✍️ LECȚIE DE VIAȚĂ

**** Generalul despre care este vorba în rândurile următoare
este cel încadrat cu albastru – generalul MIHAIL POPESCU.

Într-un moment în care soarta instituției presei militare, nu a mea, era pusă pe fărășul unui purtător de batistuță, apostolul eticii și echității conjugale, el fiind la a doua nevastă, dar ce mai conta asta, când avea de gând să ofere pe tavă – cel puțin la nivelul dialogului cu mine – Ministerului de Interne, redacția de radio și cea de televiziune, din cadrul structurii centrale de presă militară, sub pretextul reducerii de efective – a se citi reducerea de… minte la nivelul unui oficial adus în Ministerul Apărării de un premier ulterior condamnat de aceia care nu i-au numărat ouăle – am sunat la telefon pe cel mai puternic șef postdecembrist al Statului Major al Armatei României.

?Cel care nu…

… a ajuns în spatele gratiilor, ca unul dintre predecesori, obligat de ministrul mason să facă un schimb de terenuri contrar intereselor strategice ale Armatei României, deoarece a cedat arealul destinat unui comandament național, util în cazul unei surprinderi strategice.

… a fost un lup singuratic, venit din Transilvania, ajuns ulterior consilier la doi președinți ai României și profesor solicitat de Pentagon, pentru a preda la Colegiul americano-german, de securitate internațională, de la Garmisch-Partenkirchen.

…a fost izolat rapid și schimbat din funcție, după ce a avut curajul public de a demasca pericolul secesiunii României, într-un moment în care președintele de atunci al țării era, oficial, de negăsit.

Distinsul General m-a invitat la un dialog.

Atunci am optat să merg în ținută civilă.

Eram negru de supărare, pentru previzibila vânzare de active și posturi susținută de un imberb al puterii partinice trecătoare, care nu ar fi fost la cârma României dacă nu exista percepția publică conform căreia primul președinte postdecembrist al țării este cel ce sprijină acea formațiune politică trecătoare – cu un premier care se și vedea președinte, cu un ministru al apărării care credea că i se cuvenea mai mult în ierarhia statului și cu un alt secretar de stat, acum ambasador pe un alt continent, care se și proiecta inițial ministru al armatei, apoi șef al executivului de la București.

În anticamera biroului șefului armatei am avut parte de o lecție de viață unică.

Subofițerul de serviciu a anunțat sosirea mea.

Generalul a dispus să intru în biroul său.

Atunci a vrut să intre și un terț, cu gradul de colonel, care avea pretenții de cel mai tare practicant în zona de relații publice a armatei.

Subofițerul s-a interpus, între mine, care intram pe ușă, și acela care dorea să asiste la dialogul meu cu Generalul.

– Domnul General a ordonat să discute doar cu domnul colonel…

Cel care îmi zâmbea amical s-a îngălbenit.

?Atunci am priceput că șeful armatei era extrem de bine informat.
Știa exact cine joacă la două capete…