Când am afirmat, la un post de radio, în direct, că trupe speciale americane, franceze şi engleze au acţionat în Libia, din momentul coagulării unui centru de coordonare a rebelilor, la Benghazi, interlocutorii din studiou, deşi, în sinea lor, îmi dădeau dreptate, în absenţa unor confirmări oficiale, în mod logic, m-au privit cu…înţelegere.
Ei bine, citiţi şi reţineţi:
NATO A RECUNOSCUT PREZENŢA INFANTERIŞTILOR ALIAŢI PE SOLUL LIBIAN!
Astfel, pe timpul unei întâlniri, cu reprezentanţii presei, derulată la Bruxelles, pe 30 august a.c., colonelul Roland Lavoie, purtătorul de cuvânt al Operaţiunii Aliate “Protectorul Unificat” a dezminţit prezenţa trupelor terestre, sub comandă NATO, pe solul libian.
A minţit? Nu. Pentru că a avut eleganţa şi decenţa să recunoască că forţe terestre, ale unor aliaţi, erau prezente în Libia! Mai mult, aliaţii au avut – pe această temă – mai multe schimburi de opinii. Era să scriu solicitări de… muniţii! Dar nu greşeam deloc.
Colonelul Roland Lavoie punctează: “Misiunea noastră, a NATO, nu are trupe proprii la sol. Şi, ca purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, asta este ceea ce pot să discut pe acest subiect. Deci, vă spun că, în mod concret, noi nu avem trupe terestre pe teren. Avem schimburi de informaţii cu aliaţii, despre prezenţa statelor aliate pe teren, dar, ca parte a Operaţiunii “Protectorul Unificat”, noi nu avem aşa prezenţă!”
Este o contradicţie, în termeni, între recunoaşterea prezenţei unor forţe speciale străine, pe pământ libian şi rezoluţia ONU care interzice “forţele de ocupaţie”, cu referire clară la trupele terestre?
Nu. Unităţile pentru acţiuni speciale execută doar misiuni clasificate, fără a putea fi identificate, chiar în caz de eşec al ofensivei declanşate unilateral, de un singur stat aliat. Prin urmare, nici Washington D.C., nici Parisul, cu atât mai puţin Londra, din punct de vedere legal, nu au încălcat rezoluţia amintită, pentru că, deşi, la modul concret, au subunităţi de elită, pe sol libian – care, practic, au constituit elementul decisiv în victoria împotriva forţelor armate ale regimului colonelului Gaddafi –, din punct de vedere legal, acele subunităţi nu se află acolo, nu acţionează în numele unor mandate guvernamentale, orice rănit, sau mort, din rândul acestor forţe speciale fiind…un incident izolat, inexplicabil.
La fel de inexplicabilă fiind şi componenţa Consiliului Naţional de Tranziţie, din Libia, parţial transferat la Tripoli, cu ex-colaboratori apropiaţi ai lui Gaddafi. Doar este nevoie de girarea unei continuităţi logice, în funcţionarea, la nivel minimal, a statului (tribal) libian, nu-i aşa? Democraţie? Zero. Mimarea acesteia? Cât cuprinde naivitatea unor jurnalişti occidentali, plimbaţi, ca sfintele moaşte, prin locuri unde să se mire, cum de nu este încă prins Colonelul.
Agenţia de presă Associated Press a transmis că senatorul John McCain, unul dintre cei mai puternici susţinători, în Congresul Statelor Unite, ai intervenţiei militare americane în Libia, a declarat, pe 22 aprilie a.c., la Benghazi, că rebelii care luptă contra trupelor colonelului Gaddafi sunteroii săi.
McCain a mai afirmat că el a poposit la Benghazi pentru a evalua situaţia din teren şi ca să se întâlnească cu membrii Consiliului Naţional de Tranziţie, guvernul de facto a jumătăţii estice a Libiei, precum şi cu lideri militari ai formaţiunilor de luptă ale rebelilor.
Surprinzătoarea descindere, în estul teritoriului libian, a senatorului John McCain, este un semnal important, al Americii, de sprijinire a forţelor rebelilor.
Vizita lui McCain survine după ce, pe 21 aprilie a.c., secretarul apărării, Robert Gates a anunţat presa că preşedintele Barack Obama a autorizat folosirea avioanelor fără pilot, de tip Predator, împotriva trupelor colonelului Gaddafi.
Associated Pressremarcă faptul că este pentru prima oară când acest drone – utilizate anterior în Irak, Afganistan şi Pakistan – vor fi folosite în Libia, pentru lovituri aeriene, după ce S.U.A. au predat comanda operaţiunii aliate Comandamentului Întrunit al NATO de la Napoli, pe 4 aprilie.
După cum deja se ştie, rebelii s-au plâns că loviturile aeriene ale NATO, care au urmat de atunci, până în prezent, s-au dovedit, în mare parte ineficiente, nereuşind să stopeze ofensiva trupelor guvernului de la Tripoli.
În luna februarie a.c., invocând catastrofele umanitare din Ruanda şi Bosnia, din anii ’90, McCain a făcut presiuni pentru o intervenţie militară în Libia, cu câteva săptămâni înainte ca la sediul Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate să adopte o rezoluţie ce autoriza operaţiuni militare menite să protejeze populaţia civilă şi să instituie, apoi să menţină, zona de interdicţie aeriană, pentru avioanele de luptă ale guvernului de la Tripoli.
Ulterior, McCain l-a apărat pe preşedinte, când acesta a acţionat cu o minimă consultare a Congresului S.U.A., afirmând că Obama nu putea aştepta dezbaterilor congresmenilor, pentru a recurge la utilizarea forţelor aeriene şi navale americane. Altfel, rebelii din Benghazi ar fi fost deja înfrânţi de forţele colonelului Gaddafi.
Când la Casa Albă s-a luat decizia ca să fie transferată comanda operaţiunilor militare – contra forţelor armate libiene -, de la Pentagon la un comandament aliat, McCain a criticat imediat administraţia Obama.
Fost rival al lui Obama, în cursa prezidenţială din 2008, senatorul John McCain susţine acum necesitatea furnizării de armament, echipament şi tehnică de luptă trupelor rebele.
De altfel, la Washington D.C., se consideră că prin scrisoarea publică semnată de preşedinţii Barack Obama, Nicolas Sarkozy şi premierul David Cameron, S.U.A. şi-au asumat – după Irak şi Afganistan – un al treilea teatru de operaţiuni militare. Unde implicarea americană, pe plan militar este – contrar aparenţelor – considerabilă.
Paradoxul constatat de Associated Press este că unde iniţial Uniunea Africană şi Liga Arabă păreau interesate de o implicare diplomatică, acum practic au devenit inactive, deşi este vorba de o ţară care face parte din arealul asumat de membrii celor două organizaţii regionale.
Reconectarea Uniunii Africane şi a Ligii Arabe, la găsirea unei soluţii rapide de stingere a conflictului din Libia, devine acum nu doar o prioritate a Cartierului General al NATO, ci şi a Departamentului de Stat şi a Pentagonului.
O primă ocazie se iveşte pe 26 aprilie a.c., când prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed AlNahyan va fi primit de preşedintele Barack Obama, la Casa Albă. Consultarea acestuia în chestiunea libiană, ca prim pas pe calea generării unor dialoguri şi cu alţi lideri arabi ar diminua imaginea actuală, conform căreia intervenţia militară în Libia este una pur occidentală.
O altă oportunitate – crede jurnalistul Steve Clemons – ar fi apariţia lui Barack Obama la celebra televiziune Al Jazeera.
La ora actuală fiind o contradicţie între recunoaşterea, de către administraţia americană, prin vocea doamnei Hillary Diane Rodham Clinton, a eficienţei şi ariei de influenţare a acestui post TV şi absenţa dorinţei preşedintelui S.U.A., de a acorda un interviu laAl Jazeera.
Ar fi, pentru Barack Obama, o şansă mare de a se adresa lumii arabe, in integrum, inclusiv manifestanţilor din statele afectate încă de ample demonstraţii, soldate cu dure confruntări cu forţele de ordine, precum în Siria, Yemen şi Bahrein.
Cele două sugestii, pentru administraţia Obama, demonstrează înţelegerea de către comentatorii realişti, de peste Ocean, a faptului că fără implicarea S.U.A., lumea arabă rămâne la jumătatea distanţei dintre absolutismul desuet şi democraţia dorită de tinerii revoltaţi.
Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.
Ce indică satelitul
Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.
Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.
Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.
Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.
La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.
Tensiuni în Orientul Mijlociu
Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.
Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.
Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.
Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.
În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.
În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.
“O societate tribală”
Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?
Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.
Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”
Unde este adevărata criză
Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”: ”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”
Ce va urma
Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.
Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.
Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.
Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.
Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A.,„ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”
Interesul general | Ion Petrescu | 
August 31, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
