Meschinării

FELIX ALEXA afirma că:
“Există nervi… este o piesă cu replici de o inteligență sclipitoare, ce-ți rămân mult timp în memorie prin forța lor poetică. În spectacolul meu personajele lui Sorescu trăiesc în lumea de azi, dar sunt ancorate în trecut prin obsesii, mentalități, frici.
Panica existențială
este o temă constantă în toată dramaturgia lui Sorescu, exprimată într-o formă originală, de o forță aparte, îmbinând umorul și sensibilitatea poetică.
Am mizat pe acest umor cinic și poetic în același timp,
amestec de speranță și deziluzie, o stare confuză, ce ne este, din păcate, atât de proprie în ziua de azi.
Există nervi este un spectacol ce privește cu umor negru acest secol aparent calm, ce ne distruge sistematic nervii.”
Au existat nervi
și în emisiunea de aseară dedicată de ANTENA 3 unui prezidențiabil de talia lui Mircea GEOANĂ, care și-a dominat vizibil audiența.
Cineva i-a sugerat lui Mihai GÂDEA să grupeze jurnaliștii câte doi, pentru întrebări focalizate pe tematici distincte.
M-a amuzat alăturarea neinspirată a unui înstelat obscur lângă Radu TUDOR, personajul respectiv crezând că astfel va intra în grațiile și sub pielea prezidențiabilului GEOANĂ.
Surpriza serii au asigurat-o OANA ZAMFIR ȘI ADRIAN URSU, care confundă meseria de jurnalist cu aceea de hăitaș la vânătoare – chipurile de fonduri ilegale atribuite de terți lui MIRCEA GEOANĂ.
JALNICI ȘI DESUEȚI S-AU DOVEDIT CEI DOI CONAȚIONALI – care insistau cu o informație eronată livrată de cei interesați de menținerea lui GEOANĂ la un procent mic.
MESCHINĂRII dezonorante…și nervi gratuiți.
Din păcate exprimați public. 👎

500 plus
_______________________________________________________________________

meschinărie, meschinării substantiv feminin
1. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime (sufletească, de caracter); (mai ales la plural) atitudine, gest, faptă de om meschin.

✍️ Somnul rațiunii naște monștri

188

De la gravura realizată de pictorul spaniol Francisco Goya, la emisiunea de aseară a jurnalistei Anca Alexandrescu – altfel o profesionistă a micului ecran – este o distanță măsurabilă cu absența bunului simț.
Adică atât de îmbătată – de dimensiunea propriei…inteligențe – este conaționala Diana Iovanovici Șoșoacă, încât ne crede atât de tâmpiți încât să îi trecem – fiecare dintre noi – numele pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale, să punem ștampila de vot pe acest înscris și să o promovăm “en fanfare” la Cotroceni.
Am văzut multe femei isterice în viața mea, dar imensa Diana le întrece pe toate.
Și uite așa vom trece de la democrația originală a lui Ion Iliescu,
la democrația la plesneală a lui madam Șoșoacă.

___________________________________________________

madamă, madame substantiv feminin
1. familiar (Astăzi în forma madam; urmat de nume de familie sau de prenume) Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (măritată).😂🙃😇😉

De ce s-au enervat kosovarii la scandările din tribune? Un specialist explică dedesubturile scandalului de la România – Kosovo: “Nu sunt nici pe departe sfinți”

iAMsport.ro a luat legătura cu Ion Petrescu, colonel în rezervă al Armatei Române și analist militar, care a analizat retragerea de pe teren a echipei statului Kosovo în meciul cu România din perspectiva istoriei recente și a relațiilor tensionate dintre țările care au compus fosta Iugoslavie.

ARTICOLUL ORIGINAL POATE FI CITIT AICI.

~