Posts tagged: Corvin Lupu

Colonelul Gheorghe Pârcălăbescu a fost un pucist important

C.P.

Colonelul Gheorghe Pârcălăbescu a fost un pucist important, implicat direct cel puţin în diversiunea creată în jurul împuşcării lui Milea, petrecută în biroul său şi în distribuirea de arme civililor din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării.

Această distribuire de arme a făcut şi ea posibilă în confuzia generală a majorităţii societăţii româneşti pe tema „cine a tras în noi după 22?”

El este cel care a început imediat, în timp ce Milea era rănit, să inventarieze corpurile delicte, situaţie necesară în cazurile anchetelor care urmează unor decese, deşi Milea trăia.

El este cel care putea şi trebuia să ia toate măsurile pentru transportarea lui Milea din biroul său la un spital.

El este cel care l-a „buzunărit” pe Milea, luându-i din veston carneţelele cu însemnări extrem de importante pentru elucidarea evenimentelor.

El este cel care l-a minţit pe Ceauşescu spunându-i că Milea este mort.

Toate acestea, ca şi alte fapte, dintre care menţionăm mărturiile mincinoase şi măsurile care au condus la înarmarea unor civili cu arme din magaziile Gărzilor Patriotice, urmate de focuri necontrolate şi de moartea unor cetăţeni, sunt nu numai imorale, dar încalcă şi legea şi sunt premise suficiente pentru auto-sesizarea organelor de cercetare penală.

Pârcălăbescu nu a fost acuzat şi cercetat pentru împrejurările morţii generalului Milea, faptă care nu se prescrie.

Această moarte a fost acceptată cu uşurinţă interesată ca fiind sinucidere şi nu s-a mai cercetat posibilitatea de a fi omor.

După reuşita loviturii de stat şi urcarea F.S.N. la putere, colonelul Pârcălăbescu, protejatul generalului Stănculescu, a fost avansat general şi numit ataşat militar în Marea Britanie.

Read more

Lui Ceauşescu i s-a spus că Milea este mort, când el era doar rănit

După ce „s-a sinucis”, Milea a armat din nou!?

436px-VasileMilea

Medicul legist Dan Şchiopu a constatat că inima nu a fost străpunsă de glonţ, fiind superficial atinsă şi că Milea a fost ştrangulat cu un şiret.

Read more

Ascunderea adevărului despre moartea lui Milea

milea

Read more

Asasinarea generalului Milea

“Grupul puciştilor din Armată, în primul rând Victor Stănculescu, Ştefan Dinu, Iosif Rus, Gheorghe Pârcălăbescu, Gheorghe Eftimescu şi alţii, din alte structuri, nu au putut acţiona decisiv în direcţia înlăturării lui Ceauşescu decât după rănirea şi apoi după moartea lui Milea.”

Afirmaţia citată mai sus aparţine autorului textului care urmează. Ceea ce vreau să menţionez aici este un fapt care indică şi o altă faţă a interpretării finalului ciudat al generalului Vasile Milea. În ianuarie 1990 am decis să iau pulsul unor unităţi militare din Oltenia. Ca jurnalist militar. La Bucureşti se ştia de o stare de mare nemulţumire în armată. De faptul că nu se mai făcea instrucţie. De fenomenul contestării unor comandanţi, cu o atitudine ambiguă în decembrie 1989. Într-un asemenea context am intrat în biroul unui comandant de regiment. La masa lungă, din faţa sa, se afla colonelul Pârcălăbescu. Cel despre care toată lumea ştia că l-a văzut ultimul pe generalul Milea, înainte de a se auzi o împuşcătură în biroul acestuia. Franc, l-am întrebat pe colonelul Pârcălăbescu, cum a murit totuşi Milea, eu precizându-i părerea mea, că a fost împuşcat cu sânge rece. Pârcălăbescu s-a roşit, s-a îngălbenit, s-a uitat disperat la comandant, să facă sau să zică orice, dar să fie scăpat de interogaţia mea. Comandantul mi-a oferit, calm, o cafea. A doua zi eram chemat la raport. La ministrul apărării de atunci, nimeni altul decât generalul Stănculescu. Nu s-a uitat o clipă la mine. Dar m-a atenţionat, cu o voce joasă, să îmi văd de reportajele mele…

Read more

~