Luna Aprecierii Forţelor Armate (video)
Festivalul de Film GI este rodul demersurilor unei organizaţii non-profit, cu caracter educaţional, dedicat schimbului de experienţă militară, în interiorul şi în afara teatrului de război. Anual, în luna mai, declarată Luna Aprecierii Forţelor Armate ale Statelor Unite, acest festival reuneşte pe toţi cei ce au produs filme, în care sunt onorate succesele şi sacrificiile militarilor americani.
În România postdecembristă, un asemenea festival de film nu mai există, nici pelicule cinematografice care să prezinte reuşitele şi dificultăţile prin care au trecut peste 10.000 de militari români, în teatrele de război ex-iugoslav, irakian şi afgan.
Având în vedere performanţa ultimului ministru al apărării, încă în funcţie, de a fi prezentat, în imaginile despre armată, ca apostolul fericirii militarilor de ieri şi de azi, sugerez viitorului ministru – lăudat deja pentru seriozitatea sa…- să iniţieze o Fundaţie a ex-miniştrilor armatei, care să organizeze un Festival al Gafelor Miniştrilor, cu stele şi trese sub vestoanele civile – atât cele certificate de M.Ap.N., cât şi acelea confirmate, confidenţial, de anumite servicii secrete.