Al 51-lea stat al SUA
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a cărui țară se confruntă cu un conflict în estul separatist prorus, a declarat, într-un interviu acordat la sfârșitul săptămânii trecute publicației austriece Kurier, că și alte state ar putea face obiectul unei agresiuni din partea Federației Ruse, scrie Agerpres.
Dar scrie degeaba, pentru că la Bucureşti este linişte mormântală în Palatul Cotroceni, iar la Palatul Victoria umbra premierului pare a fi căpătat un turban, de când, din nou, şeful executivului a optat pentru un nou popas printre medicii turci.
“Putin va avansa atât de mult, cât îi vom permite noi — atât Ucraina, cât și lumea întreagă. Este posibil să fie atacată Finlanda? Da, e posibil. Ar putea ataca el țările baltice? Da. Statele de la Marea Neagră? Da. Ne luptăm în Donbas nu numai pentru independența țării noastre, dar și pentru democrație, libertate și securitate în Europa”, a afirmat Petro Poroșenko.
Printre statele la Marea Neagră pare a fi şi România, toropită de caniculă şi cu mai marii zilei plecaţi pe litoral, în munţi, peste hotare, după cum fiecare are bugetul mai mare.
Acțiunile militare din Donbas, a estimat președintele ucrainean, ar putea fi doar începutul ocupației ruse și există o serie de direcții în care Rusia ar putea lansa o ofensivă.
Reacţia Germaniei la această posibilitate? Decizia Angelei Merkel de a mai candida pentru un mandat de cancelar al statului german unificat, în condiţiile în care de unificarea României cu Republica Moldova, doamna de fier, de la Berlin, pare că nici nu vrea să audă.
Federația Rusă este capabilă să ocupe țările baltice — Letonia, Lituania și Estonia — și să ajungă în capitala Ucrainei în decurs de două zile, avertizase generalul ceh Petr Pavel, președinte al Comitetului Millitar al NATO, înainte de preluarea acestei funcții, cea mai înaltă funcție militară din Alianța Atlantică, la 1 iunie 2015.
Asta în timp ce forţa de reacţie rapidă a NATO nu intervine mai devreme de două la trei zile, ceea ce înseamnă că trupele aliate vor fi puse în faţa faptului împlinit, greu de desluşit acum cine şi dacă va da ordinul de atacare a forţelor imperiale ruse, ocupante probabile ale arealului baltic menţionat.
Pe fondul amenințării ruse, ministrul american al apărării, Ashton Carter, a anunțat la 23 iunie decizia Statelor Unite de a plasa preventiv tancuri și armament greu în Europa de Est și Centrală pentru asigurarea aliaților din regiune de sprijinul lor.
Pe fondul aceleiaşi ameninţări, ministrul de externe român, fiind invitat la emisiunea băieţilor cu ochi albaştri, aparent dedicată ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti, a declarat, senin, că niciun pericol nu paşte România, dat fiind apartenenţa ţării noastre la NATO. De unde şi renunţarea la cântecul ostăşesc:“Avem o ţară, o datorie…”
Astfel, Finlanda a anunțat recent măsuri de întărire a securității în jurul insulei Aland, provincie autonomă, ca urmare a înrăutățirii situației geopolitice din regiunea Mării Baltice.
Noi nu mai avem Insula Şerpilor, dar nici ucrainenii se pare că nu vor mai avea mult timp militari pe acolo şi şerpii vor învăţa limba rusă.
Forțele armatei finlandeze se pregătesc pentru cazul apariției omuleților verzi — așa cum au fost denumiți militarii ruși care au apărut în Crimeea înainte de anexarea peninsulei de către Rusia, din cauză că purtau uniforme fără însemne.
Forţele armatei mioritice nu dau vreun semn de adaptare la situaţia apariţiei omuleţilor de limbă budapestană, prin judeţele de expresie bilingvă, din inima Transilvaniei. Noroc cu americanii prezenţi la Câmpia Turzii şi Cincu.
Până la urmă, dacă teoretic ne apără NATO, practic trupele americane, iar militarii noştri sunt pe post de translatori, între politicienii dâmboviţeni şi nepoţii Unchiului Sam, cea mai bună soluţie ar fi – haz de necazul răsăritenilor – ca România să devină al 51-lea stat component al SUA.
Numai aşa vom scăpa de neterminata ceartă postdecembristă, între cele două palate ale puterii de tip… original, de parlamentul cu fracţiunea corupţilor, poliţia va deveni eficientă, iar armata va primi bugetul necesar.
Şi fraţii, dintre Prut şi Nistru, brusc vor comuta televizoarele pe CNN. Doar cu Unchiul Sam nici Voronin nu va mai juca la două capete. Haraşo? Mişto!