– Este adevărat că, ieri şi azi, Crinul de la Cotroceni şi-a numit noi consilieri?
– Foarte adevărat! Ieri, înainte de primirea emisarului american, azi, înainte de şedinţa Curţii Constituţionale. Adică…este tare şi rămâne pe poziţie.
– Şi dacă revine Băsescu?
– Rămâne în Cartea Recordurilor, cu consilieri prezidenţiali numiţi doar pentru câteva zile!
– Ai auzit? Un lider PDL a declarat că “în martie, Mişcarea Populară va deveni realitate ca alianţă electorală”. Mişcarea Populară pe care PDL intenţionează să o creeze ar putea cuprinde partide precum PNŢCD şi ecologiştii, iar sigla şi culoarea acestei mişcări ar putea fi inima şi, respectiv, verde!
Kermit (în dreapta ilustraţiei):
– Verde? Exclus! Iar inima o să le bată tare în piept pedeliştilor, din fostul guvern, când mărţişorul primit de puterea de la Bucureşti va fi o ditamai mişcare populară în stradă, spontană, paşnică, dornică să planteze… ghiocei – la Cotroceni. După modelul minerilor chemaţi de Iliescu…
Mi-am câştigat libertatea de a indica – la nivelul meu, de scrib anonim, al unor vremuri deloc limpezi – genul proxim şi diferenţa specifică.
Din această perspectivă, evident constituţională, consemnez, altfel decât vă aşteptaţi… MOFTUL ROMÂN.
Concret, la aniversarea a patru decenii de existenţă a Emiratelor Arabe Unite – un stat arab pro-american, precum şi cel ce vă plictiseşte cu aceste rânduri – am avut onoarea de a mă întâlni, realmente întâmplător, cu exilatul de la Cotroceni, probabil cel mai cerebral general român, cu conexiuni, deloc mimate, peste Ocean, Constantin Degeratu.
Atunci mi-a făcut onoarea de a mă invita la sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”, via…Institutul de Studii de Securitate/Programul de Master “Studii de Securitate şi Apărare”.
Să nu vă aşteptaţi la laude!
Că nu este cazul.
Am trăit şi văzut suficient de multe evenimente similare, ca să nu mă îmbăt cu apă rece.
Sigur.
Sună frumos. Ştiinţific. Apolitic.
Ce?
Tema sesiunii anuale.
Respectiv – îmi opresc răsuflarea de emoţie scolastică -, pot pentru ca să citez:
”Orizonturi, probabilităţi şi speranţe privind evoluţiile stărilor de securitate în deceniul doi al secolului XXI: ROMÂNIA 2012 – ÎNCOTRO?”
Şi cu asta ce-am făcut?
Cu excepţia unui Show de zile mari a generalului Degeratu, pentru care ABC NEWS ar fi trimis echipa de ştiri, cea de interviu în exclusivitate şi aceea pentru confesiuni irepetabile, am asistat la …copy and paste.
Aici nu este vorba de faptul că X sau Y ar fi abuzat de utilizarea unor surse citate trunchiat.
Ci de realitatea că unii invitaţi, altfel… onorabili, au bătut câmpul cu graţia unor cititori bazaţi pe traducerile unor servitori din veacul XXI, pe care nu le-au asimilat decât la nivel de citat deloc elocvent.
Dacă în ziua de azi ai tupeul să citeşti nişte cuvinte înşirate pe o hârtie, cine ştie de cine redactată, atunci poţi susţine, cu o seninătate ce ţine de senilitate, că Turcia, la nivel prezidenţial, guvernamental şi al ministerului apărării nu ştie spre ce se îndreaptă!
Paşi pe covoraşi, sau spre azilul de noapte…
Păi, în cazul ăsta, nici recursul la plimbarea nepoţilor nu strică…
Şi lista exemplelor ar putea continua.
Cu nume.
Subiecte.
Afirmaţii nedocumentate.
Şi preziceri bazate pe iluzii personale, nu pe informaţii de ultimă oră.
Îmi scapă numele celui ce invita pe participanţi să trimită… varianta publicistică a intervenţiilor lor, pentru o inserare ulterioară în revista… UNIVERS STRATEGIC.
Eu unul nu o să o fac!
Nu am încredere în eficienţa acestui demers, deşi, în arealul de timp acordat, am pledat pentru o temă despre care am discutat cu ofiţeri ruşi, nu cu idealişti de la structura universitară semnalată.
Generalul Constantin Degeratu – exilat, în opinia mea, într-o zonă unde face imposibilul pentru a crea un nivel fără de care Universitatea Creştină (?) “Dimitrie Cantemir” nici nu ar avea relevanţă de interes public – încearcă să dea substanţă unei acţiuni în care neica nimeni vin, aruncă 10 minute de gânduri prost năimite, apoi pleacă cu iluzia că… ar fi cineva care să le regrete absenţa!
Singurul discurs antologic, cu pauze impuse de decenţa derulării normale a acestui … brainstorming, a fost a lui Constantin Degeratu.
Nu îi datorez nimic.
Decât respectul pentru generalul care nu a dat afară ofiţeri, din posturi importante, pentru ca să îşi aducă oameni de încredere.
A greşit.
Şi a plătit.
Generalul Constantin Degeratu a avut demnitatea unui dialog franc cu şeful statului român.
În urma căruia, el, simplul cetăţean Degeratu, deloc îngheţat de glaciaţiunea societăţii româneşti, a decis că nu există cale de întoarcere.
Ca Scorpion, la fel ca şi Traian Băsescu, semnalez
– celor şapte servicii de informaţii oficiale,
care au ochi de citit şi minte să înţeleagă -, că locul conaţionalului Constantin Degeratu
este în fruntea Ministerului Apărării Naţionale,
în viitorul guvern de tehnicieni.
Înainte de a scrie aceste rânduri am ieşit în grădina casei ţărăneşti, unde respir liber convingerile unor semeni simpli. Ei se scoală dimineaţa, înaintea cocoşilor, şi adorm după ce urmăresc buletinul meteo, ca să ştie cum să îşi drămuiască munca de a doua zi, dacă plouă sau este caniculă.
Aerul este curat, iar cerul plin de stele. O puzderie. Aşa cum erau şi în anii copilăriei.
Multe s-au schimbat de atunci. Au apărut şi s-au extins, precum cancerul, dihonia naţională, falsele valori, abuzurile de tot soiul. Toate într-o cavalcadă demagogică promovată pe micul ecran.
Acolo unde ne-a onorat, cu prezenţa, şi preşedintele.
Din raţiuni ce ţin de (in)abilitatea profesională a purtătorului său de cuvânt, Traian Băsescu a acordat un interviu la TVR1. În cel mai contraindicat loc posibil din palatul prezidenţial. Acela numit de sfioasa reporteriţă ca fiind… biblioteca de la Cotroceni.
O glumă proastă. Un dulap cu câteva rafturi. Tocmai ultimul, de jos, fiind golit de cărţile şi aşa simbolice, puse cu furca, pe rafturile superioare. Poate că acest detaliu a scăpat purtătorului de cuvânt. După cum este posibil ca un membru al echipei de filmare să fi preferat un contrast mai clar, pe fundalul vizibil dincolo de scaunele postate faţă în faţă, ale intervievatului şi teleastei.
Şi ca dezavantajul prezidenţial să fie şi mai mare, încăperea aleasă avea o mobilă obositoare pentru ochii telespectatorilor. Dar nu şi aer condiţionat! Sau dacă erau astfel de aparate, fie fuseseră oprite, fie se aflau la prea mare distanţă de şeful statului.
Şi preşedintele transpira! Nu din cauza întrebărilor, evident stabilite anterior. Ci a disconfortului termic, care l-a determinat să îşi caute derutat batista, fie în buzunarul de la inimă, fie în cel opus, de la veston.
Şi raftul ultim era gol.
Aşa cum am bănuit, după o abordare circumstanţială a concluziilor discuţiilor cu FMI, ca din întâmplare, en passant – vorba vine – preşedintele a atins subiectul la care este sensibil un popor mândru, demn şi neiertător cu cei care îşi trădează neamul.
Declaraţiile premierului ungur, Viktor Orban, de la Tuşnad? Sunt – afirmă abia acum Traian Băsescu – neavenite. Iar oficialul menţionat, susţine preşedintele român, ar trebui să se ocupe de multele probleme pe care le are ţara sa. Şi nu va fi vreodată cazul ca guvernul de la Buda şi Pesta să intervină în organizarea administrativă a României.
Cam tardivă precizarea. Deşi este clar că doar pentru acest motiv a fost convocată echipa TVR la Cotroceni.
Abil, şeful statului a arătat pisica şi ministrului udemerist de la sănătate, sub un pretext bun pentru TVR, dar deloc credibil pentru cei peste 20 de milioane de români tăcuţi, lucizi şi sătui de actualul management al României.
Păcat de reporteriţă. Cu genunchii strânşi, într-o rochiţă inodoră, incoloră, mai mult cenuşie, părea supusă ea, nu intervievatul, la un test forţat de bunăvoinţă.
Şi raftul ultim era gol.
Pe timpul interviului, cel care îl acorda a ridicat de câteva ori călcâiele de pe podea. Semn al strădaniei de a menţine imaginea unei siguranţe de sine, de la începutul la finalul monologului, pardon, al dialogului televizat.
Şi reporteriţa a avut o asemenea discretă reacţie, dovadă a posturii stânjenitoare în care se afla.
Mă mir – deşi nu ar mai fi cazul – de ce purtătorul de cuvânt nu a adoptat metoda interviurilor specifice preşedinţiei franceze. În aer liber. În parcul interior al Palatului Cotroceni. Cu o lumină menită a ridica şansele intervievatului, de a fi perceput cu surâsul pe buze, nu cu disconfortul temperaturii ridicate.
Şi nici cu ultimul raft gol. Al bibliotecii reale sau improvizate.
Transmisia în direct s-a încheiat cum a început. Fără sare şi piper.
Punerea la punct, tardivă, ca din întâmplare, a grofului Viktor Orban, de la Buda şi Pesta, nu a produs altceva, în rândurile telespectatorilor cu capul pe umeri, decât lehamite.
Noroc că viaţa reală nu ţine cont de plictisul promovat de televiziunea publică şi nici de remuşcările prezidenţiale.
Dar purtătorul de cuvânt, de la Cotroceni, ar putea avea o şansă – după ce îşi termină mandatul, actualul preşedinte -, să se prezinte la concursul pentru ocuparea unui post de scenograf la teatrul de păpuşi. Cu ce şanse de reuşită? Mari.
Acolo ultimul raft de la bibliotecă niciodată nu a fost gol…
Interesul general | Ion Petrescu | 
August 14, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
