Desant la Chişinău

Pentru întâia oară, după 1989, un şef al diplomaţiei României, de anvergura lui Cristian Diaconescu, şi-a planificat prima vizită oficială taman în capitala celui de-al doilea stat românesc. Un gest ce a surprins plăcut opinia publică de pe ambele maluri ale Milcovului de azi – Prutul.

Ce a căutat ministrul de externe al României la Chişinău?

Read more

Alternanţa la revoltă

Pe 23 iulie, egiptenii aflaţi pe teritoriul lor naţional şi cei care trăiesc pe alte meleaguri, aniversează Ziua Naţională a Egiptului. În urmă cu 54 de ani s-a declanşat acţiunea forţelor armate egiptene,

Generalii Naguib şi Nasser în momentul loviturii militare de stat din 1952

care au înlăturat de la putere,

Regele Farouk – imagine din 1948

fără nicio ezitare, pe regele Farouk.

Pe 21 iulie a.c., ambasadorul Republicii Arabe Egipt, distinsa doamnă Sanaa Alallah, a oferit o recepţie, la care au participat diplomaţi de pe toate continentele, acreditaţi la Bucureşti. Un bun prilej pentru a lua pulsul emisarilor lumii arabe.

În scurta sa alocuţiune, una de bun simţ, fără vreo afirmaţie gratuită, ambasadorul Egiptului a făcut o remarcă aparte, care a electrizat asistenţa şi s-a bucurat de aprecieri ulterioare:”pe 23 iulie 1952, armata s-a ridicat împotriva puterii de atunci şi poporul a sprijinit-o, în ianuarie 2011, naţiunea egipteană s-a revoltat şi forţele armate au fost de partea sa.”

Aşa cum au remarcat, ulterior, unii diplomaţi din nordul Africii, prezenţi la eveniment, este singurul caz de acest gen, nu numai pe continentul „negru”, ci şi în Orientul Mijlociu, în care se poate confirma alternanţa la revoltă, în 1952 armata, în 2011, poporul Egiptului.

Diplomata Sanaa Alallah a punctat cele trei repere viitoare ale tranziţiei ţării sale, de la autoritarism la dezirabila democraţie – noua constituţie, alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale.

Un context în care a exprimat speranţa că Egiptul poate conta pe înţelegerea şi ajutorul adecvat al României, aşa cum a afirmat, în recenta sa vizită, la Cairo, ministrul român de externe. Aici fiind inclusă şi dorinţa ca afluirea turiştilor români, spre piramidele egiptene, să revină la nivelul existent anterior revoltei populare.

Ambasadoarea Egiptului împreună cu vicepreşedintele Senatului României

În numele oficialilor români a vorbit Cristian Diaconescu, vicepreşedintele Senatului României, care, într-o engleză perfectă, a transmis cel mai pragmatic mesaj – dacă ambasadorul egiptean a vorbit despre trecut şi prezent, el preferă să se refere la viitor, unul în care ambele naţiuni pot conta pe sprijinul amical al celeilalte.

Dincolo de alocuţiunile menţionate, cert este că Egiptul îşi menţine viziunea de deschizător de drumuri, prin mişcarea revoluţionară armată, din 1952, în lumea arabă. Atunci, în locul regelui Farouk I, a preluat cârma Egiptului generalul Mohamad Naguib, considerat azi primul preşedinte egiptean, în epoca post-faraonică.

Câţiva ani mai târziu, venirea la putere a generalului Gamal Abdel-Nasser

Preşedintele Gamal Abdel-Nasser

a transformat lovitura militară de stat – susţin autorităţile actuale de la Cairo – într-o revoluţie care a inspirat „milioane de egipteni, arabi şi popoare din Asia, Africa şi America Latină.”

Cum este Egiptul la ora actuală?

Manifestanţi în piaţa Tahir

Poate fi comparată agitaţia de acum, din piaţa Tahir, în Cairo, cu aceea care a fost în Piaţa Universităţii, la începutul ultimului deceniu al veacului trecut?

Răspunsul cel mai pragmatic este acela că democraţia clamată nu se instituie peste noapte, pentru simplul motiv că include, în mod natural, o schimbare treptată, deloc la ordin, a mentalităţii dominante în societate.

Principala lecţie învăţată la evenimentul amintit?

Semnatarul acestor rânduri în dialog cu doamna Sanaa Alallah

Lumea se vede altfel de la Cairo, în mod special, şi din Africa, în general. Un singur exemplu este suficient.

Pentru nu puţini diplomaţi africani, lentoarea cu care se desfăşoară acţiunile NATO în Libia pare a indica o dorinţă încă neexprimată public. Aceea a partajării statului libian, după modelul sudanez, în entitatea teritorială răsăriteană şi cea vestică. Miza fiind clară. Şi subterană. Zăcămintele de petrol. Restul pare a ţine de tradiţionalele campanii mediatice menite a aburi opinia publică internaţională.

Dr. Abdalla Mobasher

L-am întrebat pe dr. Abdalla Mobasher – egipteanul care a fost cu steagul ţării sale la o televiziune de ştiri, din Bucureşti, când încă era la Cairo vechiul regim la putere, şi a vorbit din suflet, cu lacrimi în ochi, despre dorinţa de libertate şi democraţie a conaţionalilor săi – unde îi este acum familia.

Mi-a răspuns simplu. Soţia, la Cairo. Iar băiatul s-a dus în Piaţa Tahir. Să înţeleagă cum germinează acolo Noul Egipt.

CONŞTIINŢA ARABĂ

Doi ex-preşedinţi, un fost ministru de externe, trei ambasadori, un parlamentar din Knesset, iată cei şapte protagonişti ai unei mese rotunde, ce ar fi meritat să fie transmisă, în direct, de canalele de televiziune focalizate pe soarta Orientului Mijlociu.

Însă, organizatorii – Institutul de Studii Diplomatice, de la Universitatea din Bucureşti şi Clubul Româno-Arab de Presă şi Cultură – au optat pentru păstrarea cadrului academic, într-o aulă plină de diplomaţi arabi şi studenţi interesaţi de incitanta temă: „Revoltele arabe – motivaţie şi perspective.”

Actul întâi al acestui brainstorming? Un veritabil show diplomatic – varianta feminină -, datorat reprezentanţilor statelor arabe unde liderii anteriori revoltelor populare au fost alungaţi de la putere. Este vorba de ambasadorul Tunisiei, doamna Saloua Bahri şi de cel al Egiptului, doamna Sanaa Esmail Atallah.

Alocuţiunile lor, într-o sală extrem de atentă la mesajele venite din Tunis şi Cairo, au fost urmărite şi de Ahmad Aqel, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al statului Palestina, la Bucureşti.

Diplomata tunisiană a reiterat satisfacţia că ţara sa este prima, din lumea arabă, unde a izbucnit revoluţia. Aceasta fiind motivată de voinţa celor aproape 11.000.000 de cetăţeni, ai Tunisiei, de a dobândi „demnitatea de a trăi şi a munci liberi.”

Doamna Saloua Bahri a afirmat că revolta nu a fost pregătită, nu a existat un program iniţial şi a început fără ca măcar un participant să prevadă că va fi un model pentru alte state arabe.

Guvernul actual, unul de tranziţie, are ca principală menire pregătirea alegerilor, pentru adunarea constituantă, din 24 iulie.

Mersul evenimentelor a demonstrat – observa ambasadoarea Bahri -, că deşi revoluţia a început în Tunisia, acum aceasta vizează întreaga comunitate arabă, şi prin consecinţele acesteia, întreaga lume.

Diplomata egipteană a preluat, cu aplomb, ştafeta de la colega tunisiană, afirmând, de la bun început, că „nimeni nu încearcă să impună vreun model.”

Doamna Sanaa Esmail Atallah a semnalat realitatea că manifestanţii din lumea arabă nu au cerut şi nu vor altceva decât să fie conectaţi la schimbările petrecute pe mapamond.

La fel ca în Tunisia, şi în Egipt lumea a ocupat străzile pentru libertate şi demnitate. Iar guvernul de la Cairo are drept principal obiectiv să facă faţă noilor provocări, care stau acum în faţa societăţii egiptene.

Un semnal inedit a fost afirmaţia „nu contează cine conduce” – cu referire posibilă la executivul actual şi la viitorul preşedinte, ce urmează să fie ales de egipteni -, deoarece schimbările vor continua şi vor fi utile tinerilor. Garant implicit fiind acum armata Egiptului, cea mai puternică din lumea arabă.

Actul secund, al ineditului brainstorming, a aparţinut primilor doi şefi de stat români, din perioada postdecembristă, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

Surâzător, ca întotdeauna, ex-preşedintele Iliescu a atras atenţia asistenţei:”ceea ce se petrece în lumea arabă are rădăcini istorice diferite şi raţiuni diverse. Este o aspiraţie generală a lumii de azi, spre libertate şi democraţie.”

De ce s-a produs un asemenea “tsunami”, al revoltelor, în Orientul Mijlociu? Ion Iliescu crede că din două motive. Primul fiind influenţa generală a mutaţiilor vizibile, dinamice, din lumea de azi. Al doilea? Revendicările de ordin economic şi social, ale arabilor exasperaţi de stagnare.

I-a urmat la microfon fostul preşedinte Emil Constantinescu, care, din start, a emis un enunţ neaşteptat:”sigur, conferinţele sunt utile, inclusiv cele din mediul academic, dar multe sunt paralele cu realitatea, dovadă că niciun for academic nu a prezis prăbuşirea sistemului sovietic.”

După cum niciun think tank nu a semnalat izbucnirea şi extinderea revoltelor în lumea arabă. Cu câteva luni înainte de declanşarea mişcărilor în Tunis şi Cairo, ex-preşedintele Constantinescu a fost acolo şi a observat cum „se schimbă infrastructura sufletească”, interlocutorii săi, din mediul academic, confirmându-i faptul că aşteptau metamorfoze necesare şi profunde, pe plan politic.

Această constatare a constituit un argument în plus, pentru el şi alţi lideri ai schimbării, din statele europene ex-socialiste, precum Václav Havel, ca să pregătească, pentru luna iunie a.c., o conferinţă pe tema “Securitatea între stabilitate şi schimbare.” Ştiut fiind faptul, menţiona Emil Constantinescu, că regimurile autoritare au fost întotdeauna preferate pentru păstrarea stabilităţii.

A plăcut diplomaţilor arabi următoarea frază a fostului şef de stat:”Ar trebui ca liderii să le spună oamenilor că entuziasmul lor nu ţine mult, că va urma haos, că vor apare multe partide, egoisme în lupta pentru putere. Dar, până la urmă, ţările arabe vor reuşi să aplice reformele. Noua generaţie de arabi nu va înlocui regimurile autoritare laice cu altele religioase, deoarece este adepta comunicării libere. Pe harta conştiinţei lumii se va impune, acum, conştiinţa arabă.”

Ultimul act al acestui show academic a revenit unor protagonişti total diferiţi. Primul dintre ei a fost Mohamed Baraka, membru al parlamentului Israelului, unde reprezintă cetăţenii de naţionalitate arabă, din acest stat.

Într-un dialog ce a precedat masa rotundă – facilitat de dr. Mobasher Abdalla, vicepreşedintele Asociaţiei Egiptenilor din România -, Mohamed Baraka îmi mărturisea optimismul său privind „evoluţia revoltelor actuale şi a celor care mocnesc în alte state arabe.” El crede că aceste mişcări de masă confirmă determinarea arabilor de a-şi decide singuri destinul.

Deşi este membru al Knesset-ului, parlamentul israelian, Mohamed Baraka nu a ezitat să afirme:”Israelul este un vârf de lance al Occidentului în zonă.” Aceasta fiind o trimitere la un enunţ al lui Menahem Begin – fost premier israelian, de la 20 iunie 1977, la 10 octombrie 1983, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în 1978 – care a rostit memorabilele cuvinte: „Israelul este cel mai mare portavion din lume”.

Mohamed Baraka a mai declarat:”Poporul palestinian este singurul care luptă pentru supravieţuire. Mesajul clar al revoltelor arabe este voinţa manifestanţilor să scape de oprimare şi suferinţă.”

Ultimul, pe lista vorbitorilor, a fost ex-ministrul de externe al României, Cristian Diaconescu. Prudent. Convins că diplomaţii arabi sunt sătui de concluziile diverşilor analişti privind cauzele care au generat revoltele în Africa de Nord.

Dar cu un enunţ original:”Am încrederea că popoarele arabe îşi vor găsi propriul mers şi sens al mutaţiilor actuale. Să nu uităm că vorbim de mişcări revoluţionare în ţări unde speranţa de viaţă este sub 30 de ani.”

Cristian Diaconescu a remarcat, referitor la intervenţia militară în Libia, că “agresiunea este utilă în diferite feluri”, dar schimbările interne, din diferite state arabe “trebuie duse, la bun sfârşit, doar de naţiunile respective.“

Ar fi fost utilă, interesantă şi benefică, la această masă rotundă, şi prezenţa unor diplomaţi reprezentând statele care au organizat iniţial intervenţia militară.

Aşa, acest brainstorming, de cert interes public, s-a încheiat cu concluzia că a început şi va continua o primăvară a popoarelor arabe, menită a accelera modernizarea statelor din zonă.

Enunţ frumos. Dar care omite impulsul generat de peste Ocean, în modalităţi specifice, inclusiv prin twitter şi facebook – cele mai rapide şi eficiente forme de comunicare cu junii arabi, catalizatorii revoltelor actuale.

Juni sătui de preşedinţi pe viaţă, regi inamovibili şi regimuri absolutiste.