Posts tagged: ANDERS FOGH RASMUSSEN

140.000 MILITARI ALIAŢI ÎN MISIUNE

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a folosit ocazia oferită de trecerea în Anul Nou, pentru a adresa un mesaj militarilor care acţionează, şi în 2011, în misiuni şi operaţiuni derulate sub stindardul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic.

Rasmussen a dorit să se ştie că se gândeşte la aceşti semeni, în uniformă militară, cu mândrie şi admiraţie. Prin profesionalismul, curajul şi devotamentul lor zilnic, ei aduc contribuţii vitale la îmbunătăţirea siguranţei vieţii a milioane de oameni, din întreaga lume.

Secretarul general al Alianţei a reamintit realitatea că, de peste 60 de ani, NATO a apărat, cu succes, libertatea şi democraţia statelor membre. Dar, în ultimii ani, noi ameninţări au făcut această sarcină mult mai dificilă şi periculoasă.

Astăzi, există aproape 140.000 de militari ai NATO care acţionează în operaţiunile şi misiunile aflate în derulare în Afganistan, în Balcani, în Irak, în Marea Mediterană şi în Oceanul Indian, dar şi în largul Cornului Africii.

Ei demonstrează solidaritatea şi angajamentul Alianţei, de lungă durată, pentru securitatea, pacea şi stabilitatea lumii.

Anders Fogh Rasmussen a mulţumit şi familiilor militarilor aliaţi, pentru sprijinul moral oferit celor dragi, aflaţi în diferite misiuni pe mapamond.

„În mod special – a afirmat Rasmussen -, gândurile mele sunt alături de familiile celor care şi-au pierdut viaţa pe parcursul executării misiunii lor şi de cei care au pierdut prieteni şi colegi. De asemenea, sunt cu gândul alături de aceia care au fost răniţi şi de cei ce îi îngrijesc”.

Secretarul general al NATO consideră că militarii aliaţi efectuează un serviciu excepţional pentru menţinerea păcii, printr-o muncă grea şi un devotament remarcabil.

Ei demonstrează capacitatea lor de a acţiona la cele mai înalte standarde de excelenţă în NATO.

Marine Onderzeeboot van de Walrusklasse

După numai şase zile, pe 3 ianuarie 2011, la Cartierul General al Alianţei, din Bruxelles, au fost difuzate, în premieră, imagini ale unui submarin olandez, care a acţionat cinci săptămâni sub apă, în apropierea Cornului Africii.

Cu o lungime de 68 de metri şi un echipaj de 60 de marinari militari, submarinul a îndeplinit o misiune asumată de NATO.

A fost pentru prima oară când Alianţa Nord-Atlantică a trimis un submarin uriaş pentru a combate pirateria în zona menţionată.

IMG_0127 (3) PIRATI

Conform declaraţiei generalului-locotenent Philippe Stoltz, comandantul Comandamentului Întrunit al Forţelor Aliate din Lisabona, submarinul a avut drept obiectiv – în cadrul operaţiunii maritime „Scutul Aliat”- culegerea de informaţii utile depistării grupurilor de piraţi.
Aceştia pun în pericol cele 60-70 de nave maritime, care circulă zilnic în zona devenită acum celebră prin luarea de ostatici, cu scopul de a obţine sume mari de bani, cerute, pentru eliberarea lor, de la rude, sau oficialităţi guvernamentale.

Anterior au fost folosite doar elicoptere şi nave militare aliate, pentru detectarea ambarcaţiunilor utilizate de piraţi.

Rezultatele acestei misiuni subacvatice au fost încurajatoare.

Submarinul a furnizat informaţii extrem de valoroase pentru identificarea şi anihilarea jefuitorilor specializaţi în atacarea vaselor comerciale şi de turism.

Echipajul submarinului olandez a supravegheat apele oceanului – cu ajutorul radarelor şi sonarelor montate la bord -, 24 de ore din 24, apropiindu-se de locaţiile piraţilor fără ca aceştia să ştie că informaţiile despre ei erau transmise imediat navelor de război aliate, care treceau la operaţiunea de dezarmare şi arestare a lor.

A fost o experienţă neaşteptată pentru marinarii militari olandezi şi în acelaşi timp provocatoare.

Locotenent-comandorul Erwin Ruijsink, comandantul submarinului olandez “Zeeleeuw”, a precizat că acesta beneficiază de o tehnologie modernă, care îi permite să execute misiuni sub apă, non stop, timp de şase săptămâni.

Pentru că are o propulsie electrică, submarinul se deplasează fără niciun zgomot.

Înainte de a reveni la baza sa navală, olandeză, submarinul a poposit la Comandamentul Întrunit al Forţelor Aliate din Lisabona, unde echipajul a primit nu doar mulţumiri, ci şi decoraţii ale NATO, pentru serviciile aduse comunităţii internaţionale.

MATERIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

BASARABIA – SUB PROTECŢIA NATO

Jurnalistul VASILACHE GHENADIE, din Chişinău, mi-a trimis un articol inedit, scris cu o luciditate remarcabilă. El l-a intitulat “NATO: între Moldova și Rusia”. Ceea ce exprimă o nouă realitate, anunţată public la Summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Lisabona.

Una care poate enerva pe Vladimir Voronin şi pe suita sa, pe separatiştii din Transnistria şi pe aceia care îi menţin militarizaţi la Tiraspol.
Dar care nu va putea fi anihilată nici de răceala Kremlinului, nici de furia rece a premierului Vladimir Putin.

Republica Moldova se mişcă greoi, cu dese opriri, şovăieli, chiar tentaţia de a privi peste umăr, spre trecutul definitiv apus.

Dar se mişcă. Şi viitorul celui de-al doilea stat românesc nu mai stă sub semnul secerei şi ciocanului, ruginite de atâta minciună, ci sub flamurile albastre ale Occidentului.

Care are răbdare şi continuă să sprijine patru milioane de europeni, născuţi şi crescuţi între Prut şi Nistru, ca să redescopere, toţi, gustul libertăţii naţionale.

Iată analiza confratelui Vasilache Ghenadie, un condeier cu o ironie bine temperată şi o viziune notabilă:

Pentru comuniștii pro-moscoviți, Alianța Nord-Atlantică reprezintă o sperietoare, în perioada luptei pentru putere. Pentru liberali – o soluție de soluționare a conflictului transnistrean, în perioada reformelor democratice, și aderare ulterioară la UE.

Alianța Nord-Atlantică este percepută de partidul comuniștilor, de la un timp încoace, ca o unealtă de manipulare a cetățenilor Republicii Moldova, deoarece aderarea la NATO reprezintă un moment sensibil în politica externă a țării. Lipsa unui mesaj clar din partea partidelor de guvernare a dus la incertitudine, folosită cu iscusință de opoziție.

Chiar comuniștii au declarat franc, în cadrul Conferinței Extraordinare a Statelor Părți la Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE) din 2007, exact atunci când Voronin s-a certat cu Kremlinul, iar consilierul său Mark Tkaciuc a divulgat CIA toate subtilitățile Memorandumului Kozak (din acel moment fiind înalt apreciat de serviciile secrete americane și israeliene, dar acumulând mai mulți dușmani la Moscova ), că Republica Moldova percepe Tratatul FACE, citez declarația ex-ministrului adjunct al AEIE, Eugenia Chistruga: ”drept piatra unghiulară a securității europene, o garanție importantă a securității naționale”, sprijinind necesitatea ratificării Tratatului FACE Adaptat, semnat în 1999.

PCRM încearcă astăzi să sublimeze politicile sale pro-rusești și îl acuză pe președintele interimar Mihai Ghimpu pentru inițiativele de soluționare pe cale pașnică a conflictului transnistrean, exprimate în scrisoarea deschisă către Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, chiar dacă acum trei ani singuri declarau că ”autorităţile Republicii Moldova reiterează necesitatea îndeplinirii neîntârziate de către Federaţia Rusă a deciziilor adoptate la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999. Doar retragerea completă, ordonată şi transparentă a forţelor militare şi muniţiilor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova va crea premise pentru lansarea procedurilor naţionale privind ratificarea Tratatului FACE Adaptat”.

De altfel, poziția Republicii Moldova a fost susținută imediat de SUA și alte state membre ale NATO, care au declarat că sunt gata să ratifice Tratatul Forțelor Armate Convenționale în Europa odată cu evacuarea trupelor rusești din Basarabia (Republica Moldova) și Georgia.
Read more »

GUBERNIA LUI PLAHOTNIUC

Fondatorul website-ului „WikiLeaks”, Julian Assange, ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel, conform unei surse din Kremlin, invocată de agenţia RIA Novosti.

O explicaţie pentru care Dmitri Medvedev a lansat, cu eleganţă, un asemenea semnal public, ar putea fi postarea pe site-ul menţionat a planurilor Alianţei Nord-Atlantice de a apăra Estonia, Letonia şi Lituania, de orice atac posibil din partea Rusiei.

La câteva ore distanţă, după mediatizarea intenţiei preşedintelui Medvedev, Dmitri Rogozin, diplomatul Moscovei acreditat la Cartierul general al NATO, a solicitat o confirmare sau o dezminţire a celor publicate de „WikiLeaks”, în legătură cu protecţia „manu militari” a statelor baltice, pornind de la ipoteza că Rusia ar putea fi agresorul tentat să le ocupe, din nou.

Un purtător de cuvânt al NATO a replicat sec, dar ferm. Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic şi Federaţia Rusă nu sunt inamici. Dar Alianţa – nota bene! – este întotdeauna gata să îşi apere membrii săi, inclusiv ţările baltice.

Aceste reacţii s-au succedat în ultimele 72 de ore. Şi au relevanţa lor. Pentru că dau un sens nou şi declaraţiei secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, de la Summitul Alianţei desfăşurat recent în Portugalia.

După cum se ştie, atunci, la Lisabona, Rasmussen a afirmat, în premieră, fără niciun echivoc, că NATO va asigura securitatea fostelor republici sovietice, Moldova şi Georgia.

În traducere liberă, orice acţiune militară străină declanşată din stânga Nistrului, sau din Abhazia şi Osetia va genera o reacţie de anihilare a agresiunii, indiferent cine o va declanşa şi de ce pretexte şi forţe militare se va folosi.

Din acest punct de vedere, cine susţine, la Chişinău, o variantă opusă opţiunii pro-Vest, de integrare în Uniunea Europeană, va fi, în câteva luni, fără niciun viitor politic în cel de-al doilea stat românesc.

Luând în calcul varianta cea mai neagră, pe termen scurt, pentru Republica Moldova, de revenire, la diferite paliere ale puterii în stat, a reprezentanţilor celor care au votat pentru partidul comunist şi pentru formaţiunea politică desprinsă din acesta, reacţia, într-o asemenea situaţie, a comunităţii euro-atlantice, va fi una singură. Cu ecou la Mocova. Susţinerea necesităţii organizării de noi alegeri parlamentare.

Faptul că se invocă acum democraţia, ca motiv de balansare spre stânga, a opţiunilor alegătorilor, prin dorita alăturare a echipei lui Vladimir Voronin, de aceea a lui Marian Lupu, poate fi un succes, de numai câteva luni, a forţelor conservatoare de la Chişinău.

Republica Moldova nu are şi nici nu va avea soarta Kârghistanului. Dar va mai trece printr-o perioadă de frământări social-politice, dezastruoase pentru cetăţeanul de rând, dar şi pentru formaţiunea comunistă, dacă aceasta accede la putere.

Numai cine nu este conectat la realităţile lumii occidentale nu înţelege că Rusia nu mai poate oferi celor patru milioane de cetăţeni ex-sovietici, dintre Prut şi Nistru, perspectiva şi oportunităţile pe care Uniunea Europeană le garantează.

Imaginaţi-vă un guvern condus de Vlad Plahotniuc. Cum ar fi privit acesta la Bruxelles? Ca lideranţa pasageră, desuetă, a…Guberniei Basarabia, varianta 2010. Intolerabilă.

Marian Lupu are dreptate când doreşte reglementări precise ale viitoarei guvernări. La care ar trebui primul să se supună şi să îşi consulte partenerii de drum, dacă vrea ca 2011 să nu fie anul unui eşec personal de proporţii.

Vlad Filat simte bine momentul, fiind conştient că va fi negociată dur fiecare funcţie publică relevantă. Dar nu va mai fi acceptată formula „Statul sunt eu ! – L’État c’est moi!” a lui Ludovic al XVI-lea. Corelarea activităţii guvernului cu Preşedinţia Republicii Moldova şi cu Parlamentul de la Chişinău fiind obligatorie. Şi fără stridenţe publice.

Mihai Ghimpu s-a dovedit a fi, în ultimele zile, cel mai conciliant cu partenerii de dialog şi cel mai sincer în relaţia cu presa. Lipsit de ascunzişuri sesizabile la alţi lideri politici.

Atitudinea aceasta va conta la tot mai evocatele alegeri viitoare parlamentare, când vor fi taxate formaţiunile care se uită spre trecut şi refuză asumarea unui viitor diferit. Şi prosper.

Preşedintele interimar Ghimpu a avut dreptate şi când a afirmat că acum multe depind de opţiunea finală a lui Marian Lupu. Cu o completare. Necesară.

Liderul partidului democrat să nu uite că, din luna ianuarie 2011, la Washington D.C., politica externă a Statelor Unite va fi determinată de republicani. Politicieni care nu umblă cu mănuşi în relaţia Americii cu Răsăritul Europei.

EDITORIAL PUBLICAT DE ARENA.MD

STRATEGIA DE IEŞIRE DIN AFGANISTAN

După cum se ştie, la recenta reuniune a liderilor statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, preşedintele afgan Hamid Karzai nu doar a fost un invitat primit cu interes justificat, ci şi protagonistul momentului protocolar de semnare a unui acord de parteneriat de securitate, pe termen lung, cu NATO.

În acest mod, ţările aliate au manifestat sprijinul lor pentru strategia de ieşire a trupelor proprii, din Afganistan, prin transferarea, la finele anului 2014, către forţele militare afgane, a conducerii operaţiunilor militare contra talibanilor.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat că talibanilor nu li se va oferi şansa de a aştepta ca forţele străine să părăsească regiunea, deoarece Alianţa va rămâne profund angajată în pacificarea teatrului de operaţiuni afgan. Mai concret, afirma Rasmussen, aliaţii vor rămâne acolo „atâta timp cât este necesar.”

Delegaţia condusă de preşedintele afgan a purtat mai bine de câteva ore discuţii cu liderii NATO. Apoi, în faţa trimişilor speciali ai presei, veniţi din toată lumea, Hamid Karzai şi Anders Fogh Rasmussen au semnat documentul de reglementare a parteneriatului stabilit de aliaţi cu Afganistanul, care detaliază condiţiile de angajare a forţei expediţionare a NATO în anii următori.

Astfel, a fost stabilită o perioadă de tranziţie, care începe din iulie 2011, până la finele anului 2014, când se speră că operaţiunile militare aliate se vor termina.

Documentul semnat de Karzai la Lisabona are un efect disuasiv, deoarece stipulează clar, pentru toate facţiunile implicate în conflictul intern afgan, că nu va fi vorba de un sfârşit al implicării Alianţei în această ţară. Dimpotrivă. Interesul Occidentului pentru stabilitatea Afganistanului rămâne acelaşi. Deloc diminuat.

Asistenţa militară acordată ulterior armatei afgane va consolida stabilitatea în Afganistan şi după încetarea operaţiunilor militare sub comandă NATO.

La Londra, ca şi la Berlin, la Paris, ca şi la Roma, persistă, chiar şi după Summitul NATO de la Lisabona, îndoiala că termenul anunţat – anul 2014 – va putea fi respectat.

O certitudine – genul proxim – este că la finele anului menţionat, aliaţii vor avea create condiţiile necesare pentru tranziţia misiunilor de securitate internă forţelor afgane, special antrenate de instructorii NATO.

Diferenţa specifică? Transferul responsabilităţilor se va face diferit, de la o regiune la alta, în funcţie de condiţiile concrete existente pe teren. Acolo unde grupurile paramilitare ale talibanilor vor rămâne active, trupele aliate vor sprijini forţele de securitate afgane pentru anihilarea acestora.
Read more »

~