De ce agită Iranul acum apele din lumea islamică?

Pe 7 iunie 2011, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a ţinut o conferinţă de presă la Teheran, la care au participat 350 de jurnalişti din presa naţională şi cea străină. În acest context, el a declarat că Statele Unite vor să saboteze facilităţile nucleare ale Pakistanului, cu scopul de a slăbi puterea guvernului şi poporului acestei ţări.

Ahmadinejad a mai afirmat că americanii au folosit pretextul atentatelor teroriste, din 11 septembrie 2001, pentru a declanşa cea mai mare invazie a SUA în regiunea Orientului Mijlociu, cu scopul de a „salva de la distrugere economia lor suferindă şi a regimului sionist (din Israel), ca bază principală a colonialismului ultramodern.”

Când nu ai soluţii pentru prosperitatea internă, identifici inamici externi, evident diabolici, şi amplifici propaganda oficială, pentru a menţine atenţia opiniei publice naţionale pe pericolele militare străine.

O asemenea campanie este continuă la Teheran, care presimte că oricât de mult amână Statele Unite o reacţie militară, aceasta se va produce, într-un final, dovadă fiind şi întărirea, de către Federaţia Rusă, a dispozitivului sudic al propriei apărări antirachetă.

Anterior conferinţei menţionate a ieşit în faţa presei Ali Ardashir Larijani, preşedintele parlamentului iranian/Majlis. El a declarat, în acest weekend, că ţara sa va contracara orice act de agresiune cu puterea rachetelor proprii, remarcând, în acelaşi timp: „Iranul a apărut ca o ţară independentă, influentă şi inspiratoare în regiune…Ostilitatea inamicilor nu este din cauza unor probleme precum programul nuclear.”

În viziunea lui, adversitatea duşmanilor este generată de rolul şi influenţa Iranului în regiunea strategică a musulmanilor.

Agenţia iraniană de ştiri Fars reproduce şi un alt citat, semnificativ, din luarea de poziţie a liderului Majlis-ului:
”Duşmanii, cu agenţii lor infiltraţi, au încercat să îşi atingă obiectivele lor, cum ar fi crearea de disensiuni…Dar şi-au dat seama că nu pot învinge revoluţia prin lovituri de stat sau alte măsuri similare. Inamicii revoluţiei…au eşuat (să preia puterea în stat) din cauza conducerii exercitate de suprema jurisprudenţă.” Ultima sintagmă fiind o trimitere străvezie spre omnipotentul lider spiritual – ayatolahul Seyyed Ali Khamenei.

Ali Ardashir Larijani a precizat că oficiali israelieni, în colaborare cu unele puteri occidentale, au profitat de fiecare nouă ocazie pentru a susţine teza că Iranul este o ameninţare pentru regiunea limitrofă şi pentru întreaga lume.

De pildă, ministrul israelian pentru afaceri strategice, Moshe Ya’alon, a declarat, pe 6 iunie a.c., că întreaga lume trebuie să ia măsuri comune pentru a opri activităţile nucleare iraniene, inclusiv prin recurgerea la un atac aerian preventiv, dacă va fi necesar.

Ironia sorţii face ca de fiecare dată, când apare o nouă acuzaţie occidentală, vizând tentativa iraniană de a fabrica bombe atomice, sub acoperirea programului nuclear civil, guvernul de la Teheran neagă o astfel de intenţie.

Mai mult, Iranul reaminteşte că fiind parte semnatară a tratatului de neproliferare a armelor nucleare şi membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, are dreptul de a deţine şi utiliza o tehnologie nucleară paşnică.

Teheranul mai observă că deşi Israelul este singurul posesor de arme nucleare, la ora actuală, din Orientul Mijlociu, având în depozite subterane secrete nu mai puţin de 200 rachete atomice, nu este deloc transparent în privinţa intenţiilor sale reale în acest domeniu.

Tot luni, 6 iunie a.c., comandantul Forţelor Terestre Iraniene, generalul de brigadă Ahmad Reza Pourdastan, a declarat agenţiei IRNA că armata Iranului este pregătită să extindă prezenţa sa în „spaţiul cibernetic, pentru a contracara atacurile cibernetice.”

Instrumentele necesare acţiunii eficiente în spaţiul cibernetic sunt pregătite de industria naţională de apărare, a mai precizat generalul Pourdastan.

El a constatat că:”problemele legate de domeniul cibernetic domină discursul internaţional şi preocupă armatele de pe toate continentele, care utilizează instrumente şi echipamente moderne.”

După cum se cunoaşte, în luna octombrie 2010, Iranul a anunţat că a detectat şi a dejucat un atac cibernetic cu viermele electronic Stuxnet, despre care se presupune că a fost special creat pentru a infecta industria şi centralele nucleare iraniene.

Declaraţia generalului de brigadă Ahmad Reza Pourdastan a fost provocată de publicarea parţială recentă, de către Pentagon, a documentului prin care se propune Casei Albe ca orice atac cibernetic, care afectează principalele căi de comunicaţie, la nivel înalt, din Statele Unite, să fie considerat aidoma unei declaraţii de război şi să i se răspundă printr-o reacţie militară, aeriană, navală şi terestră – după caz.

O reacţie navală a existat, dar nu din partea americană, ci din aceea iraniană.

Exact în ziua când preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a ţinut conferinţa de presă la Teheran, agenţia de presă Associated Press a difuzat fotografii şi detalii privind trimiterea de către Iran a unor submarine în Marea Roşie.

Este pentru prima oară când aceste submersibile execută o deplasare la distanţă mare de Iran.

Din punctul de vedere al Pentagonului, o asemenea demonstraţie de forţă confirmă eforturile Iranului de a prezenta lumii – prin intermediul presei internaţionale – puterea sa navală.

Teheranul a devenit deja celebru pentru frecvenţa cu care anunţă modernizări diferite ale sistemelor de apărare antiaeriană şi ale marinei militare.

Aceste două atuuri ar fi suficiente pentru consolidarea imaginii de cea mai temută putere militară regională. În acelaşi timp indică şi convingerea regimului de la Teheran că orice atac inamic va surveni, cel mai probabil, fie din aer, fie de pe mare.
O concluzie receptată cu surâsuri ironice, la Statul Major al Forţelor Terestre Americane…

Agenţia iraniană de ştiri Fars a precizat că submarinele au misiunea de a identifica navele de război – amice şi inamice – din apele internaţionale şi de a culege date relevante pentru Forţele Navale Iraniene.

Aceeaşi sursă afirmă că, anterior, submarinele au însoţit nave de război iraniene, pe ruta afectată de acţiunile de piraterie din Golful Aden.

Iranul are în dotare trei submarine fabricate în Rusia şi

patru construite în porturile iraniene, de dimensiuni mai mici.

Ultimele patru sunt din clasa Ghadir, utilizează atât rachete, cât şi torpile, fiind extrem de utile pentru acţiuni subacvatice în Golful Persic.

Cert este că misiunea submarinelor iraniene a declanşat alarmarea navelor americane şi israeliene aflate în zonele limitrofe Mării Roşii.

De ce agită Iranul acum apele din lumea islamică?…