Îmi este milă de Serghei Lavrov

Serghei Victorovici Lavrov a împlinit anul acesta, pe 21 martie, 62 de ani. O vârstă ce aduce laurii înţelepciunii pe fruntea unui diplomat în general sobru, dar cu puseuri publice generate de patronul său spiritual, trăitor la Kremlin. Îndemnurile lui Vladimir Putin, de a semnala public nemulţumiri ale conducerii autoritare de la Moscova, fiind urmate întocmai şi la timp, cu o evlavie tipică unui ex-diplomat sovietic.

Unul ce a avut şansa să cunoască interlocutori de ranguri diferite – vorbind fluent engleza, franceza și singaleza –, pe vremea când ocupa fotoliul de ambasador al Rusiei la Organizaţia Naţiunilor Unite. Adică între anii 1994 – 2004.

Ca ministru de externe şi-a uimit apoi omologii – care-i apreciau sobrietatea atitudinilor publice – cu ridicola scrisoare de felicitare adresată pe 1 septembrie 2010, cu ocazia a 20 de ani de existență a republicii separatiste de la Tiraspol.

O misivă demagogică adresată nu atât liderilor transnistreni, cât celor ce puteau fi interesaţi de menţinerea dorinţei Federaţiei Ruse de a consolida un cap de pod ce ar urma să intre în componenţa sa.

Iată că, acum, bunicuţul Lavrov recidivează şi cu mânie tipic sovietică avertizează – ca să se audă bine şi la Washington D.C., peste Ocean: „La etapa actuală, mai mulți dintre colegii noștri din Occident, care sunt interesați de problema transnistreană, încearcă activ să convingă Chișinăul, că perspectiva euro-atlantică este viitorul Republicii Moldova, inclusiv aderarea la NATO. Noi explicăm, nu pentru că dorim să interzicem ceva, dar pentru că este o realitate – Transnistria nu va adera la NATO”.

Declaraţia lui Lavrov m-a binedispus!

Când scriam despre accelerarea drumului spre comunitatea euro-atlantică a landului dintre Prut şi Nistru, eram privit cu profundă neîncredere.

Unii, de la Bucureşti, altfel bine informaţi, mă sensibilizau că nu a decis nimic, în acest sens, masoneria. Bună gluma.

Alţii, de la Chişinău, altfel bine îndoctrinaţi, mă atenţionau că nici vorbă de o asemenea cotitură istorică, republica lui Filat fiind blocată la mijlocul distanţei dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Euro-Asiatică. Amar sindrom mioritic.

Dar acum, nimeni altul decât Excelenţa Sa, Serghei Lavrov – nu oriunde, nu oricum, ci, nota bene, în cadrul unei mese rotunde cu persoane de încredere ale Președintelui Federației Ruse, adică…“să se audă şi la Casa Albă!” – a făcut declaraţia ce confirmă un drum ireversibil, despre care am tot scris chiar cu riscul de a fi considerat rupt de realitate.

Realitatea dorită de lacheii serviciului secret rus F.S.B., nu cea avută în vedere în America.

Potrivit oficialului rus – precizează agenţia RIA Novosti – poziția Moscovei cu privire la reglementarea conflictului transnistrean se bazează pe principiul recunoașterii suveranității, integrității teritoriale și neutralității constituționale a Republicii Moldova, dar cu garantarea unui statut special pentru regiunea transnistreană. „Și dacă vor exista doritori să distrugă această formulă, cum ar fi păstrarea neutralității constituționale și doar în acest caz soluționarea problemei transnistrene în cadrul suveranității Republicii Moldova, asta va duce la schimbarea tuturor coordonatelor acestei probleme”, a mai specificat bunicuţul Lavrov.

De ce tocmai acum, o asemenea declaraţie şi tocmai la acest nivel?

Păi, poate nu ştiaţi că președintele Statelor Unite, Barack Obama, tocmai a salutat adoptarea proiectului de lege de către Senatul SUA care prevede anularea amendamentului Jackson-Vanik pentru Federația Rusă și Republica Moldova și este gata să-l semneze.

Iniţial, Putin şi-a frecat mâinile de bucurie, crezând că este o recunoaştere indirectă a revenirii teritoriului dintre Prut şi Nistru sub umbrela rusă… Numai că încântarea i-a fost de scurtă durată. Pentru că administraţia americană a precizat, pe canale adecvate, că arealul euro-atlantic este cel destinat corabiei basarabene.

Două întrebări legitime şi retorice sunt acum de formulat:

1. Diplomaţia de la Bucureşti, nu doar a luat act de nuanţa, locul şi momentul declaraţiei, ci şi are de gând să sprijine adecvat demersul Unchiului Sam, de peste Ocean?

2. Diplomaţia de la Chişinău înţelege, măcar în ceasul al 12-lea, turnura istorică prefigurată pentru anul 2013?

Nu este exclus ca Moscova să îşi încerce norocul, dorind o demonstraţie militară de forţă, în Transnistria, în prima lună a primăverii anului 2013, pentru ca preşedintele Barack Obama să fie pus în situaţia de a lua act de un fapt împlinit, precum în Georgia – cu arealurile rusificate Abhazia şi Osetia de Sud. Pe care administraţia americană şi aliaţii săi NU le recunosc ca republici independente.

Într-un asemenea scenariu, neutralitatea stipulată în actul constituţional al autorităţilor de la Chişinău va fi radiată, ca preambul justificat, pragmatic, permiţând astfel dislocarea unui element semnificativ al forţei expediţionare americane la vest de Nistru.

Îmi este milă de Serghei Lavrov. Va ajunge să trăiască momentul în care destinatarii scrisorii sale, din 1 decembrie 2010, să fie trecuţi la capitolul: erori ale diplomaţiei Federaţiei Ruse. De nereperat…