GUESS WHO’S COMMING to dinner?

Jurnalistul turc Rufiz Hafizoglu, de la publicaţia Trend AZ înlătură vălul iluziilor generate de decizia Marii Adunări Naţionale, din Turcia, de a acorda forțelor armate, mandatul de a efectua operațiuni trans-frontaliere împotriva Siriei, după recentele incidente de la granița dintre cele două țări.

Cea mai mare formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Republican consideră mandatul pentru operațiuni trans-frontaliere, sinonim cu implicarea Turciei în război. În același timp, Partidul Mișcarea Naționalistă a declarat că decizia parlamentară este foarte importantă și a fost luată în timp util.

Comparativ, un mandat similar a fost acordat, anterior, de acelaşi parlament, pentru a se desfășura operațiuni militare în nordul Irakului, împotriva organizației teroriste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Acest lucru a provocat obiecții în acea perioadă.

Diferenţa? În Irak, armata guvernului de la Bagdad nu avea decât de câştigat, din slăbirea insurgenţilor PKK. În Siria, armata executivului de la Damasc se va opune eventualei ofensive a trupelor turce.

Este necesară reamintirea faptului că victimele recentelor proiectile trase spre teritoriul turcesc sunt o mamă, prietenul acesteia şi cei trei copii ai familiei. Aspect ce implică mai degrabă o tragere precisă, decât una întâmplătoare, care nu ar exclude, până la un punct, şi o răzbunare, de ordin personal. Generată de un grup al formaţiunilor paramilitare opuse preşedintelui sirian.

Oricum, pretextul a fost creat, a generat rezoluţia amintită, a legislativului de la Ankara şi permite guvernului turc – invocând dreptul la auto-apărare – să iniţieze o operaţiune de curăţire a zonei siriene, de la graniţa comună, de insurgenţii kurzi – care au anunţat că vor primi arme de la armata siriană -, la nevoie şi de subunităţile Forţelor Armate Siriene, ce s-ar implica în acţiuni defensive.

Pentru generalii turci nu se pune problema unei acţiuni militare fără succes, pe teritoriul sirian. Raportul de forţe militare fiind net în defavoarea Siriei.

Forţele Armate Turce incluzând, conform deciziei Statului Major General, din iunie 2012, atât armata, cât şi jandarmeria plus paza de coastă – un total de 720.648 combatanţi. La care se adaugă 378.700 de rezervişti reali şi 152.200 de componenţi ai formaţiunilor paramilitare. Nivelul următor, de fortificare a braţului înarmat al Turciei fiind – conform planului de mobilizare – de 4.000.000 de luptători.

Dar forţele angrenate contra teroriştilor, de regulă kurzi, ce acţionează pe teritoriul turc şi în zonele învecinate cu Turcia, precum este cazul în Siria, vor eroda, fie şi parţial, trupele turce ce acum ar putea fi destinate unui război rapid cu armata siriană. Aceasta avea, la începutul răzmeriţei interne, 304.000 de soldaţi şi 342.500 de rezervişti. Din rândurile militarilor activi, în jur de 10.000 au pierit în confruntările sângeroase de până acum.

Dacă armata turcă va intra în Siria şi va avea acţiuni de succes, implicit imaginea generalilor de la Ankara va reveni la strălucirea avută în vremea exercitării controlului militar asupra puterii politice.

Privită de la Ankara, operaţiunea de incursiune pe teritoriul Siriei, va fi finalizată, de trupele turce, prin crearea unei zone tampon, pe pământ sirian, de către militari ai unei ţări membre NATO.

Analizată de la Damasc, zona pacificată – dorită de conducerea Turciei – pe teritoriul naţional sirian generează un precedent pentru formarea de alte zone similare, chiar de către forţele expediţionare ale altor state ale Alianţei Nord-Atlantice.

Rusia poate protesta energic, dar nu îşi poate permite crearea unui cap de pod, cu trupele sale, în jurul bazei militare navale, de la Tartus.

Chiar dacă un prim batalion ar fi debarcat şi ar asigura un perimetru lărgit, podul aerian prefigurat nu ar putea fi realizat, deoarece embargoul naval şi la nivelul curselor aeriene cu militari şi tehnică de luptă ar fi instituit imediat, de către NATO. Iar China este blocată de apropiata alegere a noului preşedinte al ţării.

Ochii tuturor fiind apoi spre Washinton D.C.: ce va face Casa Albă, după instituirea, de către forţa expediţionară turcă, a zonei tampon, pe teritoriul sirian?

Guess who’s coming to dinner ? Ghiciţi cine vine la cină?

__________________________________

TURCIA: Ankara va finaliza un acord de comerţ cu Teheranul

Conform agenţiei de presă a Republicii Islamice/ IRNA, delegaţiile din Iran şi Turcia au realizat progrese în finalizarea detaliilor unui acord de comerţ preferenţial între cele două ţări. Reprezentanţii Iranului, pe timpul negocierilor, au fost conduşi de ministrul adjunct al comerţului pentru afaceri economice, Hamid Safdel. Discuţiile, derulate pe parcursul a trei zile, au acoperit o listă mare de produse agricole şi industriale, pe care cele două ţări doresc să le importe de la celălalt partener de dialog. Ankara va continua discuţiile de la Teheran, în viitorul apropiat. Apoi, acordul final şi lista convenită de bunuri vor fi reexaminate şi semnate de miniştrii – turc şi iranian – ai economiei şi industriei.

Khalid ibn Walid (592-642):

Când Allah decide o chestiune, se face.

Armistiţiu – între liderii civili şi generalii turci

Primele cinci zile, din luna august a.c., au fost marcate, în Turcia, de instituirea momentană a comenzii civile – nicidecum al controlului – asupra organismului militar. Faptul că toate ziarele din Ankara au inserat cuvântul „consens”, în titlurile comentariilor dedicate noilor raporturi oficiale dintre preşedinte şi premier, pe de o parte, şi liderii militari, pe de altă parte, indică două lucruri.

Recunoaşterea tacită a unei tensiuni reale între puterea de sorginte islamică – fie aceasta una rezultată prin exprimarea voinţei majorităţii alegătorilor -, şi corpul de comandă al Forţelor Armate Turce.

Şi conştiinţa clară că deciziile finale sunt doar aparent ireversibile.

Prima mutare interesantă? Preşedinţia turcă a comunicat noile numiri în armată, deşi, conform tradiţiei, acest lucru revenea Consiliului Militar Suprem.

Informaţia nu începe cu numirile de la cele trei categorii de forţe, ci cu o precizare inedită:

”generalul Bekir Kalyoncu a fost numit noul comandant al Forţelor Jandarmeriei şi

generalul Yalcin Ataman a devenit comandantul Armatei 1, amândoi având şansa să devină şeful statului major general în anul 2015.”

Urmează confirmarea numirii

generalului Hayri Kivrikoglu la comanda forţelor terestre,

a amiralului Emin Murat Bilgel, la timona forţelor navale şi

a generalului Mehmet Erten la manşa forţelor aeriene.

La numai 15 minute după numirea lor, şeful statului major general – acum numit şi el, cu un mandat până în anul 2015 –, generalul Necdet Ozel, şi noii lideri ai jandarmeriei, forţelor terestre, navale şi aeriene au fost chemaţi în biroul premierului Recep Tayyp Erdogan. A mai luat parte, la această inedită şedinţă, pe probleme de securitate internă şi internaţională, şi subsecretarul de stat Hakan Fidan, din partea Organizaţiei Naţionale de Informaţii. Întâlnirea a durat trei ore.

Problemele abordate? Măsurile de contracarare a actelor teroriste ale rezistenţei kurde. Şi situaţia din Siria.

În acelaşi timp, preşedintele Abdullah Gul a comentat decizia Consiliului Militar Suprem/C.S.M. de a prelungi termenul păstrării în funcţie a generalilor închişi:”Dacă nu ar fi fost o extensie a mandatului acestora, atunci noul şef al statului major general ar fi avut un debut dificil în activitatea sa. Aşa, acesta a fost un start bun.”

Anterior şedinţei, până la demisia generalilor care au comandat structurile militare centrale, preşedintele Gul şi premierul Erdogan doreau ca generalii arestaţi să fie trecuţi în rezervă şi din această postură să fie judecaţi.

O dezonoare pe care noua echipa de comandă a refuzat să o accepte!

Aşa s-a ajuns la compromisul prin care cei 14 generali întemniţaţi să beneficieze de o prelungire a termenului corespunzător ultimei lor funcţii – “doar o singură dată” -, în urma căreia, susţine preşedintele Gul, care a aprobat această măsură, tensiunea existentă a fost înlocuită cu o calmare a spiritelor.

În limbaj militar, lui Gul şi lui Erdogan le-a trecut „glonţul” revoltei militare – a noilor lideri ai armatei! – foarte aproape de tâmple…

Şeful statului turc a recunoscut că toate numirile au fost făcute pe baza propunerilor exprese ale generalului Ozel, inclusiv desemnarea generalului Hulusi Akar

ca nou locţiitor al şefului statului major general.

Ozel a obţinut ca perioada de promovare să fie extinsă la un an pentru generalii şi amiralii întemniţaţi. Şi toţi aceştia să fie numiţi pe funcţii de locţiitori în structurile militare unde au lucrat.

Presa favorabilă lui Erdogan s-a îmbătat cu apă rece, insistând pe „creşterea democraţiei” şi “consensul obţinut la Consiliul Militar Suprem.” Observatorii lucizi au constatat însă că regulile de promovare, în armata turcă, în baza unor succesiuni clar stipulate, în legea pentru militari, nu au fost eludate în urma demisiei celor patru generali.

Generalul Ozel a captat atenţia premierului prin faptul că a evitat să facă vizite, la închisoare, generalilor întemniţaţi.

Şi pentru că sprijină viziunea lui Erdogan în problema kurdă.
Ceea ce nu a însemnat că a renunţat la onoarea de a apăra şansa celor închişi de a fi ulterior reabilitaţi în faţa societăţii.

Presei din Ankara nu i-a scăpat detaliul că generalul Hayri Kivrikoglu a fost numit la comanda forţelor terestre, chiar dacă premierul avea o reţinere. În vârstă de 63 de ani, Kivrikoglu a fost pe prima pagină a ziarelor atunci când comanda trupele turce în nordul Ciprului, pentru că a refuzat să îl salute pe preşedintele Abdullah Gul, la sosirea acestuia la aeroport şi pe soţia acestuia, ce avea faţa acoperită cu un voal. Generalul Kivrikoglu a avut relaţii reci şi cu liderii ciprioţi turci.

Interesant este că şi generalul Bekir Kalyoncu, în etate de 61 de ani, a fost numit şeful jandarmeriei în ciuda speculaţiilor că se află pe lista guvernamentală cu ofiţerii neagreaţi de Erdogan. Kalyoncu are şanse să devină, în 2013, comandantul forţelor terestre şi în 2015 şeful statului major general.

Dar şi generalul Ozel a făcut concesii premierului. Astfel, comandantul Armatei Mării Egee, generalul Nusret Taşdeler, care riscă să fie arestat în baza acuzaţiei de a fi sponsorizat o campanie pe Internet, împotriva guvernului, a fost numit şeful structurii de educaţie şi doctrină, din statul major al forţelor terestre. Iar locţiitorul fostului şef al statului major general, generalul Aslan Guner, care a căzut în dizgraţia prezidenţială pentru a nu fi salutat-o, la o ceremonie, pe soţia şefului statului, va deveni şeful academiilor militare.

După cum se vede, şi la Ankara femeia din spatele preşedintelui este mai presus decât generalii armatei naţionale…

Consens? Întărirea controlului civil? Mai degrabă un armistiţiu! Pe termen scurt.
Al cărui deznodământ poate fi adus din 2015, în 2012, dacă generalii întemniţaţi vor fi condamnaţi la închisoare.