MOARTEA UNUI GENERAL PATRIOT: PETRE GEANTĂ

Teoretic, fiecare purtător de stea, pe epoletul auriu, al uniformei Armatei României, ar trebui să aibă un singur jurământ de credinţă – cel faţă de ţară.

Practic, în decembrie 1989, şi în Ministerul Apărării Naţionale şi în Ministerul de Interne au apărut primele cozi de topor ale puterii de la Răsăritul Europei.

Din fericire, pentru România, armata din acel moment, aşa cum era, umilită de muncile agricole, în mine, pe şantierele canalelor Dunăre-Marea Neagră şi Dunăre-Bucureşti, neinstruită din raţiuni invocat economice, a dat dovadă că poate ţine cârma ţării într-un moment când preşedintele republicii socialiste, de atunci, fusese deposedat de putere, serviciile secrete se ascundeau, de voie/de nevoie, sub mantaua kaki, partidul comunist devenise pata, nedorită, pe biografia a patru milioane de conaţionali, iar colac peste pupăză, la frontiera cu URSS şi Ungaria, coloanele de camioane militare, pline cu soldaţi, aşteptau – acesta este adevărul – permisiunea unor trădători de ţară, de la Bucureşti, ca să intre în România pentru a lichida…teroriştii.

Rândurile acestea nu sunt scrise după cărţi deja tipărite, ci pornesc din experienţe personale, trăite în acele zile, ca jurnalist militar şi din concluziile unor dialoguri pe care le-am purtat cu ofiţeri ce au servit ţara, în decembrie 1989, la cele două graniţe menţionate, cu mâna pe simple pistoale-mitralieră, socotind, ca simpli militari, câte ore, doar ore, nu zile, ar fi rezistat trupelor invadatoare, acolo, pe fâşia arată.

… generalul patriot PETRE GEANTĂ.

Povestea cu generalul Ştefan Guşă, care a spus NU intenţiei sovieticilor de a trece Prutul este una frumoasă.

Generalul Guşă era în şedinţă, când au sunat primele telefoane, de la comandanţii de batalioane de grăniceri, de la frontiera româno-sovietică, de la Prut, în decembrie 1989.

Centraliştii de la Comandamentul Trupelor de Grăniceri – ulterior desfiinţat în numele unei reforme nici azi finalizată, dar teatral mimată – nu mai pridideau cu legăturile telefonice spre singurul general de grăniceri atunci disponibil – Petre Geantă, şeful statului major al C.T.Gr.

Al cărui ordin clar, fără echivoc, a fost pentru fiecare dintre comandanţi:

– Nu trece nimeni frontiera României! Răspunzi cu capul!

Generalul Geantă era un om cald, surâzător, atent cu subordonaţii, nu obişnuia să pedepsească, nici să dea avertismente grave.

DOUĂ PENSII

Ei bine, stimate cititor, al acestor insignifiante rânduri-gânduri, umilul scrib al cuvintelor care urmează, vânturate în colbul nimicniciei vremurilor pe care le trăim, este beneficiarul a două pensii…militare!

Ambele sosite în aceeaşi zi.

Incredibil, dar adevărat.

Prima este datată 31.12.2010 şi îmi aducea la cunoştinţă că voi beneficia – în urma recalculării pensiilor militare, în baza Legii 119/2010 -, de 39,54% din cuantumul iniţial al venitului lunar, asigurat mie, ca rezervist, până în decembrie 2010.

A doua, sosită în aceeaşi zi, cu acelaşi număr, dar datată 12 ianuarie 2011, mă informa că „examinând actele din dosarul de pensionare cu mandatul nr…. se constată următoarele”, adică un cuantum total diferit, respectiv 92,56% din pensia lunii decembrie!

Măi să fie!
Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie?

Păi nu am avut eu ocazia să fiu partener de dialog, în acelaşi studiou, al postului TV Antena 3, cu onorabilul Marian Sîrbu, liderul aparent al uniunii refugiaţilor, din partidele de opoziţie, la coaliţia de guvernământ, şi acesta se grăbea să îmi spună că am primit în ianuarie pensia mică – la nivelul de 39,54% – pentru că, vezi Doamne, nu aveam stagiul complet?

Eu unul trecând în rezervă la 53 de ani, în condiţiile când aveam ani buni echivalaţi cu câte 1,5 ani de muncă, ca urmare a dificultăţilor profesionale asumate conştient în acea perioadă.

Şi atunci? De unde vine minunea?

Păi de la o practică, neoficială, de identificare a celor care, prin intermediul Internetului, sau al apariţiilor publice, la posturi de televiziune şi radio, condamnă modalitatea abuzivă, discreţionară, a actualului regim politic, de a recalcula pensiile militare.

Acestora li se recalculează rapid, cu prioritate, cuantumul aproximativ al noii pensii, fie pentru a-i determina să tacă, fie pentru a putea fi contracaraţi telefonic, de acelaşi atemporal purtător de cuvânt, care ar fi menit să le condamne public ipocrizia, spre satisfacţia menestrelului apărării, mister Gabriel Oprea!

Vestea proastă pentru iniţiatorii acestei loterii speciale, pentru anumiţi pensionari militari?

Nu mi-au luat în calcul 8 ani şi 9 luni, pentru care sunt sesizate oficial două instituţii de referinţă ale statului – Serviciul Istoric al Armatei şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – care are arhiva fostului Comandament al Trupelor de Grăniceri.

Şi uite aşa, Comisia de Contestaţii a Deciziilor de Pensie va fi obligată să îmi mai recalculeze pensia, de două ori…

Motiv pentru aplaudacii lui Gabriel Oprea şi suita lui de Caţavenci, de a afirma că datele prezentate de mine nu fac decât să confirme grija acestui partid-brichetă pentru pensionarii militari. Cei aleşi să meargă ca berbecii, nu la tăiere, ci la votare, unde musai să consolideze fotoliile actualilor guvernanţi.

Ei bine, o minune similară nu s-a produs cu camarazii care nu şi-au exprimat, în presă, la radio şi televizor dezgustul pentru degradarea condiţiei lor umane, din ordin politic.

Până la acest moment, din viaţa mea, receptasem deja reuşita puterii de a rupe, tacit, majoritatea covârşitoare a subofiţerilor, ofiţerilor şi generalilor – prin recalculări…pozitive – de colegii cu pensii mutilate abuziv.

Acum m-am convins de perfidia unei puteri căreia a început să i se facă frică şi de vocile care nu fac decât să exprime adevărul.

Şi nu ia decât măsuri favorabile propriilor formaţiuni politice, exploatabile, pe plan propagandistic, la următoarea campanie electorală.

Între cele „Două lozuri”, ale lui Lefter Popescu, şi cele „Două pensii”, ale mele, este o diferenţă ca între Ion Luca Caragiale şi Gabriel Oprea.

În defavoarea cui? Ştiţi dumneavoastră.