Azi mi-a fost dor de o emisiune de televiziune celebră, înainte de 1989, intitulată sugestiv:Cascadorii râsului. Erau minute în şir de show debordant, aşteptate cu plăcerea de a vedea comici vestiţi ai marelui ecran, din Europa şi de peste Ocean, în ipostaze care, oricât de nedornic de amuzament ai fi fost, izbucneai, instinctiv, în râs. De data asta am avut parte de momente distincte, care, printr-un montaj TV inspirat, ar fi reeditat emisiunea amintită – în varianta 2012.
Evenimentul zilei de 23 ianuarie 2012, la Moscova? Articolul lui Vladimir Putin, multiplicat de presa loială lui, în care se referă la problemele importante din politica naţională, afirmând că ţara sa a fost întotdeauna una multinaţională.
Iată ce scrie premierul rus: “Vedem ce se întâmplă în lume, riscurile grave care se acumulează prin escaladarea tensiunilor interetnice şi între cei cu diferite convingeri religioase – acestea constituie realitatea de azi. Naţionalismul şi intoleranţa religioasă devin o bază ideologică, pentru unele dintre cele mai radicale grupuri şi mişcări – distrugând sau erodând state, şi divizând societăţile acestora. Fluxurile colosale de imigraţie – şi avem toate motivele să presupunem că acestea vor continua să crească – sunt deja menţionate precum o nouă “Mare Migraţie a Umanităţii,” capabilă de schimbare a structurilor familiare şi imaginilor unor continente întregi. Milioane de oameni sunt în căutare de o viaţă mai bună şi părăsesc regiunile afectate de foamete cronică şi de conflicte, sărăcie şi tulburări sociale. “
Şi, deşi situaţia naţională a Rusiei pare a fi similară cu cele din ţările occidentale, o analiză mai atentă – din perspectiva Moscovei, precum o face postul de telviziune RT/ Rusia Azi – duce la concluzia că Federaţia Rusă este total diferită, deoarece istoria sa este a unui stat multinaţional de secole.
Ce mai afirmă gospodin Putin? Faptul că “în ciuda unor similarităţi superficiale, situaţia noastră este fundamental diferită. Problemele noastre naţionale şi de imigraţie sunt direct legate de prăbuşirea Uniunii Sovietice şi, în esenţă, de Rusia Mare – a cărei fundamentare istorică a avut loc în secolul 18 -, de degradarea ulterioară şi inevitabilă a instituţiilor de stat, sociale şi economice, precum şi de decalajul enorm de dezvoltare pe teritoriul post-sovietic. “
Cu un orgoliu vizibil şi o ţintă precisă – peste Ocean – Vladimir Putin, alias Vova, mai susţine că, din punct de vedere istoric, Rusia “nu e un stat etnic, o oală de topire, precum în lumea americană, unde fiecare este, într-un sens, sau altul, un migrant”.
Şi pentru ca să înţeleagă bine şi occidentalii, dar şi liderii ţărilor încă membre în Comunitatea Statelor Independente, Vova – adorat de atâtea conaţionale, mai mult sau mai puţin adolescente, dar sensibile la potenţa sa imaginabilă – scrie negru pe alb: “Rusia a apărut şi s-a dezvoltat timp de secole ca un stat multinaţional. Un stat în care un proces de adaptare reciprocă, de penetrare reciprocă, de amestec al naţiunilor la nivelele familial, amical şi cel al ocupării forţei de muncă a constituit o constantă a mersului înainte.”
Acum am înţeles! Basarabia a fost penetrată! Şi la 200 de ani de la ocuparea sa de către trupele ţariste a produs, la nivelele menţionate, prioritar fiind cel…amical, o comunitate deloc neglijabilă de votanţi care nu îşi doresc decât revenirea la Maica Rusie.
Dar vrea Vova un stat rus puternic? Nu!
În acelaşi articol vine cu o teorie demnă de vremea lui Adolf Hitler, deoarece atenţionează asupra pericolului că “încercarea susţinerii construcţiei unui stat rus naţional, monoetnic contrazice istoria noastră de mii de ani” şi ar putea duce la distrugerea folclorului (inclusiv a cazaciocului?… ei, aş!) şi statalităţii Rusiei.
Ca şi Lenin, la începutul consolidării statului sovietic, Vladimir Putin răspunde singur la întrebarea: ce-i de făcut?
Context în care a punctat priorităţile politicii naţionale a Rusiei subliniind că ar trebui puternic îmbunătăţită calitatea politicii de migraţie legală a ţării, ce ar trebui să fie strict diferenţiată.
Vova a mai avertizat, pe cei care vizitează regiuni cu diferite tradiţii culturale şi istorice, că ar trebui să îi trateze pe cetăţenii de acolo cu cel mai mare respect.
Concomitent, sistemul juridic, trebuie, de asemenea, să fie consolidat, împreună cu crearea unor agenţii guvernamentale eficiente de aplicare a legii.
În traducere liberă – порядок и дисциплину!/ordine şi disciplină!
Premierul rus s-a mai referit şi la integrarea civilizată, umană şi la socializarea migranţilor.
El consideră că atractivitatea educaţiei şi valorile astfel promovate constituie un instrument motivational pentru integrarea migranţilor în societate, în timp ce învăţământul de proastă calitate ar putea provoca izolarea mai mare, a nou veniţilor, în comunităţile ruse.
Urmează bomboana pe coliva URSS!
De ce? Pentru că aspirantul la al treilea mandat prezidenţial la Kremlin a afirmat că numai integrarea strânsă în spaţiul post-sovietic ar putea crea soluţia pentru rezolvarea problemelor cauzate de migraţia necontrolată între fostele state sovietice.
Din acest moment, cine mai crede, la Bucureşti şi Chişinău, că Transnistria va mai reveni, cândva, în graniţele celui de-al doilea stat românesc, poate să-şi facă dosar de pensionare din viaţa politică.
După cum Republica Moldova şi Georgia, ca să dau doar două exemple de ţări, care au aparţinut spaţiului post-sovietic, vor deveni ţintele reincluderii în ceea ce Vladimir Putin speră a fi Rusia, în următorii 12 ani: un stat multinaţional, cu graniţele ex-sovietice.
Astfel, cine mai pune, pe plaiuri autohtone, întrebarea aiuritoare vizând rostul interceptoarelor americane, ce vor fi amplasate în Polonia şi la Deveselu, poate fi suspectat fie de prostie nativă sau de atitudine (in)voluntară pro-F.S.B./K.G.B. – asta e.
Un adevărat show de public-relations/relaţii publice a fost prima conferinţă de presă, de mare amploare, a preşedintelui Dmitri Medvedev, din momentul când a fost ales să conducă Rusia – acum trei ani de zile – până în prezent.
Am ales acest subiect, pentru rândurile care urmează, deoarece pe malurile Dâmboviţei, cum strănută cineva la Kremlin, cum se şi exagerează importanţa răcelii public exprimate, de către scribi ce sacrifică adevărul, de dragul unui senzaţional evident infantil.
Conferinţa lui Medvedev a avut loc la Şcoala de Management din Skolkovo, unde preşedintele rus a avut bucuria de a evolua în faţa a 800 de jurnalişti, destinşi, deloc îngrijoraţi de declaraţiile sale.
Ce idei a susţinut şeful puterii din Europa de Est?
Mai întâi a abordat problema siriană. De o manieră previzibilă. Rusia nu va sprijini o nouă rezoluţie a Consiliului de Securitate, în formula celei adoptate pentru Libia, dacă ţinta acesteia va fi Siria, chiar dacă – atenţie la nuanţă – i se va cere să o facă de prieteni apropiaţi. A se citi preşedintele Barack Obama.
Apropo de Libia, Dmitri Medvedev a afirmat că rezoluţia privind situaţia din această ţară era necesară, pentru a semnala îngrijorările existente pe plan mondial, dar coaliţia anti-Gaddafi – a evitat cuvântul NATO, semn al culpabilizării indirecte a iniţiativei punitive franceze – a depăşit mandatul fixat de O.N.U. Ceea ce poate compromite rolul internaţional al acestei organizaţii.
Rolul de vector al centrului de la Skolkovo, în direcţia dezvoltării inovaţiilor menite a îmbunătăţi viaţa conaţionalilor săi, a fost evidenţiat de Medvedev prin dezvoltarea reţelei de centre similare, în anii următori, în alte regiuni ale Rusiei.
Preşedintele rus nu a evitat aspectele legate de criza economică, afirmând că, acum, federaţia pe care o conduce se mişcă în sens pozitiv, Rusia – spre deosebire de Spania, Grecia şi Portugalia –neavând în prezent probleme financiare majore.
Apoi, Medvedev a surâs:”am reuşit să imprimăm un curs al politicii externe care a dus la o dezgheţare a relaţiilor dintre Rusia şi o serie de ţări.”Indiciu că nu ar dori ca acest proces să devină reversibil. Cel puţin nu pe mandatul său actual.
Prudent, el a mai punctat o chestiune sensibilă: “am fost şi suntem capabili să ne apărăm”. Trimiterea fiind la ceea ce Medvedev a numit evenimentele din 2008.
Atunci însă, cei ce se apărau erau georgienii, care iniţial au încercat să rezolve manu militari problema teritoriilor secesioniste, apoi trupele ruse au fost tentate să îl schimbe pe preşedintele Georgiei şi numai în urma intervenţiei, nu doar telefonice, a Statelor Unite, cele două tabere au revenit pe poziţiile iniţiale.
Reamintirea, la modul general, a acelui conflict local, probează mai degrabă bunul simţ al şefului statului rus, care este conştient că nimeni nu înghite povestea cu piticul georgian care atacă uriaşul rus.
Adept al unui stil şerpuitor, în propriul discurs, Medvedev a trecut din nou la politica internă, lamentându-se în privinţa realităţii că se face prea puţin pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale conaţionalilor săi şi crearea unor condiţii care să stimuleze reîntoarcerea acasă a ruşilor plecaţi peste hotare.
Preşedintele Federaţiei Ruse a admis faptul că nu s-a reuşit o creştere economică, datorită condiţionării acesteia de asigurarea unui flux continuu de materii prime şi climatului nefavorabil, existent în domeniul investiţiilor.
Exact după o asemenea abordare, deci când cei 800 de jurnalişti se aşteptau mai puţin, Dmitri Medvedev a surprins asistenţa afirmând că unii dintre ei s-au grăbit să interpreteze cuvintele sale, prin care afirma dorinţa de a împărtăşi, în viitor, experienţa sa prezidenţială, ca o pregătire a părăsirii fotoliului de la Kremlin.
“Nu am nicio îndoială că, mai devreme sau mai tarziu, nu voi mai fi preşedinte. Şi în acest caz, nu m-a incomodat niciodată ideea de a împărtăşi experienţa mea de lucru ca preşedinte şi de muncă cu guvernul. Cred că acest lucru este util, dar voi spune acum că este incorect ca să se gândească cineva că astfel eu mi-am luat rămas bun de la fiecare…”
Acest mesaj nu este doar pentru susţinătorii săi, nu prea fericiţi de modul repetat în care Putin nu respinge ideea unui al treilea mandat prezidenţial, ci şi pentru Barack Obama, a cărui vizită programată la Moscova este una ce vizează, tacit, dar clar, susţinerea lui Dmitri Medvedev, în cursa pentru realegerea sa ca preşedinte.
Abordând raporturile cu China, liderul de la Kremlin a declarat:”cred că relaţiile noastre sunt perfecte, deoarece şi partenerii noştri susţin că niciodată, ca acum, nu au fost asemenea legături de prietenie cu Rusia. Stimularea colaborării politice şi economice ruso-chineze rămâne prioritatea noastră în anii care vin.”
La ora actuală, cifra de afaceri comerciale bilaterale se ridică la 60 miliarde de dolari, prefigurându-se a atinge curând nivelul de 100 miliarde, conform unui acord semnat recent.
Din nou ofensiv, Medvedev a atenţionat asistenţa – indirect Kievul -, că Ucraina trebuie să aleagă între Uniunea Europeană şi Comunitatea Statelor Independente, între stabilirea unei zone de liber schimb economic, tipic integrării în U.E., şi întărirea cooperării cu ţările membre ale C.S.I., prin intermediul uniunii vamale şi economice.
Preşedintele rus a spus: „Dacă Ucraina alege vectorul european, cu siguranţă îi va fi mai greu să găsească oportunităţi în spaţiul unic, economic şi vamal, creat de Rusia, Kazahstan şi Belarus, deoarece aceasta este o asociaţie separată. Nu poţi fi peste tot, în acelaşi timp şi acest lucru este ceva care trebuie să fie înţeles de toată lumea, inclusiv de colegii mei ucrainieni. Ucraina nu poate sta pe două scaune, trebuie să aleagă unul dintre acestea.”
Nu doar Ucraina este în situaţia asta – observ ca simplu jurnalist -, ci şi cel de-al doilea stat românesc, a cărei conducere actuală, după cum vedem cu ochiul liber, se declară public pro-europeană, apoi fuge repede la Moscova, ca să dea asigurări, repetate, dar clasificate, de rămânere în C.S.I..
Apoi, Medvedev a savurat întrebarea privind relaţia sa cu Vladimir Putin.
O aştepta! A răspuns nuanţat, complex şi prudent. A precizat că pe toate problemele strategice de dezvoltare a Federaţiei Ruse se consultă, între patru ochi, cu premierul.
El a detaliat:“Relaţia mea cu colegul şi partenerul meu politic Vladimir Putin merge dincolo de ceea ce a fost numit drept un tandem. Este o relaţie care a durat mai bine de 20 de ani. Ne cunoaştem foarte bine şi ajungem cu uşurinţă la o înţelegere. Suntem într-adevăr oameni lucizi şi împărtăşim viziuni similare, în problemele cheie ale dezvoltării ţării. Asta nu înseamnă că suntem de acord în toate privinţele. Nici nu ar trebui să se întâmple aşa ceva. Acest lucru ar fi teribil de plictisitor şi pur şi simplu greşit. Orice persoană are dreptul să aibă propriile sale gânduri şi abordări, dar suntem apropiaţi în chestiuni de strategie, altfel nu am fi capabili să conlucrăm. Eu cred că la deciderea a ceea ce se va întâmpla, la finalul mandatului prezidenţial, va fi necesar să se ţină cont de aceste lucruri. Este o competiţie utilă şi care duce la un termen final. Sper că, în cursa luării deciziilor – privind cine ar trebuie să candideze şi pentru ce post şi ce va face în viitor – să fim ghidaţi de acest tip de abordare responsabilă, de a răspunde în faţa ţării şi a poporului ei, în primul rând”.
Urmează pasajul care a inflamat ziarişti neatenţi la context şi la nuanţe. Unul deloc nou, în retorica liderilor de la Moscova.
Ce a spus concret, Dmitri Medvedev?
Rusia va mări numărul armelor sale nucleare, dacă nu va ajunge la un acord, cu Occidentul, în privinţa rachetelor anti-balistice/ABM.
Urmează fraze ce par a fi rodul unui dialog cu Putin:”Sper ca întrebările pe care le-am pus anterior, prietenului meu, preşedintele S.U.A., Barack Obama, să primească răspunsuri, pentru ca să putem construi un model pentru cooperarea ABM. Dacă nu vom acţiona în această privinţă, atunci va trebui să răspundem cu măsuri adecvate, pe care nu ne-ar place să le luăm. În acest caz, vom putea vorbi de întărirea potenţialului nostru de arme nucleare, ceea ce ar fi un scenariu deplorabil, care ne-ar întoarce la era Războiului Rece.”
Pentru opinia publică rusă pare un semnal de bărbăţie. Lui Putin i-o fi smuls un zâmbet rece. Dar lucrurile sunt mult mai simple.
O asemenea opţiune rusă, fie l-ar determina pe preşedintele Barack Obama să ia măsuri de retaliere fără precedent, cele mai eficiente fiind de ordin economic, fie ar facilita ajungerea unui republican la Casa Albă.
Unul care poate ar cere revitalizarea unui concept mai vechi, enunţat de emisari ai Pentagonului, la debutul ultimului deceniu, din veacul trecut, cu prilejul unor peripluri prin academiile militare, ale fostelor state satelite ale Uniunii Sovietice, inclusiv România.
Cu acel prilej, enunţul cheie, ce a uimit asistenţa, a fost limpede:”După prăbuşirea U.R.S.S., următorul obiectiv este demantelarea structurii succesoare.”
Iar Medvedev însuşi a recunoscut, în urmă cu câteva luni, că scenarii similare cu cele puse în practică în nordul Africii erau pregătite şi pentru federaţia ce o mai conduce.
Esenţa mesajului transmis de preşedintele rus, la această conferinţa de presă?
Schimbări calitative sunt necesare pentru modernizarea Rusiei.
Medvedev poate fi garantul acestora. Dar va candida?
Preşedintele Federaţiei Ruse a răspuns zâmbind: ”Alegerile prezidenţiale au propriile legi şi eu le voi respecta. Dacă voi decide să fac acest anunţ, îl voi face. Aşa cum am declarat recent colegilor chinezi, aşteptarea nu este lungă acum. Un anunţ ar putea fi făcut în scurt timp.”
Adică înainte de vizita lui Barack Obama la Moscova. Calcul perfect.
Interesul general | Ion Petrescu | 
February 23, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
