulatoarele” liderilor de opinie – ignoraţi sau marginalizaţi de regimuri absolutiste laice – capabili să scoată lumea în stradă, în diferite metropole arabe, pentru a da frâu liber nemulţumirilor reale, acumulate în ultimele decenii, pe plan politic, economic şi social.

O răsturnare, de la putere, a preşedintelui sirian Bashar al-Assad ar lăsa Iranul fără un aliat de nădejde, ar pune sub semnul întrebării vitalitatea organizaţiei Hezbollah, în Liban, şi ar facilita îndepărtarea liderilor Hamas, de la conducerea Fâşiei Gaza.

Toate aceste efecte secundare ar genera un plus de securitate pentru Israel.

Declaraţia ministrului de interne sirian, conform căreia nu va fi tolerată o insurecţie armată – fenomen ce nu a avut loc nici în Tunisia, nici în Egipt, dar se află într-o fază ambiguă, în Libia -, confirmă mai degrabă simptomele tipice unui război civil, precum recenta ambuscadă, în care au fost ucişi ofiţeri şi soldaţi din armata Siriei.

Ce este cert? Rând pe rând, manifestanţii, din diferite oraşe, încearcă să ocupe centrele localităţilor, dar, cunoscând cele petrecute la Cairo, în Piaţa Tahrir, autorităţile nu ezită să intervină în forţă, după somaţii, prin intermediul megafoanelor, şi utilizarea, de către forţele de securitate, a armelor din dotare, precum pe 18 aprilie, în oraşul Homs.

Conform unei surse neoficiale, circa 200 de sirieni au fost ucişi, în perioada manifestaţiilor populare vizând îndepărtarea de la putere a preşedintelui Assad.

Un lucru mai greu de înfăptuit, având în vedere loialitatea armatei şi susţinerea tacită, a şefului statului, de către o parte dintre sirieni.

Bazat pe aceste două piloane ale puterii sale, preşedintele Siriei nu a avut temeri să anunţe încetarea stării de urgenţă, în cursul săptămânii viitoare şi eliberarea deţinuţilor politici. Ambele fiind revendicări ale manifestanţilor ostili actualului regim politic sirian.

Cu toate astea, nu există vreun indiciu că manifestaţiile populare vor înceta.

Autorităţile guvernamentale au avertizat că nu vor tolera activităţile teroriste. Oficialii de la Damasc aveau în vedere faptul că, în oraşul Banyias, grupurile de salafişti – adepţi ai salafismului, o formă a islamismului sunnit, comparaţi în multe state arabe cu militanţii al-Qaida – nu au ezitat să evoce posibilitatea declanşării unei insurecţii armate.

Postul TV BBC a interpretat acest avertisment ca o încercare a autorităţilor de a reprima revolta manifestanţilor, sub pretextul combaterii teroriştilor.

În replică, televiziunea de stat siriană a informat telespectatorii că ministrul de interne a cerut cetăţenilor să se reţină de la participarea la marşuri sau demonstraţii de protest.

Agenţia de presă Sana a transmis că, pe 17 aprilie 2011, un general, cu cei doi fii ai săi şi un nepot, au fost ucişi, cu sânge rece, de „bande înarmate criminale”, apoi trupurile acestora au fost groaznic mutilate.

Postul TV FOX NEWS a acordat atenţie dezvăluirilor WikiLeaks, conform cărora S.U.A. a finanţat opoziţia siriană. Astfel, Departamentul de Stat a avut în atenţie o serie de proiecte concrete, precum o televiziune difuzată prin satelit.

Walid Phares, expert în problemele Orientului Mijlociu şi autor al cărţii “Revoluţia care vine”, a fost mai precis, indicând faptul că administraţia precedentă, a ex-preşedintelui Bush, a sprijinit postul de televiziune al-Barada, care emite şi acum din Londra. Iar administraţia Obama continuă finanţarea acestuia.

Este însă un aspect considerat relativ minor, în raport cu eforturile altor organizaţii nonguvernamentale, de pe mapamond, care acţionează pentru consolidarea societăţii civile din Siria.

Phares nu a ezitat să afirme că finanţarea canalului TV menţionat – cu o dezvoltare a arealului de receptare, prin intermediul satelitului -, în condiţiile când bugetul federal este drastic redus la multe capitole, se justifică deoarece “regimul sirian blochează procesul de pace cu Israelul, dar finanţează, la rândul său, organizaţia Hezbollah în Liban şi mulţi insurgenţi antiamericani în Irak. Sprijinirea financiară a opoziţiei siriene, care vrea reformarea regimului, este o politică bună.”

Noile proteste, din această săptămână, coincid cu dezvăluirea în presă a faptului că, începând din anul 2005, S.U.A. au început să finanţeze, în mod secret, grupuri de opoziţie din Siria, cu scopul de a genera prăbuşirea regimului preşedintelui Assad.

Diplomaţii americani – care au menţionat, în telegramele lor, din Damasc, despre finanţarea postului Barada TV, ce emite prin satelit -, erau îngrijoraţi de faptul că serviciul de contraspionaj sirian suspecta, din 2009, sprijinirea cu sume substanţiale, de către S.U.A., a opoziţiei.

Aflat de 11 ani la putere, ca succesor al tatălui său, Hafez al-Assad, actualul preşedinte, cu toată siguranţa lui de sine, afişată în faţa camerelor de televiziune, este conştient că are de făcut faţă celei mai mari ameninţări politico-militare.

Una de care nu îl poate scăpa nici ajutorul iranian, moral, financiar, politic şi prin agenţi de influenţă.

Siria rămâne zona cea mai tensionată din Orientul Mijlociu, îndepărtarea sau menţinerea actualului regim politic de la Damasc fiind una dintre mizele noului Război Rece, cel dintre Arabia Saudită şi Iran.