GORILELE DIN FSB AU ÎNVĂȚAT LIMBA ENGLEZĂ
În prea multul lor timp liber,
bădăranii din FSB
au luat ore de limbă engleză
și au dovedit asta public
cu farsa privind așa zisa arestare
a unui cetățean român.
Farsa a fost filmată
din momentul în care un al doilea agent FSB
alerga spre primul,
care tocmai acroșase fizic un necunoscut.
În graba de a filma și a difuza făcătura
cei doi agenți au uitat
să pună întrebarea inițială în limba rusă,
doar erau pe teritoriul
FEDERAȚIEI Ruse.
ÎNSĂ EI AU ÎNTREBAT DIRECT ÎN ENGLEZĂ
ȘI LI S-A RĂSPUNS LA FEL…
SEMN CĂ SE MIZA PE
DIFUZAREA INTERNAȚIONALĂ
A ACESTEI MINCIUNI GOGONATE.
APOI EXISTĂ ȘI UN ALT DETALIU CURIOS.
Cel trântit la pământ
AVEA O GEANTĂ ÎN SPATE,
CARE NU CONȚINEA LUCRURI PERSONALE,
DECI ERA DOAR UN ELEMENT DE RECUZITĂ IMĂPROVIZATĂ, LA REPEZEALĂ.
ASTA PENTRU CĂ, VORBA LUI SERGHEI LAVROV,
MOSCOVA MAI AVEA DE LUCRAT LA UNELE FINEȚURI…
ÎN ACEST CAZ NU A MAI LUCRAT.
TIMPUL NU A MAI AVUT RĂBDARE CU FSB.
GORILELE ASTEA, FOARTE BINE PLĂTITE
-FAȚĂ DE MULȚIMEA MUJICILOR
ȚINUȚI ÎN IGNORANȚĂ DE KREMLIN-
CONFUNDĂ PE LOCUITORII STATELOR EUROPENE
CU SPĂLAȚII PE CREIER DIN
REGIMUL DE DICTATURĂ A LUI PUTIN.
NUMAI CĂ MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE.
ȘI FĂCĂTURA MOSCOVEI
ARE MIROS DE MORGĂ GEOPOLITICĂ.