REPUBLICA MOLDOVA are viitorul RDG
„Rusia ar putea recunoaște independența Transnistriei în momentul care Republica Moldova își va pierde suveranitatea sau statutul de țară neutră”. Declarația a fost făcută sâmbătă, de ambasadorul – cu misiuni speciale – al Ministerului rus de Externe, Serghei Gubarev, în cadrul unei conferințe de presă la Tiraspol.
Tupeu imperial, nu glumă. Rusia a instituit, de facto, independenţa acestui areal transnistrean rusofon, cu intenţia de a fi cuiul incomod în coasta NATO. Republica Moldova este formal suverană, dar, practic, sub o imensă presiune politică, economică şi militară a Federaţiei Ruse.
Neutralitatea clamată, a celui de-Al Doilea Stat Românesc a fost o găselniţă a ex-guvernării comuniste, derutată de efectele ascunse ale desprinderii de URSS şi drumului lung de accedere în Uniunea Europeană.
Repetatele apropouri ale administraţiei actuale, de la Kremlin, vizând Transnistria şi Republica Moldova au drept ţintă pe prezidenţiabilii aflaţi în cursa electorală, de la Washington D.C.. Dovada?
Acelaşi diplomat rus a scăpat – pe trompeta sa de bolşevic, cu faţă umană – o perlă de toată frumuseţea: “Cheia problemei transnistrene se află nu la Moscova, nu la Kiev, nu la Viena, nu la Bruxelles, nu la Washington. Cheia pentru rezolvarea problemei transnistrene se află la Chișinău și Tiraspol”.Ne laşi?…
Disperare mare la Moscova, care recunoaşte, de facto, că Republica Moldova are viitorul RDG.
Aştept ziua când în cazarma fostei unităţi militare sovietice, din Chişinău, va fi încartiruit primul batalion de militari americani.