Ion Petrescu

NOUA FORŢĂ DE DESCURAJARE A NATO

Planul de apărare antirachetă al statelor membre ale Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic nu are nimic ce ar putea fi considerat element ostil unei ţări care nu face parte din NATO, precum Federaţia Rusă. Dimpotrivă. Aşa cum se poate observa din imaginile succesive care urmează, acesta poate asigura, precum am mai scris, şi protecţia unor zone adiacente, cum ar fi Republica Moldova şi Georgia.

1. Sistemul de comunicaţii prin satelit – în infraroşu – preia căldura emanată de rachete balistice ostile lansate spre o ţintă NATO.
2. Informaţia este transmisă la staţiile de la sol pentru prelucrare.
3. Datele procesate sunt apoi trimise la structura de comandă şi control a Alianţei Nord-Atlantice.

Structura aliată de comandă şi control transmite informaţia la sistemele de senzori şi arme din regiune.
După ce motoarele rachetelor au epuizat combustibilul, deci practic nu mai degajă căldură, satelitul nu le mai poate detecta prin infraroşu.

1. Gama de senzori pe termen lung, cum ar fi AN/TPY-2, radarul american de înaltă rezoluţie şi fregata olandeză utilizată pentru comanda de pe mare a apărării anti-aeriene, (ADCF), continuă să urmărească racheta pentru a ajuta sistemul de comandă să calculeze variante posibile pentru a o distruge.
2. Informaţia este concomitent difuzată senzorilor şi sistemelor de arme.

Sistemul de comandă are posibilitatea de a doborî rachete ostile în straturile superioare sau inferioare ale atmosferei. Cu cât timpul de localizare al rachetei este mai lung, cu atât precizia loviturii de anihilare este mai mare.
Sistemele de lovire la altitudine inferioară includ bateriile Patriot aflate în dotarea forţelor armate germane şi olandeze, conectate la reţeaua defensivă a NATO.

*
Merită a fi reţinut şi faptul că în noul concept strategic al Alianţei Nord-Atlantice, considerat documentul care defineşte natura fundamentală a rolului NATO în lume, statele aliate se angajează “să se apere reciproc împotriva oricărui atac, inclusiv contra noilor ameninţări la adresa siguranţei cetăţenilor noştri”, fără a fi definită o limită geografică a teatrului propriu de operaţiuni militare.

NATO doreşte crearea condiţiilor pentru o lume fără arme nucleare, dar până la atingerea acestui ţel, rămâne o organizaţie înarmată nuclear.

În traducere liberă, armele nucleare americane vor rămâne în Europa în pofida apelurilor Germaniei şi ale altor state aliate, din Occident, ca acestea să fie retrase de pe bătrânul continent. De unde şi actualitatea celebrului îndemn:”ciocul mic şi joc de glezne…”. Pentru Berlin.