SCHIMB DUR DE REPLICI LA PALATUL PARLAMENTULUI
9 NOIEMBRIE 2012, ORELE SERII:
IURIE RENITĂ, ambasadorul Chişinăului la Bucureşti: – Reamintesc importanţa Parteneriatului Strategic al Republicii Moldova cu Rusia…
COL. (R.) DR. ION PETRESCU, vicepreşedintele Asociaţiei G.C. Marshall – România : – Republica Moldova este al doilea stat românesc şi este pământul pe care s-au născut mama, bunica şi bunicul meu. Am dreptul să vorbesc despre landul dintre Prut şi Nistru ca despre patria mea. Iar oficialii de peste Prut trebuie trataţi ca fraţii noştri. Al doilea stat românesc se bucură de protecţia NAT0 de la Summitul Alianţei din noiembrie 2010. Şi vizita premierului Filat, chiar pe 27 martie, dimineaţa, la Cartierul General al NATO, unde a fost primit de secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, exact la aniversarea unirii Basarabiei cu România, arată că vom fi împreună în comunitatea euro-atlantică. Iar instalarea scutului anti-rachetă va permite viitorilor lideri politici, ai celor două state româneşti să abordeze, în siguranţă, chestiunile drumului comun.
IURIE RENITĂ, ambasadorul Chişinăului la Bucureşti (roşu la faţă) : – Republica Moldova doreşte doar intrarea în Uniunea Europeană! Şi este un stat european.