Angela merge mai departe?

Vom afla duminică, după ce germanii votează, destinul Angelei Merkel, doamna de fier, de acum, a Europei, care, în cazul unei victorii, va avea al treilea mandat de cancelar al Germaniei şi şansa de a pune prima cărămidă la Statele Unite ale Europei.

Angela Merkel, R.D.G. şi Al Doilea Stat Românesc

Probabil că, atunci când va depune coroane de flori, la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt – ridicată pe timpul statalităţii interbelice a României unitare – fosta cetăţeană a Republicii Democrate Germane îşi va aduce aminte de imaginile transmise de agenţiile de presă, de la ultima paradă militară din Chişinău, când toate detaşamentele au defilat în uniforme de tip american, inclusiv foştii combatanţi din Transnistria.

Editorialul integral îl puteţi citi apăsând AICI!

Momente vesele cu doamna Merkel şi monsieur Sarkozy (video)

No comment.

Angela Merkel e Mario Monti duettano sulle note di “Parole Parole” (Video)

Un premier eficient, stăpân pe el, ştie să dea mesaje clare vizând politica internă şi cea externă a guvernului său.

Aşa a procedat, în alocuţiunea sa de Anul Nou, cancelarul Germaniei, doamna Angela Merkel.

În stilu-i sobru, arhicunoscut, şefa guvernului de la Berlin a invocat necesitatea continuării cooperării între statele europene şi în anul 2012 şi a semnalat încheierea anului în curs, cu o situaţie economică bună pentru Germania.

Am preferat pentru ilustrarea acestei ştiri… imagini de o altă factură, cu o tentă evident umoristică, în care personajele principale sunt doamna Merkel şi omologul său italian Mario Monti:

Vitalie Marinuţă, NATO şi parada de la Chişinău

Vitalie Marinuţă, ministrul apărării în cel de-al doilea stat românesc – unul dintre viitorii lideri politici importanţi, de la Chişinău, datorită acurateţei declaraţiilor sale publice, bazate pe fapte verificabile, şi previziunilor lucide, ce ţin cont de expertize occidentale inatacabile, pe plan pragmatic – a declarat, după recenta sa întâlnire cu secretarul general al NATO, că apartenenţa posibilă, a Republicii Moldova, la Alianţa Nord-Atlantică, ar fi pe măsura realităţii de netăgăduit: statutul de neutralitate implică asumarea unor cheltuieli militare insuportabile pentru bugetului naţional.

În ce context a fost lansat acest mesaj raţional, al unui ministru tânăr, bine informat asupra lumii viitoare, în care va evolua şi entitatea statală dintre Prut şi Nistru?

Pe termen mediu, până la finele anului în curs, Polonia deţine preşedinţia Uniunii Europene, calitate considerată de Varşovia ca fiind utilă şi consolidării cooperării militare, dintre cele 27 de state membre ale UE, printr-o stimulare adecvată a apărării comunităţii europene.

Un ţel subminat de recentele dispute în cadrul UE, privind intervenţia militară asumată de NATO, în Libia, ca şi de rezistenţa, bine calculată, a Londrei, la coagularea unor structuri militare europene eficiente.

Marile metropole occidentale, marcate de restricţii bugetare severe şi de măsuri de austeritate economică fără precedent, constată că Europa trebuie să îşi reseteze ambiţiile sale politice şi să îşi focalizeze eforturile pentru a contracara tendinţele negative.

A rămas celebră declaraţia din luna septembrie, anul trecut, a ministrului francez al apărării, Herve Morin, care a declarat, la o întâlnire informală a omologilor săi, din UE, că dacă ei nu acţionează ca propriile capacităţi de apărare să devină semnificative, atunci Europa riscă să devină un protectorat:
”50 de ani, de acum încolo, vom deveni un pion în echilibrul dintre noile puteri. Şi vom fi sub umbrela protectoare a alianţei dintre SUA şi China.”

Remarcile ironice ale lui Morin erau generate de diminuările, deloc neglijabile, ale bugetelor de apărare ale ţărilor membre ale Uniunii Europene.

Pornind de la această incontestabilă realitate, Varşovia a militat pentru a revitaliza strânsa coordonare între Polonia, Franţa şi Germania. Unii analişti chiar au privit cu speranţă reapropierea celor trei componente ale Triunghiului de la Weimar.

Iluzie demantelată de reuniunea din februarie a.c., a înalţilor reprezentanţi ai celor trei state, derulată la Varşovia. Una care a confirmat că divergenţele sunt mari între Polonia, Germania şi Franţa, atunci când vine vorba de priorităţile europene.

Una dintre acestea? Viitorul armelor nucleare americane, amplasate în Europa. Polonia doreşte menţinerea lor, pe bătrânul continent. Dar Germania se opune.

De altfel, Angela Merkel – al doilea cancelar german, din istoria relaţiilor bilaterale cu Statele Unite, căruia i s-a oferit posibilitatea să rostească un discurs în faţa camerelor reunite ale Congresului SUA -, a fost privită cu răceală, de presa de peste Ocean, datorită angajamentului public de a muta rachetele nucleare americane, în câţiva ani, în afara teritoriului german.

Prin adoptarea, în mod oficial, de către guvernul de la Berlin, a deciziei de a iniţia redislocarea armelor menţionate, Germania a transformat o chestiune tehnică, nesemnificativă, la nivelul aliaţilor, într-o focalizare a atenţiei acestora pe un element disuasiv central al strategiei Alianţei.

Chiar dacă numărul şi locaţiile armelor nucleare americane sunt strict secrete, Pentagonul nu a confirmat, nici nu a dezminţit informaţia conform căreia 61 de bombe de tipul amintit sunt stocate la Baza Forţelor Aeriene Germane/F.A.G., de lângă satul Buechel, în sud-vestul landului Rheinland-Pfalz.

Dar, purtătorul de cuvânt al armatei federale germane a recunoscut că piloţii militari continuă antrenamentele în cursul cărora simulează lansarea rachetelor nucleare, din avioanele lor, de tipul „Tornado.”

Partea interesantă? F.A.G. vor fi dotate, din anul 2013, cu avioane de luptă de tipul „Eurofighter”, care nu sunt prevăzute cu facilităţi tehnice menite a permite transportarea şi lansarea armelor nucleare. „Eurofighter” va înlocui „Tornado.”

Nu integral! Conform unei precizări a ministerului german de externe, vor fi păstrate câteva avioane „Tornado”, până cel puţin în anul 2020, ca măsură de precauţie, în cazul declanşării unui război nuclear. Aceste aeronave vor staţiona la baza aeriană Lechfeld, din Bavaria, de unde vor zbura spre Buchel, pentru a încărca, în situaţii de urgenţă, bombele americane.

Dacă Polonia doreşte menţinerea armelor nucleare ale SUA, iar Germania are poziţia deja explicată, Franţa face opinie separată, pentru simplul motiv că are propriul arsenal nuclear.

În plus, Parisul este – după cum o demonstrează şi participarea franceză la operaţiunea NATO, din Libia -, adeptul utilizării forţelor expediţionare.

Se va resemna Varşovia, în faţa intereselor diferite ale Berlinului şi Parisului? Nu. Menirea Poloniei, după vizita recentă a preşedintelui Barack Obama, la Varşovia, fiind aceea de a consolida flancul răsăritean al NATO, de la Marea Baltică, la Marea Neagră.

Conform declaraţiei publice a ministrului polonez al apărării, Bogdan Klich, preşedinţia Poloniei are patru priorităţi militare extrem de ambiţioase:

1. Concentrarea atenţiei pe grupurile de luptă ale Uniunii Europene, compuse din unităţi speciale ale statelor membre;

2. Susţinerea capacităţilor militare ale UE, prin reformarea structurii de comandă existentă la ora actuală;

3. Îmbunătăţirea relaţiilor UE cu NATO;

4. Angajarea într-un dialog strategic, cu statele membre ale iniţiativei Parteneriatului Estic al UE, respectiv Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Bielorusia, Georgia şi Ucraina.

Şase state care se află pe orbite diferite, unele mai apropiate, altele tot mai depărtate de reţeaua stagnării numită C.S.I. – Comunitatea Statelor aparent Independente. Un C.S.I. supus de Moscova, într-o manieră autocratică.

Rusia fiind acum în faza conştientizării, de către tot mai mulţi alegători, a faptului că o schimbare majoră este necesară în societate. Dovada? Ultimul sondaj de opinie, realizat de Centrul de Studiere a Opiniei Publice, arată că dacă alegerile ar avea loc luna aceasta, partidul lui Putin, Rusia Unită, ar obţine 58,3% din voturi. Atenţie! În noiembrie 2010 avea 63%, din opţiunile repondenţilor la investigaţia sociologică…

Într-un asemenea context, parada militară de la Chişinău, cu noul pas de defilare şi uniforme cu un design total schimbat, nu va face decât să readucă în atenţie declaraţia lui Vitalie Marinuţă, ministrul apărării.

Republica Moldova îşi va accelera şansele de prosperitate şi securitate prin integrarea nu doar în Uniunea Europeană, ci şi în NATO, Alianţă care, pe baza deciziei Sumitului de la Lisabona, are deja trecută, pe harta de la Bruxelles, apărarea de facto a landului dintre Prut şi Nistru.

De jure? Este o chestiune de timp. Şi luciditate.

Un test major pentru încă liderii Alianţei pentru Integrare Europeană. Probabil, ultimul.