Duminică, 25 septembrie a.c., conducătorul de facto al statului pakistanez, fost şef al serviciului de informaţii militare din Pakistan, în prezent şeful Statului Major al armatei, extrem de calculatul general Ashfaq Kayani, a ordonat o reuniune de urgenţă cu principalii comandanţi din ierarhia organismului militar naţional.
Scopul şedinţei operative speciale? The war of words/războiul cuvintelor, practic al declaraţiilor, purtat cu Statele Unite, a cărui escaladare a fost extrem de rapidă în ultimele zile.
Postul de radio Vocea Americii a precizat că întâlnirea menţionată a avut loc la Cartierul General al armatei Pakistanului, din Rawalpindi, fiind o bună oportunitate de reevaluare a situaţiei de securitate – internă şi internaţională -, în care se află această ţară. Au luat parte comandanţii corpurilor de armată şi ofiţeri din statul major pakistanez.
Şedinţa survine – menţionează agenţia Associated Press – după ce oficiali de rang înalt, de la Washington D.C. au acuzat direct, fără menajamente, implicarea ISI, contraspionajul pakistanez, în sprijinirea grupării teroriste Haqqani – parte a reţelei Al-Qaida – ca să atace obiective americane, pe teritoriul statului afgan.
Concret, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, la audierile organizate săptămâna trecută, la comisia de resort a Senatului, din Congresul SUA, că gruparea Haqqani acţionează ca un “veritabil braţ” înarmat al ISI şi că, beneficiind de această susţinere, luptătorii săi au atacat ambasada americană din Kabul şi obiective militare ale NATO, din Afganistan.
Replicile defensive, de negare a sprijinului amintit, ale oficialilor pakistanezi, nu au convins pe omologii lor de peste Ocean.
Mai mult, senatorul republican Lindsey Graham, din Carolina de Sud – membru al Comitetului Senatului pentru Forţele Armate – a declarat, duminică, 25 septembrie a.c., la postul de televiziune Fox News, că: “naţiunea suverană a Pakistanului s-a angajat în acte ostile împotriva Statelor Unite şi contra Afganistanului, iar asta trebuie să înceteze.”
El a reamintit telespectatorilor că gruparea Haqqani ucide soldaţi americani.
Beneficiind de informaţiile furnizate de Agenţia Centrală de Investigaţii/C.I.A., senatorul Graham nu a avut nici cea mai mică îndoială că serviciul de informaţii al Pakistanului continuă să sprijine grupările teroriste, în cadrul unei strategii bine puse la punct, la nivel naţional.
În aceste condiţii, Statele Unite au toate opţiunile pe masa deciziilor strategice, inclusiv recurgerea la apărarea efectivă a trupelor americane, prin acţiuni ofensive.
Într-o declaraţie făcută tot duminică, 25 septembrie, dar la Islamabad, ministrul de interne al Pakistanului, Rehman Malik, a reiterat mesajul – integral ridicol -, că militanţii Haqqani nu acţionează în Afganistan plecând de la campusurile lor de antrenament situate pe teritoriul pakistanez!
Şi cum ministrul Malik exprima nervozitatea mare a guvernului din care face parte, acesta a reamintit faptul că structura Haqqani a fost iniţial încurajată şi antrenată de CIA, cu sprijinul autorităţilor pakistaneze, pentru a lupta contra trupelor sovietice prezente în Afganistan, în anii ’80, din veacul trecut.
Rehman Malik a dorit să menţioneze cooperarea anterioară a Pakistanului, cu Statele Unite, în războiul antiterorist, precizând că a ordonat autorităţilor, de la frontiera cu statul afgan, să întărească controlul zonei de graniţă, despre care americanii afirmă că este practic administrată de grupările islamiste.
Prezent la Islamabad, generalul James Mattis, comandantul Comandamentului Central al armatei americane, a prezentat interlocutorilor săi poziţia americană vizând necesitatea respectării angajamentelor militare asumate de ambele părţi.
Ulterior, un comunicat al conducerii armatei pakistaneze a exprimat îngrijorările generate de declaraţiile negative ale unor oficiali de rang înalt, din capitala americană. Dorinţa liderilor militari pakistanezi fiind de a fi eliminaţi factorii iritanţi din relaţia bilaterală, care sunt ”rezultatul unei situaţii extrem de complexe.”
După ofensiva vizibilă în presa americană, împotriva “legăturii contra naturii”, a ISI cu Haqqani, dacă nu intervin elemente pragmatice de ameliorare a tensiunii acumulate între SUA şi Pakistan două sunt măsurile posibile în următoarea perioadă: renunţarea definitivă la ajutorul militar care a fost, recent, parţial suspendat şi/sau organizarea unui show of force/demonstraţie de forţă a trupelor americane, care sunt capabile să execute o operaţiune chirurgicală pe teritoriul pakistanez controlat de grupările teroriste.
O demonstraţie la care trupele pakistaneze vor fi simpli spectatori, fie aceştia şi nemulţumiţi…
Viceamiralul William E. Gortney, directorul Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon, a declarat, după lovirea Libiei, cu 124 de rachete “Tomahawk”, că au fost vizate doar ţinte militare, reuşindu-se diminuarea substanţială a activităţii radarelor de coastă, distrugerea unor hangare aeriene şi stoparea zborurilor avioanelor militare libiene.
Ce indică satelitul
Au mai fost bombardate unităţile militare terestre trimise de colonelul Gaddafi împotriva rebelilor din Benghazi, aflate la 14 kilometri de acest oraş. 15 avioane americane au participat la această operaţiune, alături de aeronave franceze şi britanice. Pe timpul bombardamentelor au fost bruiate mijloacele de transmisiuni ale trupelor libiene. Aşa au fost stopate acţiunile ofensive ale batalioanelor guvernamentale.
Amiralul Michael Glenn “Mike” Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de Stat Major a precizat că avioanele militare franceze survolează permanent oraşul Benghazi. Tot acolo se află, în misiuni succesive, 24 de aeronave americane. Prin urmare, zona de interdicţie aeriană este deja instituită.
Fotografiile executate din satelit, asupra zonelor lovite de rachetele „Tomahawk” au indicat celor de la Pentagon necesitatea unor bombardamente noi, pentru a distruge apărarea antiaeriană libiană.
Amiralul Mullen a spus că, în afara misiunilor vizând menţinerea zonei menţionate, nu a ordonat o altă acţiune – adică bombardarea zonei unde s-ar afla colonelul Muammar Gaddafi.
La adăpostul anonimatului, un oficial al Pentagonului a afirmat că exclude posibilitatea ca francezii să dorească suprimarea liderului libian.
Tensiuni în Orientul Mijlociu
Libia nu constituie decât una dintre „zonele incendiare” din nordul Africii.
Astfel, în Yemen, în timp ce demonstranţii nu au ezitat să se confrunte cu forţele de poliţie, în oraşul Sana‘a, o serie de militari cu grade şi funcţii mari în armata ţării au dezertat şi au făcut un apel la preşedintele Statelor Unite să sprijine revolta populară.
Pe teritoriul yemenit există forţe speciale americane, menite a contribui la lichidarea taberelor clandestine ale reţelei teroriste al-Qaida.
Un colonel egiptean a precizat că există totuşi o deosebire, între armata yemenită şi cea din propria sa ţară. În Yemenul unificat s-au păstrat diferenţele de viziuni între cei ce au trăit în ex-republica din nord şi conaţionalii din sud. Asta afectează unitatea corpului de comandă, la nivel central.
În Bahrein, unde se află baza navală pusă la dispoziţia Flotei a V-a a Statelor Unite, regele Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a acuzat oficial Iranul pentru haosul creat pe străzi, prin confruntarea dintre manifestanţii şiiţi şi forţele de ordine ale monarhiei sunnite.
În Siria, manifestaţiile s-au soldat cu mai mulţi tineri ucişi de trupele guvernamentale, trimise să reprime cele mai puternice demonstraţii din ultimii ani.
“O societate tribală”
Se va implica S.U.A. şi în gestionarea situaţiilor conflictuale din aceste ţări? Dacă s-a decis o intervenţie militară în Libia, de ce nu s-ar proceda la fel şi în Siria, unde preşedintele Bashar al-Assad este un aliat declarat al Iranului?
Elise Jordan, fosta consilieră a ex-secretarului de stat Condoleeza Rice crede că, pentru securitatea americană, Libia nu este un factor relevant. Dar constituie o problemă majoră pentru Franţa şi Liga Arabă.
Interesul strategic al S.U.A., în relaţia cu Libia – susţine Jordan – trebuie bine precizat:”Acolo este lumea a treia, o naţiune musulmană, o societate tribală, pe care noi nu o înţelegem. Şi nu ne putem implica într-un alt război civil. Asta este îngrijorarea mea în privinţa Libiei. Afirmaţia unor oficiali americani, că S.U.A. doar a deschis uşa, în Libia, pentru francezi şi englezi, este ca şi cum noi le subvenţionăm interesele de securitate, în timp ce ei nu ne subvenţionează reforma sănătăţii.”
Unde este adevărata criză
Întrebat ce crede despre predarea comenzii operaţiunii aeriene, de către americani, fostul secretar de stat Henry Kissinger a declarat la „Fox News”: ”Presupun că va fi predată comanda unui comandament NATO, cu o dominantă franco-engleză. Suntem parte într-o operaţiune militară, am angajat forţele militare, într-o anumită măsură, şi vom fi judecaţi după rezultat. Şi dacă acesta va fi că Gaddafi va rămâne în funcţie, Libia divizată, sau sub conducerea sa consolidată, atunci acţiunile S.U.A. vor fi de neînţeles, de oamenii care observă conduita noastră internaţională. Estimez că rezultatul va fi răsturnarea lui Gaddafi de la putere. Apoi vor fi necesare eforturi internaţionale, pentru a crea o structură politică. Nu trebuie să trimitem trupe americane acolo. Dar nu putem să plecăm şi să afirmăm asta, pur şi simplu. Libia nu este principalul show! Adevărata criză este în Golful Persic. Adevărata problemă este dacă Iranul va domina Golful. Trebuie să fim atenţi la această zonă. Să păstrăm forţele militare disponibile pentru aceasta. Gaddafi are mult sânge american pe mâinile lui. Este un lider detestat. Trebuie să ne gândim la consecinţele acestei operaţiuni, nu doar să ne oprim – odată ce lucrurile au fost pornite -, fără ceva rezultate. ”
Ce va urma
Pe plan militar, aria de manevră a forţelor terestre libiene a fost puternic diminuată. Apărarea antiaeriană a fost dezarticulată. Trecerea operaţiunii aeriene de la comanda americană, la una corespunzătoare forţelor aliate participante, nu va afecta protejarea zonei răsăritene a ţării, controlată de rebeli.
Chiar dacă unele posturi de televiziune, de peste Ocean, prezintă situaţia din Libia ca şi cum colonelul Muammar Gaddafi este pe punctul de a pierde puterea, la Pentagon lucrurile sunt privite mai realist.
Transmiterea în direct, de către televiziunea de stat libiană, a diferitelor luări de poziţie ale şefului de stat libian, demonstrează menţinerea unui nucleu încă puternic al loialiştilor actualului regim.
Semnalul public dat de Henry Kissinger – vizând Iranul – coincide cu amplificarea manifestaţiilor de protest în Siria, unde rămânerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad pare a fi – conform unor diplomaţi egipteni – o chestiune valabilă doar pe termen mediu.
Iar la Teheran, preocuparea de acum a liderilor actuali a devenit – afirmă ministrul de externe Ali Akbar Salehi – extinderea sancţiunilor unilaterale, de către S.U.A.,„ca parte a eforturilor Washingtonului de a-şi proteja supremaţia sa.”
Aflată sub presiunea durilor de la Washington D.C. – politicieni sătui de discursurile de domnişoară de onoare, ale preşedintelui actual al Statelor Unite, care şi în ultima sa alocuţiune, pe tema situaţiei din Libia, pleda pentru condiţia de „fată mare”, a superputerii lumii, în legătură cu valul de revolte succesive, deloc întâmplătoare, din Orientul Mijlociu – administraţia Obama a recurs la o lovitură sub centură, la adresa înstelaţilor din Pentagon, folosind, ca şi în cazul generalului Stanley A. McChrystal, celebra revistă „RollingStone”.
De data asta, cel aflat pe „făraşul puterii” este generalul-locotenent William Caldwell, care se ocupă de instruirea trupelor armatei naţionale afgane. El a ordonat unei echipe de experţi militari, în operaţiuni psihologice, de la Camp Eggers, din Kabul, ca să manipuleze pe senatorii americani şi alte personalităţi, ce vin în vizită la militarii S.U.A. dislocaţi în Afganistan, pentru a sprijini solicitarea de a trimite mai multe trupe acolo şi de a aloca fonduri suplimentare pentru acest război cu insurgenţii talibani. Când un ofiţer a încercat să stopeze această operaţiune, el a devenit ţinta unei represiuni subtile.
“Misiunea mea în psy-ops este de a mă juca cu minţile oamenilor, pentru a determina inamicul să se comporte în modul pe care îl dorim noi”a precizat locotenent-colonelul Michael Holmes, comandantul unităţii IO/Information Operations, care a primit o mustrare oficială, după ce a refuzat să execute ordinele generalului Caldwell.„Îmi este interzis să fac asta propriilor noştri oameni. Când îmi ceri să încerc să utilizez aceste deprinderi profesionale cu senatori, atunci ai trecut o linie”.
Lista de vizitatori vizaţi pentru un asemenea demers al militarilor specializaţi în operaţiuni psihologice era lungă. Printre cei nominalizaţi expres în această dezirabilă campanie se aflau senatorii John McCain, Joe Lieberman, Jack Reed, Al Franken şi Carl Levin; apoi Steve Israel, de la Comitetul Camerei reprezentanţilor pentru Credite, ambasadorul ceh în Afganistan; ministrul de interne german şi o serie de analişti influenţi.
Culmea îndrăznelii generalului Caldwell? Era vizat şi amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon!
Acest scandal mediatic aduce brusc, în atenţia opiniei publice, eforturile comenzii trupelor americane, din teatrul afgan de operaţiuni militare, pentru a convinge lideri politici influenţi să suplimenteze măsurile necesare câştigării unei campanii ce pare a fi tot mai nepopulară.
Conform definiţiei din regulamentul aprobat de Pentagon, psy-ops/operaţiuni psihologice înseamnă utilizarea unor tactici de propagandă şi psihologice pentru a influenţa emoţiile şi comportamentele grupurilor ostile străine. Legea federală interzice militarilor să desfăşoare psy-ops care să vizeze cetăţeni americani.
Când ofiţerul Holmes şi echipa sa, compusă din patru experţi militari, a ajuns în Afganistan, în noiembrie 2009, misiunea lor a fost de a evalua efectele propagandei americane asupra talibanilor şi populaţiei locale.
Dar, în luna următoare, Holmes a început să primească ordine direct de la echipa generalului Caldwell, pentru a utiliza expertiza sa pe o nouă ţintă: vizitatorii oficiali americani. La început, ordinele au fost transmise verbal.
Potrivit mărturiei lui Holmes, generalul delegase militari, din structura de relaţii publice, pentru a studia profilurile personalităţilor ce urmau să vină în vizită, inclusiv modul cum au votat în chestiuni legate de securitatea naţională, ce le place sau nu, precum şi…problemele lor sensibile.
Siguranţa de sine a echipei lui Caldwell era atât de mare, încât printr-un e-mail – evident păstrat în memoria computerului – i-a cerut colonelului Holmes sugestii privind modul de ajustare a prezentărilor făcute de general distinşilor săi vizitatori, inclusiv cum este mai bine să fie redefinit… mesajul dorit.
Vizitele congresmenilor americani, în teatrele de operaţii sunt o constantă în viaţa parlamentarilor de peste Ocean. Şi includ momente aparte, pentru jurnaliştii aduşi din Statele Unite, care îi fotografiază şi îi filmează cu căştile metalice pe cap şi scurtele de protecţie antiglonţ.
Generalii care primesc asemenea delegaţii sunt interesaţi să ofere informaţii, să răspundă la întrebările aleşilor propriei naţiuni şi să-i convingă de eficienţa misiunii lor.
Dar generalul Caldwell a dorit mai mult, respectiv identificarea acelor elemente ce favorizează posibile presiuni individuale, care să determine o delegaţie să revină, la Washington D.C., extrem de motivată, pentru a promova iniţiative legislative finalizate cu trimiterea de noi trupe în Afganistan şi alocarea de noi fonduri financiare campaniei dificile de susţinere a regimului preşedintelui Hamid Karzai – unul dorit a fi democratic.
Caldwell nu a ezitat să îl întrebe pe Holmes:”ce am de făcut pentru a inocula aceste idei în minţile lor?”
Asta ca şi cum preşedintele american ar cere CIA să îi pună la dispoziţie slăbiciunile umane, consemnate în dosarele personale ale oponenţilor politici din Congresul SUA. Holmes a fost invitat să participe la întâlnirile lui Caldwell cu senatorii şi să ia notiţe, fără a divulga meseria sa.
De la aceste chestiuni reale, până la declanşarea tirului mediatic, împotriva generalului încriminat, nu a fost decât o chestiune ce ţine de… decizia prezidenţială.
Un prim cap de acuzare?
Deturnarea atenţiei echipei lui Holmes, de la combaterea, cu tot angajamentul profesional posibil, a inamicului – misiune aparte, ce costă contribuabilii americani aproximativ 6.000.000 de dolari, pe un an de zile – la manipularea senatorilor SUA.
Altă acuzaţie publică?
Caldwell părea mai interesat de ascensiunea sa profesională, decât de învingerea talibanilor.
Cu o ironie muşcătoare, colonelul Holmes a declarat revistei menţionate:”Această operaţiune am numit-o Patru Stele. Caldwell era mult mai axat pe americani şi pe fluxul de finanţare a campaniei, decât pe afgani. Ne aflam acolo pentru a instrui pe militarii afgani. Dar patru luni de zile ne-am concentrat pe…SUA. Ulterior el a dorit să fie vizate, de operaţiunile noastre, şi populaţiile statelor membre NATO. “
În acest sens, conform mărturiei lui Holmes, Caldwell dorea utilizarea echipei sale la antrenarea fiecărui general aliat, şi a structurii subordonate acestuia, în chestiuni tipice operaţiunilor psihologice.
Nu a fost prima dată când Caldwell a încercat să dărâme zidul ce separă relaţiile publice de operaţiunile psihologice.
Aici, Holmes omite să spună adevărul până la capăt. Generalul Caldwell nu este singurul înstelat, din NATO, fascinat de ideea de a subordona relaţiile publice structurii de operaţiuni psihologice.
O asemenea tentativă a fost şi la cel mai mare exerciţiu postbelic al Alianţei Nord-Atlantice, “Strong Resolve 2002”, când un general danez a dorit un lucru similar şi numai opoziţia unui colonel român, sprijinit de comandantul contingentului naţional şi înţeles de şeful de stat major al comandamentului multinaţional, un general german, a stopat subordonarea celor de la P.R./Public Relations, camarazilor de la… operaţiuni psihologice.
Interesant este că Holmes devine eroul unei publicaţii ce nu ar fi obţinut niciuna dintre aceste date relevante, fără sprijinul intelligence-ului militar, o altă zonă extrem de interesată în controlul total al relaţiilor publice în armată.
Un lucru valabil azi şi pe tărâm autohton…
Şi acum vine bomboana pe colivă!
Ce iniţiative, dezvăluite de colonelul Holmes, a mai avut generalul Caldwell?
Când acesta din urmă era comandant la Fort Leavenworth, a pledat pentru exploatarea adecvată a noilor tehnologii comunicaţionale, precum…Wikipedia şi blogurile!
O modalitate estimată de Caldwell ca fiind una capabilă să eficientizeze abilitatea armatei de a influenţa opinia publică internă şi internaţională.
Ceea ce a devenit, între noi fie vorba, o practică curentă a intelligence-ului ce sprijină toate organismele militare din statele membre ale NATO. Fără excepţie.
Generalul Caldwell a mai avut ambiţia să rescrie doctrina oficială a operaţiunilor de informare. Atentă însă la tipul de discurs al preşedintelui Obama, conducerea Pentagonului a preferat translaţia de la eticheta PSY-OPS la una mai neutră MISO – Operaţiuni de Sprijin a Informării Armatei.
Sub presiunea disciplinei militare, Holmes a furnizat generalului Caldwell evaluările vizând pe senatorii veniţi în vizită, şi a ajutat echipa de P.R./Public Relations să pregătească adecvat întâlnirile la nivel înalt.
Dar, Holmes a reamintit apropiaţilor generalului că ordinele acestuia au încălcat Legea Smith-Mundt din 1948, aprobată de Congres pentru a preveni folosirea, de către Departamentul de Stat, a unor tehnici de propagandă, în stil sovietic, pe… cetăţeni ai SUA.
Când colonelul Holmes a raportat îngrijorarea sa, colonelului Gregory Breazile, purtătorul de cuvânt al generalului Caldwell, discuţia s-a încheiat cu ţipetele acestuia: ”Nu este ilegal, dacă spun eu asta!”
A urmat un război surd, între cei doi colonei.
După trei săptămâni, Holmes a aflat că a devenit subiectul unei anchete comandate de colonelul Joe Buche, şeful structurii de personal a generalului Caldwell.
Anchetatorul îl acuză pe colonelul Holmes că merge prin baza militară în haine civile, fără permisiunea superiorului, că utilizează, în mod neadecvat, poziţia sa pentru a începe o afacere privată.
În plus consumă alcool – ceea ce în teatrele de operaţiuni militare este permis numai celor din forţele speciale -, interacţionează pe Facebook, comentând acolo şi…nevoile sale sexuale, deşi are statut de om căsătorit.
Iar ca tacâmul acuzaţiilor să fie complet, aprigul anchetator descoperă şi o relaţie aparte, între acuzat şi una dintre subordonatele sale, doamna maior Laural Levine.
Toate aceste metehne raportate ar fi fost altfel trecute cu vederea, dacă ordinele generalului Caldwell erau executate, fără murmur, de colonelul Holmes.
Sfânta ipocrizie!
Ofiţerii Holmes şi Levine au susţinut că nu era nimic nepotrivit în relaţia lor, şi că numai după ce vor termina misiunea, în Afganistan, vor demara o afacere comună.
Ei, şi alţi membri ai echipei pentru operaţiuni psihologice, au afirmat că au avut permisiunea de a merge prin campusul militar în haine civile. În ceea ce priveşte utilizarea Facebook, generalul Caldwell şi-a încurajat ofiţerii să utilizeze acest website ca parte a iniţiativelor de integrare în reţele sociale, iar colonelul Holmes este doar unul dintre cei 15 mari utilizatori ai Facebook, din subordinea generalului.
Holmes nu a fost singurul care a scris lucruri stupide online. Pagina colonelului Breazile, de pe Facebook, are tipuri similare de prostii, inclusiv referinţe multiple la consumul de alcool, şi o fotografie batjocoritoare la adresa afganilor.
Urmarea anchetei? Holmes şi Levine au fost oficial mustraţi.
Holmes, crezând că a fost victima opunerii sale la campania vizând pe vizitatorii oficiali americani, a adresat un raport inspectorului general de la Pentagon. Trei luni mai târziu, era informat că nu avea dreptul la protecţie, deoarece consilierul militar juridic din bază, pe care l-a informat despre ordinele generalului, nu era cel “desemnat să primească astfel de comunicări”!
Levine, ce are un dosar profesional imaculat şi 19 medalii primite, după 16 ani în armată, inclusiv misiuni de lungă durată în Kuweit şi Irak, se teme că a devenit o…victimă colaterală, în strădania unor superiori de a se răzbuna pe Holmes.
Ea a declarat:“Va fi probabil finalul carierei mele militare. Tatăl meu a fost ofiţer şi eu am crezut că ofiţerii nu vor acţiona niciodată astfel. Am fost răvăşită. Mi-am pierdut încrederea în armată. Şi nu mai pot avea conştiinţa împăcată, ca să recomand cuiva să se înroleze acum în forţele armate.”
După ce a fost mustrat, Holmes şi subordonaţii lui au fost ignoraţi, în perioada care a urmat.
Dar, la 15 iunie, întreaga misiune de instruire din Afganistan a primit o notă de la colonelul Buche, şeful personalului, cu aplicare imediată: “Angajarea în operaţiuni de informaţii a personalului desemnat pentru Misiunea NATO de Instruire, din Afganistan şi Comandamentul Întrunit pentru Securitatea de Tranziţie în Afganistan este strict interzisă.”
De acum înainte, se preciza în acest ordin expres, echipa lui Holmes nu se va mai numi pentru operaţiuni de informare, ci pentru angajamentul necesar informării. Drept urmare, se va ocupa “de activităţi cu scopul unic de informare şi educare a audienţelor americane, afgane şi internaţionale…”
Brusc, cei destinaţi pentru psy-ops şi alte forme de propagandă, deveneau astfel, în mod oficial, experţi în relaţii publice vizând un public ţintă la nivel mondial!
În ceea ce priveşte operaţiunea de influenţare a unor senatori americani, nu există nicio modalitate de a avea confirmarea rezultatelor practice ale acesteia, asupra politicii SUA.
Însă, în ianuarie 2011, comandamentul aflat în subordinea generalului Caldwell a solicitat administraţiei Obama alocarea sumei suplimentare de 2 miliarde dolari, pentru a instrui încă 70.000 de militari afgani.
Printre cei ce pledează ca să fie aprobată noua solicitare a generalului Caldwell se află şi unul dintre cei înscrişi pe lista cu personalităţile vizate de acesta, ca să fie motivaţi adecvat, respectiv senatorul Carl Levin.
Unul dintre politicienii de care colonelul Holmes s-a ocupat personal, din ordinul generalului Caldwell.
Rămâne de văzut dacă va fi măcar o singură voce, în presa americană, care să ceară explicaţii publice Casei Albe, în legătură cu alegerea revistei RollingStone pentru loviturile de presă împotriva generalilor ce cer preşedintelui un angajament decisiv, nu amânarea unor hotârâri cruciale, în privinţa dinamicii campaniei SUA, devenită a NATO, din Afganistan.
Ce serviciu de intelligence a facilitat această conexiune?
Şi mai ales care agenţie americană de informaţii a văzut în tentativa generalului Caldwell o substituire a atribuţiilor altor experţi, din “războiul derulat în umbra” politicienilor americani.
Faptul că generalul Caldwell nu a fost încă destituit, respectiv nu şi-a dat demisia şi nici nu a fost mutat pe altă funcţie, arată că nu acţiona de capul lui şi avea sprijinul unor demnitari militari ce nu pot fi schimbaţi după pofta inimii lui Barack Obama.
Vom asista la evoluţii interesante.
Iar tăcerea, pe acest subiect, a generalului David Petraeus, comandantul forţelor americane şi aliate din Afganistan sugerează un sprijin tacit pentru generalul Caldwell.
Moment dificil pentru preşedintele Obama.
Care a descoperit, ca urmare a Operaţiunii “Patru Stele”, că nu sunt deloc puţini înstelaţii de la Pentagon ce vor un lider hotărât, în fruntea naţiunii americane.
Evenimentul central al penultimei săptămâni din acest an, pe mapamond, a fost, fără îndoială, agitaţia din Washington D.C., cu ecouri vizibile la Moscova, pe tema noului tratat START, vizând armele nucleare.
O prioritate pe agenda publică americană, care nu l-a încântat deloc pe senatorul republican Jim DeMint. Acesta nu este deloc fericit că a trebuit să lucreze pe timpul sesiunii „de raţă şchioapă” a Congresului, deoarece dezbaterea din Senat a fost un disconfort pentru el şi alţi politicieni dornici să obstrucţioneze ratificarea înţelegerii stabilite între preşedinţii american şi rus.
Test decisiv
Încă din luna aprilie a.c., preşedintele S.U.A. a susţinut necesitatea ratificării tratatului de reducere a armelor nucleare convenit cu omologul său rus. Ulterior, Senatul american a fost reticent faţă de intenţia lui Barack Obama.
Ultima şansă rămânea dezbaterea sa înainte de Crăciun, când raportul de forţe este relativ favorabil democraţilor, faţă de cel din luna ianuarie. Atunci republicanii vor deţine o majoritate confortabilă în rândurile senatorilor.
Casa Albă nu a precupeţit nimic din arsenalul politic pe care îl avea la dispoziţie. De la apelurile telefonice personale, ale preşedintelui Obama, către o serie de politicieni republicani influenţi, până la mobilizarea tuturor acelora care au fost secretari de stat şi mai sunt în viaţă, precum faimosul Henry Kissinger şi Condoleezza Rice.
Ca urmare a acestei teribile presiuni, pe 21 decembrie seara, 11 republicani au alăturat voturile lor celor exprimate de democraţi, în favoarea stopării dezbaterilor pe tema noului tratat START şi trecerii la votul decisiv.
Asta nu i-a împiedicat pe cei care nu agreează ratificarea acordului convenit de Barack Obama cu Dmitri Medvedev să îşi menţină preocuparea, reiterată public, că tratatul amintit ar putea afecta programul Statelor Unite vizând amplasarea unui scut antirachetă. Adevărul fiind că i-a deranjat efortul administraţiei americane de a tranşa totul în formula actuală a Congresului, nu în componenţa nouă, din 2011, rezultată în urma recentelor alegeri parţiale. Insistenţa preşedintelui Obama are un sens logic. Neratificarea noului tratat convenit cu Federaţia Rusă i-ar fi subminat grav nu numai autoritatea de şef al statului, ci şi şansele de a candida, cu succes, pentru obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial.
Recursul la republicanii moderaţi
Noul tratat START prevede ca Statele Unite şi Federaţia Rusă să îşi reducă astfel armele nucleare, încât, în termen de şapte ani, de la ratificare, fiecare parte să nu dispună mai mult de 1550 de focoase strategice şi 700 de lansatoare nucleare. Vor fi reluate şi inspecţiile la faţa locului, a căror reglementare a expirat in decembrie 2009, când s-a încheiat perioada de valabilitate a tratatul anterior START.
Partea surprinzătoare a acestui nou demers prezidenţial, în legislativul american? După ce săptămâna trecută, preşedintele Obama a obţinut o înţelegere cu republicanii, pe tema tăierii unor taxe, acum pare să fi consolidat tentativa sa de a crea o coaliţie de facto cu republicanii moderaţi din Congresul american.
Pentru a-i convinge de bunele sale intenţii, Barack Obama nu a ezitat să adreseze o scrisoare mai multor senatori republicani. Una în care a reiterat angajamentul său, conform căruia vor fi alocaţi 85 miliarde de dolari programului de modernizare a complexului naţional de arme nucleare. Sumă suficientă pentru asigurarea întreţinerii şi eficienţei arsenalului nuclear.
În misiva sa, preşedintele Obama scria negru pe alb:”Recunosc că modernizarea nucleară impune investiţii pe termen lung, în plus faţă de creşterea actuală a bugetului anual. Acesta este angajamentul meu în faţa Congresului, că administraţia mea va urmări concretizarea acestor programe şi capabilităţi, atâta timp cât eu sunt preşedinte.”
Un mesaj care nu a rămas fără efect. Dovadă fiind declaraţia senatorului republican Alexander, care a precizat că, după anunţul public al preşedintelui Obama, de a susţine modernizarea arsenalului nuclear, el nu mai are reţineri de a vota în favoarea Tratatului START.
Şi cunoscutul senator democrat, din statul Massachusetts, John Kerry, a adresat scrisori şi a făcut declaraţii de presă menite să risipească îngrijorările vizând impactul prevederilor tratatului START asupra apărării antirachetă, a modernizării nucleare şi a verificărilor periodice. Până şi vicepreşedintele Joe Biden şi secretarul de stat Hillary Rodham Clinton au recurs la o vizită neaşteptată la Senatul american, pentru a sta de vorbă cu senatorii reticenţi la aprobarea acordului convenit cu partea rusă.
Sensibilitatea Moscovei
Ca de obicei, când există o situaţie delicată pentru politica externă rusă, este scos la înaintare ministrul de resort, Serghei Lavrov, expert în avertismente dure. Şi acum, prin intermediul agenţiei de ştiri Interfax, şeful diplomaţiei Rusiei a atras atenţia – vizându-i indirect pe senatorii republicani ostili ratificării noului tratat – că textul deja convenit „nu poate fi subiect de noi negocieri. Înţelegerea stabilită prin START, care a fost scrisă pe baza unei parităţi stricte, respectă integral interesele Rusiei şi Statelor Unite.”
Lavrov, în stilul său, amintind de epoca lui Brejnev, nu a ezitat să afirme că orice schimbare a textului noului tratat privind dezarmarea nucleară, nu va face decât să anuleze înţelegerea iniţială dintre Barack Obama şi Dmitri Medvedev.
Cum generalii ruşi sunt mai atenţi la ceea ce afirmă Pentagonul, amiralul Mike Mullen, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, a adresat o scrisoare liderilor democraţi şi republicani din Congresul S.U.A. solicitând ratificarea:”Acest tratat îmbunătăţeşte capacitatea noastră de a face ceea ce armata a fost desemnată să îndeplinească: protejarea şi apărarea cetăţenilor Statelor Unite. Sunt încrezător în succesul său, precum şi în garanţiile sale. Cu cât mai repede este ratificat, cu atât mai bine.”
Presa rusă, de miercuri, 22 decembrie a.c., consemna, înaintea votului final, din Senatul S.U.A., că 70% dintre americanii participanţi la un recent sondaj, pe tema aprobării sau respingerii noului Tratat START, doresc ratificarea sa. Una care restartează şansele pentru un al doilea mandat prezidenţial, atât ale lui Barack Obama, cât şi acelea ale lui Dmitri Medvedev, parteneri în efortul comun de a promova moderaţia în politica externă.
Interesul general | Ion Petrescu | 
September 26, 2011 07.30 | 
Comments (0) 
Subscribe
