După cum scrie ziarul UNIREA,în şedinţă extraordinară, consilierii locali albaiulieni au aprobat, cu unanimitate de voturi, alocarea unor fonduri din bugetul local al municipiului Alba Iulia pentru activităţi culturale. Proiectul a fost aprobat cu unele modificări.
Astfel, s-a aprobat alocarea sumei de 6000 de lei Şcolii Miceşti, pentru realizarea şi achiziţionarea a 10 costume populare autentice pentru copii, necesare promovării, păstrării şi valorificării comunităţii locale.
Alţi 3000 de lei au fost alocaţi, în baza parteneriatului cu Primăria Chişinău, pentru editarea volumului de poezii “Coroana din cenuşă, 100 de poeme de patrie şi dor”, scris de Maria Augustina Hâncu.
Volumul va fi lansat la Chişinău şi Alba Iulia în 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, circa 200 de exemplare, din cele 1000, care vor fi tipărite urmând să fie donate municipiului Alba Iulia.
Trăim într-o lume marcată şi de demonstraţii de stradă, sau de forţă şi de declaraţii politice ameninţătoare, generate de raţiuni geopolitice, divergenţe de ordin religios sau ambiţii desuete. Avem, sau nu, capacitatea de a discerne aparenţa de realitate, propaganda de adevăr, frica mascată de curajul demn asumat, demagogia de discursul franc?
Răspunsul diferă de la un cititor la altul. Dar unul dintre cei ce acordă atenţie acestei rubrici m-a întrebat direct: s-ar aventura Putin să iniţieze o nouă provocare, ca în Georgia, folosindu-se de Transnistria, ca pretext?
Tristă temere. Dar nu disuasivă. Chiar şi atunci, în vara lui 2008, pe timpul scurtului conflict din Georgia, tandemul Medvedev-Putin ştia, din start, că orice depăşire a perimetrului iniţial de dispunere a unităţilor ruse pe teritoriile Osetiei de Sud şi Abhaziei va duce la o ripostă americană pe măsură, dovadă trimiterea rapidă de către Statele Unite a unei puternice nave militare, în semn de descurajare a oricărui exces de forţă, din partea trupelor ruse.
La întrebarea menţionată mai sus răspunsul categoric este NU. Şi iată de ce.
Retorica militaristă a premierului Putin, vizibilă şi în articolul publicat pe 20 februarie la Moscova, în Rossiiskaia Gazeta, ţine de logica propriei sale campanii electorale.
În baza căreia, conform prognozei Centrului pentru Studii de Opinie Publică din Întreaga Rusie, dată publicităţii pe 20.02.2012, prezidenţiabilul Vladimir Putin va câştiga alegerile din 4 martie cu 58,6% din voturile concetăţenilor săi. Acesta fiind procentajul anunţat chiar de Valeri Fiodorov, directorul general al centrului respectiv, la o conferinţă de presă organizată la începutul acestei săptămâni.
Evenimentul zilei de 23 ianuarie 2012, la Moscova? Articolul lui Vladimir Putin, multiplicat de presa loială lui, în care se referă la problemele importante din politica naţională, afirmând că ţara sa a fost întotdeauna una multinaţională.
Iată ce scrie premierul rus: “Vedem ce se întâmplă în lume, riscurile grave care se acumulează prin escaladarea tensiunilor interetnice şi între cei cu diferite convingeri religioase – acestea constituie realitatea de azi. Naţionalismul şi intoleranţa religioasă devin o bază ideologică, pentru unele dintre cele mai radicale grupuri şi mişcări – distrugând sau erodând state, şi divizând societăţile acestora. Fluxurile colosale de imigraţie – şi avem toate motivele să presupunem că acestea vor continua să crească – sunt deja menţionate precum o nouă “Mare Migraţie a Umanităţii,” capabilă de schimbare a structurilor familiare şi imaginilor unor continente întregi. Milioane de oameni sunt în căutare de o viaţă mai bună şi părăsesc regiunile afectate de foamete cronică şi de conflicte, sărăcie şi tulburări sociale. “
Şi, deşi situaţia naţională a Rusiei pare a fi similară cu cele din ţările occidentale, o analiză mai atentă – din perspectiva Moscovei, precum o face postul de telviziune RT/ Rusia Azi – duce la concluzia că Federaţia Rusă este total diferită, deoarece istoria sa este a unui stat multinaţional de secole.
Ce mai afirmă gospodin Putin? Faptul că “în ciuda unor similarităţi superficiale, situaţia noastră este fundamental diferită. Problemele noastre naţionale şi de imigraţie sunt direct legate de prăbuşirea Uniunii Sovietice şi, în esenţă, de Rusia Mare – a cărei fundamentare istorică a avut loc în secolul 18 -, de degradarea ulterioară şi inevitabilă a instituţiilor de stat, sociale şi economice, precum şi de decalajul enorm de dezvoltare pe teritoriul post-sovietic. “
Cu un orgoliu vizibil şi o ţintă precisă – peste Ocean – Vladimir Putin, alias Vova, mai susţine că, din punct de vedere istoric, Rusia “nu e un stat etnic, o oală de topire, precum în lumea americană, unde fiecare este, într-un sens, sau altul, un migrant”.
Şi pentru ca să înţeleagă bine şi occidentalii, dar şi liderii ţărilor încă membre în Comunitatea Statelor Independente, Vova – adorat de atâtea conaţionale, mai mult sau mai puţin adolescente, dar sensibile la potenţa sa imaginabilă – scrie negru pe alb: “Rusia a apărut şi s-a dezvoltat timp de secole ca un stat multinaţional. Un stat în care un proces de adaptare reciprocă, de penetrare reciprocă, de amestec al naţiunilor la nivelele familial, amical şi cel al ocupării forţei de muncă a constituit o constantă a mersului înainte.”
Acum am înţeles! Basarabia a fost penetrată! Şi la 200 de ani de la ocuparea sa de către trupele ţariste a produs, la nivelele menţionate, prioritar fiind cel…amical, o comunitate deloc neglijabilă de votanţi care nu îşi doresc decât revenirea la Maica Rusie.
Dar vrea Vova un stat rus puternic? Nu!
În acelaşi articol vine cu o teorie demnă de vremea lui Adolf Hitler, deoarece atenţionează asupra pericolului că “încercarea susţinerii construcţiei unui stat rus naţional, monoetnic contrazice istoria noastră de mii de ani” şi ar putea duce la distrugerea folclorului (inclusiv a cazaciocului?… ei, aş!) şi statalităţii Rusiei.
Ca şi Lenin, la începutul consolidării statului sovietic, Vladimir Putin răspunde singur la întrebarea: ce-i de făcut?
Context în care a punctat priorităţile politicii naţionale a Rusiei subliniind că ar trebui puternic îmbunătăţită calitatea politicii de migraţie legală a ţării, ce ar trebui să fie strict diferenţiată.
Vova a mai avertizat, pe cei care vizitează regiuni cu diferite tradiţii culturale şi istorice, că ar trebui să îi trateze pe cetăţenii de acolo cu cel mai mare respect.
Concomitent, sistemul juridic, trebuie, de asemenea, să fie consolidat, împreună cu crearea unor agenţii guvernamentale eficiente de aplicare a legii.
În traducere liberă – порядок и дисциплину!/ordine şi disciplină!
Premierul rus s-a mai referit şi la integrarea civilizată, umană şi la socializarea migranţilor.
El consideră că atractivitatea educaţiei şi valorile astfel promovate constituie un instrument motivational pentru integrarea migranţilor în societate, în timp ce învăţământul de proastă calitate ar putea provoca izolarea mai mare, a nou veniţilor, în comunităţile ruse.
Urmează bomboana pe coliva URSS!
De ce? Pentru că aspirantul la al treilea mandat prezidenţial la Kremlin a afirmat că numai integrarea strânsă în spaţiul post-sovietic ar putea crea soluţia pentru rezolvarea problemelor cauzate de migraţia necontrolată între fostele state sovietice.
Din acest moment, cine mai crede, la Bucureşti şi Chişinău, că Transnistria va mai reveni, cândva, în graniţele celui de-al doilea stat românesc, poate să-şi facă dosar de pensionare din viaţa politică.
După cum Republica Moldova şi Georgia, ca să dau doar două exemple de ţări, care au aparţinut spaţiului post-sovietic, vor deveni ţintele reincluderii în ceea ce Vladimir Putin speră a fi Rusia, în următorii 12 ani: un stat multinaţional, cu graniţele ex-sovietice.
Astfel, cine mai pune, pe plaiuri autohtone, întrebarea aiuritoare vizând rostul interceptoarelor americane, ce vor fi amplasate în Polonia şi la Deveselu, poate fi suspectat fie de prostie nativă sau de atitudine (in)voluntară pro-F.S.B./K.G.B. – asta e.
Într-un miez de Cireşar, pentru câteva clipe în spaţiu, în capitala României se întâmpla ceva memorabil.
Şi în acea zi de 15 iunie 2011, ca şi în alte zile ale verii, Bucureştiul inunda în soare şi lumină, ca o speranţă adăpostită în zâmbet.
L-am întâlnit pentru prima dată pe prietenul nostru Ion Petrescu, cu care corespondam de ceva timp şi colaborasem pentru publicaţii din România.
Întâlnire de suflet, cu respect şi emoţii. Complicitate de vechi prieteni, sfaturi frăţeşti, priviri calde de părinte şi lacrimi invizibile de regăsire.
Într-un miez de Cireşar, pentru câteva clipe în spaţiu, în capitala României, cele două maluri de Prut, separate de decenii, s-au reîntâlnit.
Maria Augustina Hâncu
________________________________________________
În fotografia de mai jos, de la stânga la dreapta:
Interesul general | Ion Petrescu | 
March 5, 2012 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
