The Independent: De ce vrea Rusia să blocheze Ucraina, ca să nu adere la NATO?

Scris de Joe Sommerlad
Marți, 8 februarie 2022, ora 12:29

<< Tensiunile continuă să crească de-a lungul graniței Rusiei cu Ucraina, unde Moscova și-a consolidat prezența militară, estimată la aproximativ 106.000 de soldați.

Președintele rus Vladimir Putin a negat că are vreo intenție de a invada statul vecin, dar a prezentat Occidentului o serie de cereri, inclusiv încetarea extinderii estice a aderării la NATO la state ex-sovietice și reducerea activității militare SUA și NATO. în pragul Rusiei.

NATO a declarat că trimite nave suplimentare și avioane de luptă către desfășurarile sale din Europa de Est, în timp ce SUA și Marea Britanie retrag familiile diplomaților din Ucraina.

Moscova a mutat 30.000 de soldați și materiale în Belarus vecină pentru exerciții militare, Kievul răspunde cu drone și exerciții antitanc proprii, iar Washingtonul ia în considerare trimiterea a mii de soldați americani aliaților NATO din țările baltice și din Europa de Est, potrivit rapoartelor presei. .

Între timp, domnul Putin a fost avertizat să nu se gândească la trecerea graniței cu Ucraina de către omologul său american Joe Biden, care a spus la Casa Albă: „Am avut numeroase discuții cu rușii și în special cu Putin. Nu știu că el știe ce va face și cred că trebuie să realizeze că ar fi o greșeală gigantică pentru el să se mute în Ucraina. Impactul asupra Europei și a restului lumii ar fi devastator, iar el ar plăti un preț mare.”

Premierul britanic, lovit de scandal, Boris Johnson a avertizat, de asemenea, că orice mișcare a Kremlinului împotriva vecinului său „ar fi un dezastru nu doar pentru Rusia, ci ar fi un dezastru pentru lume” și că „Marea Britanie stă în spatele suveranității și integrității al Ucrainei”.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a lucrat între timp neobosit pe frontul diplomatic, întâlnindu-se cu opusul său rus Serghei Lavrov la Geneva, precum și cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky la Kiev și liderii alianței NATO la Berlin, făcând apel la toate părțile să evite revenirea la tensiunile din perioada Războiului Rece.

La Moscova, dl Putin l-a găzduit pe omologul său francez Emmanuel Macron la o cină generoasă, acesta din urmă a căutat să-l convingă să-și retragă forțele și să evite războiul, primul profitând de ocazie pentru a amenința cu un conflict mai larg în Europa în cazul în care Ucrainei i se permite să se alăture NATO.

Problema excluderii acestei țări din NATO a fost o obsesie de lungă durată pentru domnul Putin, care își amintește, cu amărăciune, de consecințele prăbușirii Uniunii Sovietice sub predecesorul său Boris Elțin în anii 1990 drept „un deceniu de umilire” în care Bill Clinton și SUA „și-au impus viziunea asupra ordinii Europei (inclusiv în Kosovo în 1999), în timp ce rușii nu puteau face altceva decât să stea deoparte și să privească”, potrivit expertului în relații diplomatice James Goldgeier.

Dl Elțin i-a scris dlui Clinton în septembrie 1993, exprimându-și îngrijorări similare, totuși, spunând: „Înțelegem, desigur, că orice posibilă integrare a țărilor est-europene în NATO nu va duce automat la întoarcerea alianței împotriva Rusiei, dar este important. să luăm în considerare modul în care opinia noastră publică ar putea reacționa la acest pas.”

Pentru a răspunde acestor neliniști, în 1997 a fost semnat Actul de înființare a NATO-Rusia, un acord politic care declară în mod explicit că: „NATO și Rusia nu se consideră reciproc adversari”.

Formarea Consiliului NATO-Rusia a urmat în 2002.

Dar, totuși, se spune că dl Putin nu-i place ceea ce el consideră ca fiind extinderea treptată a alianței spre est, în care sateliții ex-sovietici Cehia, Ungaria și Polonia au aderat în 1999, urmate de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia în 2004.

El alege să interpreteze recrutarea acestor națiuni ca fiind încălcarea de către SUA a unei promisiuni făcute de secretarul său de stat de atunci, James Baker, lui Mihail Gorbaciov, în timpul unei vizite la Moscova în februarie 1990 pentru a discuta despre reunificarea Germaniei, după căderea Zidului Berlinului.

„Nu ar exista o extindere a jurisdicției NATO pentru forțele NATO cu un centimetru spre est”, ar fi promis domnul Baker lui Gorbaciov, potrivit oficialilor ruși, deși citatul este puternic contestat, iar acesta din urmă a negat că subiectul a fost vreodată discutat, într-un interviu din octombrie 2014, cu ziarul Kommersant.

Domnul Putin și-a alimentat ranchiuna de atunci, fără îndoială dornic să stimuleze sentimentul anti-occidental acasă și să-și consolideze baza de putere și s-a opus cu fermitate aderării Georgiei și Ucrainei la alianță.

„Este evident că extinderea NATO nu are nicio legătură cu modernizarea Alianței în sine sau cu asigurarea securității în Europa”, a spus el la Conferința de Securitate de la München din 2007. „Dimpotrivă, reprezintă o provocare serioasă, care reduce nivelul de încredere reciprocă.”

În aprilie următor, participând la un summit NATO la București, el a fost și mai emfatic: „Niciun lider rus nu ar putea sta cu mâinile în brațe în fața pașilor către aderarea Ucrainei la NATO. Acesta ar fi un act ostil față de Rusia.”

Patru luni mai târziu, Putin a invadat Georgia, distrugând forțele armate ale țării, ocupând două regiuni autonome și umilind un președinte, Mihail Saakașvili, care curtase în mod deschis aderarea la NATO, acțiuni care au adus o nouă condamnare internațională.

La rândul său, poziția oficială a NATO rămâne aceea că „o Ucraina suverană, independentă și stabilă, ferm angajată față de democrație și statul de drept, este cheia securității euro-atlantice”.

Ea subliniază că asocierile sale cu țara datează de la dezintegrarea URSS și că cooperarea a trebuit să fie intensificată în lumina agresiunii regionale ruse din 2014, când a anexat Peninsula Crimeea și a susținut o insurgență separatistă în urma înlăturării lui Putin, aliatul Viktor Ianukovici, o luptă care s-a soldat cu pierderea a 14.000 de vieți, în anii care au trecut.

Pentru SUA, calea Ucrainei către aderarea la NATO este mai puțin clară.

Dl Blinken a declarat Comisiei pentru Relații Externe a Senatului, chiar pe 8 iunie 2021, că „sprijinim aderarea Ucrainei la NATO”, dar adjunctul său, Wendy Sherman, a fost mai limpede când a abordat problema luna trecută, spunând doar: „Împreună, Statele Unite și aliații noștri NATO au spus clar că nu vom trânti ușa politicii NATO privind ușile deschise – o politică care a fost întotdeauna esențială pentru alianța NATO”.

Domnul Biden, fostul democrat de vârf și ulterior președinte al aceluiași comitet, a crezut anterior că transformarea fostelor republici sovietice în aliați NATO a marcat „începutul altor 50 de ani de pace”, dar de atunci a devenit sceptic cu privire la implicarea SUA în „Forever Wars”, de unde retragerea grăbită din Afganistan vara trecută, după 20 de ani de ocupație de menținere a păcii.

De asemenea, se știe că este hotărât să vadă eliminarea corupției politice și judiciare în Ucraina și reticent să-l provoace și mai mult pe ursul rus, care și-a trăit o mare parte din viață prin era distrugerii reciproc asigurate, mai ales având în vedere că amenințarea la securitate reprezentată de China. este o prioritate actuală, care nu poate fi ignorată.

Fără ca Ucraina să facă parte din alianță, SUA și NATO nu au obligația de a veni în ajutor în cazul în care Rusia atacă, în timp ce acele asigurări de securitate sunt extinse și asupra statelor baltice din apropiere, cum ar fi Estonia, Letonia și Lituania, de când s-au înscris la introducerea din 2004. .

Toate trei ar putea deveni potențiale ținte viitoare, pentru anexarea de către Rusia, de altfel, dacă agresiunile actuale ar putea să continue necontrolate și să-l lase pe Putin să se simtă încurajat.

Acestea fiind spuse, retorica zguduitoare a lui Biden sugerează cu tărie că este pregătit să intervină într-o anumită formă, chiar dacă asta nu înseamnă cizme americane pe teren.

SUA au oferit Ucrainei 200 de milioane de dolari sub formă de ajutor militar defensiv în ianuarie (și au oferit 2,5 miliarde de dolari din 2014), în timp ce Pentagonul a spus că are deja 200 de soldați ai Gărzii Naționale staționați în țară.

Ar putea urma sancțiuni economice dure și izolarea diplomatică.

Dacă ar oferi mai multe resurse defensive directe, SUA ar fi în măsură să ofere Ucrainei o gamă largă de asistență gratuită, de la apărare aeriană, sisteme antitanc și antinavă, război electronic și sisteme de apărare cibernetică, până la aprovizionarea cu arme de calibru mic și muniție de artilerie.

„Cheia zădărnicirii ambițiilor Rusiei este de a împiedica Moscova să obțină o victorie rapidă și de a crește costurile economice, politice și militare, prin impunerea de sancțiuni economice, asigurând izolarea politică de Occident și ridicând perspectiva unei insurgențe prelungite care măcina armata rusă”, au scris Seth Jones și Philip Wasielewski, într-o analiză a situației, pentru Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.

Dar singurul om care știe cu adevărat ce se va întâmpla în continuare este domnul Putin.>>