Eu unul sunt convins că nu meritaţi acest afront
la vârsta la care ţara ar trebui
să vă asiste social ca pe adevăraţi eroi.

Iată de ce aceste rânduri se doresc a fi un elogiu,
pe care cu onestitate vi-l aduc
acum când, poate,
nu inţelegeţi cu ce aţi greşit atunci când,
cu piepturile Dumneavoastră
v-aţi opus duşmanului,
aţi reuşit deseori să-l invingeţi,
iar cei mai dăruiţi şi norocoşi aţi scăpat cu viaţă.

Aceştia din urmă mai aveţi incă sentimentul stenic
că v-aţi făcut datoria faţă de ţară,
şi din motive de neînţeles
vi se cere să fiţi solidari
şi să cedaţi
o parte din pensie
patriei nerecunoscătoare.

Ştiu că, din când in când, aţi mers la mai marii ţării să le reamintiţi faptul
că unele drepturi nu vă sunt onorate sau
că nu mai aveţi bani pentru medicamentele necesare
alinării durerilor provocate de rănile din război sau de bolile vârstei.

Mai mult, acum va trebui să vă incolonaţi cuminţi,
ca să cereţi să vi se micşoreze pensia
ca ţara să supravieţuiască.

Jalnică recompensă pentru tot ce aţi indurat in războaie
şi in lupta cu regimurile mereu hulpave
şi mai nerecunoscătoare faţă de eroi.

Dragi veterani, astăzi,
când incă mai puteţi citi aceste rânduri,
aş dori să nu fiu patetic,
dar cel puţin vă invit să putem impărţi intregul cuvintelor.

De ce?

Pentru că eroismul şi jertfa Dumneavoastră nu pot fi impărţite,
acestea pot fi doar pilde de urmat,
de către toţi aceia care mai cred in
PATRIE, PATRIOTISM, JERTFĂ şi EROISM.

Dumneavoastră sunteţi legende vii, caractere şi personalităţi
care trebuie venerate
nu doar ca aducere aminte,
nu doar la aniversări,
ci ca parte a fiinţei noastre.

Dumneavoastră, deseori, fără emfază,
spuneţi că aţi plecat pe front,
v-aţi făcut datoria faţă de patrie,
iar cei care v-aţi mai intors
aţi avut tăria să infruntaţi vicisitudinile vieţii,
printre care cele mai intolerabile
au fost regimul discreţionar comunist,
marginalizări, condamnări, uitare şi blasfemie,
iar mai recent, umilinţa de a cere să vi se taie pensia.

Tăcuţi, dar demni aţi strâns din pumni,
v-aţi refăcut rândurile impuţinate
de gloanţele duşmane sau de infamia comunistă
şi aţi continuat să tineţi in mâini drapelul,
iar in inimi dragostea de ţară.

Astăzi, mă intreb cu oarecare jenă,
câţi dintre noi
ar mai putea reproduce gesturile dumneavoastră?

Se spune că viaţa cea mai scurtă
şi mai neliniştită o au cei care uită de trecut,
neglijează prezentul şi se tem de viitor.

Sunt un om norocos şi un privilegiat,
pentru că, in ultimii ani ai carierei mele,
m-am insoţit cu câţiva dintre Dumneavoastră in proiecte comune.

Generalii Dragnea, Atanasiu, Bărboi şi Ioniţă,
m-au impresionat prin vitalitatea lor
şi m-au incurajat prin pilda lor
să mai sper că ţara nu-i uită pe cei vrednici şi ii respectă.

De la dânşii am invăţat mai multă istorie,
am cunoscut din cărţile lor pe câţiva
dintre cei care deşi nu mai sunt printre noi, trăiesc prin spiritul şi jertfa lor,
după cum am invăţat că sinteza vieţii unui om stă in valoarea actului său ultim.

Cred că aceasta este emblema
pe care o poartă corpul veteranilor de război ai României:
SACRIFICIU, DEMNITATE ŞI ONOARE!

Iată de ce vă rog să acceptaţi preţuirea mea camaraderească,
mai ales acum când
un alt regim,
mai democratic decât altele
care v-au prigonit,
vă ignoră
umilindu-vă prin omisiune.

Se cuvine să scriu şi despre cei care au fost contestaţi, condamnaţi,
uitaţi, marginalizaţi sau care au dispărut in anonimat, datorită vitregiilor regimului comunist.

Brâncuşi spunea că
dacă eşti contestat astăzi nu este nimic,
când vei fi inţeles, vei râmâne.

Astăzi, camarazii dumneavoastră,
care nu mai pot răspunde prezent la apel pot fi împăcaţi.

Gândurile mele de respect sper să ajungă la fiecare dintre Dumneavoastră,
iar pentru cei care nu mai sunt mă rog să aibă somnul liniştit,
pentru că măcar noi,
oamenii oneşti ştim că şi-au făcut datoria,
şi că jertfa lor supremă le este recunoscută
întru eternitate.

În numele celor care nu mai sunt,
smeriţi cum vă ştiu, ii veţi ierta pe toţi
cei care nu avut răbdarea să le inţeleagă
durererea lor ascunsă sau nerostită.

Nu pot să închei fără a aşterne,
câteva cuvinte despre cei care v-au fost dascăli.
Cred că s-ar mândri pentru ceea ce aţi făcut pe front şi in viaţă.

Aţi avut profesori adevăraţi, care v-au învăţat multe,
dar mai ales v-au provocat voinţa de a fi altfel decât modelele ce v-au inspirat.

Cu permisiunea Dvs., daţi-mi voie să vă declar pe toţi premianţi in viaţă,
asta pentru a contrazice ceea ce se spune:
“că nu toti premianţii din şcoală sunt şi premianţi in viaţă”.

Vă doresc din inimă să fiţi sănătoşi
şi să aveţi din nou puterea să ii iertaţi
pe cei care nu pot să inţeleagă
umilinţa la care sunteţi supuşi,
aceea de a vă deplasa,
dacă mai puteţi,
la Centrele Militare
pentru a completa formularele de recalculare a pensiei.

Am onoarea să vă salut domnilor veterani de război!