Pentru refuzul de a se converti la Islam
Papa Francisc a oficiat ceremonia de canonizare a primilor sfinți din domnia sa. El a canonizat pe primul sfânt columbian, al doilea fiind o… mexicană. Apoi au urmat 800 de creștini din Italia, care au refuzat să se convertească la Islam și au fost uciși de către turcii otomani, în secolul al 15-lea.
Mii de credincioși s-au adunat, duminică, în Piața Sf. Petru, pentru a participa la Liturghia în care Papa a acordat, în mod oficial, titulaturile de sfinţi, care au fost anterior aprobate de către predecesorul său, Benedict al XVI-lea.
După cum a transmis Claudio Lavanga, pentru postul de televiziune Al Jazeera, printre noii sfinţi se numără italianul Antonio Primaldo, care a fost ucis împreună cu mai multe sute de conaţionali, care rămân anonimi, în 1480, de către forțele otomane, pentru refuzul de a se converti la Islam.