La Palatul Cotroceni santinela are drept consemn sibian “Mutul la uşă!”

Ineditul hărţilor şi imaginilor prezentate asistenţei în flux continuu, cu o ironie justificată, cu invitaţii la dreapta judecată a situaţiilor în care pur şi simplu cei care ar putea lua decizii raţionale preferă să se facă că nu… îi vede tigrul, cel ce practic nu are mustrări de conştiinţă, doar dorinţa de a acapara prada potenţială, generalul Degeratu merita să fi fost ascultat în aula Parlamentului României. măcar pentru obiectiva informare a aleşilor naţiunii, în condiţiile când sublimii membri ai comisiilor parlamentare de apărare nu există deloc în peisajul public, la Palatul Cotroceni santinela are drept consemn sibian “Mutul la uşă!”, iar la Palatul Victoria, după soluţionarea constructivă a umilirii anterioare a pensionarilor militari, bani pentru alegeri, pardon, pentru alocaţiile mărite pentru copii, par a urma să fie scoşi din piatră seacă. Nu şi pentru străjerii naţiunii, buni doar pentru gărzile de onoare, la depusul coroanelor de flori, spre gloria eternă a celor filmaţi şi fotografiaţi cu acest prilej, neînlocuibilii politicieni mioritici, de ieri şi de azi.

Citiţi mai mult aici.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~