Datorez Armatei României
experiențe unice,
dincolo de granițele țării.

Așa am avut parte de câteva fulgere cerebrale,
precum cele de mai jos,
care au un sens și în situația actuală,
din Europa de Est.

1. Mă aflam la o bază militară, în Canada,
când un ofițer maghiar mi-a spus amical:
“Știm amândoi disputele istoricilor,
despre trecutul comun.
Însă ca militari aliați putem fi alături”.
I-am strâns mâna.

2. Când am vorbit la postul Radio Timișoara,
ca șef al Biroului de Presă al Armatei,
despre motivația susținerii de către România
a acțiunilor NATO,
în Serbia,
țara noastră nefiind atunci membră a Alianței,
bunica m-a auzit la aparatul ei de radio,
care prindea și Europa Liberă
și m-a dojenit apoi, la telefon:

“Sârbii sunt prietenii noștri. ”
Și într-adevăr, la Liceul Constantin Diaconovici Loga
am avut un foarte bun prieten de naționalitate sârbă.

3. Poposind în Bulgaria,
la un exercițiu multinațional,
un ofițer bulgar, care vorbea natural limba română
m-a bătut cu mâna pe spate și mi-a spus:
“Bunica mea a trăit în Cadrilaterul românesc”,
care a rămas în componența României, până în 1940.

4. Fiind pe mare, la un exercițiu naval,
mi-a plăcut fermitatea ofițerilor de marină militară,
din actuala Türkiye.

Asta și pentru că fiind, la un moment dat,
la comanda grupului naval multinațional
aceștia încheiau, de fiecare dată, cu formula:
“-Executați imediat!” Ordine și disciplină…

5. În Germania, la Colegiul americano-german,
de Studii Internaționale de Securitate, din Bavaria,
unul din colegii de clasă era un profesor
care conducea, la Moscova, Facultatea de limbi străine.

El m-a propus șeful clasei.
L-am întrebat ulterior de ce a procedat așa.
“Ești cel mai potrivit, dintre multinaționalii ăștia…”
Am surâs amândoi.

6. În Republica Moldova, într-o seară,
un ofițer exemplar al
Armatei Naționale a Republicii Moldova
mi-a spus franc, în față: