Ion Petrescu

15 martie, în România

Pe 15 martie vreau să mă simt liber în ţara mea.

Să văd un singur Tricolor.

Să aud declaraţia Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, de autodesfiinţare şi înscriere a membrilor săi în partidele de dreapta, centru şi de stânga – validate în arena publică de voturile cetăţenilor români.

Să citesc comunicatul ministrului ungar de externe, în care acesta să recunoască libertatea de mişcare, ca simplu european, în România – a şaptea ţară puternică a Europei şi a doua, după Polonia, în rândul statelor ex-socialiste, cu o forţă expediţionară călită în trei teatre de operaţiuni militare şi gata de acţiune în orice moment, în orice loc, pentru apărarea unităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a ţării noastre.

Să îl ascult pe Béla Markó recitându-ne, pe micul ecran, poeme de dragoste, dedicate familiilor compuse din români şi unguroaice, din maghiari şi românce, unde se rosteşte şi în română şi în maghiară:

Te iubesc!/Szeretlek!

Să îl ascult pe Hunor Kelemen chemând, dimineaţa, pe 15 martie, la postul public de radio, pe toţi primarii de naţionalitate maghiară, să poarte la inimă, pe hainele specifice portului popular ungar, cocarda cu Tricolorul românesc – semn al respectului faţă de Patria în care trăiesc, ei şi copiii lor, în veci românească.

Şi la final de zi, să ne bucurăm, cu toţii, de înţelepciunea lui László Tőkés, care urmând exemplul demisiei papale să îşi anunţe retragerea din Parlamentul Uniunii Europene, din viaţa politică şi dedicarea sa finanţării, construirii şi bunei funcţionări a unui aşezământ religios pentru cei în etate, rămaşi singuri, fără îngrijirea necesară din partea celor dragi, dar pe care i-ar putea îngriji doctori şi călugăriţe de etnie maghiară, astfel ca finalul vieţii lor să fie alinat de bunătatea umană.

Toţi, ca unul, pentru România, in integrum.