Posts tagged: COLONELUL MUAMMAR GADDAFI

CRIZELE LUMII…

cartoons_01

JAPONIA:

-SALVAŢI-NE DE CUTREMUR, TSUNAMI ŞI RADIAŢIE!

LIBIA:

– SALVAŢI-NE DE BOMBELE LUI GADDAFI!

S.U.A.:

-SALVAŢI-NE DE O LUME FĂRĂ O ZONĂ DE ZBORURI INTERZISE!

Crizele lumii în viziunea caricaturistului revistei TIME.

DE RÂSUL LUMII:”TRUPE GRELE”…

Observ, cu detaşare, cum pe micile ecrane se perindă
băieţii cu “ochi albaştri”, cu diferite identităţi, pretexte şi discursuri.
Unul dintre incompetenţii propulsat pe ecranul unei televiziuni de actualităţi,
care gafează în serie, este un băieţandru înalt, mare specialist în riscuri şi ameninţări,
subtil finanţate, care şi-a dat proba necunoaşterii domeniului militar
folosind sintagma năucitoare:”trupe grele”.

Grei de cap sunt cei care nu cer opiniile foştilor şefi ai Statului Major General,
sau ex-şefii intelligence-ului militar, oameni care nu inventează denumiri aiurea,
şi care ştiu ce înseamnă o operaţiune militară, în general, şi una aeriană în special.

Până atunci, reflectarea intervenţiei militare a Coaliţiei Voinţei,
în Libia, stat independent şi suveran,
pe canalele de televiziune române, nu este altceva decât
o comedie de doi bani,
proba demagogiei şi incompetenţei unor băieţi care fug,
“ca dracul de tămâie”, de vocile unor militari adevăraţi,
nu experţi spălaţi şi apretaţi de alte servicii, accidental militarizate.
Ca să fie solda mai mare…

EZITARE LA CASA ALBĂ

e110311_Beelerpg-vertical

Cocoţat pe balena eşuată, în deşertul arab,
– a politicii americane în Orientul Mijlociu –
preşedintele Barack Obama anunţă rituos:

– Încă mai dezbat, dacă să întăresc
zona de interdicţie a zborurilor aeriene…

Caricatură publicată de cotidianul USA TODAY.

NEWT GINGRICH:”NU AVEM NEVOIE DE NATO!”

501px-Newt_Gingrich_by_Gage_Skidmore_retouched

Prezidenţiabilul Newt Gingrich şi-a adăugat vocea corului celor care cer,
în arena politică de la Washington D.C., intervenţia militară a S.U.A. în Libia.

Anterior, senatorii John McCain şi John Kerry, au susţinut aceeaşi idee, cu argumente diferite.

Gingrich şi-a formulat limpede opinia pe timpul interviului acordat
teleastei Greta Van Susteren, de la postul de televiziune Fox News.

Fiind cunoscut ca una dintre figurile reprezentative ale “vulturilor Americii”,
Newt Gingrich a uluit telespectatorii afirmând, fără să clipească:

“Statele Unite ar trebui să instituie zona de interdicţie a zborurilor,
în spaţiul aerian al Libiei, încă din această seară”.

În acest scop, SUA ar trebui să procedeze unilateral.

Cea mai dură afirmaţie a lăsat-o fără aer şi pe jurnalistă.

Referitor la formarea unei coaliţii cu alte naţiuni,
“Statele Unite nu au nevoie de permisiunea nimănui.
Nu avem nevoie de NATO, care vorbind franc,
nu contribuie prea mult la luptă. Nu avem nevoie de Naţiunile Unite.”

După cum se ştie, forţele rebele din Libia au solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite/O.N.U.
să organizeze o zonă de interdicţie aeriană,
în ideea de a respinge acuzaţiile privind existenţa unei “intervenţii străine”,
respectiv a Statelor Unite.

Mai mult, statele din Golful Persic au cerut
ca O.N.U. să supervizeze această operaţiune militară.

Impasibil, Gingrich a afirmat că armatei americane i-ar fi necesare
doar câteva… minute pentru a aneantiza forţa aeriană a Libiei.
O declaraţie practic contrară celei efectuate anterior
de secretarul apărării, Robert Gates, care estimase că
o zonă de interdicţie a zborurilor în spaţiul aerian libian
înseamnă “o operaţiune mare, într-o ţară mare.”

Cu gândul la următoarea campanie prezidenţială,
când are toate şansele să fie unul dintre cei ce
îl vor înfrunta pe actualul preşedinte,
Gingrich a acuzat, fără menajamente,
actuala administraţie Obama pentru faptul că este…”confuză”!

Concret, distinsul politician republican a afirmat:
“Ideea ca suntem confuzi despre un om care
a fost un dictator anti-american, din 1969,
doar vă spune cât de stupidă este această administraţie!
Acesta este un moment de a scăpa de Gaddafi. Fă-o. Ia-l cu totul.”

Cu alte cuvinte sunt destule şanse să asistăm la o reeditare,
într-o formulă mult mai rapidă, a coaliţiei ce a funcţionat şi în Irak.

Până aceasta se va forma,
până miniştrii apărării din NATO se vor consulta,
asupra situaţiei din Libia,
la finele acestei săptămâni,
pe 10 şi 11 martie a.c.,
până Rusia va înţelege
că Americii nu-i mai pasă de vetoul Moscovei,
în Consiliul de Securitate al O.N.U.,
sub presiunea unor politicieni precum Gingrich,
nu este deloc exclus ca S.U.A. să treacă
intempestiv, în forţă, pe scară largă,
la o operaţiune aeriană de anihilare a
defensivei armatei libiene.

PRINCIPIUL DOMINOULUI

6a00d8341c7de353ef014e86526683970d-500wi

~